O evolutie comparabila, in linii mari, cu aceea pe care am urmarit-o in bisericile din Grecia, se observa de asemenea in mozaicurile votive care incadreaza o fereastra de pe peretele est al tribunelor de sud din Sfanta Sofia, acolo unde familia imperiala asista la slujbe. Pe cel mai vechi din aceste doua mozaicuri, Hristos, invesmantat intr-o tunica de aur si o mantie de un albastru-inchis, este asezat pe un tron intre imparateasa Zoe (1028-1050) si imparatul Constantin Monomahul (1042-1055). Zoe ii intinde lui Hristos un pergament rasucit enumerand daniile pe care le facuse Sfintei Sofia. Al treilea sot al Zoei, Constantin Monomahul, ofera un apocombion (punga plina cu cel putin trei kilograme de bani de aur).
Din examinarea atenta a mozaicului reiese ca numele lui Constantin Monomahul si capetele celor trei personaje au fost refacute. Aceasta din pricina ca mozaicul a fost fara indoiala executat mai intii pentru primul sot al Zoei, imparatul Roman al III-lea Arghiros (1028-1034), care suportase cheltuielile lucrarilor de reparatie a Sfintei Sofia. Cand s-a intors din surghiunul in care o trimisese uzurpatorul Mihail al V-lea Kalaphates (1041-1042), Zoe a poruncit sa se modifice mozaicul astfel incat sa fie infatisat noul ei sot. Poate a fost nevoie sa se restaureze si capul Zoei care ar fi putut sa fi fost distrus de Mihail al V-lea.
In sfarsit, se va fi refacut si chipul lui Hristos, fie pentru a se pastra unitatea stilului, fie pentru ca privirea lui sa se indrepte catre imparateasa. Potrivit canoanelor perspectivei morale, Constantin si Zoe sunt mai mici decat Hristos. Ei se inclina foarte usor inspre el in semn de respect. Aceasta opera este insa de o factura severa si putin greoaie, care o apropie de Nea Moni din Chios. Vesmintele imparatului si ale imparatesei cad teapan ca niste anterie somptuos acoperite cu pietre pretioase, care le fac sa se asemene cu placile de email impodobite cu cabosoane, ce se bucurau pe atunci de o mare trecere.
Sub vesminte nimic nu vadeste corporalitatea trupurilor. Mantia lui Hristos, cu creturi inca de pe acum foarte manieriste, este de un albastru intens, care da senzatia tactila a grosimii firelor de lana. Coloritul pometilor si mainilor este obtinut prin mijloace care tin mai degraba de desen decat de pictura: mozaicarul a juxtapus in chip regulat si metodic sirurile paralele de cubulete cu acelasi ton.
De cealalta parte a ferestrei, Ioan al II-lea Comnenul a pus sa fie infatisat, dupa modelul inaintasilor sai, fara indoiala in anul suirii sale pe tron (1118), oferind si el un apocombion, insotit de prima sa sotie, principesa maghiara Pirisca fiica sfantului rege Ladislau, care a luat la Constantinopol numele de Irina. Ca si Zoe, imparateasa poarta o lista de donatii. Intre cei doi soti se inalta o Maica Domnului cu Pruncul.
Spre deosebire de panoul precedent, Fecioara este cu foarte putin mai mare decat cuplul imperial, dar este tratata cu un simt al hieratismului si al frumusetii idealizate care fac din ea un fel de icoana marita. Oricat de nobile ar fi, portretele lui Ioan al II-lea si Irinei ne readuc pe pamant. Obrazul imparatului are culoarea oachesa care i-a adus porecla de Maurul. Chipul Irinei, al carui contur stilizat aminteste de capetele lui Matisse, nu este in deplin acord cu restul mozaicului si prezinta chiar ceva cu care nu suntem obisnuiti in arta bizantina. S-a urmarit sa se sublinieze ceea ce era specific in fizionomia "strainei": paloarea acestei fete late, cu frunte inalta, incadrata de groase cosite blonde, dupa moda occidentala, este si mai accentuata prin folosirea pudrei, inviorata de un usor fard rosu pe pometi; ochii cenusii, destul de reci, nu au nimic mediteranean.
Stim din texte ca aceasta fragezime a tenului si aceasta stralucire a parului stirnisera in randurile bizantinilor o admiratie comparabila cu aceea de care se bucura si astazi in Grecia femeile blonde cu pielea alba. insa Irina, oricat de " stralucitoare era prin frumusetea sufletului si a trupului", nu fusese crescuta in eticheta rafinata a curtii si sub vesmintele ei grele de ceremonie se simte faptura sfioasa, putin stangace, parca stanjenita si lipsita de acea dezinvoltura pe care o avea principesa porfirogeneta Zoe. Acest panou vadeste o arta mai subtila decat acela care ii infatiseaza pe Zoe si Constantin Monomahul. Coloritul este mai cald si mai nuantat. Vesmintele sunt mai suple si prezenta trupurilor se simte mai mult.
Putin mai tarziu, pe pilastrul adiacent a fost adaugata figura fiului lui Ioan al II-lea si al Irinei, Alexe, desigur atunci cand tanarul print a fost asociat la tron, in 1122, la varsta de 17 ani. Obrazul este adinc modelat cu ajutorul tonurilor rosii-verzui si galben-cenusii, cu lungi siruri de cuburi albe pentru a reda petele de lumina. Impresia dominanta este aceea a tenului oaches al Comnenilor.
Culoarea verzuie a cuburilor pe care sunt lipite foitele de aur ale nimbului, ale vesmintelor si ale fondului mozaicului accentueaza senzatia de tristete pe care o emana figura acestui tanar bolnavicios, sortit unei morti premature.
