Fildesurile au fost prelucrate intr-un numar impresionant. Spre deosebire de epoca paleocrestina, subiectele religioase au dobandit primul loc, asa cum era si firesc intr-un Imperiu profund crestinat si foarte indepartat de antecedentele sale pagane. Numeroase dintre piesele care au ajuns pana la noi erau adevarate icoane portative.
A doua jumatate a secolului al IX-lea si inceputul secolului al X-lea
Fildesurile din a doua jumatate a secolului al IX-lea si din primele decenii ale celui de-al X-lea au acea severitate, uneori usor stangace, care caracterizeaza mozaicurile si miniaturile timpului. Prin stilul sau, incoronarea lui Leon al VI-lea aminteste de luneta usii imperiale din Sfanta Sofia, unde acelasi basileus sta prosternat la picioarele lui Hristos. Prezenta Fecioarei si a arhanghelului Gavriil in ambele opere stabileste intre ele o legatura suplimentara de ordin iconografic si raspunde fara indoiala unui acelasi fel de evlavie.
Secolul al X-lea
In cursul secolului al X-lea, o grija sporita fata de perfectiunea formei, care se intemeia pe modelele oferite de miscarea de reintoarcere spre antichitate, a dat nastere unui stil care, pastrand in acelasi timp ceva din rigoarea putin cam aspra a epocii precedente, tintea mai mult spre eleganta figurilor, nobletea atitudinilor si aranjamentul armonios al draparilor, care incepea sa fie pandit de primejdia complicatiilor.
Tripticul, aflat pe vremuri in colectia Harbaville de la Arras si achizitionat de muzeul Luvru in 1891, este una dintre cele mai desavarsite reusite ale atelierelor curtii imperiale, unde a inflorit acest stil. Extinderea cultului sfintilor a dus, pe obiectele de acest tip, la infatisarea in jurul traditionalului Deisis, care ocupa partea de sus a panoului central, a unei intregi cohorte de sfinti, carora ctitorul dorea sa le castige protectia.
Cu aceasta opera se aseamana un triptic din Palazzo Venezia de la Roma, de o eleganta mai putin afirmata si prin urmare apartinand unei date poate mai indepartate din cursul secolului al X-lea. Aceluiasi curent ii apartine panoul din Cabinetul de Medalii (Paris), in care Hristos incoroneaza pe un imparat cu numele de Romanos si pe sotia sa Evdochia, fara indoiala Roman al II-lea (959-963) si prima sa sotie, Bertha de Proventa, care luase numele grec de Evdochia. Anumiti savanti au preferat sa il recunoasca pe Roman al IV-lea Diogene (1068-1071) si pe sotia acestuia, Evdochia Macrembolitissa, nepoata patriarhului Mihail Cerulariul si vaduva lui Constantin al X-lea Ducas (1059-1067).
Acestora insa li s-a putut aduce argumentul ca obiectul fusese imitat mai inainte pe o placheta, tot de fildes, din muzeul Cluny si pe un medalion de plumb din Muzeul national finlandez, care il reprezentau in ambele cazuri pe imparatul Germaniei, Otto al II-lea (973-983), si pe sotia lui, principesa bizantina Teophano. In sfarsit, prin stilul sau de o eleganta inca usor retinuta si in care persista in chipuri un rest de severitate, fildesul cu Roman si Evdochia se situeaza mai degraba pe la mijlocul secolului al X-lea decat in veacul al Xl-lea.
Redesteptarea curiozitatii inteligente si sensibile fata de Antichitatea greaca ce a avut loc in secolul al X-lea, a dus, in domeniul productiei de casete de fildes, la decorarea lor cu scene mitologice, printre care episoadele legendei lui Heracles ocupa un loc insemnat. In ele se amesteca uneori subiecte biblice, luate mai ales din ilustrarea Rotulului lui Iosua. Izvorul principal din care s-au inspirat lucratorii in fildes pare a ii manuscrisele ilustrate ale textelor antice. Aproape intotdeauna panourile sunt incadrate de rozete, care i-au adus acestui grup numele de "casete cu rozete". Una dintre cele mai frumoase este caseta care a apartinut, tezaurului catedralei de la Veroli si care acum face parte din colectiile "Victoria and Albert Museum".
