In Egipt s-au pastrat un numar destul de mare de fresce paleocrestine. Am vazut mai inainte ca in catacombele de la Alexandria, ca si in acelea de la Roma, in secolul al IV-lea, si chiar in al V-lea, se continuase pictarea scenelor in eleganta traditie din epoca anterioara.
In oaza Kargeh, in necropola de la El-Bagawat (deformare a euvanlului arab Kabawat = cupole), care cuprinde peste doua sute cincizeci de capele funerare izolate unele de altele, numeroase cupole au fost decorate cu fresce, la date nesigure, dar care par sa se situeze in cursul secolelor al lV-lea si al V-lea. Doua dintre aceste cupole merita o atentie deosebita. Picturile lor apartin unei forme de arta destul de populara prin rapiditatea facturii si prin gustul pentru amanuntele realiste. In aceea care pare mai veche sunt zugravite, sub vrejurile unei simbolice si imense vite-de-vie, scene din Vechiul Testament care, dupa traditia catacombelor, sunt paradigme (exemple) de mantuire. Astfel sunt Exodul (necunoscut la Roma inainte de secolul al IV-lea, dar care a avut desigur o importanta deosebita pentru comunitatile evreiesti si crestine din Egipt si din Palestina), arca lui Noe, Adam si Eva alungati din Rai, Daniel in groapa leilor, Cei trei tineri iudei in cuptorul de foc, supliciul lui Isaia (tratat dupa versiunea apocrifelor), povestea lui Iona, intalnirea dintre Eleazar si Rebecca, povestea lui Iov, Susana, Ieremia in fata templului din Ierusalim si jertfa lui Avraam, avand deasupra imaginea Pastorului. La acestea se adauga o imagine a Sfintei Tecla si Parabola fecioarelor care se indreapta catre un edificiu.
Pentru subiectele care mai fusesera tratate si in catacombele de la Roma, la El-Bagawat s-a adoptat in general o iconografie diferita, de origine iudaica sau palestiniana. Ansamblul are o executie cursiva. A doua cupola, mai recenta, dovedeste o arta mai conformista si care se vrea mai solemna, ea reda unele dintre episoadele Vechiului Testament, pe care le-am intalnit si in prima: Adam si Eva, jertfa lui Avraam, Daniel, Noe. Doua episoade vin sa imbogateasca repertoriul traditional: Bunavestire si convorbirea dintre Santul Pavel si Sfanta Tecla. Se mai afla de asemenea acele personificari ale unor idei abstracte, atat de indragite de fauritorii mozaicurilor pavimentare din secolul al V-lea: Pacea, Justitia, Rugaciunea. Aceasta iconografie, provenita din arta funerara, avea sa capete o noua dezvoltare in biserici.
Un ansamblu dintre cele mai importante il constituie frescele care impodobeau numeroase capele de la manastirea copta a Sfantului Apoloniu (mort in 395) la Bauit, in apropiere de Hermopolis, in Egiptul de Mijloc. Multimea acestor oratorii se datoreaza organizarii comunitatilor monastice egiptene in "familii" de calugari, avand fiecare locul sau de cult particular. Frescele se intind in timp din secolul al V-lea pana la sfarsitul celui de-al Vll-lea, poate chiar pana in al VIII-lea si al IX-lea. Este izbitoare constatarea ca arta alexandrina a lasat urme printre acesti aspri calugari, de la care ni s-au pastrat mai multe omilii (predici) ce condamna vehement ramasitele paganismului si amagirile lumii profane; religiile antice isi pastrasera radacini adanci in Egipt, unde miscarea sincretista fusese foarte puternica in secolul al III-lea, si chiar aceia care pretindeau ca le starpesc nu se puteau dezbara cu desavarsire de elementele care se implantasera in viata poporului. Tot ce tinea de decor nu se putea concepe decat respectand traditia alexandrina. In capelele de la Bauit se mai afla inca pasari, cosuri cu fructe si flori, vase din care se revarsa vrejuri, arbori, frunze de iedera, busturile unor tineri eleganti, figuri alegorice inaripate (de pilda, Credinta si Speranta, dar si Roua) si ornamente geometrice.
Partea inferioara a unor capele era decorata cu scene de vanatoare de gazele sau de lei, executate fara indoiala spre a raspunde gusturilor donatorilor: asemenea distractii au fost intotdeauna foarte apreciate de marii proprietari funciari din Egipt, si se stie cu cita forta de evocare a descris Durrell, in Cuartetul din Alexandria, partidele de vanatoare organizate de familia copta Hosnani. Dar interesul acestor fresce consta mai ales in subiectele religioase. Absida este aproape intotdeauna ocupata de o teofanie. Hristos, in general fara barba, este infatisat la a doua venire de la sfarsitul veacurilor, tronand in mijlocul unui nimb luminos, sustinut de patru roti, din care ies patru aripi presarate cu ochi, marginite de simbolurile celor patru evanghelisti. Hristos face gestul binecuvantarii cu mana dreapta si tine in stanga o carte deschisa pe care sta scris de trei ori cuvantul Sfant. La dreapta si la stanga sa, doi ingeri se inclina pe un fond de cer instelat. Deasupra capetelor lor "busturile" Soarelui si Lunei, inscrise in medalioane, simbolizeaza vesnicia lui Dumnezeu. Dedesubt, intr-un registru separat printr-o linie de segmentul superior, sunt reprezentati martorii acestei epifanii divine: Fecioara, uneori in picioare ca oranta, alteori stand pe un tron cu pruncul Iisus, incadrata de apostoli aliniati frontal. Portocali grei de roade frumoase apar cateodata in fundal. Pe arcul de conca pot figura capete inscrise in medalioane.
Egiptul a fost primul loc unde Fecioara a fost infatisata alaptand Pruncul, sub influenta cultului zeitei Isis, care mai era inca oficiat cu zel la sfarsitul secolului al V-lea. Coptii au adaugat in jurul teofaniilor figurile unor sfinti din partea locului, numerosi pe acest meleag de crancen ascetism monahal. Acestia sunt personaje grave, al caror chip, aproape totdeauna incadrat de o barba neagra sau alba, patrata sau ascutita, avand o lungime variabila, este redat cu o intensitate a vietii ce prelungeste traditia portretelor din Fayum, dar renunta la farmecele sale profane, spiritualizand-o.
La manastirea rupestra din Deir Abu Hennis, in apropiere de Antinoe, ciclul Copilariei lui Iisus si cel al lui Zaharia au fost tratate in chip amplu, fara indoiala - ca si la Perustita - dupa miniaturile unui manuscris al Protoevangheliei lui Iacov.
