Celor alesi ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfintilor, care din veac au stralucit in toata lumea si au primit in cer cununi de slava, cantare de lauda aducem. Si ca cei ce aveti indrazneala catre Dumnezeu, din toate nevoile sloboziti-ne pe noi, ca sa graim catre voi: Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Icosul 1
Soborul ingeresc, micsorat prin caderea ingerilor celor cu trufie, s-a implinit iar de catre voi, toti Sfintii. In ziua praznuirii voastre, cetele ingeresti minunat va praznuiesc si pe toata lumea o cheama spre veselie duhovniceasca. Iar noi, urmand lor, cu bucurie graim catre voi:
Bucurati-va, sfintilor din veac, de Dumnezeu alesi si asezati in slava cea cereasca; Bucurati-va, ca prin alegerea voastra, cu otenelile cele bune credinta ati savarsit; Bucurati-va, ca prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreapta catre cer ne-ati aratat-o; Bucurati-va, cei ce mai inainte de lagea lui Dumnezeu cea scrisa, dupa legea cugetului ati vietuit; Bucurati-va, ca in urma Legii, cu evlavie viata ati savarsit; Bucurati-va, cei din Legea noua, care luminat prin fapte bune ati stralucit; Bucurati-va, cei ce in vremurile de pe urma, bine ati placut lui Dumnezeu, si plata cu cei dintai ati primit ; Bucurati-va, ca de la necazurile cele pamantesti ati trecut la odihna cea cereasca; Bucurati-va, ca v-ati invrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negraita; Bucurati-va, cei ce pururea va rugati pantru cei ce va cinstesc pe voi; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 2:
Vazandu-se, pe sine, Biserica lui Hristos cea drept- maritoare, infrumusetata cu o mare ceata de sfinti, ca niste prea frumoase flori de rai, luminat cinsteste pomenirea lor si impreuna cu ei cinsteste pe Preacurata Maica Domnului, preaslavind pe Cel nascut dintr-insa, Hristos Dumnezeul nostru, si cantandu-l Lui cantare de lauda: Aliluia
Icosul 2:
Mintii noastre, cereti-I de la Domnul lumina, Sfintilor placuti ai lui Dumnezeu, ca, lepadand slabiciunea cea omeneasca, cu inima si ci gandul sa ne inaltam la locasurile raiului cele de voi mostenite, iar noua fagaduite si sa glasuim catre voi cu bucurie asa:
Bucurati-va, stramosilor si patriarhilor din Legea veche, strabunii dupa trup ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu; Bucurati-va, ca, prin binecuvantarea Domnului, s-a inmultit neamul vostru ca stelele cerului; Bucurati-va, ca, in mijlocul vechiului intuneric al paganatatii, ati pastrat credinta cea dreapta in adevaratul Dumnezeu; Bucurati-va, cei ce cu nadejde ati asteptat pe Rascumparatorul cel fagaduit; Bucurati-va, ca din neamul vostru a stralucit prea luminoasa faclie, Nascotoare de Dumnezeu, Sfanta Fecioara Maria; Bucurati-va, ca dintr-insa S-a nascut Biruitorul mortii si al iadului; Bucurati-va, ca prin credinta voastra in Hristos, Cel ce avea sa vina, ati castigat mantuire; Bucurati-va, ca, in locul blestemului celui de demult, binecuvantarea prin El ati primit; Bucurati-va, cei ce si in iad venirea lui Hristos ati asteptat; Bucurati-va, ca din chinurile iadului prin El v-ati izbavit; Bucurati-va, caci cu slava la ceruri v-ati ridicat; Bucurati-va, ca impreuna cu cetele ingeresti, in locasurile Tatalui ceresc v-ati salasluit; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 3:
Cu puterea Celui de sus umbriti fiind, Sfintilor, cu indrazneala v-ati intrarmat impotriva incepatorilor si stapanitorilor rautatii celei de sub cer;si biruind viclesugurile lor, toate inceputurile voatre cele bune le-ati savarsit cantand Atotputernicului, Iubitorului de oameni: Aliluia!
