Thursday, 2024-11-21, 4:52 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Acatiste

Paraclisul Sfantului Iustin Popovici

Iustin Popovici - Sfant Cuvios !

(1894-1979)

1 / 14 iunie

Rugaciunile incepatoare.
Dumnezeu este Domnul (de patru ori)

Tropare (glas IV)
Podobia: Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce...

La Cuviosul Dascal si iscusit Pastor, sa alergam acum in graba cu dragoste si sa-l chemam rugandu-l sa ne scape acum din toate ispitele si eresuri vrajmase, sa tamaduiasca-n dar si cumplitele boale, ca indrazneala la Domnul castigand Iustin slavitul, ajuta pe toti degrab. (de 2 ori)

Slava... Si acum... (a Nascatoarei)

Nu vom tacea de Dumnezeu Nascatoare-n veac a spune pururi ale tale prea mari puteri, ca de n-ai fi statut tu sa te rogi pentru noi, cine ne-ar fi izbavit din atatea primejdii sau cine ne-ar fi pazit pana chiar acum slobozi, de tine, Doamna, nu ne vom departa, ca tu ne izbavesti din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Paraclisului Sfantului Iustin Popovici

Al carui acrostih este: "Laud adancul teologiei. Al lui Leontie."

Cantarea I (glas VIII)
Irmos: Pe faraon cel ce se purta in car...

Stih: Sfinte Parinte Iustine, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

La prea viteazul voievod al taberei dreptmaritoare alerg, care innecat-a faraonicul eres, ce ridicat-a valuri mari impotriva Bisericii Israelului celui nou, a Ortodoxiei Parintilor.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Aparator Ortodoxiei, Dascal si Talcuitor luminat, teolog prea mare si sfintit tainuitor te-ai aratat Bisericii alauta Cuvantului si a Duhului trambita, Sfinte Cuvioase Iustine.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Urand vicleana uneltire foarte te-ai imbarbatat oarecand a vadi eresul si a-l dezradacina, spunand ca papa cel semet a cazut luciferic ca si Adam si Iuda, de a caror soarta fereste-ne.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

De negrait este minunea nasterii dumnezeiestii Faclii: cum n-a ars, Fecioara, preacurat mitrasul tau, ci mai vartos l-a luminat spre a fi incapere a Facatorului tuturor? Caruia te roaga pentru noi toti.

Cantarea a III-a
Irmos: Cel ce ai intarit dintru inceput...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Arzand de focul netrupesc ai parjolit cu limba ta a eresurilor rea erezie, ce in vremile de-apoi s-a ridicat cu sunet; de care ne pazeste, Sfinte Parinte Iustine.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

De Dumnezeu cuvantator te-ai dovedit, Parinte, invatand dumnezeiestile dogme luminat si cuvios, de Dumnezeu alesule, Caruia te si roaga, Dascale preaminunate.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Invederat te-ai imbracat cu armatura dreptatii, dovedindu-te atotplin de ravna in razboiul nevazut cu palnia satanica, care vrea sa inghita Ortodoxia Parintilor.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nascand pe Viata tuturor te-ai facut Maica a Vietii, inviind pe cei ucisi de pacate, ce alearga ne-ncetat la acoperamantul tau, cerandu-ti mijlocirea, de Dumnezeu Nascatoare.

Pazeste-ne, Preacuvioase Iustine mult milosarde, de navala ispitelor si-a relelor amagiri, caci la tine toti cautam scapare.
Priveste-acum cu milosardie, Maica prealaudata, spre necazul cel prea cumplit al trupului meu slabit si vindeca-mi sufleteasca durere.

Ectenie si Sedealna (glas II)
Podobie: Cele de sus cautand...

La preaminunatul Dascal si prea bun Pastor cu dragoste si umilinta sa alergam, cerand ajutorul lui, cand de scarbe suntem impresurati, caci se arata grabnic folosind maritul Iustin, prea marele teolog.

Cantarea a IV-a
Irmos: Tu esti taria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Cu ce cantari vom lauda pomenirea ta, Cuvioase, noule luceafar al Ortodoxiei noastre parintesti, si cu ce cuvinte vom impodobi mutarea ta, ca bine ai luptat impotriva Romei papale, de a carei eres mantuieste-ne.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Unindu-te cu Dumnezeul minunilor, dupa moarte foarte din belsug ai savarsit minuni si tamaduiri, si pe cei ce alearga la sfant mormantul tau ii alini, de care minunandu-ne si noi strigam tie: si de noi te indura, Parinte.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Lacrimile si rugaciunea le-ai injugat si caruta intelegatoare catre cer acestea ti s-au facut si ca niste aripi ai castigat milostenia, postirile si toate celelalte fapte bune ca un Vultur ceresc si preaminunat.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Te-ai aratat cleste de taina si preasfintit, ce purtat-ai nematerialnicul carbune sfant si-ntelegator, care curateste multimea faradelegilor; cu care si pe noi ne curateste, Curata, de necinstea spurcatelor patimi.

