Din partea bisericii, opozitia a venit mai ales de la papii Grigore al II-lea (715-731) si Grigore al III-lea (731 - 741), iar in Rasarit de la Sfantul Ioan Damaschinul ( 675-741), care a ocupat inalte functiuni la curtea califului omeiad din Damasc inainte de a se retrage la manastirea Sfantul Sava de langa Ierusalim. Prin anul 727 si urmatorii, Ioan Damaschinul a intocmit trei omilii in care a elaborat o adevarata teologie a icoanei. El motiva cultul imaginilor prin dogma celor doua naturi ale lui Hristos, umana si divina, si arata ca la originea iconoclasmului statea persistenta neintelegerii monofizite a acestei taine.
Dupa el, reprezentarile lui Hristos aveau meritul de a confirma realitatea naturii sale umane. in plus, icoanele, simboluri ale arhetipurilor, ingaduiau oamenilor sa se apropie de perceperea divinului.
Conflictul a capatat accente de o si mai mare violenta sub domnia fiului si urmasului lui Leon al III-lea, Constantin al V-lea (741-775), caruia adversarii sai i-au dat porecla de Copronimul ( = cu nume murdar). Curajul sau in lupta si victoriile repurtate asupra arabilor si bulgarilor ii adusesera un mare prestigiu in randurile poporului si ale armatei. Astfel, mergand mai departe decat tatal sau, s-a simtit indeajuns de puternic pentru a intruni, la inceputul anului 754, un sinod care a reinnoit proscrierea imaginilor religioase si a poruncit distrugerea lor. Urmarind controversa pe terenul unde o plasase Ioan Damaschinul, acela al doctrinelor hristologice, sinodul nu condamna numai cultul icoanelor ca o intoarcere la idolatrie. El afirma ca partizanii imaginilor cadeau inevitabil in erezie, fie in nestorianism daca socoteau ca numai natura umana a lui Hristos era reprezentata, fie in monofizitism daca socoteau ca natura divina era reprezentata in acelasi timp, intrucat, in acest caz, ei confundau naturile de neconfundat ale lui Dumnezeu.
Patriarhii din Alexandria, Antiohia si Ierusalim refuzasera sa fie reprezentati la acest sinod. Lucru in aparenta paradoxal, episcopii ramasi credinciosi icoanelor erau tocmai aceia din teritoriile dominate de Islam, deoarece ei nu se aflau sub autoritatea imparatului.
Masurile lui Constantin al V-lea
Dupa zece ani in cursul carora a incercat sa se slujeasca de persuasiune, Constantin a hotarat, vazand zadarnicia stradaniilor sale, sa recurga la forta pentru a pune in aplicare hotaririle sinodului. Imaginile religioase, mozaicurile, frescele, icoanele au fost distruse in tot Imperiul. Au fost rupte sau arse unele manuscrise. Cei ce se impotriveau au fost pedepsiti cu mutilari corporale, pedepse cu inchisoarea, surghiunul sau chiar moartea. Numeroase manas-tiri au fost inchise sau transformate in cazarmi si in bai publice. Calugarii, batjocoriti fara crutare, au fost redati vietii profane. La Constantinopol, multimea care, sub Leon al III-lea, voise sa impiedice distrugerea imaginii lui Hristos de la poarta Chalke, a trecut acum de partea lui Constantin al V-lea, pe care il aclama strigand: " Azi lumea este salvata, o, Basileus, pentru ca tu ne-ai eliberat de idoli". Violenta si fanatismul s-au dezlantuit in Imperiu.
Refluxul iconoclasmului si prima reinstaurare a imaginilor
Toate acestea nu puteau sa nu duca la o anume oboseala. Fiul lui Constantin al V-lea, Leon al IV-lea (775-780), continuind sa condamne functionarii care favorizau cultul imaginilor, s-a aratat in ansamblu mai moderat decat tatal sau si nu s-a impotrivit numirii unor calugari in scaunele episcopale importante. Vaduva sa, ateniana Irina, care a detinut regenta in numele fiului lor, Constantin al VI-lea, era, prin originea ei greaca si prin sensibilitatea ei de femeie, foarte atasata cultului icoanelor. In 787, al VII-lea sinod ecumenic de la Niceea, la care si-au trimis reprezentanti papa Adrian I, patriarhii din Alexandria, Antiohia si Ierusalim, a reinstaurat in chip solemn cultul imaginilor, precizand ca acestea nu aveau dreptul la adoratie (latrie), ci doar la veneratie (proskynesis). Aceasta pietate era o datorie pentru orice om evlavios. In semn de victorie, Irina a pus sa se aseze o noua icoana a lui Hristos pe poarta Chalke.
