| Maretia Imperiului si a capitalei sale
Rastimpul de patru veacuri pe care il vom analiza
aici este acela in care civilizatia romana, impreuna cu componentele
sale elenistice, s-a transformat, in domeniul institutiilor politice, ca
si in acela al activitatilor intelectuale si artistice, in civilizatie
bizantina.
Secolul al IV-lea cunoscuse inca si mai adesea, sub
urmasii lui Constantin, impartirea efectiva a puterii intre cei doi
Augusti, unul domnind la Trier sau la Milano, celalalt la Constantinopol
sau mai degraba la Antiohia, oras de o vechime mai prestigioasa si de
unde se puteau organiza mai lesne expeditii la granita persana.
In secolul al V-lea, soarta celor doua parti ale
Imperiului apuca pe cai diferite, prin faptul ca barbarii cucerisera
Apusul, pe cand Rasaritul, unde facusera incursiuni, izbutea sa isi
apere independenta. Numarul si importanta constructiilor din aceasta
epoca dovedesc ca ea a fost mai putin tulburata decat am putea crede
daca ii citim pe istorici, care s-au straduit mai ales sa fixeze
amintirea luptelor impotriva barbarilor. Monumentele, in mare parte
ajunse astazi in ruina, ne lasa despre Imperiul bizantin imaginea unui
stat infloritor si prosper pana in nordul Balcanilor, incepand cu
Teodosie I (379-395), imparatii isi statornicira resedinta la
Constan-tinopol. Orasul capata o asemenea extindere, incat, sub nepotul
sau, Teodosie al II-lea (408-450), a fost nevoie sa se deplaseze zidul
de incinta cu 1 200 m la vest de acela care fusese ridicat de
Constantin.
| 
