Civilizatia bizantina isi datoreaza in mare parte trasaturile fundamentale structurilor politice si religioase ale Imperiului de la care isi trage numele. Este deci legitim de a inscrie dezvoltarea artelor plastice, care au constituit cea mai izbutita si cea mai atragatoare expresie a ei, intre datele intemeierii si prabusirii orasului Constantinopol, capitala acestui Imperiu: noiembrie 324-29 mai 1453. Fara indoiala, anumiti istorici au preferat uneori sa situeze inceputul Imperiului bizantin in 395, an in care Teodosie I, murind, a lasat Imperiul roman impartit intre cei doi fii ai sai: Rasaritul lui Arcadius, Apusul lui Honorius.
Dar, la drept vorbind, evenimentul - care odata cu trecerea timpului a capatat in ochii nostri o mai mare insemnatate decat a avut-o in constiinta contemporanilor, obisnuiti cu asemenea imparteli - marcheaza mai putin o cotitura decat hotarirea luata de Constantin de a intemeia la tarmul Propontidei (vechiul nume al Marii Marmara), pe locul unde se ridicase odinioara Byzantium, veche colonie a Megarei, o Noua Roma, menita sa slujeasca drept capitala provinciilor din rasaritul Imperiului. De asemenea, in ce priveste sfarsitul, s-a remarcat ca Despotatul Moreei, cu capitala la Mistra, nu a cazut in mainile turcilor decat in 1460 si ca alt mic stat bizantin a ramas in picioare in jurul portului Trapezunt pana in 1461. Totusi acestea nu sunt decat niste marunte supravietuiri fara semnificatie profunda pe planul civilizatiei.
Este evident deopotriva ca o arta nu apare pe deplin constituita inca de la nasterea statului dupa care isi capata denumirea si ca nu moare cu desavarsire odata cu el. La inceput a existat o faza inevitabila de tranzitie intre arta imperiala romana si arta bizantina, faza despre care unii socotesc ca s-ar fi prelungit pana la moartea lui Iustinian. Dar, daca geneza artei bizantine apare mai limpede atunci cand se considera perioada sa paleocrestina ca o ultima manifestare a artei romane, ar fi nedrept sa nu se puna si mai mult accentul pe tot ce a creat ea nou si prin care mai degraba a vestit viitorul decat a prelungit trecutul.
De asemenea, daca traditia artei bizantine s-a mentinut pana in miezul secolului al XVII-lea in randul populatiilor crestine din Balcani supuse dominatiei otomane, in Creta pe care turcii nu au luat-o de la venetieni decat in 1669 si in colonia greaca din Venetia, trebuie sa recunoastem ca aici nu mai gasim bogatia de inventie datorata sprijinului oferit de Imperiu si ca, in aceasta epoca tarzie, este preferabil sa vorbim despre o arta postbizantina.
