Mozaicurile din biserica San Vitale sunt limitate doar la spatiul bemei si al absidei. Ele au fost poate incepute inaintea intrarii in oras a trupelor lui Belizarie, in 540, si aveau drept scop sa preamareasca jertfa euharistica, oficiata pe altarul pe care il domina. Dat fiind ca multe dintre subiectele tratate sunt luate din Vechiul Testament, a carui ilustrare se alcatuise inca inainte de triumful bisericii, ele au pastrat un caracter antic destul de pronuntat.
La parter, pe timpanele de deasupra arcadelor ternare sunt reprezentate cele trei jertfe din Vechiul Testament, care prefigureaza euharistia: la sud, jertfele lui Abel si Melhisedec, la nord aceea a lui Avraam, precedata de vizita pe care cei trei ingeri - simbolul Treimii - au facut-o patriarhului spre a-i anunta nasterea fiului sau Isaac.
In colturi se afla la sud, in dreapta, Isaia, unul din cei trei mari prooroci care au vestit venirea lui Hristos, si, in stanga, Moise ducand mai intai la pascut turmele socrului sau, apoi descaltindu-se pe muntele Horeb de unde iese para de foc din rug. Moise era socotit de teologi ca o prefigurare a lui Hristos, din pricina operei sale de legislator; pe de alta parte, rugul care arde fara sa se mistuie simboliza suferintele lui Hristos, care nu ii vatamasera natura divina (rugul arzand este si simbolul nealteratei virginitati a Mariei).
Pe extremitatile corespunzatoare de la nord sunt infatisati Ieremia, profetul Patimilor, si Moise, pe Muntele Sinai, intinzand bratele spre mana lui Dumnezeu pentru a primi Legea, pe cand fratele sau Aaron si sefii triburilor discuta inainte de a inalta Vitelul de aur: Primirea Legii pe muntele Sinai a fost asimilata cu prefigurarea Schimbarii la Fata sau a Pogoririi Sfantului Duh. in spatele lui Moise povarnisurile muntelui Sinai au fost redate cu o indrazneala in alaturarea culorilor si a efectelor de suculenta a pastei care amintesc de Cezanne sau Rouault. Avand o bogata incarcatura de idei teologice aceste panouri sunt totodata adevarate capodopere de sensibilitate picturala.
Intre grupurile din colturi, pe cele doua laturi, deasupra arcadelor parterului, a fost reluat binecunoscutul motiv al celor doi ingeri care zboara tinind un cerc in care se inscrie o cruce: este adaptarea crestina a Victoriilor de pe arcurile de triumf pagane.
Suprafete dintre arcadele ternare de la etaj ne introduc in lumea Noului Testament, care a vazut implinirea fagaduielilor celui Vechi. Cei patru evanghelisti, martori ai venirii lui Hristos si ai jertfei sale, insotiti de simbolurile lor, stau langa un pupitru, in mijlocul unui peisaj stancos, iar mai jos se afla mici scene acvatice, in care rate, gainuse de apa, un batlan, o broasca testoasa, misuna printre trestii. Sentimentul naturii este exprimat aici prin notatii glumete si vioaie, in spiritul elin, si aminteste cateva mozaicuri pavimentare. Pe timpanul acestor doua arcade superioare se desfasoara, cu magnifica amploare decorativa si eleganta precizie a desenului, o scoica uriasa, tot de aspect antic, pe cand arcul care o incununeaza este decorat cu impletituri de vrejuri de vita, incarcate cu ciorchini de struguri care se revarsa din vase frumoase, strajuite de porumbei, si se reintalnesc in jurul unui cerc in care se inscrie o cruce.
