Stimulata de miscarea generala a epocii, arta tesaturilor a atins deplina inflorire sub Macedoneni si sub Comneni. Bizantinii fabricau panze de in, postavuri si covoare de lana. Matasea insa continua sa furnizeze materia prima a stofelor de mare lux, folosite nu numai la vesminte, dar si la tapetarea peretilor, la perdele si la draperiile de la usi, care decorau palatele si bisericile. Cu manufacturile imperiale anexate Marelui Palat si cu atelierele sale particulare, Constantinopolul era de departe cel mai important centru de fabricatie. Reglementari severe, consemnate in Cartea Prefectului, aveau drept scop sa supravegheze calitatea produselor, mentinerea preturilor si rezervarea celor mai bune piese cu prioritate imparatului si clientelei locale, formate din membrii aristocratiei si ai inaltului cler locuind in Constantinopol.
Achizitiile provincialilor si strainilor erau supravegheate indeaproape. Ateliere prospere si vestite existau si in orasele de provincie, la Patras, la Corint, la Sparta si la Teba. Evreii dobandisera reputatia de mari mesteri in tesutul si vopsitul stofelor.
Tesaturile bizantine starneau cea mai vie admiratie in afara granitelor Imperiului. La fel ca si in veacurile precedente, imparatii le foloseau ca daruri extrem de apreciate, pe care le trimiteau papilor, episcopilor, principilor crestini si musulmani. Strainii bogati care veneau sa viziteze Constantinopolul incercau sa si le procure. Negutatorii straini, mai ales din Venetia si din Amalfi, veneau si ei sa caute asemenea tesaturi si le revindeau in Apus pe preturi mari in piete cum ar fi aceea din Pavia. Poetii spuneau ca aceste stofe erau tesute de zane ce salasluiau in insulele indepartate.
Bizantinii insisi importau insa un mare numar de stofe si de vesminte lucrate in atelierele din Egipt, Siria, Mesopotamia si Persia, care lucrau cu sarguinta pentru principii musulmani, exploatand vechile formule decorative transmise de traditia sasanida. Tesatorii bizantini imitara indeaproape aceste modele si specialistii au sovait de nenumarate ori in a deosebi stofele bizantine de cele arabe din aceasta epoca.
Se pare ca tesaturile bizantine se caracterizeaza in general prin arta cu care au fost utilizate spatiile goale pentru a produce un efect de maretie solemna. Tocmai in domeniul tesaturilor Bizantul a ramas influentat in chipul cel mai profund de Orientul Apropiat asiatic, devenit arab. Decorul consta in repetarea unei aceleiasi teme, dupa procedeele compozitiei cerute de o foarte stricta simetrie. Motivele sunt imprumutate din lumea animala, reala sau fantastica, a Orientului: lei, grifoni cu coada de paun (senmurvul sasanid), cai inaripati, dragoni, elefanti, vulturi sunt meniti sa evoce o lume stranie si fermecata, la care se asociaza ideile de putere sau de viata agreabila. Aceste animale pot, sau nu, sa fie inscrise in medalioane tivite cu benzi decorative. Fondul medalioanelor este adesea infrumusetat cu arbori sau plante delicat stilizate. Flori si rozete impodobesc spatiile dintre " roate ".
Arta tesaturilor in Bizant - a doua jumatate a secolului al IX-lea si secolul al X-lea
Mai multe matasuri din secolul al X-lea, fabricate in manufactura imperiala, au zone suprapuse de lei in mers, asezati doi cate doi, afrontati, care amintesc de frizele de caramida emailata din palatele asiro-babiloniene si persane. Acesta este cazul tesaturii de matase purpuriu-violeta, astazi disparuta, care fusese descoperita in racla sfantului Annot, la abatia din Siegburg (Germania) si care intrase in colectiile muzeului de arte decorative de la Berlin. Asa cum se proceda pentru acele tiraz (cuvant ce desemneaza produsele manufacturilor de tesaturi ce deserveau curtea califilor) ale principilor musulmani, omeiazi si abassizi, inscriptiile tesute pe stofa ne arata ca acestea au fost executate sub domnia asociata a lui Roman I Lekapenos si Cristofor (deci intre anii 921 si 931). Totul la aceste fiare salbatice dovedeste imitarea unor prototipuri legate de vechile traditii orientale: mersul lor lent si grav, capul prezentat frontal, coama in impletituri, labele timbrate de cercuri, coada terminata intr-un ornament floral.