Icosul 3:
Avand, sfintilor prooroci, locasuri prea marite, in curtile casei Tatalui ceresc, si luminati fiind cu lumina cea cea pururea fiitoare a fetei lui Dumnezeu, va desfatati cu toti Sfintii, in fericirea cea negraita, de care noi pacatosii, dorind a fi partasi, va laudam pe voi asa:
Bucurati-va, sfintilor prooroci. Alesi de Dumnezeu inainte de nasterea voastra; Bucurati-va, caci cu credinta ati slujit Domnului pana la intruparea lui Hristos; Bucurati-va, ca din pruncie cu darul Sfantului Duh sunteti sfintiti; Bucurati-va, cei trimisi de Domnul ca sa inteleptiti pe fiii lui Israel cel ce ratacise; Bucurati-va, cei ce mai dinainte ati vestit preaslavita nastere a lui Hristos din Fecioara; Bucurati-va, stelelor, care v-ati aratat inaintea venirii soarelui celui adevarat; Bucurati-va, ca pe imparatii lui Israel, cei calcatori de lege, i-ati mustrat; Bucurati-va, cei ce toata necuratia omeneasca, cu sabia Cuvantului lui Dumnezeu, fara crutare ati taiat; Bucurati-va, robi credinciosi ai Domnului, care toata voia Lui ati implinit; Bucurati-va, cei ce inainte stapanitorilor fara frica adevarul ati vorbit; Bucurati-va, cei ce in lume multe scarbe si necazuri ati rabdat; Bucurati-va, cei ce intru slava cea vesnica, cu toti alesii, in cer praznuiti; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 4:
De viforul vietii izbavindu-va, Sfintilor toti, in odihna cea cereasca va aflati, in loc cu verdeata si de racoare, unde sunt raurile dulcetii celei nespuse, hrana slavei lui Dumnezeu cea nestricacioasa, cantarile si glasurile celor ce praznuiesc acolo; si voi cu toate puterile ingeresti va veseliti, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Ochii n-au vazut, urechea n-a auzit si in inima omului pamantesc n-a intrat, bucuria si dulceata in care voi acum va desfatati, Sfintilor Apostoli. Pentru aceasta, cu buna cucernicie, graim catre voi:
Bucurati-va, Sfintilor Apostoli, care, cu Ioan Botezetorul, sunteti mai aproape statatori, de prestolul Sfintei Treimi; Bucurati-va, cei ce ati vestit lumii taina rascumpararii noastre; Bucurati-va, cei ce cu lumina credintei lui Hristos ati luminat popoarele cele intunecate ; Bucurati-va, cei ce ati semanat in inimile oamenilor samanta Cuvantului lui Dumnezeu; Bucurati-va, ca roada ostenelilor voastre secerati, in camara cea cereasca; Bucurati-va, sfintilor parinti, care la cele sapte soboare din toata lumea marturisirea credintei celei adevarate ati marturisit si intarit; Bucurati-va, cei ce viforul viclesugurilor cele ereticesti ati linistit; Bucurati-va, cei ce ati lamurit noua dogma credintei celei adevarate; Bucurati-va, cei ce si pana acum, cu invatatura voastra, Biserica lui Hristos de eresuri si de dezbinari o aparati; Bucurati-va, sfintilor ierarhi, care cu cuvantul si cu viata luminos ati stralucit; Bucurati-va, ca in lumina cea neinserata, cu fiii vostri cei duhovnicesti locuiti; Bucurati-va, ; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 5:
Rascumparati fiind, prin scurgerea Sangelui Tau cel dumnezeiesc, Mantuitorule, si cu dreptate slujind tie toti sfintii pe pamant, acum ca niste stele prea luminoase stralucesc pe taria Bisericii, si pe noi, care inotam in marea pacatelor acestei vieti, la calea cea dreapta ce duce la patria cereasca ne povatuiti. Pentru aceasta multumire lui Dumnezeu ii aducem, cu bucurie, cantand: Aliluia!;
Icosul 5:
