Daca operele lui Teofan Grecul arata ce inflorire putea atinge in afara granitelor Imperiului si a constrangerilof sale personalitatea unui artist care isi facuse ucenicia in atelierele capitalei, in schimb frescele din biserica de la Decani ne permit sa sesizam limitele unor pictori care nu fusesera formati la Constantinopol sau in vreun alt mare centru hranit din traditiile bizantine.
Construirea acestei biserici fusese inceputa in timpul lui Stefan Uros al III-lea Decanski (1321 - 1331), dar frescele nu au fost executate decat intre anii 1348 si 1355 sub domnia fiului sau, Dusan. Pe atunci relatiile cu Constantinopolul erau intrerupte din cauza cuceririlor lui Dusan si, mai mult inca, datorita anatemei pe care patriarhul ecumenic o aruncase asupra bisericii sarbe.
Fara indoiala s-a facut apel, cel putin pentru o parte din decor, la pictori greci, " pictores graeci ", din Dalmatia, mai precis de la Kotor (Cattaro), " oras regesc ", de unde a venit arhitectul, calugarul franciscan Vita (Vid). Intr-adevar, s-a gasit semnatura unuia dintre pictori: este vorba de Srdj (Serghie) Grecni (cel plin de pacate). Or, prenumele este foarte raspandit sub torma aceasta pe tarmul Adriaticii. Mai multe detalii iconografice au fost de asemenea imprumutate din aceasta regiune. O scena a minunilor sfantului Dumitru ne infatiseaza orasul Salonic sub aspectul Dubrovnikului medieval. In Batjocorirea lui Hristos se afla si o lirita, instrument muzical folosit numai pe litoralul sudic. Anumite personaje poarta pe cap o boneta de tip occidental.
Dar fidelitatea bisericii sarbe fata de ortodoxie, In ciuda unei rupturi trecatoare a relatiilor cu patriarhia de la Constantinopol, a avut drept consecinta faptul ca programul iconografic a ramas acela bizantin. El prezinta o amploare necunoscuta in bisericile grecesti, de dimensiuni mai reduse, si s-a putut spune pe buna dreptate ca raspundea unor intentii enciclopedice. Subiectele au fost luate nu numai din Vechiul si Noul Testament, cuprinzand bineinteles si Faptele Apostolilor, ci si din Evangheliile apocrife despre viata Fecioarei, din Imnul Acatist, din legendele unor sfinti si dintr-un sinaxar ilustrat exhaustiv, alcatuit din trei sute saizeci si cinci de compozitii, una pentru fiecare zi a anului. in afara de acestea, Judecata de Apoi a capatat o mare amploare.
De asemenea s-au mai infatisat cele sapte sinoade ecumenice. Una dintre consecintele acestei extinderi a repertoriului iconografic a fost introducerea in cadrul panourilor pictate a unor lungi inscriptii menite sa explice credinciosilor subiectele. Pentru a raspunde unei exigente bine inradacinate in regatul Serbiei s-a sporit numarul portretelor princiare si unele au fost grupate intr-un arbore genealogic. Doctrina isihasta, raspandita in manastirile din Macedonia, ca si la Athos si la Salonic, a inspirat sub mai multe aspecte iconografia de la Decani. La fel ca si in biserica Peribleptos de la Mistra, in abside si in cupola s-a dat o mare importanta subiectelor cu caracter euharistie.
Acest ansamblu, care presupune colaborarea unor echipe numeroase, poate chiar de origine diferita, are un caracter mai degraba mestesugaresc. El nu prezinta nici o veritabila monumentalitate, nici rafinamente gratioase. Multe dintre scene sunt prea mici pentru inaltimea unde au fost asezate si privitorul nu le vede bine. Figurile de dimensiuni mari sunt lipsite de o adevarata maretie. Culorile sunt destul de crude si nu se imbina in chip armonios. Asta nu inseamna ca nu ar exista si detalii cu un desen ferm si o buna punere in pagina. Dar, in mare, frescele de la Decani sunt lipsite de o autentica forta de convingere si apar ca rezultatul aplicarii unor formule rupte de traditia care le daruise forta si vigoare.