Dar in ele exista ceva mai mult decat o simpla imitare a unor modele straine. Era nevoie de un maestru in arta tesutului, adanc constient de resursele meseriei sale, pentru a ajunge sa produca prin simplificarea usor severa a desenului, conforma cu maniera epocii, si prin echilibrul puternic intre petele galbene ale felinelor si suprafetele purpurii ale fondului, acest efect de maretie calma, de forta constienta si de vesnicie senina, in stare sa sugereze foarte bine prin ocolisul unui simbol simtamantul de majestate imperiala.
Acest subiect figura fara indoiala si mai devreme pe o tesatura, cu o inscriptie purtand numele lui Leon al Vl-lea (886-912), care se afla in catedrala de la Auxerre si pe care nu o mai cunoastem decat din descrierea facuta in acele gesta ale episcopilor acestui oras. Este semnificativ pentru conservatorismul atelierelor imperiale in materie de decoratie ca aceeasi tema a fost reluata, cu peste o jumatate de veac mai tarziu, pe o matase ale carei fragmente sunt imprastiate intre muzeele de la Dusseldorf, Krefeld si Berlin si tezaurul catedralei de la Koln. Aceasta stofa purta inscriptii cu numele lui Vasile al II-lea (976-1025) si al fratelui sau mai mic, Constantin al VIII-lea (1025-1028).
Data ei mai recenta se remarca printr-o stilizare mai decorativa decat in piesa de la Siegburg: coamele deseneaza zigzaguri albastre si un vrej de spirale urmareste linia inferioara a pantecelui. Acelasi subiect reapare pe o matase din catedrala de la Maastricht, fara inscriptie, dar despre care se crede ca este ceva mai tarzie (secolul al Xl-lea), din pricina abundentei motivelor ornamentale: coame in forma de S inlantuit, zigzaguri ce se intrepatrund pe pantecele animalelor, patrate mici pe piepturi, diferite desene pe boturi.
O matase vestita, care a fost descoperita la Aachen in racla adapostind osemintele lui Carol cel Mare, poarta pe un fond purpuriu elefanti galbeni cu harnasamente si valtrapuri albastre, dispusi cate unul in medalion si in asa fel incat stau fata in fata. Ei se afla fiecare dinaintea unui copac-palmeta verde si galben. Rozete de o mare bogatie decorativa ocupa spatiile dintre " roate ". Desenul este mai putin schematizat decat la matasurile persane pe care era tratat acelasi subiect. Atunci cand, in anul o mie, Otto al III-lea a deschis mormantul lui Carol cel Mare pentru a-i "recunoaste " osemintele, se zice ca el ar fi invelit resturile stramosului sau in aceasta tesatura, lucrata fara indoiala sub domnia lui Vasile al II-lea. Incepand din secolul al X-lea, manufacturile Marelui Palat au produs numeroase matasuri cu fond de purpura violeta, decorate cu vulturi, vechi simbol al puterii imperiale, cunoscut inca de catre romani, care acum fusese reluat sub influenta Orientului asiatic. Semeata geometrizare a tuturor formelor rapitoarei, cu aripile intinse si cu coada in evantai, confera motivului un caracter de solemnitate impresionanta. Somptuoase rozete de pene de paun ocupa interstitiile. Printre cele mai vestite tesaturi vom mentiona lintoliul Sfantului Germanus, din biserica Sfantul Eusebiu de la Auxerre, care fusese oferit catedralei de Hugues de Chalon pe la 1030, si lintoliul sfantului Albuin (975-1006) din catedrala de la Bressanone-Brixen (in Adige). La Bressanone, vulturii sunt de culoare verde-inchis pe fondul roz-purpuriu; ochii lor, ciocurile si ghearele, la fel ca si inelele pe care le tin au fost redate in galben-auriu.
