Epocile elenistica si imperiala romana manifestasera, mai mult chiar decat Grecia clasica, un gust foarte viu pentru aur si mai ales pentru argint, mai putin costisitor. Din ele se faceau vesela, oglinzi, adesea statuete si, in anumite ocazii, adevarate statui. Acest gust pare sa fi crescut la bizantini. Constantin, mereu atent sa impuna, prin etalarea fastului, sentimentul maretiei imperiale, protejase prin scutiri de impozite munca giuvaergiilor si a argintarilor. El sporise numarul ofrandelor de metale pretioase catre marile sanctuare si inaltase cruci de aur nu numai pe Golgota si in palatul sau imperial de la Constantinopol, ci si in numeroase piete publice din Roma Noua. In capitala Imperiului s-au executat statuile de aur ale lui Constantin, Teodosie al II-lea, Zenon, Anastasie si o statuie de argint a imparatesei Eudoxia.
In Sfanta Sofia lui Iustinian, dupa descrierea lui Pavel Silentiarul, masa altarului (prestolul) era de aur masiv, incrustat cu pietre scumpe si emailuri. Ea se sprijinea pe coloane de asemenea de aur. Baldachinul de deasupra ei era facut din patru coloane de argint aurit si dintr-un acoperis piramidal avand in varf o mare cruce de aur. in fundul absidei tronul patriarhului era de argint aurit. Pe coloanele de argint care inchideau altarul erau cizelate medalioane ovale care cuprindeau bustul lui Hristos, al Fecioarei, ale arhanghelilor, profetilor si apostolilor. Primul amvon daruit de Iustinian era placat cu aur si batut in pietre pretioase. Cel de-al doilea, refacut dupa prabusirea cupolei, in 558, era poleit cu argint. Lampile si policandrele erau de aur sau de argint. La palatul imperial, in sala de audiente (consistorium), unde Basileul primea omagiile marilor dregatori de la curte si ale ambasadorilor straini, tronul lui Iustinian, precedat de trei trepte de porfir, era asezat sub un baldachin de aur.
Metalele pretioase erau folosite pentru diferite piese ale mobilierului, profan sau religios, si mai ales pentru vesela. Cu aurul luat de la vandali, Iustinian a pus sa se faca un intreg serviciu de masa impodobit cu reliefuri care relatau victoriile sale.
Din toate aceste obiecte foarte scumpe, destul de putine - proportional - au supravietuit pana la noi. in afara vechilor hotare ale Imperiului, mai multe au fost gasite de-a lungul drumurilor fluviale din Ucraina si din Rusia pana in apropiere de Ural si chiar pana in Siberia. Fara indoiala ele fusesera date in schimbul unor produse locale, cum ar fi blanurile, sau oferite pentru a atrage bunavointa unor populatii si a capeteniilor acestora.
Locul de fabricatie a obiectelor de argint nu se lasa totdeauna precizat cu mai multa certitudine decat acola al icoanelor, manuscriselor si fildesurilor. S-a crezut ca prezenta, pe multe dintre ele, a unor marci-stampile (poansoane) imprimate in atelierele imperiale de la Constanti-nopol inaintea executarii decorului ar rezolva problema provenientei. Dar, cel putin pentru anumite piese, nu se poate exclude total posibilitatea ca, dupa ce fusesera modelate la Constantinopol, sa fi fost decorate intr-un alt oras, poansoanele slujind in acest caz doar pentru garantarea bunei calitati a argintului si pentru a dovedi ca toate drepturile datorate vistieriei imperiale fusesera percepute. Aceste marci, aproape totdeauna cinci pe fiecare obiect, comporta un bust si o monograma a imparatului, precum si monogramele slujbasilor insarcinati sa supravegheze activitatea atelierelor imperiale din capitala. Ele se intind din domnia lui Anastasie (491 - 518) pana la aceea a lui Constant al II-lea (641-668). Saracirea Imperiului explica de ce dupa aceasta data s-a preferat sa se pastreze argintul din atelierele imperiale pentru baterea monedei.
