Veniti toti iubitorii de mucenici sa cadem cu credinta si cu evlavie catre dumnezeiescul Ioan, Marele Mucenic, catre aparatorul Moldovei si al tuturor binecredinciosilor crestini, si sa cerem prin rugaciunile lui, de la Hristos Dumnezeu, izbavire de boli, de primejdii, de intristari si mare mila (de 2 ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Nascatoare de Dumnezeu, Pururea Fecioara, ceea ce esti rai cuvantator si rai al Pomului Vietii, de toate intristarile noastre, de moartea pacatului si de chinurile cele vesnice izbaveste-ne pe noi, robii tai.
Psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule.. .
Cantarea 1: (glas 2)
Dintru adanc a asternut de demult toata oastea lui Faraon, puterea cea prea intrarmata, iar intru-pandu-se Cuvantul, a pierdut pacatul cel prea rau, Domnul Cel preaslavit, caci cu slava S-a proslavit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii.
Valuri de intristare, scarbe, necazuri si boli au venit asupra mea din dreapta iconomie a lui Dumnezeu, spre a mea lamurire si curatire. Catre tine alerg, Mare Mucenice Ioane, rugandu-te sa imblanzesti pe Cel ce ma cearta pentru pacatele mele.
De nenumarate ori gresind, in fiecare zi si ceas, si pocainta nearatand, dupa dreptate mania lui Dumnezeu eu am aprins-o asupra mea. Ci tu, sluga lui Dumnezeu cea preainteleapta, te rog, imblanzeste mania Lui.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cunoscand din Sfintele Scripturi ca Dumnezeu face voia celor ce-L iubesc si se tem de El, pe tine te punem mijlocitor, Mare Mucenice Ioane, care te-ai jertfit pentru dragostea Lui, si cerem prin tine de la Hristos Dumnezeu, izbavire de necazuri, de boala si mare mila.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Inconjuratu-m-au pe mine adancul greselilor mele si catre pieire ma trage. Preacurata Stapana, vino degrab in ajutorul meu, cu indurarile milei tale.
Cantarea a 3-a:
Inflorit-a pustiul ca si crinul, Doamne, biserica laganilor cea stearpa, prin venirea Ta, intru care s-a intarit inima mea.
Saraca este inima mea de mangaierile darului, din pricina lenevirii mele, si noaptea pacatului a intunecat lumina ochilor mei. Mijloceste, Mucenice al lui Hristos, Ioane, si-mi ajuta a vietui cu trezvie si Iu are-aminte.
Stiind ca minunate sunt voile Domnului intru sfintii cei de pe pamantul Lui, cred si eu fara de indoire ca prin tine, Mucenice al lui Hristos, Ioane, voi dobandi mila si ajutorul Lui intru necazurile mele.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Viforul scarbelor si al suferintelor nu au clatinat casa sufletului tau, caci era intemeiata pe piatra Hristos. Ajuta-mi si mie, cu mijlocirea ta, ca sa nu pier in valurile veacului de acum.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preacurata Fecioara, ceea ce esti lumina Fulgerului Dumnezeirii si norul cel stralucit cu raze de aur, acopera-ne pe noi, cei ce alergam catre tine, cu darul sfintelor tale rugaciuni.
Vosglas: Ca milostiv...
Catavasie: (glas 2)
Cel ce ai slavit pe Dumnezeu cu stralucirea faptelor tale cele bune si ai mare indrazneala catre El, grabeste, Mare Mucenice al lui Hristos, Ioane, spre ajutorul celor bolnavi, a celor din necazuri si a celor din primejdii.
Cantarea a 4-a:
Venit-ai din Fecioara, nu sol, nici inger, ci tu insuti, Doamne, Te-ai intrupat si m-ai mantuit pe mine, omul, si pentru aceasta strig Tie: Slava puterii Tale, Doamne!
Auzind ca darul lui Dumnezeu face minuni prin sfintele tale moaste si fiind invaluit de multimea necazurilor, de boli si de primejdii, la tine alerg, sluga lui Hristos, vino degrab, in ajutorul meu.