Tesatura din Auxerre este de o mai inalta calitate. Ea ilustraza acel gust pentru un colorit mai bogat care s-a manifestat si in stofele din secolul al X-lea, la fel ca si in marea pictura sau in emailurile timpului. Pe un fond rosu-violet, vulturii se desprind in aur-pal cu tonuri de albastru-inchis si verde pentru ochi si inele. Marturia Cartii Prefectului adaugata la piesele pastrate confirma ca vopsitorii din acea vreme, ca si confratii lor emai-lori, au cautat nuante noi in stare sa reproduca tonurile fructelor.
Ei au obtinut astfel noi tonuri trandafirii, de culoarea piersicii, a caisei, galbenul ca lamaia si verdele marului necopt. Existau si stofe cu subiecte figurative mai independente fata de artele Orientului. Anumite texte mentioneaza tesaturi cu imaginile lui Hristos, a Fecioarei si ale apostolilor, sau chiar cu scene din viata lui Ioan Tzimiskes. Tezaurul catedralei de la Bamberg poseda o matase de acest gen, gasita pe la 1840 in mormantul episcopului Giinther (1057-1065), care o cumparase fara indoiala de la Gonstantinopol, cu prilejul pelerinajului intreprins la Ierusalim in 1064-1065.
Pe ea era infatisat triumful unui imparat, foarte probabil cel pe care Vasile al II-lea il celebrase la Atena si la Constantinopol dupa victoria sa din 1017 asupra bulgarilor. Doua femei-personificari, Atena la stanga si Constantinopolul la dreapta, ii intind, prima o cununa simpla, a doua o coroana cu coif avand deasupra o tufa de pene de paun, potrivit descrierilor istoricilor Cedrenus, Glycas si Zonaras despre coroana pe care Bulgaroctonul a primit-o la intrarea sa in capitala Imperiului, dupa calatoria sa de pelerinaj in vechea capitala a Atticei. Fondul de purpura violeta este presarat cu discuri verzi, separate de romburi arcuite trandafirii, care contin flori alternativ roz si albastre.
Arta tesaturilor in Bizant - sec. al Xl-lea
In cursul secolului al Xl-lea, tesatorii cautara inca si mai mult finetea desenului, eleganta si vioiciunea atitudinilor. Un bun exemplu al acestei noi maniere il avem in matasea din muzeul Vaiere, de la Sion (in cantonul Valais, Elvetia), in care grifonii, in loc sa fie reprezentati in mers si fata in fata, sunt ridicati si asezati spate in spate, cu capul intors, iar pentru a inlatura rigiditatea care ar fi rezultat din juxtapunerea "rotilor" s-au racordat medalioanele in asa fel incat marginea lor inferioara si superioara deseneaza, cu mai multa suplete, o linie ondulata de palmete.
Arta tesaturilor in Bizant - sec. al Xll-lea
Mergand si mai departe pe aceasta cale, secolul al Xll-lea, care a cedat cu usurinta manierismului in toate tehnicile, a practicat un stil foarte incarcat. Lui i se datoreaza remarcabile matasuri cu desene in relief (damasc) in care motivul pasarilor inscrise in medalioane mari, de o parte si de alta a unui arbore, a fost tratat cu precadere: asa este patrafirul din abatia de la Brauweiler pe care Bernard de Clairvaux l-ar fi purtat in 1146. Tot in secolul al Xll-lea, cu prilejul incursiunilor armatelor sale in Grecia, in anul 1147, Roger al II-lea al Siciliei a adus in captivitate la Palermo tesatori de la Teba si de la Corint spre a-i pune sa lucreze in atelierele de matasuri unde lucrasera pana atunci meseriasi arabi.
Acestui aport de elemente bizantine in manufacturile din Sicilia i se datoreaza mantia numita a lui Carol cel Mare din catedrala de la Metz. Pe o matase cu fond rosu-deschis se desprind in chip radiant patru vulturi tesuti cu fir de aur, stilizati cu o duritate straina atelierelor de la Constantinopol. Aripile lor sunt impodobite cu medalioane incadrand grifoni si rozete. Ornamente florale stilizate umplu intervalele fondului. Aceasta inghesuiala ne aminteste de abundenta cu care decorul de mozaicuri acoperea careul central al Capelei palatine de la Palermo.