Destinate unei clientele aristocrate, rafinate si conservatoare, aceste obiecte de argint se numara printre operele artei bizantine care au ramas cel mai mult credincioase artei elenistice.
Talere imperiale
Ne-au ramas numeroase talere de argint lucrate in tehnica "au repousse", i care in limba autorilor latini de dupa caderea Imperiului roman au fost numite "missoria", dupa cat se pare deformand cuvantul "mensoria ", adica "talere ornamentale pentru masa".
Subiectele lor au fost luate, adesea, din iconografia imperiala. Cel mai vechi taler ce ni s-a pastrat pare sa fie acela gasit intr-un mormant de la Kerci, antica cetate Panticapaeum. Decorul lui a fost executat in tehnica punctarii cu priboiul si apoi aurit. Un imparat, avand capul impodobit cu un nimb si purtand o diadema, probabil Constantiu al II-lea (337-361), judecand dupa asemanarea cu portretele de pe monede si cu giganticul cap de bronz din Palatul Conservatorilor, inainteaza triumfator pe un cal ce face volte. El este precedat de o Nike, care se pregateste sa-i ofere cununa, si este urmat de un ostas din garda cu scutul marcat de o hrisma. Intre picioarele din spate ale calului zace la pamant un scut, simbol al dusmanului invins. Iconografia triumfului imperial, care avea sa se regaseasca pe monede si pe fildesul "Barberini, este astfel constituita, imparatul este imbracat, dupa moda "barbara " care patrunsese in Bizant, cu pantaloni asemanatori cu aceia ai suveranilor sasanizi si cu tunica galonata a calaretilor persani sau sarmati, para-gaudion, stransa la mijloc cu o cingatoare.
Desi calareste pe un cal din profil, el isi intoarce fata si torsul spre spectator, asa incat sa se prezinte frontal. O anume stangacie in executie a lasat uneori sa se creada ca ar fi vorba despre o imitatie locala a unei piese originare din Constantinopol. Dar o asemenea nehotarare a formelor s-ar explica si intr-un atelier al capitalei la o epoca in care intruziunea artei populare, ce avusese loc atunci in arta oficiala, s-a impletit cu influentele sasanide pentru a compune noile imagini ale majestatii imperiale.
Asa cum se stie de mai inainte din sculptura,arta sub domnia lui Teodosie I a invins aceste incertitudini inerente oricarei faze de tranzitie si a regasit caile unui stil mai clasic. Pe un missorium de la Madrid, executat in 388 cu prilejul Decenalelor acestui imparat (adica serbarile corne-morand a zecea aniversare a urcarii sale pe tron, pe care le-a celebrat la Salonic), Teodosie I, pe atunci in varsta de patruzeci si doi de ani, sta pe tron, incadrat de co-imparatul din Apus, Valentinian al II-lea, la dreapta, si, la stanga, de fiul sau mai mare, Arcadius, nascut cu zece ani mai inainte si proclamat Augustus la Constantinopol in 383.
Teodosie remite un diptic unui magistrat. La fiecare extremitate, doi soldati, inarmati cu lance si scut, fac de garda. Caracterul solemn si chiar sacru al scenei este subliniat de prezenta unui portic cu patru coloane, al carui fronton, decorat cu putti inaripati, este taiat la mijloc de o arcada sub care troneaza Teodosie. Se cunoaste un tetrakionion asemanator in palatul lui Diocletian de la Split. in exerga, Terra, care isi ascunde cu bratul stang pieptul gol, sta intinsa, cu un corn al abundentei in indoitura bratului drept, in mijlocul unor spice de grau, in care evolueaza niste putti. Acest motiv a pastrat gratia senzuala a prototipurilor sale elenistice.
