Edificiile cu plan central: rotonde, edificii octogonale sl polilobe
Edificiile cu plan central: rotonde, edificii octogonale sl polilobe
Daca crestinii isi gasisera in traditia arhitecturala romana tipul bazilical pentru bisericile unde se celebrau slujbele euharistice, ei aveau in schimb nevoie si de edificii pentru ceremoniile comemorative, care se desfasurau in locurile marcate de un eveniment important din istoria sfanta, sau acolo unde se aflau mormintele si relicvele unor martiri. Monumentele funerare, rotunde sau octogonale, din antichitatea pagana, cum sunt mausoleele ridicate pentru Caecillia Metella si Hadrian, la Roma, sau acela al lui Diocletian, in palatul sau de la Split, au furnizat modelele acestor asa-numite martyria. Cupola, ceruta de aceste planuri centrale, era menita sa domine viitorul arhitecturii bizantine.
Rotonde
La Sfantul Mormant, la o data pe care unii o situeaza sub domnia lui Constantin, pe cand altii o asaza in a doua jumatate a secolului al IV-lea, s-a construit in jurul grotei unde fusese depus trupul lui Hristos, la vest de bazilica ridicata de Constantin, o rotonda cu o colonada interioara, careia i s-a spus Anastasis, adica invierea. La Constantinopol, in vechea necropola din cartierul Psamathia, in sud-vestul orasului, s-au gasit resturile unui martyrium circular, care se crede a fi al sfintilor Carpos si Papylos, si care, dupa traditie, ar fi fost ridicat de Constantin sau de mama imparatului, Elena, dupa modelul rotondei Sfantului Mormant, dar s-ar putea ca el sa fi fost construit abia in secolul al V-lea. Deasupra lui, la etaj, se afla o biserica prevazuta cu o absida, caci, foarte curand, in aceste martyria s-au celebrat nu numai slujbe comemorative, ci si liturghia euharistica, pentru care se statornicise obiceiul de a se folosi o absida in bazilici. Se pare ca la Constantinopol au existat mai multe martyria circulare.
Dar nu toate rotondele erau adevarate biserici martiriale. Unele erau inchinate unor sfinti, sau chiar edificii afectate altor destinatii. Teodosie al II-lea ridica, la inceputul secolului al V-lea, la nord-est de Sfanta Sofia, o rotonda fara absida, care a fost folosita ca tezaur al Marii Biserici (Marea Biserica era catedrala Sf. Sofia si, prin extensie, Patriarhia de la Constantinopol). La Salonic, mausoleul circular pe care Galeriu l-a ridicat, la sfarsitul secolului al III-lea, in apropiere de palatul sau si de arcul sau de triumf, a fost prefacut, o suta de ani mai tarziu, fara indoiala sub Teodosie I (379-395), intr-o biserica inchinata Puterii Divine (Dynamis) in virtutea inclinarii spre abstractiuni pe care o avea epoca. Ulterior i s-a dat hramul Sfintilor ingeri, apoi Bosra (vechea capitala a provinciei romane Arabia) intru cinstirea sfintilor Serghios, Bacchos si Leontios, martiri de origine siriana, cei mai populari in patria lor impreuna cu sfantul Gheorghe. Acest edificiu este de fapt o rotonda care, ca si Sfantul Gheorghe din Esra si octogonul din Filippi, si fara indoiala sub influenta constructiilor de acest tip, se inscrie intr-un careu cu ajutorul a patru nise de colt. in interior, intre patru stalpi In forma de L, se intercalau porticuri semicirculare de cate patru coloane, acoperite cu bolti in semicalota, care sprijineau cupola centrala, de lemn sau de tuf vulcanic, astazi disparuta.
