In Italia pictura bizantina a patruns prin mai multe cai diferite si in valuri succesive. Cele mai vechi mozaicuri din San Marco de la Venetia.
In nord, venetienii, care depindeau cel putin teoretic de Imperiul bizantin, aveau privirile intoarse spre Constantinopol, ca model al tuturor frumusetilor. Cronicile ne arata ca dogele Domenico Selvo (1071 - 1084) a cerut mozaicari de la Constantinopol pentru a impodobi biserica San Marco, a carei reconstructie incepuse sub predecesorul sau, Domenico Contarini.
Mozaicurile de pe vremea lui Selvo au disparut aproape toate in incendiul din anul 1106. S-au gasit, in 1955, doua fragmente pe fata de sud a unui pilastru in partea din dreapta altarului. Ele tin de o Rastignire sau o Coborare de pe Cruce. Este una dintre operele picturii murale in care se exprima cel mai limpede idealul de renastere "clasicizanta" al acestei epoci. Libertatea executiei contrasteaza cu maniera mai apasata a mozaicurilor posterioare din San Marco.
Abia putin mai tarziu, la inceputul secolului al XII-lea, au fost introduse in absida, sub imaginea lui Hristos, care avea sa fie refacuta in 1506, cele patru figuri robuste ale sfintilor Petru, Marcu, Ilermagoras (ucenicul legendar al lui Marcu) si Nicolae. Amploarea gesturilor si vigoarea cu care umbrele fac perceptibil trupul denota un simt destul de puternic al volumului.
Se atribuie tot acestei epoci Fecioara in picioare cu Pruncul si sfintii Petru, Pavel, Luca si Ioan din arcadele care decoreaza hemiciclul de o parte si de alta a usii principale de intrare ce duce din pronaos in naos: nisele pe care aceste figuri le ocupa le-au impus proportii alungite. Numele sfintilor sunt date de inscriptii in limba greaca.