Pe capac sunt reprezentate Rapirea Europei si un dans de Menade la care iau parte Centauri cantand din flaut si din nai. Pe panorile de pe laturile lungi il vedem pe Bellerophon adapandu-l pe Pegas la fantina Pirene, sacrificarea Ifigeniei, copii jucandu-se cu animale (un uliu, un cerb, un ciine si o leoaica de la care unul dintre ei suge lapte) si, in sfarsit, din nou Europa in prezenta Afroditei si a lui Ares. Pe una din laturile mici se afla Dionysos pe un car tras de patru pantere, pe cealalta o nimfa pe un cal de mare. Muzeul Cluny poseda o caseta din aceasta categorie. Capacul poarta scene cu care de lupta: ele sunt poate imprumutate din vreo editie ilustrata a Iliadei. In compartimentele de pe laturile lungi se inscriu, in afara de razboinici, Heracles purtand pielea leului din Nemeea legata de ghioaga, Nessus si Dejanira, centaurul Chiron ducandu-l in spinare pe Ahile, Acteon devorat de ciinele sau, Ganymede rapit de vultur.
Din secolele al X-lea si al XI-lea dateaza de asemenea un grup de fildesuri in care artistii au adaptat la tehnica lor subiectele si stilul picturilor de icoane si miniaturilor. Aceste opere se remarca prin vioiciunea atitudinilor si abundenta cutelor draparilor sapate adinc. Cel mai adesea, un baldachin ajurat, imitat dupa miniaturi, incadreaza scena. In Intrarea in Ierusalim de la Berlin, dedesubtul tunicii pe care calca asinul lui Hristos, sade un baiat care isi scoate un spin din talpa, prototip statuar de origine antica, simbolizand fara indoiala idolatria, calcata in picioare de Hristos triumfator. Tot din antichitate provin si tipurile apostolilor cu bratul indoit, infasurati in toga.
Secolul al XI-lea
Ducand la o suprema treapta de perfectiune cautarea formelor elegante din secolul al X-lea si despuindu-le de ramasitele de rigiditate pe care le pastrasera, secolul al Xl-lea a creat opere de o noblete si de o puritate clasica, impregnate de sensibilitate. Fecioara cu Pruncul din muzeul arhiepiscopal de la Utrecht - la origine canatul central al unui triptic - are aceleasi calitati de frumusete senina si vie, de eleganta ferma si sobra, ca si Fecioara oranta din Palatul Mangana, si ca si figurile din evangheliarul de la Sinai. Mai exista si alte Fecioare care sunt doar cu putin mai prejos, de pilda aceea din Tezaurul catedralei de la Liege. Sfantul loan Botezatorul din muzeul arheologic de la Liverpool are aceeasi forta de expresie concentrata, aceeasi factura precisa si supla. In placa ajurata de la " Victoria and Albert Museum ", unde bustul lui Ioan Botezatorul este inconjurat de busturile sfintilor Filip, Stefan, Andrei si Toma, o intentie mai accentuata de a reda gratia indulceste trasaturile chipurilor, complica pletele si barbile, face mai bogate draparile: toate acestea anunta aparitia stilului propriu secolului al XII-lea.
Secolul al XII-lea
Afirmata cu mai multa vigoare, aceasta tendinta ajunge la un linearism manierist, executat intr-un fel destul de sec. Inrudirea cu mozaicurile de la Monreale este atat de mare, incat uneori cercetatorii au atribuit pe nedrept acestor casete o origine siciliana.
Casete imperiale
Ca si in pictura si in sculptura, pe fetele anumitor casete s-au evocat ispravile razboinice si cinegetice ale imparatilor. Singurul martor care ne-a parvenit din aceasta categorie este o caseta colorata cu purpura, adusa episcopului din Troyes, Garnier de Traisnel, de catre capelanul sau, Jean Langlois, dupa jefuirea Constantinopolului in 1204. Ea se afla astazi in tezaurul catedralei. Pe capac, doi imparati in mare tinuta de lupta, calarind pe cai acoperiti cu valtrapuri, dupa moda regilor sasanizi, flancheaza un oras fortificat de care par sa se indeparteze.
Dar, cum in poarta cetatii, care are un batant deschis, apare o femeie care tine in mana o coroana de invingator, ne putem intreba daca nu trebuie sa ni-i imaginam mai degraba intorcandu-se victoriosi in orasul in care vor fi primiti ca eliberatori. Pe latura lunga anterioara, doi cavaleri, inarmati unul cu un arc si celalalt cu o spada, incearca sa rapuna un leu strapuns de sageti. Pe cea posterioara, un sulitas intarita un mistret pe care il haituiesc patru caini. Fiecare din laturile mici este ocupata de o "pasare de foc" fantastica, de un tip cunoscut in China, care desigur este imitata dupa matasurile importate. In ce priveste data, cercetatorii ezita intre secolele al X-iea si al XI-lea.
