Cearta in jurul imaginilor nu fusese decat unul dintre aspectele - cat de important insa! - al situatiei noi in care se aflau bizantinii ca urmare a aparitiei arabilor pe primul plan al istoriei. Lumea araba a jucat atunci fata de Bizant un rol comparabil, intr-o anumita masura, cu acela pe care il detinuse Iranul sasanid, in cursul secolelor precedente, de dusman fascinant si fascinat.
Stapani pe teritorii care se intindeau din Persia pana in Spania, arabii nu visau decat sa continue a-si intinde dominatia asupra unor meleaguri noi. Imparatii de la Constantinopol au fost nevoiti in mai multe randuri sa le respinga incursiunile in Asia Mica. In 827, arabii veniti din Spania cucerira Creta, pe care o transformara in baza pentru raidurile lor de corsari in Mediterana rasariteana. Incepand din 831, arabii aglabizi porniti din Tunisia intreprinsera in mai multe etape cucerirea Siciliei, din care Bizantul nu mai poseda, in 859, decat Siracusa si Taormina. De asemenea ei trecura in Italia meridionala, unde pusera stapanire pe Taranto (839) si pe Bari (841).
Conflictele armate nu impiedicau insa relatiile intelectuale, comerciale si chiar politice, cand era vorba sa se incheie un armistitiu sau sa se reglementeze plata tributului. Domnitorii bizantini si arabi nutreau stima unii fata de altii si se socoteau incomparabil superiori sefilor barbari din Occident. Nicolae Misticul, elev si urmas al patriarhului Fotie, scria unui emir arab din Creta, in veacul al IX-lea: "Cele doua puteri ale intregului Univers, a sarazinilor si a romanilor, se deosebesc si stralucesc asa cum stralucesc pe firmament cei doi luceferi. " Aceste cuvinte sunt ca un ecou al vorbelor lui Teofilact Simokatta, pentru care Constantinopolul si Ctesiphonul, fosta capitala a sasanizilor, erau asemenea celor doi ochi ai lumii.
Pentru a organiza teritoriile asupra carora domneau si pentru a mentine in ele o viata civilizata, califii Omeiazi au fost siliti sa isi asigure concursul unor slujbasi si artisti bizantini in Siria si in Egipt, sau persani in Mesopotamia si in Iran. Ei au adoptat regulile si metodele administratiei bizantine si au pastrat obiceiul de a redacta documentele oficiale in limba greaca.
Intemeietorul dinastiei, Moavia, a imitat ceremonialul de la curtea din Constantinopol. Monedele Omeiazilor au reprodus, pana la sfarsitul secolului al VII-lea, tipurile de monede bizantine sau sasanide. Iar cand Abd el-Melik (685-705) a infatisat pe monedele sale lancea Profetului, el nu a facut altceva decat sa se inspire din crucea de pe monedele bizantine.
In posesiunile Omeiazilor, arta bizantina a supravietuit sub doua aspecte deosebite, dupa mediile sociale carora li se adresa. Pusa in slujba califilor, ea se prefacu progresiv intr-o arta princiara musulmana cu aspect profan, in care patrundeau de asemenea elemente iraniene. Dimpotriva, in comunitatile crestine ea decazu si sfarsi prin a se stinge.
Am vazut mai inainte (pag. 82) ca artisti bizantini lucrasera la Cupola de pe Stanca (Kubbet es-Sachra), de la Ierusalim, si la Marea Moschee de la Damasc. Castelele Omeiazilor, construite in cursul primei jumatati a secolului al VIII-lea, datoreaza mult traditiilor bizantine, in ceea ce priveste arhitectura si decorul lor pictat sau sculptat. Pentru ziduri s-a continuat folosirea tehnicii frumoaselor pietre cioplite in unghiuri drepte, ingrijit imbinate, a carei traditie provenea, cu mult inainte de epoca bizantina, din epoca romana.
