Setea de eruditie si evlavia epocii Macedonenilor favorizara inflorirea artei manuscriselor ilustrate, religioase si profane. Daca judecam dupa inrudirile de stil si de iconografie, se pare ca un anumit numar de pictori ar fi impodobit manuscrisele religioase si, totodata, ar fi executat si icoane.
Manuscrisul Grigore din Nazianz al lui Vasile I
Odata cu domnia lui Vasile I, in miniatura, ca si in pictura murala se afirma un stil original. Maniera practicata atunci in scriptoriul Marelui Palat contrasteaza prin frumusetea sa solemna si grava, coloritul sau somptuos si cautarea unei spiritualitati intense, cu prospetimea spontana a miniaturilor paleocrestine. Folosirea fondurilor albastre si a unor culori dense era unul dintre mijloacele care au contribuit cel mai adesea la producerea acestor efecte. Impresia de maretie senina ce se desprinde din miniaturile epocii aminteste de mozaicurile din absida Sfintei Sofia de la Constantinopol.
Culegerea ilustrata a omiliilor lui Grigore din Nazianz, executata dupa anul 880 si inainte de 883 pentru Vasile I, este unul dintre cele mai stralucite exemple ale acestui stil. Hristos tronand, portretele lui Vasile, al sotiei sale Evdochia si ale celor doi fii au o amploare majestuoasa, imprumutata de la subiectele similare ale picturii monumentale. Scenele din Vechiul si Noul Testament, episoadele din misiunea si martiriul apostolilor, din vietile sfintilor Vasile si Grigore din Nazians, sau chiar din istoria bisericii in secolul al IV-lea dovedesc un viu simt al naratiunii, care isi trage seva din modelele mai vechi, dar le retal-maceste foarte adesea cu un gust nou al demnitatii ceremonioase, adesea usor pompoasa. Cerurile cu felurite nuante de albastru si de trandafiriu decurg din unul dintre prototipurile de traditie romana pe care miscarea umanista a timpului le aduna in bibliotecile de la Constantinopol.
Firescul atitudinilor, regularitatea trasaturilor fizionomiilor, draparile sculpturale care se muleaza pe rotunjimile trupurilor robuste, impresia de adincime a spatiului data de jocul culorilor denota un mestesug foarte sigur si, totodata, cunoasterea operelor antice. Cutele spatiate intre ele delimiteaza mari suprafete de culori deschise, fara sa se inghesuie inca unele in altele cum o vor face mai tarziu. Acest procedeu se regaseste, la fel ca si fetele late cu parul lins, la patriarhii de pe timpanul de nord al Sfintei Sofia. Mai multe scene, cum ar fi acelea din viata lui Iulian Apostatul, par inspirate din pictura istorica monumentala, ale carei originale au disparut.
Manuscrisul Cosmas Indicopleustes de la Vatican
Acest ideal de gravitate solemna s-a impus, cu ceva mai putina finete si somptuozitate, in copia dupa Topografia crestina a lui Cosmas Indicopleustes, care a fost executata intr-un scriptorium constantinopolitan in cursul celei de-a doua jumatati a secolului al IX-lea. Unele miniaturi au fost fara indoiala reproduse dupa cele care ilustrau editia originala din secolul al Vl-lea, dar altele sunt creatii ale secolului al IX-lea, sau constituie remanieri atat de profunde ale modelelor prototipului incat pot fi socotite opere noi. Multe au o maretie monumentala si prezinta o distributie care presupune o influenta a picturii murale. in a Doua Venire, Hristos tronind, " ingerii in ceruri ", " oamenii pe pamant ", si " mortii inviind de sub pamant " (spre a relua textul inscriptiilor marginale) sunt suprapusi dupa o ierarhie comparabila cu aceea care impune repartizarea decorului in bisericile contemporane.
Psaltirea greaca 139 din Biblioteca nationala de la Paris
In prima jumatate a secolului al X-lea, arta miniaturii a participat din plin la miscarea de intoarcere spre izvoarele antice care, inceputa inca din epoca iconoclasta si intensificata in a doua jumatate a secolului al IX-lea, a dat nastere acelui Myriobiblion al lui Fotie, la alcatuirea marilor enciclopedii ale lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul, precum si la copierea unor numeroase texte ale autorilor antici. Insusi Constantin Porfirogenetul se indeletnicea cu arta miniaturii. Miniaturile Psaltirii grecesti 139 din Biblioteca nationala de la Paris, executate dupa cat se pare in cursul primei jumatati a secolului al X-lea in scriptoriul imperial, reprezinta una dintre cele mai vestite marturii ale acestei renasteri din vremea Macedonenilor. Scenele bucolice, cu animale, arbori si tufisuri, vesmintele si atitudinile personajelor, fundalurile de arhitecturi, figurile de dansatoare, episoadele razboinice, numeroasele alegorii, procedeele de compozitie, simtul volumului si al spatiului, stilul plin de gratie, noblete si armonie, totul contribuie sa ne dea aproape iluzia ca ne aflam dinaintea unor opere antice. Fara indoiala ca miniaturistii au avut la indemana miniaturile alexandrine sau romane, ele insele foarte apropiate de mozaicurile pavimentare si de picturile murale.
