La Sfanta Sofia de la Constantinopol, sub domnia unita a doi imparati, daca judecam dupa inscriptia votiva, fie Teodora si Mihail al III-lea (842-856), fie Mihail al III -lea si Vasile I (866-867), crucea din conca absidei a fost inlocuita cu o Fecioara majestuos umana, asezata pe un tron constelat cu pietre pretioase si aratand credinciosilor Pruncul drapat in aur pe care il tine pe genunchi. Ea se detaseaza puternic in mijlocul amplului fond de aur pe care artistul, cu o cutezanta sigura pe efectele sale, l-a lasat pe de-a intregul gol, fara norii sau pajistile pe care le gasim in epoca paleocrestina.
Intr-o compozitie de o remarcabila vigoare monumentala, scaldata toata in cea mai pura lumina divina, ea este insusi simbolul intruparii care le-a ingaduit oamenilor sa capete mantuirea si sa intre in comuniune cu Dumnezeu prin mijlocirea imaginilor. Asa cum se canta intr-un imn, ea este "tronul insufletit al Atotputernicului". Idealul de frumusete sobra si de umanism adanc ce inspira aceasta opera este acelasi care il facea pe Fotie sa recomande, in literatura, folosirea unei limbi clasice si pure, apropiate de dialectul atic.
El este hranit de miscarea de intoarcere spre antichitate care se produsese mai inainte sub iconoclasti, atat in artele plastice, cat si in literatura. Orice ar gandi unii savanti, aceasta Fecioara nu pare sa fi fost refacuta ca urmare a stricaciunilor pricinuite partii de est a Sfintei Sofia de cutremurul din 1346. O traditie culeasa pe la 1200 de catre pelerinul Antonie din Novgorod o atribuia pictorului Lazar, caruia ii fusesera arse mainile in timpul domniei lui Teofil deoarece continuase sa practice arta religioasa.
De o parte si de alta, in portiunile descendente ale arcului triumfal din fata absidei, arhanghelii Mihail si Gavriil, tinand sceptrul si sfera lumii, stateau de garda dupa o formula comparabila cu aceea aplicata mai inainte la Niceea, pe ia sfarsitul secolului al VII-lea, sau la inceputul celui de-al VIII-lea. Numai Gavriil, la sud, ni s-a mai pastrat. Chipul sau alungit, cu modeleul ferm, cu ochii larg deschisi, emana o inteligenta suverana si o frumusete triumfala, in care se exprima simtamantul de mandrie pe care il incercau iconodulii indata dupa victoria lor. El apare cu imaginea pe care cercurile de la curte si ale patriarhiei, indragind armonia dar si forta si luxul, si-o faceau despre splendorile lumii ceresti.
Pe timpanele nord si sud, dedesubtul unor inscriptii metrice care evocau reparatiile facute de Vasile I dupa cutremurul din 9 ianuarie 869, au fost infatisati, la inaltimea etajului mijlociu al ferestrelor, saisprezece prooroci si, in nisele de jos, paisprezece episcopi, dupa un program analog cu cel care fusese aplicat in biserica Maicii Domnului din Palat. Acest decor ne este cunoscut prin desenele care au fost executate de fratii Fossati, intre anii 1847 si 1849, cu prilejul lucrarilor de restaurare, atunci cand mozaicurile au fost provizoriu degajate de zugraveala cu care fusesera acoperite, desigur in epoca lui Sinan, in 1573. Pe latura de nord trei episcopi au reaparut ca urmare a lucrarilor de curatire efectuate de "Byzantine Institute".
Acestia sunt sfintii Ioan Gura de Aur, Ignatie din Antiochia si Ignatie cel Tanar (rivalul lui Fotie); acest din urma patriarh, mort in 877 si trecut in randul sfintilor inainte de 886, a furnizat un terminus post quem: mozaicurile dateaza probabil de la sfarsitul secolului al IX-lea, sau cel mai tarziu de la inceputul secolului al X-lea, din ultimii ani ai domniei lui Vasile I (867-886) sau de sub domnia lui Leon al VI-lea (886-912). Din aceste figuri frontale se desprinde o impresie de vigoare si de robustete. Capetele au individualitatea accentuata a unor adevarate portrete. Pentru Ignatie cel Tanar artistii s-au slujit, poate, de portretele care, dupa obicei, erau pastrate la sediul patriarhiei. Dar desigur nu aceeasi a fost situatia si cu Ioan Gura de Aur, intrucat, presupunand ca portretele lui nu au fost distruse cat s-a aflat in exil, sigur ca asa s-a intamplat insa in timpul crizei iconoclaste, cand s-au prapadit toate imaginile de sfinti. Chipul care i s-a dat nu este acela al unui ascet cu fata supta, care se va raspandi mai tarziu, ci al patriarhului cultivat si necrutator, glorios inaintas al titularilor scaunului, care se socoteau inzestrati in domeniul spiritual cu o putere egala cu a imparatilor in domeniul temporal.
