Mozaicurile pe fond de aur aflate in una dintre primele biserici construite la Constantinopol dupa reinstaurarea icoanelor au oferit exemplul unui program care mai apoi avea sa se impuna si sa se imbogateasca. Este vorba despre o biserica inchinata Maicii Domnului si construita intre anii 858 si 865 in incinta Marelui Palat, de catre Mihail al III-lea, la inaugurarea careia Fotie a rostit o omilie despre care multa vreme s-a crezut in chip gresit ca se referea la biserica Nea a lui Vasile.
Astazi edificiul a disparut. In ce priveste planul, probabil ca era o biserica de tranzitie intre bazilica cu cupola si crucea greaca inscrisa, in genul Sfintei Sofia din Ancyra sau poate chiar ca Giil Djami. In cupola centrala care inchipuia "cerul cerurilor" era infatisat Hristos Pantocrator (Stapan atotputernic al Lumii): " Ai crede, declara Fotie, ca imbratiseaza lumea cu privirea sa si ca se gandeste la randuirea si carmuirea ei, intr-atat artistul s-a straduit sa exprime, prin forme si prin culori, grija deosebita pe care Creatorul o are fata de noi ". Era totodata si Tatal si Fiul, expresia insasi a dogmei consubstantialitatii. Ne putem imagina un Hristos comparabil cu acela inscris intr-un medalion, in centrul boltii Sfantului Zeno de la Roma, sau cu acela de pe crucea lui Iustin al II-lea, doar daca nu era vorba de un Hristos tronand, ca pe o icoana de la Sinai.
El era inconjurat, chiar pe cupola, in zone concentrice, de ingeri purtatori de lanci: ei, intr-adevar, il vad nemijlocit pe Dumnezeu, il slujesc si il slavesc. Dupa pilda lor, oamenii venereaza imaginea Domnului si il preamaresc prin rugaciuni si slujbe, imitate dupa liturghiile ceresti. in conca absidei, Fecioara se inalta in atitudine de oranta, cu bratele ridicate, "intinzand asupra noastra mainile sale neprihanite si rugindu-se pentru mantuirea imparatului si pentru izbinda lui asupra dusmanilor ".
In partile superioare din restul edificiului, Biserica pamanteana era evocata in persoana patriarhilor (biblici) care au prefigurat-o, a proorocilor care au vestit-o, a apostolilor care au intemeiat-o si a martirilor care au desavarsit-o, ca sa reluam formularile din Istoria ecleziastica in traducerea latina pe care a facut-o Anastasie Bibliotecarul tocmai in timpul acela, adica prin 869-870. in alte edificii acestora li se adauga episcopii " care au fost podoaba bisericii".
Aceasta randuiala nu era cu totul noua. Daca dam crezare marturiei lui Flavius Corippus, ea pare sa fi fost prevestita de mozaicurile din Sfanta Sofia de la Constantinopol sub Iustin al II-lea. De asemenea ea fusese in parte realizata in capela Sfantul Zeno de la Roma si fara indoiala in edificiile cu plan central din care aceasta se inspira. Elementul nou este insa dezvoltarea pe care o capata, articulatia sa mai complexa la diferite niveluri simbolice si, ulterior, varietatii solutiilor adoptate in secolele precedente, generalizarea sa progresiva. Ea s-a impus ca una dintre conditiile pe care bisericile trebuiau sa le indeplineasca pentru a capata deplina lor semnificatie mistica.
