Curand alte elemente aveau sa o imbogateasca. Le gasim in mozaicurile care au fost executate pentru biserica Sfintilor Apostoli, restaurata sub Vasile I. Planul deosebit al edificiului, cu cele cinci cupole ale sale, implica o repartitie de exceptie a decorului. Aceste mozaicuri au disparut, dar ele ne sunt cunoscute din descrierile bombastice facute mai intai de Constantin din Rhodos, intre 931 si 944, si apoi, dupa refacerile si adaugirile din secolul al XII-lea, de Nicolae Mesarites, intre 1198 si 1203. Cupola centrala era ocupata de inaltare, cu Hristos asezat pe curcubeu intr-un nimb circular, si aceea de la vest de Pogorarea Sfantului Duh. Acestea sunt doua dintre sarbatorile cele mai incarcate de semnificatie si, in acelasi timp, cele mai simbolice din liturghia bizantina, inaltarea a eternizat intreaga economie a operei de mantuire, Pogorarea Sfantului Duh a manifestat-o in slava ei.
Inaltarea simbolizeaza miscarea ascendenta de chemare catre Sfantul Duh; Pogorarea Sfantului Duh simbolizeaza descinderea sa in lumea oamenilor. In restul edificiului urmau episoadele din viata lui Hristos, care sunt comemorate de sarbatorile liturgice: Bunavestire, Nasterea, inchinarea magilor, intampinarea Domnului, Botezul, Schimbarea la Fata, invierea fiului vaduvei, invierea lui Lazar, Intrarea in Ierusalim, Tradarea lui Iuda si Rastignirea. Pe pereti, poporul Domnului era evocat prin predicile apostolilor. Aceste subiecte, a caror prezenta este cu totul fireasca intr-o biserica inchinata Sfintilor Apostoli, erau menite sa apara, in plus, si ca prefigurare a operei pe care Bizantul o savarsea atunci prin crestinarea vecinilor sai slavi si prin trimiterea unor misiuni pana la kazarii si armenii eretici.