Aceeasi opozitie, ceruta de natura subiectelor tratate, intre solemnitatea hieratica a imparatilor si libertatea mai mare din scenele inferioare, se observa, cum am vazut mai inainte, pe soclul obeliscului aceluiasi Teodosie. Dar, pe cand tehnica sculpturii in piatra ducea la o anume duritate, toreutica favoriza o eleganta raspandita uniform, care confera anasamblului o mai mare unitate. Indicatia, in greceste, pe revers, a greutatii confirma ca acest taler, trimis de Teodosie in patria sa de origine, Spania, unde a fost descoperit la Almendralejo (provincia Badajos), fusese fabricat in partea elenica a Imperiului.
Talere cu subiecte mitologice
Pentru a raspunde gusturilor inaltilor dregatori din administratia bizantina, formati in marile scoli unde se studia literatura clasica, talerele au fost adesea decorate cu subiecte mitologice, care au mentinut pana sub Heraclius un stil antichizant, caracterizat prin eleganta si suplete si patruns de o reala prospetime a sentimentului. S-au reprezentat, de pilda, Artemis vanand calare pe un cerb, Atena arbitrand disputa iscata intre Ulisse si Ajax in jurul armelor lui Ahile, Afrodita in cortul lui Anchise sau dinaintea lui Adonis, Fedra si Hippolit, intilnirea intre Meleagru si Atalanta, adunari ale zeilor in picioare, dansuri de bacante si de sileni, Ileracle sugrumand leul din Nemeea, Nereide calarind pe monstri marini, sau chiar Amorasi construind un nilometru. Aceluiasi filon ii apartine talerul descoperit la Lainpsac (in Mysia, pe tarmul Hellespontului), unde o personificare a Indiei, asezata din fata pe un tron sustinut de fildesii unui elefant, este inconjurata de un papagal, o dropie si doua maimute. Culoarea bronzata a pielii femeii este redata prin incrustatii cu niello. In exerga, doi imblanzitori de fiare, purtand turban, conduc unul un tigru, celalalt un leopard. Compozitia imbina simtul grandoarei cu farmecul idilei bucolice si al exotismului. India, ale carei aromate, condimente, pietre nestemate si fildesuri erau foarte apreciate la Constantinopol si cu care Anastasie reinnodase relatiile care fusesera stabilite pe vremea Imperiului roman, exercita asupra bizantinilor o adevarata fascinatie.
Talere cu subiecte religioase
Deprinderile iconografice si stilistice capatate in executarea acestor piese cu subiecte imperiale sau mitologice se regasesc in noua talere cu scene din viata lui David, descoperite in 1902 la Jvyrenia, in insula Cipru, si impartite intre muzeele din New York (sase) si din Nicosia (trei). David este reprezentat primindu-l langa turma sa pe trimisul lui Samuel, fiind miruit de Samuel, infatisindu-se dinaintea lui Saul, incaierandu-se cu un urs si cu un leu, imbracandu-se cu hainele si armele lui Saul, luptandu-se cu Goliat, luand-o de sotie pe Micol, punand intre bari prinsului egiptean (Regi, I, 16/12, 13, 21; 17/34-36, 38, 41-49; 18/27; 30/11-15). Pe reversul acestor talere au fost imprimate marci cu monogramele lui Heraclius si busturi ale acestui imparat purtand barba inca scurta, ceea ce ingaduie sa fie datate intre anii 613 si 630. Antiohia fiind pe atunci sub puterea persilor (din 611 pana in 628), originea constantinopolitana, sugerata de insasi prezenta marcilor, este neindoielnica. Toate aceste ilustratii aveau drept scop sa scoata in evidenta caracterul deopotriva sacrii al puterii lui David si a lui Heraclius, care trebuia sa isi compenseze uzurparea prin intarirea acestei credinte. Punind capat razboiului nefast al lui Focas, asa cum David fusese ales de Dumnezeu sa-l inlocuiasca pe vinovatul Saul, Heraclius condusese cruciada impotriva persilor, la fel cum David se luptase cu filistenii si amalecitii. Pentru a ilustra aceste episoade din Vechiul Testament, s-a recurs la formulele utilizate pentru alte subiecte. Ungerea cu mir a lui David, infatisarea lui dinaintea lui Saul, punerea armelor, casatoria sa, se desfasoara in fata porticului cu arcada mediana al audientelor imperiale. Pentru a-l reprezenta doborand ursul sau leul, artistii s-au inspirat din lupta lui Heracle cu cerboaica de la Ceryneea, sau din Mithras ucigand taurul.