Vazand, sfintilor mucenici, ca in lumea aceasta toate sunt desertaciune si supuse stricaciunii, v-ati silit preavesnicului Dumnezeu sa-l placeti si sa schimbati prin cumplitele chinuri, cele stricacioase. Pentru aceasta, v-ati invrednicit a sta aproape de infricosatorul scaun, in slava cea versnica, de unde sa nu ne uitati pe noi, cei ce savarsim pomenirea voastra si graim catre voi unele ca acestea:
Bucurati-va, sfintilor mucenici, rabdator de patimi, care cu sangele vostru ati pecetluit credinta vostra cea dreapta in Hristos; Bucurati-va, ca nu v-ati temut de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; Bucurati-va, cei ce chinuri infricosatoare ati rabdat; Bucurati-va, cei ce patimile lui Hristos cu osardie ati ravnit; Bucurati-va, cei ce ati biruit cruzimea chinuitorilor celor cumpliti; Bucurati-va, cei ce prin foc si prin apa ati trecut si in odihna vesnica ati intrat; Bucurati-va, marturisitorilor si sfintilor mucenici, care pentru dreapta credinta si pentru cinstirea sfintelor icoane ati patimit; Bucurati-va, preacuviosilor mucenici, care cu Domnul in rugaciune ati vorbit si cu patimile Sale pe diavol ati biruit; Bucurati-va, ca pentru slava si cinstea Imparatului ceresc ati luptat; Bucurati-va, ca slava biruintei de la Hristos din ceruri ati primit; Bucurati-va, cei ce multe si felurite minuni, intru slava lui Dumnezeu, pe pamant ati savarsit; Bucurati-va, ; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 6:
Neamurile crestinesti propovaduiesc marirea voastra, Sfintilor. Caci voi ca un rai sadit v-ati aratat in mijlocul Bisericii, avand pom de viata pe Insusi Domnul, din care, gustand dulceata raiului, ati trecut cu vederea toate cele stricacioase in lumea aceasta si cu bucurie in lpumea cea cereasca ati intrat, cantand: Aliluia!
Icosul 6:
Credinta cea dreapta si faptele cele bune ale cuviosilor parinti, ca izvoarele limpezi la toata lumea stralucesc, si calea cea intunecata a vietii acesteia noua ne-o lumineaza, ca sa nu ratacim in pustiul pacatelor si ale eresurilor cele de suflet pierzatoare. Pentru aceasta cu laude le cantam lor:
Bucurati-va, cuviosilor parinti, care lumea si toate cele din lume, pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu, de buna voie le-ati lepadat; Bucurati-va, cuvioaselor maici, care calatoria vietii pamantesti, zi si noapte luptand, ati savarsit ; Bucurati-va, pustnicilor, care in pesteri si in munti cu fiarele ati vietuit; Bucurati-va, postitorilor, care vremelnica viata in foame si in sete ati petrecut; Bucurati-va, stalpnicilor, care gerul si zaduful pentru imparatia cea cereasca ati ati rabdat; Bucurati-va, schivnicilor, care in linistea inimii pe Dumnezeu ati cantat; Bucurati-va, fecioarelor, care fecioria ati pazit si lui Hristos Mielul cel fara prihana ati urmat; Bucurati-va, slujitorilor alesi, care smerenia lui Hristos ati dobandit; Bucurati-va, cei ce viata cea de obste, in dragoste frateasca ca ingerii ati petrecut; Bucurati-va, cei intelepti si blanzi, care povatuitori calugarilor ati fost; Bucurati-va, ca prin truda iubitorilor de straini bunatatile cele de sus le-ati castigat; Bucurati-va, cei ce in odihna Domnului ati intrat; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 7:
Voind preabunul Dumnezeu sa arate lumii ca nu in zadar se ostenesc toti acei ce fac voia Lui, ci mare plata s-a gatit lor intru Imparatia cerurilor, a preamarit cetele de sfinti ai Sai, care in tot chipul au slujit Lui pe pamant, ca si noi sa ravnim vietii lor si aceeasi slava cereasca sa o dorim, cantandu-I Lui neincetat: Aliluia!
