In epoca Paleologilor arta icoanelor a ajuns la o deplina inflorire, datorita inaltei calitati a operelor si, totodata, sporirii considerabile a numarului lor. Repertoriul iconografic s-a imbogatit, ca si acela al marii picturi. Episoade din Noul Testament si povestiri hagiografice s-au adaugat figurilor traditionale: Hristos, Fecioara si sfintii. Slabirea structurilor statului imperial, afirmarea unei mai mari independente in Aaata de familie si in cea personala si, fara indoiala, vrajmasia timpurilor favorizara raspandirea unei cucernicii mai individualiste, dornica de a-si indrepta evlavia catre aceste imagini tutelare, fie in interiorul bisericilor, fie in intimitatea caminurilor. Descrierile poetice ale unor icoane, facute de Manuel Philes sau de Marcos Eughenikos confirma interesul de care se bucurau in acea epoca.
Secolul al XIII-lea
Pictarea icoanelor nu a incetat la Constantinopol in secolul al XIII-lea sub dominatia latina. Si astazi cand stim, datorita manuscriselor, ca unele ateliere de pictura ramasesera active in capitala Imperiului, poate chiar in parte sub protectia seniorilor si prelatilor latini, specialisti excelenti le atribuie opere care odinioara fusesera puse pe seama unor artisti luciind in Italia dupa maniera greceasca. Alaturi de un grafism mostenit din epoca Comnenilor, in aceste opere aflam un simt al maretiei monumentale si o libertate a facturii care le inrudesc cu frescele contemporane din secolul al XIII-lea. Acestei epoci ii apartine icoana de la Luvru lucrata in mozaic si reprezentand Schimbarea la Fata.