Acolo unde poruncile Duhului Sfant veselesc cetatea lui Dumnezeu, tu esti, veselindu-te, Mare Mucenice Ioane; nu ne uita nici pe noi, smeritii, care inotam prin valurile si necazurile si scarbele de acum si care cu credinta cerem ajutorul sfintelor tale rugaciuni.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Pe tine, Mucenice Ioane, te-a lasat Stapanul de obste, Hristos, ca un zid de scapare a tarii acesteia, mare mangaiere celor scarbiti, bolnavilor si tuturor celor din primejdii grabnica izbavire.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe tine, Maica milostivirii, te chem intru necazurile mele, alina durerea sufletului meu si vindecare da-i, cu doctoria cea prealuminata a darului tau.
Cantarea a 5-a:
Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni Te-ai facut, Hristoase Dumnezeule; ca prin Tine, Stapane, la Parintele Tau, incepatorul luminii, aducere am aflat.
Din suflet aduc multumire pentru vesnicul Pro-niator, Care te-a lasat pe tine, Mare Mucenice Ioane, mijlocitor pentru cei din primejdii si sprijinitor celor intristati, spre a nu aluneca in prapastia deznadejdii.
Cu frica din toate partile sunt cuprins; vrajmasii cei dinlauntru, cu ganduri rele ma necajesc, iar cei dinafara, multe rele asupra mea uneltesc. La tine, Mare Mucenice Ioane, vin cu mare credinta si strig, nu ma lasa pe mine sa fiu batjocura vrajmasilor mei.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Adevarat ocrotitor al celor necajiti si bolnavilor te-am cunoscut pe tine, Mare Mucenice Ioane, si de aceea acum cu buna nadejde catre tine alerg, cerand de la Dumnezeu, prin tine, izbavire si mare mila.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cu ploaia indurarilor tale, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, spala haina cea intinata a sufletului meu si ma invredniceste a varsa paraie de lacrimi, pentru toate cele ce am gresit.
Cantarea a 6-a:
Intru adancul greselilor fiind invaluit, chem adancul milostivirii Tale, cel neurmat; scoate-ma din stricaciune, Dumnezeule.
Ca negura, de pretutindeni m-au inconjurat necazurile, intristarile si multe feluri de primejdii. Dar cunoscand ca Darul lui Dumnezeu felurit lucreaza prin a ta mijlocire, Mare Mucenice, la sicriul moastelor tale am venit, cerand izbavire.
Mangaiere celor din necazuri, doctor celor bolnavi, in toate zilele te arati tu, dumnezeiescule Ioane, Mare Mucenice; nu ma trece cu vederea pe mine, cel necajit.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Nu este cu putinta a ascunde sub obroc minunile si vindecarile care de veacuri multora s-au aratat de la sicriul moastelor tale; caci cu adevarat au stralucit, ca o lumina in sfesnic, minunile tale.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Inceteaza durerea si scarba cea plina de intristare si de mahnire a inimii mele, Nascatoare de Dumnezeu, ca, prin tine, bucuria cea mai presus de gand a venit neamului omenesc.
Ectenia mica.
Vosglas: Ca Tu esti imparatul pacii.. .
Catavasie:
Pe tine, ostasul cel adevarat al Mantuitorului nostru, Iisus Hristos, te avem noi mangaiere in necazuri. Nu ne lasa pe noi, cand suntem apasati de primejdii si de intristari.
Prochimen: (glas 4)
Sfintilor celor de pe pamantul Lui, minunate a facut Domnul toate voile Sale intru dansii.
Stih: Mai inainte vad pe Domnul in fata mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin.
Evanghelia
Din Sfanta Evanghelie de la Luca citire:
Zis-a Domnul: „Tot cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Fiul Omului il va marturisi pe dansul inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu; si tot cel ce va zice cuvant inaintea Fiului Omului, i se va ierta lui, iar celui ce va huli impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta. Iar cand va vor aduce inaintea adunarilor si a capeteniilor si a stapanitorilor, sa nu va ingrijiti cum si ce veti raspunde sau ce veti zice, caci Duhul Sfant va va invata in acel ceas ce trebuie sa spuneti".
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toate faradelegile noastre.