Icosul 7:
Zis-a Domnul: . Aceste cuvinte ale Stapanului sunt deosebit de potrivite voua Sfintilor toti. Caci voi, desi ati murit pe pamant cu trupul, dar cu sifletele pururea sunteti vii in locasurile cele de sus si multe minuni in lume savarsiti. Cu mijlocirea voastra cea fierbinte catre Dumnezeu, ajutati-ne noua, celor ce graim catre voi asa:
Bucurati-va, cei ce cu mintea voatra cea inalta de Dumnezeu cel adevarat L-ati cunoscut; Bucurati-va, cei ce cu credinta voastra cea dreapta in Sfanta Treime, fara de prihana ati petrecut; Bucurati-va, cei ce pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevarat Dumnezeu si om desavarsit L-ati marturisit; Bucurati-va, cei ce in mantuitoarele Lui patimi fara indoiala ati crezut; Bucurati-va, cei ce cu credintacea dreapta ca stelele straluciti; Bucurati-va, caci cu trupul pe pamant ati umblat, iar cu mintea in cer ati vietuit; Bucurati-va, ca prin moartea cea vremelnica la viata cea fara de sfarsit ati trecut; Bucurati-va, ca prin calea cea stramta dupa cuvantul Domnului ati mers; Bucurati-va, ca prin portile cele ingeresti in imparatia cea cereasca ati intrat; Bucurati-va, mostenitorilor ai bunatatilor celor vesnice; Bucurati-va, grabnici rugatori pentru mantuirea noastra; Bucurati-va, ; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 8:
Cu ochii cugetului privind la locasurile de sus, unde toti Sfintii dupa ostenelile cele pamantesti se odihnesc, noi cei ce pe pamant si in trup imbracati, macar ca nu putem cunoaste fericirile cele de acolo, dar cu credinta intelegandu-le, iar cu inima gustandu-le, cantam lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai: Aliluia!
Icosul 8:
Atottiitorule, Doamne, Cel ce cunosti multimile stelelor si la toate le-ai dat nume, Tu singur stii pe nume pe toti cei ce bine ti-au placut tie. Iar noi, lucrul mainilor Tale fiind, precum nisipul marii a-l numara, asa si numarul tuturor sfintilor a-I spune nu se poate, decat numai pe cei alesi robi ai Tai, care de la inceputul lumii bine ti-au placut, pe nume ii chemam, zicand:
Bucurati-va, Adam si Eva, strabuni a tot neamul omenesc; Bucurati-va, Abel si Set, cei dintai din lume iubitori de dreapta credinta; Bucurati-va, Noe, al doilea incepator al neamului omenesc, si Avraam, primitorul asezamantului lui Dumnezeu; Bucurati-va, Moise, de Dumnezeu vazatorul si Aaron, intaiul preot in Legea cea veche; Bucurati-va, Enoh si Ilie, cei ce cu trupul moarte nu ati gustat si la cer ati fost luati; Bucurati-va, Isaie, David si Daniel, vazatori ai tainelor lui Dumnezeu; Bucurati-va, Ioachim si Ana, care ati nascut pe Fecioara Maria, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru; Bucurati-va, Petru si Pavel, Iacob si Ioan, cei mai alesi apostoli ai lui Hristos; Bucurati-va, Nicolae, Vasile, Grigorie, Ioan si Atanasie, stalpii cei neclintiti ai Bisericii lui Hristos; Bucurati-va, Antonie, Pahomie, Eftimie, Ilarion si Sava, mari povatuitori ai calugarilor; Bucurati-va, Gheorghe, Dimitrie, Eustatie si Pantelimon, mari mucenici ai lui Hristos; Bucurati-va, Varvara, Irina, Paraschiva, Ecaterina si toate mucenitele, care cu sangele vostru ati adeverit biruinta credintei; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 9:
Toti sfintii Tai, Doamne, urmand cetele ingeresti, neincetat slavesc in cer, Prea sfant numele Tau: Sfant, Sfant, Sfant! Impreuna cu acestea si noi pacatosii, pe pamant, cu buze de taina cantam: Aliluia!