Rotulul lui Iosua
Acestui curent de intoarcere la modelele antice ii apartine de asemenea rotulul lui Iosua de la Vatican, care a redat atat de bine maniera prototipurilor sale incat a provocat printre arheologi cele mai mari incertitudini in legatura cu data lui. Unii au incercat sa il aseze in secolul al V-lea sau al VI-lea, altii in al VII-lea, sau chiar in jurul anului 700. Dl. Weitzmann a aratat ca trebuie sa fie vorba despre o opera executata sub Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), poate in urma victoriilor repurtate de armatele imperiale asupra arabilor in nordul Siriei si al Mesopotamiei. Folosirea tehnicii schitei usor colorate, in locul guasei, ajunsa pe atunci traditionala, accentueaza aspectul elenistic al stilului. Vioiciunea naratiunii, iuteala desenului, varietatea atitudinilor, arhitecturile si peisajele, alegoriile dau acestui manuscris o aparenta antica.
" Theriaca " de Nicandru
Au fost ilustrate de asemenea textele profane antice intr-o maniera sprintena si usoara, care aminteste totodata de pictura pitoreasca din epoca elenistico-romana si de miniaturile pe papirusuri ale romanelor grecesti. Miniaturile din scrierea Theriaca a poetului Nicandru din Colophon (tratat compus in secolul al II-lea i.e.n. privitor la muscaturile de serpi si leacurile care aduc vindecarea lor) pastreaza prospetimea idilelor pastorale indragite de arta alexandrina. Stilizarea cutelor vesmintelor este totusi o trasatura cat se poate de bizantina. O dovada suplimentara despre originea antica a acestei ilustrari exista in asemanarea, subliniata de dl. Weitzmann, intre miniatura care reprezinta serpii ce se nasc din Sangele Titanilor si Gigantii din mozaicul aflat la Piazza Armerina (in Sicilia): miniaturistul bizantin a avut aici ca model o Gigantomahie care putea sa se inspire dintr-un prototip al picturii romane din secolul al III-lea e.n. si chiar mai indepartat, din Pergam.
Evanghelii in stil clasic
In a doua jumatate a secolului al X-lea, datorita contactului cu operele antichitatii, s-a constituit un stil cu adevarat ci mult mai original decat acela al miniaturilor precedente, deoarece in afara de pitorescul anecdotic el a regasit simtul unei frumuseti nobile si elegante, pe care a pus-o in slujba expresiei spiritualitatii crestine. Acest stil apare in portretele lui Hristos, Fecioarei, evenghelistilor, sfintilor si proorocilor. Printre cele mai frumoase exemplare ale acestei categorii, vom retine Evanghelia greaca nr. 70 din Biblioteca nationala de la Paris, copiata in anul 964 sub Nichifor Focas, si evangheliarul 204 de la Sinai, in care figurile in picioare se desprind pe fondul de aur a carui puritate nu este alterata de nici un element de peisaj. Sobrietatea mai mare a coloritului confera acestor portrete un aspect mai clasic. Busturile celor doisprezece prooroci minori, inscrise in medalioane pe doua pagini ale manuscrisului lui Theodoret de la Torino, amintesc de portretele din pictura antica si, in acelasi timp, vestesc sfintii de la Daphni prin amestecul lor de expresie energica si de frumusete armonioasa.
Mult mai adesea ii gasim pe evanghelisti sezand, scriind sau meditand, dupa traditia portretelor de autori antici, ele insele inspirate dupa statuile filozofilor sezand. Deseori fundalurile sunt ocupate de motive arhitecturale, mai mult sau mai putin dezvoltate, si ele de origine antica.
Menologul lui Vasile al II-lea
Chiar la Constantinopol, in vremea lui Vasile al II-lea (976-1025), sub influenta acestui soldat aspru si a calugarilor pe care ii pretuia, s-a constituit un stil mai sever. Avem o marturie foarte reprezentativa in Menologul (culegere de notite biografice asupra sfintilor clasati in ordinea calendarului bisericesc) care a fost executat pentru imparat pe la 985. Acest manuscris cuprinde notitele din primul semestru, din septembrie pana in februarie. Fiecare pagina este ilustrata cu o miniatura care ocupa mai putin din jumatatea ei. In total sunt patru sute treizeci de miniaturi. Pe marginea fiecareia se citeste numele unui artist, desigur al miniaturistului mai degraba decat al autorului panoului de pictura monumentala din care se va fi inspirat miniaturistul.
