Structura statului bizantin s-a modificat atunci in chip profund. Pentru a rezista mai bine atacurilor intreprinse de dusmani, urmasii lui Heraclius, renuntand la vechiul principiu al separarii puterilor - civila si militara - au instituit regimul themelor (corpuri de armata), circumscriptii administrate de strategi si unde li s-au dat soldatilor pamanturi in arenda, cu titlu ereditar, in schimbul unui serviciu, de asemenea ereditar, in armata. Sistemul mercenarilor recrutati in tari straine a fost inlocuit cu acela al stratiotilor, legati de pamant si cu atat mai mult interesati in apararea lui. In acelasi timp, biserica ortodoxa, scapata de sectele eretice care infloreau pe teritoriile cucerite de arabi, isi intinse inraurirea asupra statului, si monahismul capata o mare dezvoltare. Dupa justa formulare a profesorului G. Ostrogorski, Bizantul deveni "un imperiu al soldatilor si al calugarilor".
Infrangerile pricinuite de arabi si sosirea unor refugiati veniti din provinciile cucerite provocara, in cursul celei de-a doua jumatati a secolului al VII-lea, sub urmasii lui Heraclius, o profunda nemultumire in toate straturile societatii bizantine, iscand razmerite, incercari de uzurpare si de asasinare a imparatilor sau a pretendentilor. A fost intr-adevar o epoca " de lupta, de foc si de sange", prea putin prielnica infloririi literaturii si artelor plastice.