Icosul 9:
Ritorii cei cu desarta intelepciune nu se pricep a spune: Cum voi toti Sfintii, fiind asemenea noua, oamenii in trup patimas, nu v-ati biruit de patimi, ci, barbatia voastra, pe vrajmasii cei fara de trup ati biruit? Iar noi, preaslavind pe Domnul, Cel ce v-a intarit pe voi, laudam vitejia voastra si cu multumire graim:
Bucurati-va, Sfintilor Toti, ca pentru dragostea lui Dumnezeu viata voastra nu ati crutat; Bucurati-va, cei ce lumea si pe stapanitorul ei ati biruit; Bucurati-va, ca toatemrejele sarpelui celui din vechime, ca pe niste fire de paienjen, le-ati rupt; Bucurati-va, cei ce sub mana cea tare e prea bunei Pronii a lui Dumnezeu v-ati smerit; Bucurati-va, cei ce cu voia voastra voii Tatalui ceresc v-ati supus; Bucurati-va, cei ce in trupurile si-n sufletele voastre pe Dumnezeu L-ati prea slavit; Bucurati-va, caci cu toate faptele voastre pe Dumnezeu L-ati slavit; Bucurati-va, ca mainile voastre la lucrarea faptelor bune le-ati ridicat; Bucurati-va, ca pasii vostri pe calea cea adevarata ati indreptat; Bucurati-va, cei ce nu v-ati lipit inima catre bogatii, sau desfatarea lumeasca; Bucurati-va, ca numai catre bucuria cea vesnica ati cugetat; Bucurati-va, ; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 10:
Pe calea mantuirii drept mergand si despre judecatile lui Dumnezeu invatandu-va, Sfintilor toti, v-ati aratat ca niste pomi bine roditori la izvoarele apelor si ati adus la vreme lui Dumnezeu rod de fapte bune. Iar acum in Edenul cel de sus, in fericirea cea negraita, desfatandu-va, pomeniti-ne si pe noi, fratii vostri, care laudam grija voastra cea parinteasca pentru mantuirea noastra si lui Dumnezeu cantam: Aliluia!
Icosul 10:
Ca un zid tare, impotriva vrajmasului, sunteti voi pentru noi, Sfintilor toti, si fierbinte rugatori catre Hristos, pentru tot neamul crestinesc. Pentru aceasta de sagetile nevazutilor luptatori pururea fiind voi paziti, cu bucurie graim:
Bucurati-va, frumusetea cea mare a neamului omenesc; Bucurati-va, mantuirea cea de-a pururea in calatoria noastra cea pamanteasca; Bucurati-va, ca ne sunteti noua ajutatori puternici, in lupta cu vrajmasii mantuirii noastre; Bucurati-va, ca de sabia maniei lui Dumnezeu cu rugaciunile voastre ne aparati pe noi ; Bucurati-va, ca, ispititi fiind, si noua ne ajutati cand cadem in mrejele ispitelor; Bucurati-va, ca de pocainta noastra a pacatosilor va bucurati; Bucurati-va, cei ce in tot locul si in toata vremea pe pamant bine ati vietuit; Bucurati-va, cei ce chiar de ati gresit, dar cu adevarata pocainta si cu lacrimi intinaciunea pacatului ati spalat; Bucurati-va, cei ce de la Adam si pana acum intru nadejdea vietii cele vesnice ati adormit; Bucurati-va, cei ce de la apus si de la rasarit ati venit si in sanul lui Avraam v-ati odihmit; Bucurati-va, ca ceata voastra pururea se mareste cu cei noi de pe pamant veniti; Bucurati-va, ca prin voi locurile duhurilor celor cazute, in soborul ingeresc se implinesc; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 11:
Cantarile noastre cele de lauda, macar de ar fi ca intunericul de multe la numar, nu vor fi de ajuns spre marirea faptelor faptelor voastre celor bune, Sfintilor toti. Noua neputinciosilor mai bine ar fi sa iubim tacerea; dar ca sa nu ne aratam lenesi si nemultumitori, pentru milele si darurile lui Dumnezeucele pentru voi primite, Stapanului Celui ce v-a preaslavit pe voi ii cantam: Aliluia!