Cantarea a V-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepadat...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Edenule, deschide-ti portile sa intre noul tau locuitor si vesteste praznic adunarii celor intai nascuti: iata turtureaua cea cu frumsete-mpodobita se inalta la Cel preaiubit al ei.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

O, ce fapte marete iti impodobesc sufletul tau cel preacurat, ci te roaga Sfinte Cuvioase Parinte Iustine, sa ne izbavim de inselaciunea cea cumplita, laudand precinstita mutarea ta.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Laudam cu credinta pe vindecatorul tuturor celor bolnavi, invierea lumii care zace in moartea pacatelor, pe rusinatorul filosofiilor idolatre, teologul cel mare si prea vestit.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

O, prea mare minune ! Cum n-a ars, Fecioara, prea curat mitrasul tau Focul cel de taina al Carbunelui celui dumnezeiesc, ci ne curateste de-ntinaciunea cea din patimi cu atingerea Lui cea preasfanta?

Cantarea a VI-a
Irmos: Curateste-ma, Mantuitorule...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Gunoiul pacatelor l-ai indepartat, Parinte, si ai dobandit curatia vietii alese a Parintilor de demult, cu care te bucuri in cerestile locasuri.
Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Icoana virtutilor, adancul teologiei noastre ortodoxe, Preacuvioase Parinte, insuflate de Dumnezeu, te-ai aratat lumii preaviteaz ostas al lui Hristos.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Eden intelegator sunt scrierile curatei tale-nvataturi, prea intemeiat stalp si pavaza a Sfintei Ortodoxii, cu care si astazi ne feresti de inselare.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Icoana ta o cinstim, chemare a lui Adam numindu-te pe tine, de Dumnezeu Nascatoare, si la tine scapam acum sa ne izbavim toti de cumplitul vierme si de iad.

Pazeste-ne, Preacuvioase Iustine mult milosarde, de navala ispitelor si-a relelor amagiri, caci la tine toti cautam scapare.

Curata, ce prin cuvant pe Cuvantul in chip de taina la plinirea vremilor nascut-ai, indupleca-L, avand acum indrazneala de maica.

Ectenie si Condacul (glas VI), podobie "Ceea ce esti folositoare..."

Teologule cu nume mare si Dascale, Purtatorule de Dumnezeu prea alesule, nu-nceta a mijloci pururi pentru fiii tai, care se afla intru nevoi, ajutator facandu-te celor care cu dragoste canta cu umilinta si lauda cu credinta cinstita alergarea ta, vestitorule de Dumnezeu.

Prochimen (glas IV)

Dreptul ca finicul va inflori si ca cedrul din Liban se va inmulti.

Stih: Rasadit fiind in casa Domnului, in curtile casei Dumnezeului nostru.

Evanghelia de la Matei (4, 25 - 5, 12)

Evanghelia a II-a de la Liturghia din Duminica a IV-a a Sfantului si Marelui Post

Apoi: Slava…gl. al II-lea

Pentru rugaciunile Cuviosului Tau, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum… a Nascatoarei:

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule… si stihira gl. al VI-lea, podobie: Toata nadejdea...

Pe marele Teolog cel iscusit in cuvinte si de taine vazator, vistierul nesecat al sfintelor virtuti, pe maritul Sfant Iustin, dascalul cel intelept, luminarea ortodocsilor, podoaba Serbiei, rusinarea necredinciosilor, pe crinul cel cu bun miros, care prea frumos s-a impodobit si-n intelepciune pe Solomon cel mare l-a-ntrecut, pe cuviosul cel cu bun chip intr-un glas cu toti sa-l fericim.

Cantarea a VII-a
Irmos: De pogorarea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Albina virtutilor in raiul cel prea inmiresmat a zburat si de-acolo revarsa nectar de sfanta teologie si de har celor ce scapa la dansul cerand in dar tamaduire de boli si izbavire de necaz.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Luand de la Dumnezeu harisma sfintei de Dumnezeu cuvantari, luminare imprasti si risipesti viforul cumplitului eres, marturisind Adevarul mantuitor, Ortodoxia pazind-o neatinsa in veci.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Lumina te-ai aratat ce raspandesti raze de minuni prea bogat si gonesti norii negri ce ne-mpresoara si in pacat ne atrag, ca ai luat de la Domnul har minunat a lumina toata lumea ca un soare frumos.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Unit-a cele de jos cu cele ce in cele de sus salasluiesc a ta nastere, Maica de Dumnezeu Nascatoare, scara si pod, caci de la moarte la viata ne treci pe toti, care scapam la al tau atotputernic omofor.

Cantarea a VIII-a
Irmos: De sapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Iubind pe Bunul Dumnezeu, Care te-a iubit Cel dintai toate ale lumii lepadat-ai bucuros si cetelor ingeresti ravnit-ai a te asemana, cu care acum te veselesti, Fericite, Parinte prea sfintite, Cuvioase Iustine, sa cauti cu placere spre cei care te canta.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Luminator prea luminos si podoaba Bisericii, lauda si cinstea ortodocsilor crestini, comoara virtutilor te-ai aratat, Parinte Iustin, si vrednic urmas ierarhului Nicolae, ce scaunul Ohridei si al Zicei slavit-a ca alt Gura de Aur al neamului tau, sfinte.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.

