Daca judecam dupa miniaturi si dupa texte, arta tesaturilor a ramas printre cele mai infloritoare la Constantinopol. In vestita sa lucrare Prattica della mercatura, negutatorul florentin Pegolotti ne spune ca, pe la 1350, capitala Imperiului ramasese una dintre principalele piete unde se puteau cumpara valuri de matase si postavuri brosate cu aur. Printre miniaturile din Cartea lui Iov, executate in 1362, vedem intr-o gradina femei sezand, dintre care una brodeaza cu acul o stofa, iar alta, asezata dinaintea unui razboi de tesut, infasoara firul pe fusuri.
Atunci cand a refacut tezaurul Sfintei Sofia, Mihail al VIII-lea a donat in acelasi timp tesaturi si vase. Iar cu prilejul negocierilor pe care le-a purtat cu papa Grigore al X-lea, in vederea unificarii bisericilor care trebuia sa fie proclamata la conciliul de la Lyon, in 1274, el a trimis Suveranului Pontif, printre alte daruri, un acoperamant de altar brodat cu fir de aur, infatisindu-i pe Hristos si pe apostoli propovaduind si botezand in provinciile pe care aveau misiunea sa le crestineze.
Pe de alta parte, portretul lui Teodor Metohites in mozaicurile din Kariye Djami, acela al marelui duce Apocaucos, ale ctitorilor manastirii Nascatoarei-de-indreptatita-Speranta (in Typiconul de la Colegiul Lincoln aflat in biblioteca Bodleiana de la Oxford), si frescele funerare din nartexul de la Kariye Djami ne-au pastrat imaginile acelor costume lungi, ornamentate, care erau la moda in mediul aristocratiei. Aflam si aici vechile formule apreciate in Bizant: manunchiuri de flori sau palmete si mai ales animale si plante ce se inscriu in medalioane. Broderia religioasa a capatat si ea o dezvoltare care avea sa se prelungeasca si dupa caderea Constantinopolului.
Una dintre cele mai importante piese este pretinsa dalmatica a lui Carol cel Mare, la drept vorbind un sakkos rezervat patriarhului, care a intrat in colectiile papale in cursul secolului al XV-lea, fara indoiala dupa caderea Constantinopolului. Specialistii ezita, in privinta datei exacte a vesmantului, intre prima jumatate a secolului al XlV-lea si inceputul secolului al XV-lea. Broderiile au fost executate cu fir de aur pe un fond de matase albastra. Pe fiecare din cele doua fete este infatisata o teofanie. Pe fata anterioara se afla glorificarea lui Hristos sub forma Chemarii celor Alesi.
In interiorul unui nimb circular, Hristos-Emanuel, imagine a vesnicei tinereti - " Reinvierea si Viata " precizeaza inscriptia - este asezat pe un curcubeu, tinind picioarele pe doua roti inaripate, intre simbolurile celor patru evanghelisti, potrivit reprezentarilor paleocrestine ale teofaniilor. in spatele lui se inalta Crucea, cu sulita si cuiele, incadrata de Soare si de Luna. La dreapta si la stanga lui Hristos stau Fecioara si Ioan Botezatorul, rugandu-l sa fie indurator fata de cei chemati la Judecata de Apoi. Pe margine, in interiorul altui nimb cu fond albastru, ingerii celebreaza in inaltul cerurilor slava lui Dumnezeu, pe cand din partea de jos urca doua procesiuni ale celor Alesi, cincizeci si patru la numar.
La stanga sunt reprezentati cei din Vechiul Testament, sacerdotiul si cinurile crestine: mari preoti si regi din Vechiul Testament, episcopi, sfinti si sfinte. La dreapta este evocata biserica militanta: apostolii (si Constantin), martirii si martirele, cei drepti. Acesti alesi raspund la chemarea ce se poate citi in cartea pe care Iisus o tine deschisa pe genunchiul sting: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua, de la intemeierea lumii " (Matei, XXV, 34).
In colturile de jos, la stanga, Avraam ii primeste in sinul sau pe cei drepti, la dreapta bunul tilhar isi poarta crucea. Pe fata posterioara a fost infatisata Schimbarea la Fata. In spatiile dintre Hristos si ucenicii sai, il vedem la stanga sosind impreuna cu ei pe muntele Tabor si la dreapta celebrind poate Cina. Pe ambele fete ale sakkos-ului fondul este decorat cu cruci inscrise in cercuri. Pe epoleti este figurata impartasania apostolilor. Intentii simbolice evidente au prezidat deci la alegerea acestor doua teofanii, care in arta paleocrestina isi aveau locul in abside, si a unor subiecte comemorand instituirea tainei impartasaniei.
Acest vesmant era intr-adevar acela al conducatorului bisericii ortodoxe, care trebuia sa dezvaluie oamenilor invataturile lui Hristos, sa-i indemne pe credinciosi sa ia parte la viata liturgica prin care se reinnoieste zilnic opera de mantuire si, In sfarsit, sa le dea garantia ca fagaduielile vietii de apoi se vor realiza. O asemenea piesa ramane exceptionala prin amploarea programului ei iconografic si prin calitatea executiei.
O buna parte a tesaturilor liturgice este alcatuita din vesminte sacerdotale (epitracheilia: patrafire; omophoria: omoforii ale episcopilor si arhiepiscopilor; epigonatia: genunchiere sau beder-pite) si din perdele de altar. O alta categorie importanta o formeaza valurile liturgice (epitaphioi) simbolizand lintoliul lui Hristos, care se poarta in timpul liturghiei in momentul Marii Intrari si care se expune in biserici, din Joia Mare pana in Duminica Pastilor. Subiectul lor este de obicei Hristos mort, intins, vegheat de ingeri care agita evantaie liturgice. in cele patru colturi sunt infatisati evanghelistii sau simbolurile lor, fara indoiala dupa modelul pandantivilor. Unul dintre cele mai frumoase exemplare, gasit la Salonic, este pastrat in muzeul bizantin de la Atena.
Doua panouri laterale reprezinta impartasirea apostolilor. Aflam in aceasta tesatura un simt al culorii demn de cele mai bune opere din pictura Paleologilor. Obisnuitul fond de matase rosie, albastra sau violeta a fost inlocuit cu o broderie in fir de aur, imitand desigur mozaicurile. Personajele principale - Hristos, ingeri - sunt invesmantate in aur cu reflexe de argint. Pe vesmintele verzi ale celorlalte figuri sclipesc reflexe galbene, albastre sau violete. Pentru trupul lui Hristos si pentru obraji s-a folosit o matase de culoarea pielii, conturata cu rosu si verde.