Patene
Ca si la fildesurile si la manuscrisele religioase, un stil de o eleganta mai putin rafinata se intalneste pe vasele liturgice decorate cu subiecte luate din Noul Testament si tratate cu un simt profund al gravitatii religioase. Nu s-a incheiat inca dezbaterea in jurul problemei de a sti daca decorul patenelor (discuri liturgice) descoperite in Siria, in satele din apropiere de Riha si de Stuma (la sud-est de Antiohia), a fost executat la Constantinopol, cum lasa sa se creada marcile cu monograma si bustul lui Iustin al II-lea (565 - 578), sau la Antiohia, cum gandesc unii savanti datorita vehementei din gesturile apostolilor, ce par sa corespunda stilului expresiv care il socotesc a fi fost propriu Siriei. Dar, insusi subiectul - impartasania data de Hristos apostolilor impartiti in doua grupuri - nu se preta oare la o redare mai intensa a emotiilor decat scenele imperiale sau mitologice ? Apostolii vor fi fost patrunsi de o puternica fervoare religioasa cand au fost chemati sa instituie taina care avea sa le ingaduie lor, apoi credinciosilor, sa participe la natura lui Dumnezeu.
Vasul din Emesa
Ne aflam in aceeasi incertitudine privind originea frumosului vas de argint gasit la Homs (antica Emesa), in Siria, si pastrat la Luvru. El este decorat la jumatatea inaltimii sale cu opt medalioane cuprinzand busturi: Hristos intre sfintii Petru si Pavel, Ioan Botezatorul si Ioan Evanghelistul; Fecioara intre doi arhangheli. Intre aceste medalioane se desfasoara impletituri in volute, care incadreaza cornuri iesind din frunze de aeant. Eleganta acestor motive venite din Antichitate se imbina in chipul cel mai fericit cu austeritatea usor trista a figurilor care amintesc de acelea de pe patenele de la Riha si Sluma. Fara indoiala asa aratau si mozaicurile lui Iustin al II-lea de la Sfanta Sofia, inaintea distrugerii lor de catre iconoclasti. La drept vorbind, aceste obiecte de argint ne fac sa asistam la introducerea in artele metalului a stilului religios, ce s-a constituit datorita predilectiei mai mari de care s-au bucurat imaginile sub domnia lui Iustin al II-lea in marea pictura si in icoane.
Crucea lui Iustin al II-lea
O alta marturie ne ofera crucea (relicvar) de argint aurit, continand o bucata din Adevarata Cruce, pe care Iustin al II-lea si sotia lui, Sofia, au daruit-o orasului Roma, asa cum ne arata inscriptia votiva, gravata in latineste pe una din fete. Pe cealalta parte, vrejuri si ornamente de frunze stilizate cu oarecare rigiditate ocupa bratele, in inaltime si de-a latul, intre cinci medalioane. La incrucisarea bratelor, in dreptul relicvei, Mielul cu nimb poarta crucea-sccptru. La capetele laterale sunt infatisati imparatul, la stanga, si imparateasa la dreapta, cu bratele ridicate, in atitudinea orantilor. Medalioanele de pe montant cuprind busturile lui Hristos, cu barba. In cel de sus el apare facand gestul binecuvantarii si tinand o carte inchisa, ca Pantocrator, stapan atotputernic al lumii, locuind in ceruri: am vazut mai inainte ca acesta era unul dintre aspectele sub care ar fi putut sa se prezinte Pantocratorul pe care Iustin al II-lea l-ar fi asezat in cupola Sfintei Sofia, in partea de jos a crucii Hristos isi sprijina pe piept mana dreapta si cu stanga tine o cruce cu maner: ar fi Hristos care domneste pe pamant de la intrupare. Chipurile au acelasi aer de gravitate melancolica si concentrata ca si pe celelalte opere din aceasta opoca.
