Printre lucrarile de metal exista o categorie care ocupa un loc deosebit: portile facute din panouri de bronz decorate, care erau aplicate pe batantii de lemn. Atelierele de la Constantinopol atinsesera in fabricarea acestor porti o mare maiestrie datorita careia primeau comenzi si din strainatate. Majoritatea bisericilor si palatelor din capitala fiind distruse sau jefuite, vom cauta in Italia principalii martori ramasi din aceasta productie. Portile Sfantului Marcu de la Venetia se pare ca au fost aduse de la Constantinopol.
Dar mai ales in Italia meridionala succesul portilor de acest gen a fost asigurat, in a doua jumatate a secolului al XI-lea, de catre o familie bogata de negustori din Amalfi, Pantaleone si Maurus, ale caror interese ii sileau sa stea multa vreme in casa pe care o posedau la Constantinopol.
In 1066, Pantaleone I comanda la Constantinopol portile de bronz pentru catedrala din orasul sau natal, Amalfi. Ele erau alcatuite din douazeci si patru de panouri, dintre care saisprezece sunt decorate cu cruci si patru cu figuri, incrustate cu aur, argint si in tehnica niello, reprezentandu-i pe Hristos, Fecioara, sfantul Petru si sfantul Andrei. Prin darnicia sa, Maurus, fiul lui Pantaleone, ii inlesni lui Didier sa aduca porti asemanatoare pentru noua bazilica de la Montecassino.
Panourile acestora erau decorate cu cruci si inscriptii. Pantaleone II a platit portile bisericii Sfantul Pavel din afara zidurilor de la Roma, comandate in 1070 de calugarul Hildebrand, arhidiaconul bisericii (viitorul papa Grigore al VII-lea). Ele se numarau printre cele mai bogat decorate. Cele cincizeci si patru de compartimente din care se compun infatisau cruci, inscriptii, imagini ale unor sfinti si profeti, ciclul scenelor evanghelice de la Nastere pana la Pogorarea in Iad, episoade din viata si martiriul apostolilor. Ele au suferit mult de pe urma incendiului din 1823. Pantaleone II a mai oferit in 1076 portile bisericii rupestre Monte.
Sant'Angelo de la Gargano, pe care sunt gravate scene cu minunile sfantului arhanghel Mihail. In 1087, Pantaleone III a poruncit sa se execute pentru biserica San Salvatore de la Atrani porti imitate dupa cele de la Amalfi.
In 1084, nobilul longobard Landulf Butromil, vasal al lui Robert Guiscard, a inzestrat catedrala din orasul sau natal, Salerno, cu porti asemanatoare, pe care a pus sa fie reprezentat ca donator, invesmantat asemenea unui patrician bizantin si purtand titlul de protosevast. in secolul al XII-lea, inspirandu-se din exemplele pe care le aveau in fata ochilor, artistii italieni au inceput sa lucreze singuri porti de bronz. Portile de la Canossa, de la Trani, de la Ravello, de la Pisa si de la Monreale jaloneaza calea ce avea sa duca la triumful lui Andrea Pisano si al lui Ghiberti realizat la baptis-teriul de la Florenta.
Pe de alta parte, aceasta tehnica a fost imitata in Rusia, unde s-a adaptat gusturilor locale. Placi de in bronz au mai fost turnate bronz si placi, alcatuind uneori tripticuri, care sunt adevarate icoane, analoge celor sapate in fildes. Dealtfel, s-a crezut ca anumite tipare fusesera luate dupa fildesuri. Exista placi de un inalt nivel artistic, cum ar fi aceea cu Fecioara in picioare, purtand Pruncul, din muzeul de la Plovdiv, care ar putea fi alaturata placii de arama aurita din "Victoria and Albert Museum", unde este tratat acelasi subiect. La "Victoria and Albert Museum" se mai pastreaza si un insemnat triptic de bronz, datand fara indoiala din secolul al XII-lea, al carui panou central este ocupat de o Fecioara sezand cu Pruncul, pe cand voleurile poarta figurile Sfantului Grigore din Nazians si Sfantului Ioan Hrisostomul, in picioare. Alte placi, astazi imprastiate in numeroase muzee, par sa fi fost turnate intr-un mare numar de exemplare, in tipare care in cele din urma s-au uzat. Ele constituiau nu opere de arta, ci obiecte de pietate, care au copiat adesea icoanele celebre pastrate in sanctuarele unde se vindeau copiile. Raspandite datorita pelerinilor, ele au ajutat la difuzarea tipurilor iconografice pana in Rusia si in Italia, unde au dat chiar impuls unei arte a placilor de bronz, care si-a capatat deplina insemnatate in Renastere.