Si stihirile acestea:
In necazuri de multe feluri, in multe scarbe si boli fiind noi pentru pacatele noastre, nu alergam spre ajutorul cel strain si blestemat al descantecelor sau la vrajitorii, ci spre tine, sfinte al lui Dumnezeu, Ioane Mucenice, care, cu darul cel dat tie, vino degrab, spre ajutorul nostru.
Nimeni, alergand cu credinta spre sicriul moastelor tale cele sfinte, nu s-a intors neajutorat si nemangaiat. Deci, cu sfintele tale rugaciuni, ajuta-mi si mie celui intristat.
Prefacere dumnezeiasca s-a vazut multora din cei bolnavi si scarbiti, care cu credinta au cerut ajutorul lui Dumnezeu prin tine, Mare Mucenice Ioane.
Cantarea a 7-a:
Porunca cea potrivnica lui Dumnezeu, a tiranului calcator de lege, inalta vapaie a ridicat. Iar Hristos a intins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel ce este binecuvantat si prea-slavit.
Al lui Dumnezeu prieten, al lui Dumnezeu sluga buna si credincioasa te-ai aratat, Mare Mucenice Ioane, si talantul cel dat tie, bine l-ai inmultit. Fii acum rugator catre Domnul pentru cei ce te cheama pe tine in ajutorul lor.
Ajutorul si acoperamantul sfintelor tale rugaciuni intinde-le peste toata Tara Moldovei si Tara Romaneasca si peste toti cei ce alearga la tine cu credinta. Si mie, celui pacatos, sa-mi fii bine mijlocitor catre Preainduratul Dumnezeu.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ca pe un fierbinte aparator si izbavitor te am pe tine, Mare Mucenice Ioane, si cu credinta te rog, izba-veste-ne pe noi pe toti de boli si de toate scarbele, de toate felurile de nevoi si de suspinuri.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Te rog cu umilinta, Preacurata Fecioara, sa vii cu graba spre ajutorul meu, in ceasul cel mai de pe urma al vietii mele, si de tirania nevazutilor vrajmasi sa ma izbavesti atunci, Mireasa a lui Dumnezeu.
Cantarea a 8-a: Irmos: Cuptorul cel cu foc...
Milostiv catre toti te-ai aratat in aceasta viata; milostiv si dupa a ta proslavire te-ai aratat, asemanan-du-te prin aceasta, dupa dar, cu Parintele indurarilor.
Pentru dragostea lui Hristos, Sfinte Mucenice Ioane, multe feluri de chinuri ai rabdat; pentru dragostea lui Hristos, sufletul tau ti l-ai pus, si nici chinurile si nici moartea nu te-au despartit de dragostea Lui.
Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu.
Daruri si chinuri pana la sfarsit ai rabdat, Mare Mucenice Ioane, pentru marturisirea dreptei credinte. Pentru care si noi te rugam, ca niste nevrednici, apara, cu a ta mijlocire catre Dumnezeu, turma bine-credinciosilor crestini de dezbinari si de eresuri.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Curatire si iertare de pacate si indreptare vietii noastre cerem prin mijlocirea ta, Preasfanta si Preacurata Fecioara, de la Fiul tau si Dumnezeul nostru.
Stih: Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului cantandu-L si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.
Cuptorul cel cu foc, oarecand in Babilon, lucrarile si-a descoperit cu dumnezeiasca porunca, pe haldei arzand, iar pe credinciosi racorind, pe cei ce cantau: binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cantarea a 9-a:
Fiul Parintelui Celui fara de inceput, Dumnezeu si Domnul, intrupandu-Se din fecioara, S-a aratat noua, ca sa lumineze cele intunecate si sa adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Nascatoarea de Dumnezeu cea prealaudata, o marim.
Catre ajutatorul celor cazuti, catre doctorul celor bolnavi, catre izbavitorul celor din pagube si din primejdii, catre Noul Mucenic al lui Hristos, Ioan, veniti toti binecredinciosii, cu umilinta si cu evlavie sa alergam.
Mucenice al lui Dumnezeu, Ioane, nu este cu putinta a numara vindecarile si binefacerile pe care de veacuri le-ai facut, prin darul lui Dumnezeu, catre toti cei ce cu credinta au venit si s-au inchinat sfintelor tale moaste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cantari de slavoslovie, de multumita si de cerere aduce Biserica dreptmaritoare a lui Hristos, Celui ce te-a ales si te-a proslavit pe tine, sluga Sa, dumneze-iescule Mucenice Ioane.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce stapaneste toata faptura cea vazuta si cea nevazuta, te-a ales pe tine din toate neamurile spre a fi Lui Maica Preacurata, si noua, pacatosilor.