Argintaria siriana
Desi in Siria au fost gasite mai multe tezaure de argintarie, numarul pieselor incontestabil fabricate in aceasta tara este destul de redus. Astazi este mai putin contestata autenticitatea potirului descoperit in 1910 la Antiohia si pastrat acum in Metropolitan Museurn din New York (dupa ce a facut parte din colectia Kuchakji de la New York). Impletiturile de vrejuri de vita, incarcate cu frunze si ciorchini de struguri intre care apar figurile lui Hristos imberb, sezand langa un berbec, si ale celor doisprezece apostoli, tin de cea mai buna traditie elenistica si se inrudesc cu decorul anumitor tambururi de coloana de la Constantinopol, care par sa fie contemporane. In schimb o arta locala este ilustrata prin placa de relicvariu de la Luvru, pe care Sfantul Simeon Stalpnicul cel Tanar, mort in 592 la varsta de nouazeci si unu de ani, este reprezentat asezat in varful coloanei pe care se incolaceste sarpele ispitei si de care se prijina scara ce ingaduia anumitor persoane privilegiate sa se urce spre a sta de vorba cu stilitul. Sfantul este invesmantat intr-o mantie cu gluga si tine in maini Evanghelia. Pentru a-i sublinia mai mult insemnatatea, deasupra capului i s-a asezat o scoica, dupa obiceiul antic.
Fiole pentru ulei sfintit
Din argint s-au fabricat un mare numar de fiole, continand ulei sfintit adus ca amintire din pelerinajele facute in Locurile Sfinte. Cele mai celebre dintre aceste recipiente de argint sunt acelea pastrate in tezaurul catedralei San Giovanni de la Monza, odinioara capitala longobar-zilor, si in tezaurul vechii biserici abatiale de la Bobbio, la vreo treizeci de kilometri sud de Pia-cenza. Dupa o traditie acceptabila, ele ar fi fost daruite de cucernica regina longobarda, Theodelinda, sotia lui Agilulf, moarta in 625. Ele provin din Locurile sfinte ale Ierusalimului si Betleemului si au fost fabricate chiar in Palestina, asa cum o confirma anumite detalii iconografice imprumutate de la edificiile palestiniene.
Nu este de mirare ca subiectele cel mai des reprezentate au fost, pe aceeasi fata, Rastignirea si Invierea, cele doua evenimente esentiale ale Mantuirii care era comemorata la Ierusalim in preajma Golgotei. Rastignirea combina elemente simbolice si istorice. Dupa modelul imaginilor triumfale romane in care trofeul era impodobit cu scutul invingatorului pe cand popoarele supuse il incadrau la baza, trunchiul de palmier care figureaza crucea este incununat cu bustul lui Hristos si incadrat, la picioare, de doi credinciosi inchinandu-se in genunchi. Bustul lui Hristos este destul de des asezat intre Soare, care raspandeste raze, si Luna. De o parte si de alta, cei doi talhari, legati de crucea lor, isi indreapta capul spre dreapta spectatorului, asa incat Bunul talhar il priveste pe Hristos si cel Rau isi intoarce fata de la el. Deasupra, invierea este evocata prin episodul celor trei mironosite apropiindu-se de mormantul gol, pazit de ingerul asezat la dreapta. Mormantul este figurat sub forma unei edicule si adesea chiar a marelui ciboriu care il adapostea cu incepere din secolul al IV-lea.