Numarul acestor artisti se ridica la opt si ei se numeau Pantaleone, Nest or, Mihail cel Tanar, Gheorghe, Simeon, Mina, Mihail din Blacherne si Simeon din Blacherne. Cum spatiul rezervat miniaturilor este destul de intins si cum ele nu cuprind adesea decat cateva personaje sau chiar numai figura sfantului comemorat, un loc important a fost lasat muntilor si fundalurilor de arhitecturi joase si intinse, cuprinzand adesea un portic sau un zid lung ce leaga doua corpuri laterale, dupa o formula care deriva din decorurile teatrului antic.
Prezenta unor atlanti la unele porticuri arata de asemenea ceea ce acest manuscris poate datora artei pagine. Pictorii au folosit in mai multe randuri procedeul - utilizat cu atata succes in marea pictura murala din secolul al XII-lea - care consta in a inscrie figurile in accidentele de teren care le subliniaza miscarile. De asemenea miniaturistii au reprezentat bisericile vestite unde se cinstea memoria anumitor sfinti. Scenele infatisind martiriul sau taierea capului unor sfinti sunt tratate cu vioiciune. Victimele au siluete alungite pentru a mobila fundalul si par lipsite de greutate. In reprezentarile supliciilor, o imaginatie artistica destul de cruda s-a lasat prada ispitelor genului. Dar exista de asemenea miniaturi de un calm hieratic, cum sunt cele care ii arata pe sfintii in rugaciune sau pe ilristos citind textul lui Isaia in mijlocul iudeilor.
Psaltirea lui Vasile al II-lea din Biblioteca San Marco
Acelasi stil auster inspira si cele doua miniaturi, pe intreaga pagina, de la inceputul Psaltirii aflate in de la Venetia biblioteca San Marco si executate pentru Vasile al II-lea dupa victoriile sale hotaratoare din 1017 asupra bulgarilor. Sobrietatea mijloacelor folosite dau o expresie de robusta maretie imaginii triumfale in care imparatul, redat intr-o atitudine de aspra cutezanta, este inconjurat de Hristos si de arhanghelul Gavriil care il incoroneaza, de Mihail care ii sustine lancea, de busturile celor sase sfinti militari, a caror protectie i-a inlesnit izbanda, si de opt ostateci bulgari prosternati la picioarele lui. Pe pagina urmatoare, scenele din viata lui David, de la "ungerea" sa pana la cainta, sunt tratate cu acelasi gust pentru naratiunea vie ca si majoritatea episoadelor din menolog. Regasim aici aceeasi utilizare a arhitecturilor si a fundalurilor de coline sau de munti.
Manuscrise de format mic
Pentru a raspunde exigentelor unor amatori rafinati, al caror numar sporea mereu, atelierele au produs manuscrise de format mic - mai ales evanghelii si culegeri de predici - impodobite cu scene minuscule, ale caror figuri sunt alungite, uneori subtiratice si plapande, desenate cu o mana rapida si precisa. Coloritul a devenit mai nuantat. Miniatura inceta sa mai fie inainte de toate o ilustratie, pentru a deveni o ornamentatie. Fiecare pagina trebuia sa contribuie la delectarea cititorului. Caligrafia eleganta, cu litere cel mai adesea de aur, isi impletea efectele cu acelea scoase din initialele cu figuri, din chenarele somptuoase si din repartitia decorativa asemenea aceleia din tabelele de concordanta, in care florile si animalele reale sau fantastice, chiar si personajele umane, insufletesc cu o viata feerica bogate motive arhitecturale sau geometrice. In coloritul intens al acestor miniaturi se releva inriurirea pe care emailurile contemporane, precum si tesaturile au exercitat-o asupra rafinamentului compozitiilor decorative.
Bizantul si-a creat astfel un stil propriu in miniatura ornamentala, foarte indepartat de modelele antice si care era mult indatorat traditiei artelor somp-tuare din Orient. Acest stil, care isi facuse aparitia inca de la inceputul secolului al XI-lea, a inflorit in anii 1040 si urmatorii, atunci cand clientela caruia i se adresa s-a instalat la putere ca urmare a triumfului nobilimii civile. El este cat se poate de bine reprezentat in Biblioteca nationala de la Paris prin Evangheliile grecesti nr. 64 si nr. 74, realizate de mesteri inzestrati cu o mare iscusinta si un gust delicat.