Scutirea de impozite pe care Irina a consimtit sa o aplice populatiei Constantinopolului si calugarilor pentru a-si atrage sprijinul lor, darnicia ei fata de manastiri au compromis grav finantele statului. Infrangerile suferite din partea arabilor sporira si mai mult nemultumirea paturilor conducatoare.
La 31 octombrie 802, logothetul (administratorul) vistieriei, Nichifor, a preluat puterea imperiala si a trimis-o in surghiun pe Irina. insa, dornic sa pastreze Imperiului linistea necesara pentru a duce la capat opera de echilibrare financiara si pentru a face fata atacurilor arabilor si bulgarilor, Nichifor s-a abtinut sa reaprinda cearta in jurul imaginilor. Ginerele si urmasul sau, Mihail Rangabe (811-813) era un om slab care s-a lasat dominat de Teodor, energicul staret iconodul al manastirii Studion. El continua liberalitatile fata de calugari si se arata in chip deschis potrivnic iconoclasmului.
Cum, in acelasi timp, bulgarii, sub comanda lui Krum, repurtau victorie dupa victorie si amenintau Constantinopolul, armata se rascula si il proclama imparat pe Leon Armeanul, strateg al themei anatolice. In capitala, multimea, cuprinsa de panica, s-a napustit in biserica Sfintilor Apostoli si a cazut in genunchi la mormantul imparatului cel mai ocarit de iconoduli, Constantin al V-lea, marele invingator al bulgarilor, strigand: " Iesi din groapa, imparate, si vino in ajutorul tarii care va sa piara ! " Conditiile erau intrunite pentru o reluare a luptei iconoclaste. Reinstituirea imaginilor si favoarea de care se bucurau din nou calugarii fusesera urmate de infrangeri militare. Era limpede ca pentru a redresa situatia trebuia sa se revina la politica lui Leon al IlI-lea si Constantin al V-lea.
Noua interdictie a imaginilor
Leon al V-lea a intrunit la Sfanta Sofia, in 815, un sinod care a reinnoit condamnarea imaginilor. A reinceput persecutia impotriva iconodulilor recalcitranti. Teodor Studitul, unul dintre principalii sustinatori ai rezistentei, precum si patriarhul Nichifor au fost surghiuniti, la fel ca si numerosi calugari. La adapostul imprejurarilor care au urmat, Mihail din Amorium in Frigia a pus sa fie asasinat Leon al V-lea si a preluat puterea. Din spirit de conciliere, ii rechema pe exilati si ii elibera pe intemnitati, dar nu reinstaura imaginile. Cand a murit, in octombrie 829, i-a lasat fiului sau Teofil o situatie la fel de incordata.
Teofil s-a hotarit sa-i puna capat, incercand sa scoata invingator partidul iconoclast, de care era puternic atasat. El era foarte influentat de fostul sau preceptor, Ioan Gramaticul, unul dintre cei mai eminenti teoreticieni ai iconoclasmului, pe care l-a urcat pe tronul patriarhal. Persecutia reincepu pentru ultima data impotriva partizanilor imaginilor si mai cu seama impotriva calugarilor. Dar ea pare sa se fi limitat doar la Constantinopol si sa nu fi fost implacabila.
Asia Mica, de unde pornise miscarea iconoclasta cu un secol si jumatate in urma sub Ioan al III-lea, nu s-a mai opus, invatind din experienta ce consecinte funeste aduceau dupa ele asemenea certuri. in sfarsit, imaginile raspundeau pe meleagul grec unei nevoi prea profunde a firii omenesti pentru a putea fi definitiv proscrise.
Reinstaurarea imaginilor
Teofil muri la 20 ianuarie 842. Dupa un timp de sovaiala, vaduva sa, Teodora, care, impreuna cu fiicele sale, continuase sa se inchine la icoane in gineceele palatului, a convocat un sinod pentru a reinstitui cultul imaginilor. La 11 martie 843, in prima duminica din Postul Mare, reinstaurarea icoanelor a fost celebrata cu fast la Sfanta Sofia in prezenta unei mari multimi de calugari care, coborand din muntii Bitiniei, defilasera ca niste invingatori pe strazile capitalei. Pana si astazi biserica greaca pomeneste evenimentul prin slujbe la aceeasi data mobila: este sarbatoarea Triumfului ortodoxiei (Duminica ortodoxiei).
