Pictura - si indeosebi mozaicul - constituie expresia majora a geniului artei bizantine. Dar este bine sa deosebim mozaicul pavimentar, facut in principal din cuburi de marmura si pietre colorate, care reprezinta o supravietuire a tehnicii elenistico-romane, de mozaicul parietal, alcatuit din cuburi de sticla colorata prin adaugarea unor oxizi metalici sau a unor foite de aur sau de argint. Acest nou procedeu avea sa deschida viitorul picturii bizantine.
Mozaicul pavimentar
Pavimentul de mozaic a fost cunoscut in Grecia clasica, inca din secolul al V-lea inaintea erei noastre. Practicat mai cu seama in epoca elenistica, el s-a raspandit in intreg Imperiul roman, din Asia si din Africa pana in Bretania si pe meleagurile germanice. El a trecut chiar peste granitele imperiului, de pilda in Persia, la Bisapur, unde au lucrat mozaicarii din Antiohia pe care Sapur I i-a adus in acest oras atunci cand l-a cucerit in 252. Bizantinii ii ramasera credinciosi pana spre sfarsitul secolului al VII-lea, in ce priveste decorarea pardoselii anumitor resedinte si chiar biserici. Peristilul Marelui Palat imperial de la Constantinopol, scos la lumina la sud de moscheea sultanului Ahmet, a fost bogat impodobit cu asemenea mozaicuri, la o data incerta pe care arheologii o situeaza fie in timpul domniei lui Teodosie al II-lea (408-450), fie in vremea lui Iustinian al II-lea (685-695).
In interiorul unor panouri lungi, tivite cu panglici si cu ghirlande de frunze de acant intre care se inscriu masti umane, pasari si fructe, subiectele se suprapun in trei registre, in friza, pe fond alb. Se intalnesc cateva teme mitologice (Belerofon luptandu-se cu Himera, un alai dionisiac, nimfe si grifoni), numeroase scene din viata campeneasca, episoade de vanatoare, incaierari intre animale si o cursa cu cercul in hipodrom. Aceste mozaicuri tin de traditia antica nu numai prin subiectele lor, ci si prin libertatea miscarilor, eleganta desenului, simtul volumelor, prospetimea si gingasia coloritului, gustul pitorescului. Ele sunt invaluite intr-o atmosfera poetica, de un foarte pronuntat caracter grecesc, care contrasteaza cu realismul rural al mozaicurilor din Africa de nord. Se poate vedea in ele o manifestare a gustului clasicizant, ramas foarte viu la Constantinopol.
Din fericire, la Antiohia s-a putut urmari evolutia pardoselilor de mozaic de la inceputul erei noastre pana in secolul al VI-lea. Stilul lor este mai putin pur decat al acelora de la Constantinopol si coloritul mai putin bogat. In secolul al V-lea aici s-a facut simtita influenta sasanida - fara indoiala prin intermediul tesaturilor - in iconografia scenelor de vanatoare si in adoptarea unor motive cum ar fi animalele cu gatul impodobit cu panglici.
Subiectele campenesti cu care sunt decorate vilele marilor proprietati rurale se regasesc la pavimentele bisericilor, mai ales in Palestina, unde sunt menite sa evoce Pamantul, mosia lui Dumnezeu, si uneori insiruirea lunilor si a anotimpurilor, simbol al ordinii lumii. Caracterul idilic al acestor reprezentari deriva din traditia alexandrina.