Planurile au ramas, in elementele lor esentiale, conforme modelelor anterioare. Sala de tip bazilical apare adesea, fara indoiala pentru audientele princiare. Palatul Msatta, construit probabil sub el-Ualid al II-lea (743-749), cuprinde o sala triconca a carei ascendenta bizantina este neindoielnica. Decorul acestor resedinte nu se inscrie mai putin in traditia artei ornamentale a Bizantului.
Multa vreme friza sculptata din castelul Msatta a fost considerata ca una dintre operele cele mai caracteristice ale artei crestine din Rasarit! Figurile omenesti sculptate, din palatul Kasr al-Hayr, construit de califul Hisam pe la 730, amintesc de cele de la Palmyra.
Interventia unor artisti bizantini in executarea frescelor de la Kusayr Amra, in Iordania, in al doilea patrar al secolului al VIII-lea, a dus la scrierea numelor personajelor in limbile araba si greaca. in arhitectura, turnul bisericilor siriene a dat nastere minaretului cu sectiune patrata. Termele romano-bizantine s-au prelungit in hammam-urile musulmane.
Evolutia artei a urmat o cale aproape inversa in comunitatile crestine. Arabii lasasera libertatea cultului populatiilor cucerite, care trebuiau doar sa recunoasca suprematia politica a noilor lor stapani si sa le plateasca un bir special pentru a compensa scutirea de serviciul militar. Sfantul Ioan Damaschinul, care a fost unul dintre cei mai mari teologi ai bisericii bizantine si, in acelasi timp, un inalt functionar al curtii Omeiazilor, este un bun exemplu al vitalitatii pastrate de crestinism pe meleagurile Islamului la inceputul veacului al VIII-lea.
Pe de alta parte, sectele eretice, monofizite si nestoriene, s-au bucurat de o libertate pe care nu o cunoscusera pe vremea bizantinilor. Aceste comunitati crestine continuara sa zideasca biserici si sa le decoreze uneori cu fresce. De asemenea, impodobira manuscrise cu miniaturi. Dar, spre deosebire de califi, ele nu aveau resursele necesare pentru a chema artisti de la Constantinopol, nici pentru a se adresa celor mai buni mesteri locali.
Arta capata astfel aspecte populare, care, in unele ocazii, puteau sa nu fie lipsite nici de forta, nici de savoare. Dar ea s-a secatuit si s-a fosilizat pe masura ce numarul credinciosilor s-a redus ca urmare a convertirii la religia islamica a crestinilor doritori sa patrunda in clasa dominanta si sa scape de impozitul special pe care altfel erau siliti sa-l plateasca. Paralel, limba araba a eliminat nu numai greaca, in documentele oficiale, ci si copta si siriana, socotite limbi vorbite de poporul de rand. Atunci s-a constituit o literatura crestina in limba araba.
Rupta de Bizant, arta crestina din Orientul Apropiat asiatic s-a indreptat spre moarte. Proba de control asupra rolului hotaritor pe care l-a jucat Constantinopolul ca factor educativ in materie de arta era facuta.
Prabusirea Omeiazilor in 750 si preluarea puterii de catre Abbasizi - urmasii lui Abbas, unchiul Profetului - avura drept consecinta indepartarea artei arabe de arta Bizantului. Noii stapani isi construira o capitala in Irak, la Bagdad, in apropiere de Ctesiphon, antica resedinta a partilor si a sasanizilor. Ei s-au sprijinit pe iranieni, iar traditiile Persiei sasanide au oferit pentru inceput elementele constitutive ale activitatilor artistice pe care le-au patronat. Arhitectura abbasida a reluat in Iran constructia de caramida, folosirea boltilor si a cupolelor pe trompe de colt, anumite dispozitive ale planurilor palatelor regale. Dar, prin intermediul monumentelor omeiade, ea a mostenit trasaturi bizantine, mai ales in decor.