Celelalte subiecte tratate pe aceste fiole din Palestina au fost inaltarea (de obicei pe revers), Necredinta lui Toma, Hristos umbland pe mare si inchinarea magilor si a pastorilor, care a fost inspirata din scenele audientelor imperiale, asa cum o arata comparatia cu talerul lui Teodosie de la Madrid.
Cateva fiole din Palestina, mai rare, ne infatiseaza pe o singura fata sapte episoade esentiale din istoria evanghelica. Numarul de sapte a fost ales probabil pentru valoarea sacra ce i se acorda in speculatiile simbolice. In jurul unui medalion central, care infatiseaza Nasterea sau Rastignirea, se grupeaza alte medalioane, cuprinzand sus de tot inaltarea si indata dedesubt Bunavestire, la stanga, si Vizita Fecioarei la Sfanta Elisaveta, la dreapta. Mai jos vine Botezul, la stanga sau la dreapta, si, de cealalta parte, aceea din cele doua scene principale care nu a fost tratata in centru. Jos de tot, invierea corespunde inaltarii.
Aceste fiole au fost turnate in tipare, ceea ce explica conturul usor estompat al reliefurilor lor.
Bijuterii
Bijuteriile de aur (sau, adesea, mai putin pretioase, de bronz aurit) si de argint se bucurara de cea mai mare trecere in inalta societate bizantina. S-au fabricat nu numai la Constantinopol, ci si in provincii, mai cu seama in Siria unde exista o lunga traditie a acestei arte. Le cunoastem mai ales gratie descoperirii unor tezaure ingropate de proprietarii lor in veacul al VII-lea, cand slavii, bulgarii si arabii au inceput sa inainteze: vom cita cu deosebire tezaurul descoperit in 1951 in insula Mytilini, in cursul constructiei aerodromului.
Bijuteriile bizantine erau cingatori, coliere (de care se puteau agata cruci, amulete profilactice sau medalioane despre care vom vorbi din nou ceva mai jos), bratari, inele, agrafe si cercei. Margaritarele, pietrele de calitate superioare in culori vii si pietrele pretioase isi combinau adesea efectele de somptuozitate cu stralucirea aurului.
Anumite decoruri puteau fi ajurate. Altele erau executate in tehnica niello, asa cum este un remarcabil inel de cununie din muzeul de la Palermo, cu o pereche imperiala (poate Heraclius si Eudoxia) incununata de Fecioara, de jur imprejur fiind reprezentate sapte scene din viata lui Hristos, de la Bunavestire pana la inviere (B. Pace, Arte e civilta della Sicilia antica, voi. 4, fig. 173). Amanunt emotionant: acest inel a fost gasit in apropiere de baile Daphne de la Siracusa, unde, in 668, a fost asasinat imparatul Constant al II-lea, care il purta fara indoiala pe deget.
Medalioane de aur
Din pricina iconografiei lor vom rezerva un loc deosebit medalioanelor de aur care se purtau agatate de coliere. Unele erau decorate cu portretele imparatului, in bust, in picioare sau pe cal, si comemorau evenimente importante din istoria Imperiului, cu deosebire victoriile militare. Cabinetul de Medalii al regilor Frantei poseda un medalion mare, cu un diametru de 8,5 cm si cantarind 160,2 grame (= o jumatate de livra bizantina, sau 36 bani de aur), batut sub Iustinian intr-un atelier de la Constantinopol, poate pentru a celebra victoriile lui Belizarie asupra vandalilor, in 535 (D. Talbot Rice, Art byzantin, pi. 60). Pe avers era reprezentat bustul imparatului, din trei sferturi, in costum militar si tinind lancea in mana. Pe revers, Iustinian inainta triumfator pe cal, precedat de o Victorie, care purta o ramura de palmier si un trofeu. Originalul a fost furat in 1831 si n-a mai fost gasit de atunci incoace (fara indoiala a fost topit), dar mai inainte se facusera mulaje dupa care s-au putut executa electrotipii. Alte medalioane erau impodobite cu subiecte luate din Noul Testament.
