Disparitia unui mare numar de biserici constantinopolitane ne lipseste de monumentele care ne-ar fi informat despre coexistenta mai multor stiluri in capitala si despre etapele parcurse de evolutia picturii. Textele nu ne lamuresc decat asupra programelor iconografice. Stim astfel ca in biserica Sfantul Dumitru, construita in Marele Palat de Leon al VI-lea (886-912), dupa randuiala simpla aflata in vigoare in anii de dupa reinstaurarea imaginilor, artistii s-au multumit sa reprezinte, in partile inalte, figuri de sfinti si, in cupola, un Hristos asezat pe un curcubeu in interiorul unui nimb sustinut de ingeri, dupa o iconografie apropiata de aceea din Sfanta Sofia.
Biserica Peribleptos, datorata lui Roman al II-lea Arghiros (1028-1034), infatisa, dupa marturia lui Clavijo, povestea lui Hristos incepand cu Bunavestire si pana la Rastignire. Acelasi lucru se vedea desigur si in biserica Sfintilor Anarghiri, zidita de Mihail al IV-lea (1034- 1041), si in Sfantul Gheorghe din Mangana, ridicata de Constantin Monomahul (1042-1055), unde Clavijo semnaleaza cu deosebire inaltarea. Frescele din secolul al IX-lea, descoperite intr-un coridor care lega Sfanta Sofia de Sfanta Irina, ne arata ca la Constantinopol s-au practicat de asemenea unele forme de arta populara, de care autorii mozaicurilor din Sfanta Sofia de la Salonic nu erau prea indepartati.