Sfintii Serghios si Bacchos de la Constantinopol
Formula, care permitea edificiilor sa capete o infatisare mai fastuoasa, era de natura sa corespunda intru totul nazuintelor lui Iustinian. El a dispus sa fie aplicata in biserica Sfintiilor Serghios si Bacchos, pe care o ridica inca din primul an al domniei sale, in 527, in acelasi timp cu o bazilica aproape lipita de ea, care era inchinata Sfintilor Petru si Pavel. In aceste sanctuare, unite printr-un atrium comun, se poate vedea oglindirea intentiilor ecumenice ale lui Iustinian, doritor sa reintregeasca Imperium Romanum in vechile sale granite: pe de o parte, un edificiu cu plan central, de un tip indragit in Siria si Palestina, destinat unor sfinti rasariteni; pe de alta parte, planul bazilical, care apartinea traditiei din aceste provincii, destinat celor mai populari sfinti din Apus. Planul bisericii Sfintii Serghios si Bacchos de la Constantinopol dovedeste o anume stangacie, care pare sa arate ca cei care l-au construit nu erau inca familiarizati cu tipul ales. Octogonul se inscrie piezis intr-un cadrilater usor neregulat, ale carui unghiuri sunt ocupate de nise. Intre stalpii care marcheaza varfurile octogonului, cate doua coloane la fiecare etaj alcatuiesc alternativ laturi drepte si exedre boltite in semicalota, dupa un principiu care mai statuse la baza planului cu alternanta de nise si pereti rectilinii la mausoleele pagane, sau chiar la unele constructii cum ar fi termele lui Caracalla si cele din Villa Gordienilor de la lloma, in jurul anului 245.
Tendintele conservatoare manifestate in capitala, a caror actiune am relevat-o mai inainte la Sfantul Ioan din Studion, au facut sa se mentina la parter epistilul (arhitrava) in platbanda, pe cand arcada domneste in colonada tribunelor, solutie logica ce rezerva partii de jos formele cele mai robuste si etajului, formele cele mai usoare: in acelasi spirit arhitectii elenisti suprapusesera ordinul ionic celui doric. In plus, se accentueaza astfel o unitate intre plan si elevatie, unde, deopotriva, liniile drepte alterneaza cu cele curbe.
Edificiile octogonale construite de Iustinian, pe de o parte in cartierul Hebdornon din marginea de vest a Constantinopolului, in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul, si pe de alta in satul Anaplus pe malul apusean al Bosforului, in cinstea Sfantului Mihail, se inrudeau cu Sfintii Serghios si Bacchos. Cu acel simt al monumentalului, care i-a caracterizat actiunile, Iustinian a pus in fata acestor edificii octogonale un atrium, pana atunci rezervat bazilicilor mari.
San Vitale de la Ravenna
San Vitale poate fi socotit o versiune reinnoita si perfectionata a bisericii Sfintii Serghios si Bacchos. Constructia sa a fost efectuata aproximativ intre anii 530 si 547, gratie darniciei pe care Iustinian a acordat-o locuitorilor Ravennei prin intermediul lui Iulianos, bancher de origine greaca. Intr-adevar, imparatul pare a se fi hotarat sa sustina populatia locala ortodoxa in lupta ei impotriva gotilor arieni si sa-i procure mijloacele de a-si construi noi biserici: astfel, comunitatea ortodoxa nu s-ar mai fi simtit in stare de inferioritate in raport cu ereticii care beneficiau de sprijinul lui Teodoric si al fiicei acestuia, Amalasuntha. Prin aceasta Iustinian intelegea sa-si atraga simpatiile efective ale unei a " cincea coloane ", in vederea recuceririi la care visa. Ravenna a fost dealtfel recucerita de trupele lui in 540, inainte de terminarea lucrarilor de zidire a bisericii San Vitale. Prezenta in aceasta biserica a unui nartex si a unor tribune, straine traditiei din Italia, si tehnica construirii peretilor din caramizi plate, deosebite de caramizile groase ale mausoleului Gallei Placidia sau ale bisericii Sfantul Apolinarie cel Nou, dovedesc influenta Constantinopolului, evidenta si in folosirea unor soiuri de marmura care provin din carierele din Proconez, in Marmara.