Tot in a doua jumatate a secolului al IX-lea s-a reprezentat in marea cupola centrala un Hristos, fie in bust sub aspectul unui Pantocrator, fie asezat pe curcubeu intr-un medalion de lumina, asemenea figurii lui Hristos din scenele inaltarii. Acest medalion mare a fost grav avariat de cutremurul din 1346 si, la scurta vreme dupa anul 1355, a fost inlocuit cu un nou Pantocrator, pe care unii calatori l-au mai vazut inca in secolul al XVI-lea, inainte de a fi acoperit cu tencuiala. El disparuse cand fratii Fossati si-au efectuat lucrarile de restaurare. Pe pandantivi au fost figurati patru ingeri cu sase aripi (serafimi sau heruvimi); doar cei de la est ni s-au pastrat, in starea in care au fost refacuti dupa cutremurul din 1346. Inclinam sa credem ca tot de la sfarsitul secolului al IX-lea sau din al X-lea dateaza Pantocratorul inconjurat de serafimi si de heruvimi, Pogorarea Sfantului Duh si Botezul, scene care au fost repartizate pe boltile traveii centrale a tribunelor sud si nord si pe care nu le cunoastem decat din desenele inginerului suedez Gornelius Loos (1710), ale fratilor Fossati si ale arhitectului german Salzenberg.
Alaturi de acest ansamblu conceput dupa regulile epocii, Sfanta Sofia a fost impodobita si in colturile sale periferice cu panouri, care erau ex-voto-uri imperiale. In pronaos, pe locul unde s-a luat obiceiul de a se infatisa sfantul patron al bisericii, timpanul de deasupra usii principale a fost decorat cu un panou pe care un imparat, desigur Leon al VI-lea inteleptul (886-912), se prosterneaza la Picioarele lui Hristos asezat pe un tron imparatesc cu spatarul in forma de lira, intre medalioanele in care se inscriu busturile Fecioarei in rugaciune si al lui Gavriil tinand sceptrul de slujitor al lui Dumnezeu.
Hristos, incarnare a intelepciunii Divine (Sfanta Sofia) careia ii era consacrata biserica, arata Evanghelia deschisa la un verset din Ioan: " Pace voua. Eu sunt Lumina lumii". Aceasta opera, care face sa dainuie amintirea marii evlavii a imparatului, marcheaza o etapa in itinerarul care ne poarta de la senzualitatea sobra si grandioasa a mozaicurilor absidei pana la un stil mai abstract in vointa sa de a reda transcendenta. In gama redusa de tonuri domina alburile si griurile destul de reci.
Modelului rotunjit al chipurilor i se substituie tonurile plate, inconjurate de contururi apasate si de umbre simetrice. Acelasi stil se reintilneste, cu unele variante, in portretul in picioare al imparatului Alexandru, descoperit pe fata de est a stilpului nord-vest, in tribune. Asociat teoretic la puterea imperiala cu fratele sau mai mare, Leon al VI-lea, intre anii 886 si 912, Alexandru a fost in mod practic tinut deoparte si nu a domnit efectiv decat dupa moartea lui Leon al VI-lea, din mai 912 pana in iunie 913. Nu stim daca mozaicul a fost executat atunci sau mai inainte.
Strivita sub vesmantul greu de parada, constelat cu pietre pretioase, aceasta figura teapana si fara relief, dar de o impunatoare majestate, este departe de plenitudinea vie si supla a arhanghelului Gavriil de pe arcul din fata absidei.
Panoul care decoreaza luneta de deasupra usii de la intrarea pronaosului, la capatul vestibulului sud, ne permite sa ne facem o idee despre stilul, sau despre unul dintre stilurile ce se practicau la Constantinopol in jurul anului o mie. Constantin si Iustinian ofera Maicii Domnului, proteguitoarea Constantinopolului, primul noua sa capitala si al doilea biserica Sfanta Sofia. Nu se stie daca acest panou a fost asezat cu ocazia redeschiderii Marii Biserici, in mai 994, dupa lucrarile de reparatie devenite necesare in urma cutremurului din 989, sau numai in 1019, cand Vasile al II-lea si-a celebrat la Sfanta Sofia victoria asupra bulgarilor.
Vasile al II-lea nutrea o vie admiratie fata de marii sai inaintasi, Constantin si Iustinian, a caror opera credea ca o reinnoieste straduindu-se sa restaureze Imperiul in vechile sale fruntarii: nu reluase el oare in stapanire Italia, ca si Iustinian? Coloritul acestui panou este mult mai nuantat decat la mozaicurile anterioare din Sfinta Sofia.
Maforionul (valul) Fecioarei este redat in diferite tonalitati de albastru. Tunica aurie a Pruncului este brazdata de lungi linii rosii si cafenii, cu mari pete albe pentru a atenua intensitatea stralucirii metalice a aurului. Coloritul fetelor si mainilor este realizat prin alaturarea unor tonuri verzi, trandafirii, rosii, cafenii si albe. Dar desenul este de o rigoare severa si modeleul chipurilor a fost redat in amanuntime prin reteaua sinuoasa a liniilor care circumscriu adinciturile sau relieful obrajilor.
Personajele nu mai au acea dezinvoltura suverana, nici acea plenitudine a formelor pe care o aveau figurile din absida. Atitudinile lor incremenite, trupurile lor plate si coloritul somptuos creeaza atmosfera sublimata de transcendenta si de hieratica majestate, care raspundea esteticii din vremea lui Vasile al II-lea. Credinciosului ce se pregatea sa intre in Sfanta Sofia ii era oferita viziunea unei scene din lumea celesta, care ii intarea sentimentul despre maretia cetatii Constantinopol si a Bisericii sale, intrucat si una si cealalta, proslavite in lumea de dincolo si in acelasi timp inchinate Maicii Domnului, erau asigurate ca beneficiaza de protectia divina.