Icosul 11:
Voi, Sfintilor toti, sunteti faclii luminii celei nespuse, inaintea scaunului Preasfintei Treimi, impreuna cu cetele ingerilor, caci in rugaciuni pentru noineincetat sunteti si pe cararea cea luminoasa a mantuirii povatuiti pe cei ce graiesc catre voi asa:
Bucurati-va, faclii ale focului celui nematerialnic; Bucurati-va, locuitori ai locasului Tatalui ceresc; Bucurati-va, strugurii viei lui Hristos; Bucurati-va, ale raiului flori bine mirositoare; Bucurati-va, rauri de viata curgatoare, care potoliti setea noastra cea duhovniceasca; Bucurati-va, nori de ploaie purtatori, ce ne racoriti pe noi in zaduful ispitelor; Bucurati-va, caci cu suflarea voastra cea duhovniceasca iarna mahnirii de la sufletele noastre o alungati; Bucurati-va, privighetorilor, cu dulci cantari, care ne vestiti noua primavara cea duhovniceasca a vesnicei fericiri; Bucurati-va, punte inchipuita, a carei mila o varsati peste noi; Bucurati-va, buni carmaci, care de potopul pacatelor ne feriti pe noi; Bucurati-va, povatuitori credinciosi, care ne indreptati pe noi la patria cea cereasca; Bucurati-va, ; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 12:
Darul cel dat voua de la Dumnezeu, ca o rasplata pentru multimea faptelor voastre cele bune, cine dintre pamanteni poate sa-l povesteasca, o Sfintilor? Caci precum am socoti apa marii cu picatura, asa si ale voastre minuni si faceri de bine, care prin voi ni se dau noua, nu este cu putinta a se numara. Pentru aceea, savarsim marita serbarea aceasta, cu bucurie si cu umilinta, iar lui Dumnezeu, Celui ce toate prin voi lucreaza, ii cantam: Aliluia!
Icosul 12:
Cantand tie, Atottiitorule Stapane, toti laudam preasfant numele Tau, ca de la inceputul lumii in diferite chipuri ai aratat pe pururea pomenitii Sfintii Tai, care tie unuia Dumnezeu, in Treime slavit, ti-au placut. Cu rugaciunile carora de toate rautatile izbaveste pe cei ce graiesc catre dansii:
Bucurati-va, Sfintilor toti, placutilor lui Dumnezeu, impreuna cu pururea Fecioara Maria, cea mai preasfantadecat toata faptura; Bucurati-va, si voi ingerii cei fara de trup, pazitorii neamului omenesc; Bucurati-va, sfintilor imparati ocarmuitori, care pe pamant cu buna cucernicie ati condus si Imparatia cea cereasca ati castigat; Bucurati-va, judecatori care pe pamant ati judecat cu nepartinire, ca ati aflat mila si indreptarea de la Judecatorul cel mare al cerului si pamantului; Bucurati-va, ai oraselor buni ispravnici, ca v-ati invrednicit a locui in orasul cel ceresc; Bucurati-va, pastorii cei ravnitori ai oilor celor cuvantatoare de Hristos, Incepatorulpastorilor, ca v-ati preamarit; Bucurati-va, buni lucratori pe pamant, care intru bunatatea inimii si in nerautate Domnului ati slujit; Bucurati-va, calatorilor rabdatori, care ati ajuns la patria cea cereasca; Bucurati-va, cei nebuni pentru Hristos, care ocari si dosadiripentru El ati suferit; Bucurati-va, cei fara de arginti, care in dar tamaduire bolnavilor ati dat, iar plata din cer ati primit; Bucurati-va, barbati si femei de toata varsta, care la chemare ati placut lui Dumnezeu; Bucurati-va, ca voi intru Hristos una sunteti sufletele voastre in mainile Domnului sunt; Bucurati-va, Sfintilor toti, rugatori fierbinti catre Dumnezeu, pentru toata lumea!