Aceste incolaciri decorative intensifica miscarea ascendenta a compozitiei si atrag privirile spre bolta in cruce unde culmineaza subiectul fundamental al acestui intreg program: in fiecare din cele patru sectoare ale boltii, un inger cu bratele ridicate, asemanator cu cei din capela arhiepiscopiei, sustine medalionul central care cuprinde Mielul mistic, simbol prin excelenta al Jertfei divine. In interiorul acestor compartimente separate prin ghirlande de flori si de fructe, si avand la baza lor un paun, pasare a nemuririi, se desfasoara fastuoase impletituri de acant in volutele carora se inscriu flori multicolore, rodii de culoarea sangelui, pantere cu pielea patata, papagali albastri si porumbei albi. Stralucirea culorilor se imbina cu vioiciunea desenului si cu somptuozitatea ornamentelor pentru a ne purta imaginatia in acea lume supranaturala unde, prin Jertfa, se celebreaza Triumful lui Hristos. In opozitie cu Sant'Apollinare Nouvo, se vede aici superioritatea asupra bazilicilor cu sarpanta a edificiilor cu bolti si cupole, unde intreg decorul se putea uni intr-o izbucnire catre cer.
In conca absidei, Hristos imberb, drapat in purpura, sta pe sfera lumii. Inconjurat de doi ingeri care tin lunga bagheta de aur a silentiarilor imperiali, cu mana dreapta el intinde cununa triumfala de martir Sfantului Vitalie, invesmantat ca un inalt dregator bizantin. In mana stanga Hristos tine Cartea Apocalipsei ferecata cu sapte peceti. Din aceasta parte episcopul Ecclesius ii inchina biserica, al carui ctitor este. in partea de jos cele patru fluvii ale Raiului tasnesc dintr-o pajiste cu relief abrupt unde cresc crini si trandafiri, dupa o formula apartinind traditiei ravennate. Acestor notatii pitoresti le raspund in partea de sus niste nori subtiratici, albastri si rosii, care insufletesc fondul de aur. Seninatatea acestei imagini contrasteaza cu severitatea framantata a celei din absida bisericii Hosios David de la Salonic.
In sfarsit, sub aceasta reprezentare a curtii ceresti se afla pe peretele arcuit al absidei, de o parte si de cealalta a ferestrelor, doua panouri care celebrau fastul curtii imperiale. Ele comemorau oferirea patenei si potirului de aur pe care Iustinian si Teodora le daruisera bisericii, desigur cu prilejul tarnosirii celebrate de Maximian 127 in 547, mai degraba decat in 548.
Prezentarea frontala a personajelor, siluetele lor care par suspendate, splendoarea vesmintelor sub care trupurile prea omenesti se dematerializeaza, ne smulg din lumea vietii pamantesti de toate zilele, spre a ne introduce in sfera supranaturalului careia ii apartine si curtea imperiala. Capul imparatului si al imparatesei sunt dealtfel inconjurate de aureola si, in afara de aceasta, Teodora se detaseaza pe fundalul unei nise cu conca, iar aceasta, inca din epoca imperiala romana, era menita sa sublinieze caracterul preeminent al imaginilor pe care le incadra.
Invesmantat cu o tunica alba si o hlamida de purpura cu tablion tesut cu fire de aur, Iustinian este inconjurat de trei inalti dregatori, pe care hlamida lor alba cu tablion de purpura si fibula de aur pe umarul drept ii arata a fi membri ai ordinului senatorial. Acestia sunt, probabil, la stanga imparatului, prefectul pretoriului care l-a reprezentat pe imparat la Ravenna si i-a remis poate lui Maximian darurile imparatesti, si, la dreapta sa, generalul Belizarie si marele sambelan - praeposilus sacri cubiculi - seful casei civile si militare. Trebuie sa ne ferim insa a socoti aceste identificari drept sigure. Parasirea realismului in favoarea conventiilor i-a ingaduit artistului sa combine felurite intentii. Pornind de la Iustinian si de la vecinul sau, episcopul Maximian, personajele apar, cand sunt privite mai de aproape, asezate parca unele in spatele celorlalte: in jumatatea din stanga panoului, cotul drept al fiecaruia este plasat in fata pieptului celui care ii urmeaza; in jumatatea din dreapta, dimpotriva, acelasi cot este acoperit de figura care il precede. Iustinian si Maximian inainteaza deci in fruntea unui dublu cortegiu cuprinzand, pe de o parte, laici - civili si militari - si pe de alta, fete bisericesti (un diacon purtand Evanghelia si un ipodiacon tinand cadelnita). Totusi, avand simtul exigentelor picturii monumentale, atat de viu in arta bizantina, artistul a tratat aceasta tema insiruind personajele pe latime in asa fel incat sa nu " sparga " zidul. Chiar si directia antebratelor drepte indoite pare sa arate ca procesiunea se indreapta nu catre spectator, ci spre dreapta sa, adica spre Hristos asezat in conca absidei.