Tot practicii din Constantinopol i se datoreaza atriumul, in general absent in bisericile Ravennei din secolul al V-lea. La exterior edificiul este un octogon. In interior cei opt stalpi care constituie varfurile octogonului central sunt reuniti - cu exceptia partii rasaritene dinaintea altarului - prin exedre arcuite, cu doua etaje de cate doua coloane. Si, in acelasi spirit, care l-a facut sa prefere in plan succesiunea curbelor, fata de alternarea lor cu laturile - cum fusese cazul la Sfintii Serghios si Bacchos - arhitectul a inlocuit la parter arhitravele in plat-banda ale bisericii din Constantinopol cu arcade asemanatoare celor ale tribunelor. De aici rezulta o impresie de armonie, de suplete si de gratie mai mare decat la biserica Sfintii Serghios si Bacchos. Aceasta impresie este si mai accentuata datorita proportiilor zvelte ale stalpilor, care urca dintr-o zvacnire din paviment pana la trompele de colt, fara sa fie intrerupti de cornise, cum erau la Constantinopol in biserica celor doi sfinti sirieni. Spatiul se insufleteste din aceasta miscare de linii radiale si ascendente, si pare sa se dilate. Se poate vorbi, citandu-l pe Michelis, despre o arhitectura "de paianjen".
Aceste efecte de " dematerializare ", obtinute printr-o folosire judicioasa a exedrelor arcuite cu coloane si prin zveltetea liniilor suportilor sunt identice cu efectele pe care Anthemius din Tralles si Isidor din Milet le obtinusera la Sfanta Sofia din Constantinopol, construita aproape simultan, intre 532 si 536. O folosire identica a placajelor de marmura policroma incercuite cu o bagheta de marmura alba intareste inrudirea intre cele doua edificii fata de care Iustinian manifesta un interes deosebit. Poate ca insusi imparatul ceruse arhitectilor Sfintei Sofia planurile pe care le trimise episcopului din Ravenna, Ecclesius, pentru construirea bisericii San Vitale. Daca interventia zidarilor locali explica utilizarea la cupole a unor amfore incastrate dupa o tehnica de origine romana, care fusese aplicata mai inainte la cupolele baptisteriului din oras, nu este insa mai putin adevarat ca San Vitale apare ca un edificiu de stil con-stantinopolitan. Acest amestec de "dematerializare " si de fast, care tindea sa evoce o lume transcendenta, spiritualizata si somptuoasa, caracterizeaza de asemenea si panourile de mozaic ale lui Iustinian si Teodorei din corul bisericii ravennate.
San Vitale este fara indoiala principalul model din care s-a inspirat Odo din Metz cand a construit capela palatina din Aachen pentru Carol cel Mare; acesta concepea capitala tanarului sau imperiu dupa imaginea Ravennei, a carei succesiune o prelua si unde pusese sa fie jefuit palatul lui Teodoric. Chiar si in Italia San Vitale a fost imitat la inceputul secolului al Xl-lea in catedrala din Arezzo, daramata apoi in 1561, iar in secolul al XII-lea in catedrala din Montefiascone.
Baptisterii
Planurile octogonale, simple sau inscrise intr-un careu, au fost folosite si la baptisterii, cu mai mare preferinta, se pare, in Occident decat in Orient. Sa ne gandim la Sfantul Ioan din Lateran, la vechile biserici din Milano, la Proventa si la orasele Adriaticei: Ravenna, Grado, Aquileia, Salona, Porec (Parenzo, anticul Parentium). In Rasarit, baptisterii de acest tip se intalnesc mai ales in marile constructii nascute din traditii complexe, cum ar fi Sfanta Sofia de la Constantinopol si Sfantul Simeon de la Kalat Seman. Folosirea de catre crestini a salilor octogonale ale unor terme pagane pentru ritualul botezului si-a impletit desigur aici efectele cu valoarea simbolica pe care o capatase octogonul: intr-adevar, el semnifica un edificiu comemorand o victorie asupra mortii. Dintr-un scurt poem al sfantului Ambrozie aflam ca mistica numerelor cultivata de sfintii Parinti isi afla o aplicare legata de planurile octogonale: opt inseamna o noua nastere, dupa sapte, constituit din unirea intre patru (cele patru elemente, adica materia, trupul) si trei (Sfanta-Treime, cele trei virtuti teologale, deci sufletul).
