Arta bizantina a purtat pecetea imperiului autocratic, crestin si greco-oriental in sanul caruia a inflorit. Functia sa esentiala a fost aceea de a exalta maretia supranaturala a imparatului si a bisericii, de a crea cadrul somptuos in care se desfasurau liturghiile (Semnificatia etimologica a cuvantului liturghie, de la leitos = public, si ergon - serviciu, opera; deci, serviciu public.) lor, de a ilustra prin imagini natura divina a misiunii lor, de a furniza obiectele necesare celebrarii ritualului. Nu este o arta a ratiunii si a realitatii, ci a transcendentei si a fastului, o arta care trebuie sa uluiasca si sa insufle respect supusilor, credinciosilor si popoarelor invecinate. Acest caracter imperial este una dintre trasaturile care o deosebesc cel mai net de celelalte arte crestine, cum ar fi cea romanica si cea gotica.
Arta bizantina mai avea si misiunea de a contribui la divertismentul imparatului, al membrilor aristocratiei si al demnitarilor bisericii. Alaturi de o arta religioasa, care a predominat in chip ferm, a inflorit o arta profana, prea multa vreme neglijata de catre istorici. In ea se observa acelasi gust pentru lux si materialele frumoase, ca si fidelitatea fata de temele mostenite de la paganism, de care cercurile cultivate din Bizant nu s-au putut detasa niciodata. Calugarii, in lepadarea lor patimasa de lumea profana si de valorile ei, au favorizat, in schimb, tot ceea ce constituia expresia unei asprimi inversunate.
Arta bizantina, avand drept scop sa redea sensibil esentele unei lumi supranaturale, definite printr-o stricta ortodoxie, si trebuind sa raspunda exigentelor bine precizate ale clientelei, cei care o practicau erau departe de a se bucura de libertatea pe care o reclama artistii de azi. In societatea in care traiau, ei nu puteau nici macar sa intrevada aceasta posibilitate. Subiectele le erau propuse adesea pana in cele mai mici amanunte; erau nevoiti sa se calauzeasca dupa modele. Dar, inauntrul acestor cadre, intensitatea sentimentului i-a condus la uimitoare nascociri, tasnite din strafundurile nelinistii lor. Ei capatara harul care, dupa expresia teologului Leontios, "ne-a facut sa patrundem adevarurile pe care mintea nu le poate atinge ". Cu izbanzi variabile in ceea ce priveste factura, percepem aproape totdeauna o mare forta de convingere. Sub forme schimbatoare dupa tendintele dominante ale diferitelor epoci sunt exprimate sensibilitati estetice felurite.
Unele opere vor avea o armonie si un echilibru clasic, altele o vehementa patetica. Aici va predomina simtul unui colorit mangaietor, dincolo gustul pentru linia eleganta. Artei Bizantului i se poate aplica ceea ce profesorul Mirambel a spus despre literatura acestuia: "A gandi dupa un model, a se elibera prin sentiment ".
Caci, sa nu ne lasam inselati, lumea Bizantului este mai ales o lume a sentimentului si a pasiunii. Pasiune care a ridicat populatia capitalei sau a oraselor din provincie impotriva imparatului, de pilda cu prilejul exilarii patriarhului Ioan Hrisostom, sau, alta data, cu prilejul jocurilor din Hipodrom, in 532, sub Iustinian; pasiune care a impins la rascoala masele populare din Egipt si din Siria cu prilejul disputelor asupra celor doua naturi ale lui Hristos: umana si divina; pasiune care i-a impins pe calugarii ce luau parte la Conciliul din Efes, in 449, sa se dedea la violente asupra persoanei ierarhilor; pasiune care a insufletit lupta adoratorilor icoanelor impotriva imparatilor iconoclasti; pasiune care, in clipa cand pericolul turc a devenit iminent, i-a facut pe greci sa se razvrateasca impotriva Unirii Bisericilor prin care imparatii intelegeau sa cumpere ajutorul Apusului. Violenta vestitelor certuri bizantine, pe care noi, astazi, le socotim inconsistente, intrucat nu cunoastem profunda lor semnificatie psihologica, este una dintre cele mai bune marturii despre aceasta pasiune. Aceeasi fervoare strabate si da tensiune artei bizantine.
