Ocuparea Constantinopolului de catre latini, daca nu a adus dupa sine o intrerupere completa in arta impodobirii cu miniaturi a manuscriselor, sau in pictarea icoanelor destinate unor particulari, a impins cel putin bisericile din capitala, ramase in stapanirea ortodocsilor, intr-o asemenea stare de saracie incat nimeni nu se mai putea gandi sa decoreze vreuna dintre ele cu picturi murale: nici monumentele si nici textele nu pastreaza urmele unor mozaicuri sau ale unor fresce care ar fi fost executate in vremea aceea.
In ceea ce priveste Niceea, unde imparatul si curtea sa isi transferasera resedinta, nu putem decat sa regretam disparitia frescelor din Sfanta Sofia sau a celor din manastirea Sosandra, a caror frumusete fusese laudata de Nichifor Blemmides. Ele ne-ar fi dezvaluit contributia pe care a avut-o capitala provizorie a Imperiului la elaborarea picturii din secolul a XIII-lea.
In orice caz, se pare ca aproape pretutindeni in teritoriile unde se vorbea limba greaca s-a accentuat reaparitia gustului pentru amploarea monumentala si simplificarea formelor, ale carui premise le-am putut observa pe la 1200 ca o reactie impotriva decadentelor manierismului caligrafic din secolul al XII-lea. Slabirea constrangerilor impuse de un Imperiu centralizator si disparitia tutelei estetice a Constantinopolului par sa fi fost propice infloririi acestei arte ceva mai libere.