Cuvine-se cu adevarat... Ceea ce esti mai cinstita...
Apoi se canta aceste stihiri: (glas 2)
Catre toti cei ce alearga la tine cu credinta esti mijlocitor si grabnic ajutator, Mare Mucenice Ioane-auzi-ne si pe noi, care ne chinuim de boli si de intristari.
Stih: Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, Dumnezeul lui Israel.
Tuturor celor din scarbe, celor asupriti si robiti, ca si celor ce se afla in primejdii si necazuri, tu le esti sprijinitor si izbavitor. Nu ma lasa pe mine care cu umilinta cer ajutorul tau.
Stih: Veseli-se-va dreptul de Domnul si va nadajdui intru Dansul.
Bucurie si mangaiere esti tuturor celor asupriti si intristati de necazuri, dumnezeiescule Mucenice Ioane; pentru aceasta si noi te laudam, zicand asa: Bucura-te, ajutatorul si aparatorul celor din primejdii si din boli; bucura-te, al tuturor celor ce, cu credinta dreapta si cu evlavie, se inchina catre racla sfintelor tale moaste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Bucura-te, lauda Trapezundei si fiul Bisericii celei dreptmaritoare; bucura-te, bucuria si ocrotitorul Moldovei si al Bucovinei; bucura-te, mangaierea tuturor celor din nevoi si din scarbe, care cer de la Dumnezeu prin tine izbavire.
Stih: Dreptul ca finicul va inflori si ca cedrul cel din Liban se va inmulti.
Veniti, iubitorilor de Hristos, sa laudam pe Marele Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, pe cel ce pururea se roaga pentru noi.
Fiind bolnav cu trupul si cu sufletul, catre tine vin, sluga buna a lui Hristos, dumnezeiescule Ioane, aju-ta-ma cu darul cel dat tie de la Dumnezeu.
Fiind in casa Domnului, fii mijlocitor catre Hristos Dumnezeu, Ioane Mucenice, ca sa daruiasca pace tarii acesteia, intarire si liniste Bisericilor Sale si mantuire tuturor celor necajiti.
Stih: in biserici binecuvantati pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel.
Cei ce ritoricesc cele desarte raman fara cuvinte vazand slava cea mare pe care a aratat-o Hristos Dumnezeu spre tine, sluga Sa cea preainteleapta.
Stih: Asteptand, am asteptat pe Domnul si a cautat spre mine si a auzit rugaciunea mea.
Milostiv fiind Stapanul Cel de obste, Hristos Dumnezeu, milostiv te-a aratat si pe tine, sluga Sa, spre folos tuturor celor care cer ajutorul Sau prin rugaciunile tale.
Stih: Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit pe dansii.
Cu cantari de bucurie si cu duhovniceasca praz-nuire, Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare savarseste sfanta pomenirea ta.
Stih: Multe sunt necazurile durerilor mele.
Toate ostile ingeresti, dumnezeiescule Mergator inainte, cei doisprezece Apostoli, Sfintilor Marilor Ierarhi si facatori de minuni Nicolae si Spiridon, cu Santul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava si cu toti sfintii, impreuna cu Preacurata Maica a lui Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuim noi.
Apoi urmeaza rugaciunile incepatoare: Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru...
Troparele de umilinta:
Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule...
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Doamne, miluieste-ne pe noi...
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Usa milostivirii....
Ectenia intreita
Doamne miluieste (de 40 de ori).
Ectenie: Auzi-ne pe noi... Vosglas: Ca milostiv...
Ceea ce esti mai cinstita...
Otpustul.
De nu este preot, in loc de ectenie, se zice: Doamne miluieste (de 40 de ori), apoi:
Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugaciunile Sfantului Marelui Mucenic Ioan cel Nou, primeste rugaciunile noastre si ne izbaveste pe noi dintru toata nevoia si necazul.
Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub Sfant Acoperamantul tau.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.