"Cupola de pe stanca"
La sfarsitul secolului al " Vl-lea, califul omeiad Abdel-Melik a ramas credincios obiceiurilor traditiei crestine atunci cand a poruncit sa se construiasca, in anul 691, la Ierusalim, fara indoiala de catre arhitecti bizantini, dupa un plan octogona!, " Cupola de pe stanca " (Kubbet-es-Sachra, pe nedrept numita moscheea lui Omar), pe o stanca de doua ori sfanta pentru arabi: acolo unde Avraam (Ibrahim) fusese gata sa-l sacrifice pe Isaac si de unde Mohamed s-ar fi inaltat in calatoria sa nocturna spre cer. Pana si vecinatatea unui edificiu cu plan bazilical, moscheea El-Aqsa, aminteste de o juxtapunere frecventa in arhitectura bizantina.
Planuri polilobe
Pentru bisericile martiriale si cele dedicate altor sfinti, bizantinii au utilizat de asemenea planurile polilobe, pe care cei vechi le folosisera pentru mausolee, pentru nimfee (ca acela din gradinile lui Licinius, cunoscut sub numele eronat de templul Minervei Medica din Roma) si pentru pavilioanele care le infrumusetau resedintele (de pilda la villa lui Hadrian si la Piazza Armerina). A fost preferat planul patrulob (sau tetraconc), in aparenta pentru ca forma o cruce si pentru ca permitea o mai buna descarcare a impingerilor cupolei centrale. La edificiile reusite, trei exedre cu coloane se arcuiau in interior intre stalpi, exceptand in general latura dinspre altar.
Printre principalele exemple citam: biserica construita in curtea bibliotecii lui Hadrian, fara indoiala la inceputul secolului al V-lea, de catre imparateasa Evdochia-Athenais, sotia lui Teodosie al II-lea, in orasul sau natal, Atena; Biserica Rosie din Perustita (Filipopoli din Tracia, astazi Plovdiv," in Bulgaria, la sfarsitul secolului al V-lea); biserica martiriala din Seleucia-Pieria, portul Antiohiei (sfarsitul secolului al V-lea). Desigur ca din Rasaritul bizantin se trage planul bisericii San Lorenzo din Milano, construita la o data necunoscuta, dar care trebuie situata dupa toate aparentele sub regenta Gallei Placidia, in al doilea patrar al secolului al V-lea. La Milano au fost intotdeauna bine primite sugestiile din provinciile rasaritene ale imperiului. In liturghia sa, Sfantul Ambrozie (aprox. 340-397) facuse loc traditiilor orientale, mai ales siriene. Am vazut si mai inainte, in legatura cu bazilicile de la Ravenna, ca Galla Placidia se intorsese din surghiunul petrecut la Constantinopol nutrind dorinta de a inzestra orasele asupra carora domnea cu edificii asemanatoare acelora cu care se mandreau cetatile bizantine.
Planul triconc a fost adoptat in tlnarul regat longobard din valea Padului la inceputul secolului al Vll-lea, odata cu reinnoirea influentelor orientale prilejuita de sosirea unor calugari bizantini insarcinati de catre papa Grigore I si de urmasii sai sa smulga din radacini arianismul. Acest plan a fost ales pentru Sfanta Maria din Castelseprio si pentru biserica din Como, inchinata sfintei Eufemia, martira din Calcedonia.