Condacul 13:
O, preafericitilor Parinti, implinitorii voii lui Dumnezeu, Sfintilor toti, cei ce ati castigat mostenirea vesnicelor bunatati, primiti acasta cantare a noastra de lauda, si prin rugaciunile voastre cele bine placute si primite de catre Dumnezeu, cereti noua iertarepacatelor si izbavirede chinurile cele vesnice. Ca impreuna cu voi in patria cea cereasca sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciunea intai catre Toti Sfintii
O, preafericitilor, placutilor lui Dumnezeu, Sfintilor toti, care stati inaintea prestolului Sfintei Treimi si va bucurati de fericirea cea negraita! Iata acum, in ziua serbarii voastre cea de obste, fratii vostri cei mai mici, care aducem voua aceste cantari de lauda si prin mijlocirea voastra cerem mila si iertare de pacate de la preabunul Dumnezeu. Ca stim bine ca toate cate voiti puteti cere de la Dansul. Deci cu smerenie nbe rugam voua ca sa rugati pe Stapanul cel milostiv sa ne dea noua duhul ravnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci; ca, mergand pe urma voastra, sa putem cu buna cucernicie si fara prihana sa savarsim calatoria vietii celei pamantesti, invrednicindu-ne intru pocainta a ajunge la locasurile raiului cele preaslavite si acolo impreuna cu voi sa preaslavim pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin
Rugaciunea a doua catre Toti Sfintii
Catre voi, Sfintilor toti, ca si catre niste lumini povatuitoare, care cu faptele voastre ati luminat calea cerescului rasarit, cu smerenie imi plec eu pacatosul genunchii inimii mele si din adancul sufletului strig: Rugati-va pentru mine iubitoruluide oameni Dumnezeu, ca sa nu ma lase sa ratacesc prin raspantiile pacatului, ci sa-mi luminezi mintea si inima mea, cu lumina harului Sau, ca intarit fiind cu acest har, sa pot, cealalta vreme, sa umblu pe cararea cea dreapta. Ajutati-ma pe mine voi, cei cu invatatura cea mantuitoare a lui Hristos, ati luminat Biserica Lui si cu sfintele si de Dumnezeu inteleptitele canoaneneclintit ati intarit-o, ierarhilor si parintilor ai turmei lui Hristos, care cu rugaciunile si cu slujirea sfintelor dumnezeiestilor taine, pe toti credinciosii ati sfintit si I-ati invatatsa umble dupa poruncile lui Dumnezeu. Rugandu-va pe voi, pururea fericitilor, rabdatorilor de patimi ai lui Hristos si mucenicilor, care inaintea stapanirilor pe Hristos Dumnezeu cu buna indrazneala L-ati marturisit, si cinstit sangele vostru pentru El ati varsat, cuviosilor si dreptilor, cei ce prin calea cea stramta si cu necazuri viata v-ati savarsit si cu omorarea trupului si a patimilor v-ati rastignit lui Hristos, cereti-ne noua de la Hristos Dumnezeu iertarea pacatelor, indreptarea vietii si toate bunatatile cele trebuincioase, pentru viata cea vremelnica si pentru cea vesnica. O, preacinstit si preamarit Sobor al Sfintilor lui Dumnezeu, cei ce ca ingeriifara de trup ati vietuit si Domnului ati placut, fiti-ne mijlocitorii si rugatorii nostri! Cautati cu dumnezeiasca dragoste spre noi strainii si calatorii si, cu puterea si cu darul ce vi sa dat voua de la Dumnezeu, indreptatine si pe noicatre patria cereasca, intariti neputinta noastra, aparati-ne pe noi de ispite si de inselaciuni, pazindu-ne de caderea in pacat. Treziti in noi dragostea cea sfanta pentru Domnulsi ravna pentru mantuirea noastra. Saditi in inimile noastre frica cea dumnezeiasca. Indreptati pasii nostri spre lucrarea poruncilor lui Hristos si spre implinirea voii lui Dumnezeu- Tatal. Faceti ca sa vietuim noi viata aceasta intru dreptate. Pururea sa ne aducem aminte de ceasul mortii si de infricosatoareas doua venire a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului Iisus Hristos. Ca prin darul si iubirea Lui de oameni fiind paziti si mantuiti, sa ne invrednicim si noi pacatosii si nevrednicii, impreuna cu voi, in imparatia cea cereasca a ne inchina inaintea sfantului prestol al Domnului si, multumind cu bucurie, sa slavim pe preasfanta si de viata facatoaresi nedespartita Treime: pe Tatal si pe Fiul si pe Preasfantul Duh, in vecii vecilor. Amin!