Manuscrisul Sfantului Ioan Gura de Aur al lui Nichifor al lll-lea Botaniatul
Acestui stil ii apartine de asemenea culegerea de omilii ale lui Ioan Gura de Aur, inceputa pentru Mihail al Vll-lea Ducas (1071 - 1078) si terminata pentru urmasul sau, Nichifor al III-lea Botaniatul (1078-1081). Figura Iui Ioan Gura de Aur este impregnata de acel ideal de eleganta ascetica ce avea sa domine de acum inainte in reprezentarile Sfantului. Capul arhanghelului Mihail, de o frumusete blanda si pura, prevesteste ingerii de la Sant'Angelo in Formis (ii. 143-bis).
Miniaturi din secolul al XII-lea
La inceputul secolului al XII-lea, gustul pentru naratiune care, in pictura monumentala, favorizase dezvoltarea ciclului evanghelic, si-a dat frau liber si in arta miniaturii. Acestui gust i se datoresc opere de un stil viguros in care personajele si-au pierdut infatisarea plapanda din secolul al XI-lea, dar ne fac sa ne gandim la niste papusi mici. In Psaltirea greaca nr. 1927 de la Vatican, ilustrarea narativa a psalmilor, pana atunci rezervata marginilor, trece in fruntea poemelor, astfel incit sa poata capata mai multa insemnatate.
Omiliile lui Iacov din Kokkinobaphos
Imaginatia narativa va fi inca si mai bine folosita si ceva mai tarziu in abundenta ilustrare a celor sase omilii pe care calugarul Iacov din manastirea Kokkinobaphos le-a compus pentru sarbatorile Fecioarei, luand ca punct de pornire Protoevanghelia lui Iacov si legendele despre viata Maicii Domnului.
Textul si ilustrarea purced dintr-o aceeasi forma de spirit cu coloratura populara. Exista doua manuscrise pictate ale acestei culegeri, unul in Biblioteca nationala de la Paris si celalalt la Vatican. Miniaturile lor se aseamana indeaproape, fara sa fie absolut identice. Manuscrisul de la Vatican este mai ingrijit executat. Fara indoiala miniaturistul se va fi slujit de numeroasele modele pe care i le furniza ilustrarea Vechiului si Noului Testament, sau a scrierilor apocrife, dar nu s-a sfiit sa nascoceasca si forme noi. Este unul dintre aceia care au luat parte la profunda reimprospatare a stilului miniaturii, la care a fost martor inceputul secolului al XII-lea.
Cu multa iscusinta si forta in executie, el a exprimat calitati de prospetime si de duiosie, de acuitate a observatiei si de simt al pitorescului. A stiut sa dea compozitiilor sale savoare si un farmec mai putin naiv decat pare la o prima vedere. In peisaje, care ocupa adesea intreaga miniatura, imaginatia sa vizionara il impinge sa stilizeze intr-un chip foarte ornamental elementele preluate din contemplarea spectacolelor oferite de natura si introduce in ele, cu multa arta, scenele figurative datorate modelelor de care s-a slujit. Aceasta plenitudine a fundalurilor ne indeamna sa ne gindim la Gauguin. Miniaturistul inzestreaza cu multa fervoare delicata reprezentarile episoadelor din Viata Fecioarei.
Totodata, el este omul secolului al XII-lea prin predilectia sa fata de vioiciunea miscarilor si elanul draparilor, care vestesc pictura murala din anii 1160 si urmatorii. Importanta pe care o acorda liniei in redarea cutelor vesmintelor prefigureaza de asemenea cursul pe care il va lua ulterior arta secolului al XII-lea. Si mai stie sa imparta grupurile in asa fel incat sa produca efecte de ansamblu. Iubeste coloritul intens: tonurile albastre si rosii domina, fiind urmate de cele violete si cafenii.
Evolutia miniaturii in cursul veacului al XII-lea
In veacul XII-lea, la fel ca si in pictura monumentala, executia devine din ce in ce mai lineara, multiplicand cutele, tratand ca bucati izolate diferitele parti ale trupului, redand cu minutie pletele si barbile. S-au cautat expresiile energice si incordate, atitudinile insufletite si chiar patetice, miscarile impetuoase. Dar, in ansamblu, atunci a avut loc o neta degradare a stilului.
Miniaturi armene
Arta miniaturii a ramas foarte vie in Armenia, pana la cucerirea tarii de catre seldgiucizi, intre anii 1063 si 1071. Ea a renascut la sfarsitul secolului al XII-lea, cand o buna parte a teritoriului a fost din nou eliberata. in acest rastimp ea inflorise printre refugiatii armeni din Cilicia. Miniaturistii care au impodobit aceste manuscrise s-au indepartat de hieratismul si de caracterul transcendent al modelelor lor bizantine si le-au adaptat cu o vigoare plina de seva. Printre principalele marturii ale acestei arte vom retine Evanghelia daruita de regina Mlke, sotia regelui Ardzruni, manastirii Varag, in anul 902 (sau 862) si Evanghelia din Etsmiadzin, executat in anul 989.