Tetraconcul, lipsit de exedrele cu colonade, putea sa se inscrie si el intr-un careu, prin insertia in unghiuri a patru incaperi, dupa o formula cu aspect mai auster. Acest plan a fost adoptat la edificiul - dupa cat se pare un baptisteriu - construit la sud-est de catedrala din Taritingrad (poate lustiniana Prima).
Acest tip avea sa se bucure de o mare trecere in Armenia, poate si pentru ca a fost adoptat la construirea catedralei din Etsmiadzin, capitala religioasa a Armeniei, situata la est de resedinta regala din Vagarsapat (484-485): catedrala comemora locul unde sfantul Grigore Luminatorul, care a convertit Armenia la crestinism in ultimul patrat al secolului al II-lea, vazuse ridicandu-se cea mai inalta si cea mai stralucitoare dintre cele patru coloane de foc incununate de o cruce de lumina pe care Dumnezeu i le-a aratat. Acoperisul piramidal al acestei prime catedrale era de lemn, dupa cum spun cronicarii armeni; el a fost inlocuit cu o cupola de piatra in secolul al VII-lea cand catedrala a fost reconstruita. Tetraconcul inscris intr-un careu a fost reluat mai ales in biserica pe care catolicosul (patriarhul) Komitas a construit-o in 618, in apropiere de Vagarsapat, pe mormantul marii sfinte armene, Ripsime. De data aceasta insa nise adanci, apartinand unui tip cunoscut de mai inainte la mausoleele pagane, sunt adancite pe fatade, intre bratele crucii si incaperile din colturi: aceasta formula decorativa avea sa se bucure de un mare succes in Armenia si in Georgia, unde o regasim de pilda in sanctuarul din Mzchet, care adapostea o bucata din "Adevarata Cruce".
Alteori, dimpotriva, absidele ieseau inafara in mijlocul fiecarei laturi: in catedrala din Etsmiad-zin, reconstruita in secolul al VII-lea, si in aceea din Bagaran, ridicata intre 624 si 631. La fel este si planul Sfantului Satiro, de la Milano, din secolul al VIII-lea. Dar aceasta asemanare poate sa se explice printr-o filiatie comuna pornind de la modelele antice, fara sa ne imaginam, cum a facut Strzygowski, ca biserica din Milano s-ar fi datorat unui arhitect armean venit in Italia impreuna cu un trib al gotilor.
Am vazut mai inainte ca obiceiul de a introduce colonade din planul tetraconc patrunsese si la rotonde si la edificiile octogonale, de exemplu la Bosra. La fel s-a intamplat si la biserica rotonda pe care patriarhul Nerses al II-lea a pus sa fie ridicata intre anii 644 si 652 la Vagarsapat intru perpetuarea amintirii unei viziuni teofanice a sfantului Grigore Luminatorul: este motivul pentru care locul a primit numele de Zvartnotz, "ingerii ce vegheaza". Dispozitivul de la Zvartnotz va fi imitat in Armenia, la Sfantul Grigore din Ani, construit de regele Gagik I, in anul 1001, si in Georgia apuseana, in jurul anului 900, la biserica din Bana.
Moda planurilor centrale in Renastere
Planurile centrale, care provin dintr-o traditie prea putin cunoscuta a arhitecturii din epoca imperiala romana, s-au bucurat din nou de o mare favoare pe langa artistii din Renasterea italiana, care au aflat in ele modalitatea de a-si exprima viziunea despre o lume de o armonie si o desavarsire ideale: octogonul de la Sfanta Maria a ingerilor, construit la Florenta de Brunelleschi in 1440; rotonda Tempietto de la San Pietro in Montorio ridicat la Roma de Bramante in 1503; planuri polilobe cruciforme pentru Sfantul Petru din Roma, datorate lui Bramante si Michelangelo. Si tot atunci Montano si-a alcatuit pretioasa culegere de gravuri dupa mausoleele romane cu plan radial.