Orfevrarie
Aurul si argintul au fost utilizate din abundenta pentru mobilierul si vesela - profane si liturgice - destinate palatelor imperiale si Sfintei Sofia, precum si altor biserici, mai cu seama din capitala. Din aceste materiale s-au fabricat cupe si talere, potire si patene, tronuri, mese si scaune, lustre, candelabre, cadelnite, orgi, panouri de parapet pentru altar, baldachine, ferecaturi de carti, relicvarii, rame de icoane si chiar icoane, pana si sarcofage pentru imparati si imparatese. Aceste piese erau adesea impodobite cu nestemate, perle si emailuri. Acolo unde textele vorbesc despre aur, adeseori este vorba de argint, de bronz sau de arama aurite, sau de placaj din foi subtiri de aur asezat pe o armatura de lemn.
Aproape toate aceste obiecte au disparut, fiind mai ales victimele distrugerilor si ale jafurilor cruciatilor din secolul al XIII-lea. Practic nu a mai ramas nimic din orfevraria profana. Un simtamant de pietate a facut sa se respecte mai mult obiectele de cult. Multe dintre acestea au luat calea Occidentului, unde le regasim in bisericile din Italia, din Franta si din Germania. Partea leului pe care Venetia si-o facu la impartirea prazii ne explica de ce tezaurul Sfantului Marcu poseda fara indoiala cea mai bogata colectie de asemenea obiecte care exista inca si astazi. Tezaurele manastirilor de la Athos au salvat de asemenea o buna parte din bogatiile lor de odinioara.
S-au mai pastrat ferecaturi de argint aurit care inveleau Eevanghelii sau Biblii: subiectul principal, tratat in tehnica ciocanitului au repousse, este cel mai adesea, pe o parte, Hristos sau Rastignirea, iar pe cealalta, Pogorarea in Iad. De asemenea Rastignirea, pe care o regasim in chip firesc in interiorul patenelor in care se punea anafura, simbolul lui Iisus rastignit.
Scena poate dealtfel sa fie inconjurata - ca in patena din Halberstadt - de formula rituala: " Luati, mancati, acesta este trupul Meu, pe care veti plange spre iertarea pacatelor ". Aceleiasi tehnici au repousse ii apartin placile de relicvarii decorate cu subiecte. Muzeul Luvru poseda doua placi de argint aurit provenind dintr-un relicvariu care a apartinut tezaurului de la Sainte-Chapelle si care a fost poate adus din Rasarit de Ludovic cel Sfant. Ele sunt impodobite, una cu o cruce montata pe un soclu in trepte flancata de frunze de acant, cealalta cu episodul celor doua Marii carora ingerul le arata giulgiurile si mahrama zacand singure in mormantul gol, iar in fata acestuia soldatii care dorm.
Stilul acestor figuri in relief a urmat evolutia generala a artei bizantine. Hristos de pe Biblia lui Nichifor Focas de la Lavra (Athos), la sfarsitul secolului al X-lea, arata inca severitatea intalnita pe fildesul cu Roman al II-lea si Evdochia si, sub o forma usor atenuata, pe tripticul din Palazzo Venezia si pe tripticul Harbaville. Personajele de pe patena din Halberstadt au eleganta retinuta in atitudine si in vesmant care caracterizeaza cele mai bune opere din secolul al XI-lea. Placa de relicvariu de la Luvru, cu cele doua Marii la Mormant, pare sa apartina secolului al XII-lea judecand dupa alungirea figurilor, complicarea draparii si abundenta inscriptiilor care traduc o slabire a simtului maretiei monumentale. Din argint aurit s-au faurit si relicvarii in forma de biserici cu una sau mai multe cupole. Subiectele profane care figureaza pe chivotul din tezaurul Sfantului Marcu - alegorii ale Curajului si Inteligentei, grifoni, lei, centauri, putti varandu-si capul intr-un cos - i-au indemnat pe unii cercetatori sa creada ca initial ar fi fost vorba poate de un vas profan pentru ars mirodenii, care ar fi fost prevazut cu o cruce pe piramidele de unghi atunci cand a fost prefacut in obiect liturgic. Tezaurul catedralei din Aachen poseda un alt chivot, de un tip mai simplu, cu o singura cupola, care a fost executat in Antiohia la comanda unui anume Eusthatios, intre 969 si 1025.
