Frescele scoase la lumina in 1958 de sub picturile mediocre din secolul al XVIII-lea in capela Fecioarei din manastirea Sfantul Ioan de la Patmos ilustreaza o faza de tranzitie. Unele falduri marunte, barbile si pletele pastreaza ceva din manierismul si din agitatia intalnite la Kurbinovo, dar sub aspectul unor formule secatuite prin repetitie. In schimb, chipurile ofera intr-un grad mai mult sau mai putin pronuntat o forta plastica si un firesc ce anunta capodoperele din viitorul apropiat. Tocmai compromisul intre ramasite si inovatii ne indeamna sa datam aceste fresce intre anii 1210 si 1220, intr-o etapa a evolutiei cu putin anterioara picturilor din biserica Fecioarei-Acheiropoietos de la Salonic, pe care le prevestesc.
Salonic
Atunci cand Salonicul a fost eliberat de sub stapanirea latinilor in 1222 de catre despotul Epirului, Teodor I Anghel, si cand a devenit, sub domnia acestuia (1224-1230), capitala unui mic regat, vechea biserica a Fecioarei-Acheiropoietos a fost impodobita, pe la 1230, cu fresce avand o factura larga si simplificata, in care opozitia culorilor ia locul linearismului. Ele sunt mult indatorate, atat in privinta chipurilor cat si a faldurilor, vechilor mozaicuri din oras. Vesmintele, scapate de zigzagurile si de circumvolutiunile care le brazdau in secolul al XII-lea, isi regasesc un ritm potolit. Salonicul pare sa fi fost unul dintre centrele de unde s-au raspandit artistii care au promovat un stil nou.
Aceasta maretie cu aspect clasic, impinsa inca si mai departe, fara indoiala prin jurul anului 1230, confera o deplina frumusete figurilor viguros modelate ale celor sase episcopi si diaconului din frescele, astazi depuse in muzeul bizantin de la Atena, care decorau absida bisericii Sfantul Gheorghe de la Oropos (la granita dintre Attica si Beotia). Anumite capete seamana izbitor cu chipurile din biserica de la Milesevo, in Serbia, care este contemporana.