Monede
Spre deosebire de greci, bizantinii, la fel ca si alte popoare contemporane, nu au vazut in monedele lor decat obiecte de utilitate practica fara prea mare valoare estetica. Pentru a le fabrica ei au folosit de obicei trei metale: aurul, argintul si bronzul. Atelierele unde erau emise se aflau nu numai la Constantinopol, ci si in marile orase din provincii, ca Salonic, Nicomedia, Cyzic, Antiohia, Cipru, Alexandria si indepartatul Chersones (in Crimeea).
Pana sub domnia lui Anastasie (491-518) si chiar pana in cursul veacului al VI-lea, majoritatea monedelor batute in orasele bizantine nu se deosebeau de acelea din Occidentul roman decat prin numele imparatilor si prin cele ale atelierelor. De o parte si de alta, dupa traditia romana a fabricarii monedelor, existau pe avers aceleasi busturi ale imparatilor, pe revers aceleasi Victorii in picioare sau asezate.
Dupa exemplul imaginilor lui Hristos, a Fecioarei si ale sfintilor inscrise in medalioane, bustul imperial din profil a cedat treptat locul bustului din fata, pentru ca apoi sa dispara mai intai de pe monedele de mai mica valoare, cele de bronz, incepand cu Constant al Il-lea Pogonatul (641-668), apoi de pe monedele de argint sub Tiberiu al II-lea Apsimar (698-705) si, in sfarsit, de pe cele mai frumoase monede, acelea de aur, abia dupa domnia acestui imparat. Din nou, in prelucrarea celor mai luxoase materiale se remarca o indelungata fidelitate fata de tipurile antice.
Prezentarea din fata s-a dovedit favorabila figurarii insemnelor puterii imperiale purtate pe cap: imparatii aveau o casca incinsa cu diadema. Sub Mauriciu (582-602) a aparut coroana avand o cruce in varf, cu un aspect mai pasnic si totodata mai religios. Baterea monedelor obisnuite de bronz fiind cea mai expusa modificarilor, Anastasie I a schimbat tipul pieselor, marcandu-le pe revers cu o litera care indica valoarea lor in nummia (6.000 de nummia valorau un ban de aur).
Caracterul profund imperial al artei bizantinilor i-a condus spre inovatii: imparatul era infatisat in picioare, insotit de sotia lui sau de unul sau mai multi fii. Sub Iustinian al Il-lea Rbinotmetul (685-695), vesmintele imperiale au devenit extrem de somptuoase: in centrul unor compartimente dreptunghiulare, aplicate, erau montate perle rotunde si cabosoane.
In ultimul patrar al veacului al VI-lea, Tiberiu (578-582) care, in lupta sa impotriva persanilor, aspira sa apara ca un nou Constantin si care a reluat numele acestui ilustru inaintas, a pus sa se bata pe reversul banilor de aur o cruce in forma de T, drept urmare a unei vedenii pe care ar ii avut-o si el. Aceasta cruce, asezata pe un soclu de patru trepte, se inspira dupa toate aparentele din aceea pe care Constantin o ridicase in forumul noii sale capitale. Acest tip a ramas multa vreme in uz, pana la sfarsitul secolului al X-lea. Tot ca referinta la modelele propuse de Constantin, Tiberiu a pus sa se bata un hrismon pe reversul altor monede. Un secol mai tarziu, Justinian al II-lea (685-695), pentru a sublinia originea supranaturala a puterii monarhice, pe care trebuia sa o apere impotriva opozitiei aristocratiei, a gravat pe reversul monedelor sale un bust al lui Hristos, suzeranul sau, al carui reprezentant era pe pamant. in legenda monedelor, numele imparatilor au ramas scrise in latineste, pana sub Teodosie al III-lea (715-717). Primele inscriptii grecesti (" Prin acest semn vei invinge ") au aparut sub Heraclius.
