Copierea si ilustrarea manuscriselor unor autori profani a fost continuata. R. Bianchi Bandinelli atribuie unui atelier de la Constantinopol, activ sub domnia lui Anastasie (491 - 518), manuscrisul Iliadei pastrat la Biblioteca Ambrosiana de la Milano. Alti savanti s-au gandit la Alexandria sau la Antiohia, dar capitala Imperiului pare sa fi fost in acea vreme centrul intelectual cel mai favorabil executarii unui asemenea manuscris. Miniaturistul a fost un compilator iscusit in copierea manuscriselor realizate la date diferite pe care le luase drept model si dintre care cele mai vechi puteau sa fi fost realizate chiar in primul secol dinaintea erei noastre.
Dar, daca era foarte priceput sa-si insuseasca maniera inaintasilor sai, ilustratorul Iliadei din Biblioteca Ambrosiana s-a dovedit insa mult mai putin inspirat in inventia personala. Din cele cincizeci si opt de miniaturi ce ni s-au pastrat, doar opt par a fi in intregime creatia sa personala. Ele dovedesc o oarecare stangacie. Compozitiile se desfasoara destul de confuz pe inaltime. Gesturile se repeta monoton. Capetele rotunde si mici ale personajelor ne amintesc de acelea intalnite pe fildesurile contemporane. Lipsa de volum a trupurilor si absenta adancimii in sugerarea spatiului corespund evolutiei generale a artei din aceasta epoca, dar nu se potrivesc deloc subiectelor infatisate si creeaza contraste suparatoare fata de celelalte miniaturi. Principala incan-tare provine din culorile vii, cu tonuri rosii, verzi si albastre de o destul de frumoasa calitate.
Tratatul lui Dioscoride
Desigur la Constantinopol de la a fost executata, prin anul Viena 512, copia - aflata astazi in Biblioteca nationala de la Viena - a tratatului de farmacopee alcatuit in secolul I e.n. de catre Dioscoride, medic grec originar din Anazarba, in Cicilia. Acest manuscris era destinat principesei bizantine Iuliana Anicia, stranepoata a Gallei Placidia si sotia lui Areobindus. Portretele autorului stand de vorba cu Heuresis (Darul de a descoperi) si cu Epinola (Atentia), grupurile de medici, reprezentarile plantelor sunt fidel imitate dupa unele exemplare mai vechi ale tratatului, care apartin purei traditii elenistico-romane. Folosirea aurului dovedeste totusi o inovatie bizantina.
Doar miniatura - ale carei culori sunt foarte deteriorate - infatisand-o pe Iuliana Anicia poate fi socotita drept o creatie a piciorului de la inceputul secolului al VI-lea. Principesa, invesmantata in bogatul costum vargat cu aur, asa cum se cuvenea rangului sau, este asezata frontal intr-o atitudine solemna, dupa imaginea ceremoniilor aulice. Ea este inconjurata de alegoriile Inteligentei, la stanga sa, si a Marinimiei, la dreapta. Aceasta tine in poala vesmantului bani de aur si Iuliana Anicia ii imprastie pe cartea pe care i-o intinde un mic geniu numit "pasiunea celei careia ii place sa construiasca": ea imita astfel gesturile de darnicie facute de consuli cand isi preluau functia.
Ansamblul compozitiei aminteste si dipticurile consulare de fildes, ca si de imaginile Fecioarei incadrata de ingeri, de pilda pe o icoana din Sinai. La picioarele principesei se prosterneaza o femeie, " Recunostinta artelor ", care ii saruta condurul drept. In compartimentele din colturi, niste scene de gen, in tonuri cenusii " grisaille", tratate cu o libertate elenica, evoca generozitatea principesei care construise, sau restaurase, mai multe biserici la Constantinopol: genii inaripate, comparabile cu acelea de la Pompei, se indeletnicesc cu lucrari de constructie si de pictura.