Esti astazi intru cei de sus impreuna cu toti cei drepti, cu Gura de Aur si cu Sfantul Serafim, cu Sava, cu Simeon si Prohor, facatorul de minuni, cu care te rogi pentru intreaga faptura, Parinte Cuvioase, de trei ori fericite, si Serbia acoperi de toata uneltirea.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ochi vrednici nu am sa privesc spre al tau chip cu totul sfant, Maica Preacurata, de pacat fiind orbiti, ci rogu-te vindeca-i si din lumina ta da-le lor, caci tu ai nascut Lumina cea din Lumina, Marie, Doamna noastra, a Domnului Mireasa, sa faci cu mine mila in ziua judecatii.

Cantarea a IX-a
Irmos: Spaimantatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Nu se pricepe mintea a lauda nevointele care le-ai incercat si le-ai rabdat pentru slava Sfintei Ortodoxii, ca si surghiun ai suferit, dar tu pe Hristos mai mult L-ai vestit, dispretul lumii toate l-ai socotit dreptate ca un smerit si bland cu inima.

Stih: Sfinte Parinte Iustine roaga-te pentru noi.

Turn al Ortodoxiei te-ai aratat, daramand noul turn Babel la pamant ca un viteaz intru slava Domnului cerului si mantuirea tuturor care ortodox viata si-o petrec in veacul cel din urma cand s-a-nmultit pacatul, dar prisosit-a harul din belsug.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Iubind pe Dumnezeu cu adevarat in nimic socotit-ai ispitele ce le-ai cercat pentru slava marelui Imparat, caci avand gand smerit si bland de partea de-a stanga te-ai izbavit si-n partea cea de-a dreapta a ta ravna te poarta, careia fa-ne si pe noi partasi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Eden ce inflorit-ai cerescul Pom te vedem, Preacurata Fecioara, prea sfant palat care incaput-ai preaminunat pe Imparatul tuturor, pe Care Il lauda ingerii si serafimii-I striga cantare intreita: Sfant, Sfant, Sfant, Domnului ostirilor.

Cuvine-se cu adevarat...

Marimurile

Pe prea inteleptul mare pastor, pe Iustin slavitul, al eresului mustrator si-al Ortodoxiei ales dreptar si carma, sa-l incununam acum cu flori de lauda.

Bucura-te mare talcuitor al Scripturii Sfinte si al lumii luminator; Bucura-te Sfinte Iustine fericite, vulturul cel cu bun chip al teologilor. Erezia papilor ai vadit si Buna Vestire tuturor bine ai grait, intelegatori pesti ai pescuit, Iustine, ca un iscusit pescar si Dascal minunat.

Turn Ortodoxiei te-ai aratat pe piatra credintei fiind bine intemeiat si acum te bucuri cu sfintii impreuna, laudand pe Dumnezeu Carele te-a sfintit.

Ale noastre cereri sa le-mplinesti, caci pe tine, Sfinte, te avem cald ocrotitor; vino de ajuta pe cei care te roaga si saruta cu dor sfant sfanta icoana ta.

Pe prealaudatul sfant teolog, pe marele preot care lumea ce suferea a tamaduit-o de reaua amagire, aducand-o la Hristos, sa-l fericim cu toti.

Bucura-te mare aparator al Crestinatatii si-al paganilor mustrator, Iustine slavite, de trei ori fericite, nu-nceta a te ruga pentru toti fiii tai.

Roaga-te, Iustine, neincetat cu Gura de Aur si cu Sava cel prea sfintit, Prohor, Nicolae, cu Simeon slavitul si cu Sfantul Serafim ca sa ne mantuim.

Toate ostile ingeresti, Inaintemergatorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli, impreuna cu toti sfintii si cu Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni acum: toti sa ne mantuim.

Sfinte Dumnezeule... Tatal nostru...

Troparul (glas III) Podobie: Pentru marturisirea...

Ca o sabie prea ascutita ridicatu-te-ai, Sfinte Iustine, impotriva invierii paganismului si ai lovit ratacirea latinilor ca un viteaz voievod al crestinilor si cu ingerii te bucuri acum in cei de sus, rugand pe Dumnezeu pentru unirea tuturor.

Slava... Si acum... a Nascatoarei-Invierii:

Pe tine ceea ce ai solit...

Ectenia si apolisul. Apoi Stihira gl. al II-lea, podobie: Cand de pe lemn...

Tuturor celor ce sunt in nevoi si care alearga cu ravna la caldul tau ajutor nu intoarce fata ta, desi nevrednici suntem, caci pe tine te-am dobandit buna aparare, ancora si tare zid cand in primejdii suntem, Sfinte Cuvioase Iustine, cand ne-mpresuram de eresuri sa ne-ajuti cu al tau har sa biruim.

Stapana, primeste... Toata nadejdea...
Pentru rugaciunile...

Facere a lui Leontie ierodiaconul.

Category: Acatiste | Added by: teologiearad (2011-01-14)
Views: 576 | Tags: celije, paraclisul, iustin popovici, Acatistul, referate, sfantul iustin | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 2
Guests: 2
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024