Se remarca mai departe ca desi Maximian are cotul drept putin indaratul patenei pe care o tine imparatul in mana stinga, picioarele lui sunt mai in fata decat picioarele lui Iustinian, asa incat el se afla de fapt in prim plan. Iustinian pare sa prezinte credinciosilor din Ravenna pe noul lor episcop, al carui nume este precizat prin inscriptie, ca si cand ar fi rostit de imparat. Aceasta din pricina ca Maximian fusese prost primit de catre comunitatea locala care alesese un alt episcop si, pentru a se impune, trebuia sa se afirme ca delegat al imparatului, ca acela pe care Iustinian il daruia bisericii ravennate. Maximian a fost primul nu numai din Ravenna ci si din Occident care a capatat titlul de arhiepiscop, potrivit obiceiului rasaritean de a alege mitropoliti, si a fost intr-adevar un fel de primat al Italiei. Astfel, panoul unde este infatisat alaturi de Iustinian nu este numai una dintre marile capodopere ale picturii, ci si o opera de propaganda, destinata sa serveasca puterea imparatului si a aliatului sau, arhiepiscopul, in Ravenna reintegrata in sinul Imperiului bizantin.
Pe panoul de la sud, Teodora, tinind potirul de aur batut cu nestemate, inainteaza in fruntea unui cortegiu de sapte doamne de onoare, conduse poate de focoasa Antonina, sotia lui Belizarie. imparateasa este precedata de doi dregatori, dintre care unul, invesmantat cu o hlamida de aur, dinaintea fialei cu izvor artezian, ridica draperia cu snururi de la usa bisericii. Aceste doua personaje grave corespund diaconului si ipodiaconului din fata lor, la nord, de pe panoul lui Iustinian. De asemenea, in fata grupului colorat al ostasilor din garda imparatului, cu haine verzi, rosii si albe, se ridica la sud alaiul insotitoarelor Teodorei. Scoase in evidenta de o puzderie de podoabe, mantiile si tunicile lor produc o foarte bogata modulatie cromatica, in care se imbina multiple nuante de purpuriu, aur, verde, alb, rosu aprins si tonuri cenusii sau sidefii. Ca si procesiunea lui Iustinian, cortegiul Teodorei pare ca se indreapta spre Hristos, asezat in absida.
Chipurile lui Iustinian, Maximian si al Teodorei, ca si cele ale principalilor membri din suita lor, sunt adevarate portrete de o uimitoare intensitate a expresiei. Cartoanele acestor panouri fusesera poate executate la Constantinopol. in orice caz, artistul pare sa fi avut la dispozitie niste portrete oficiale ale imparatului si imparatesei, de felul acelora care erau trimise in fiecare oras cu prilejul urcarii pe tron. Alaturi de mozaicurile din cor si din conca absidei, care mai pastrau inca foarte mult din farmecul, pitorescul si spiritul decorativ al artei elenistico-romane, aceste doua tablouri aduc o atmosfera noua de hieratism si de solemnitate studiata, in care luxul si spiritualitatea se impletesc la fel ca in arhitectura de la San Vitale sau ca in aceea de la Sfanta Sofia.
