Saturday, 2024-11-23, 6:08 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Acatiste

Acatistul Sfantului Ambrozie
Acatistul Sfantului Ambrozie

 

Ambrozie - Sfant Episcop !

 

Episcop al Milanului intre 339-397.

 

(7 decembrie)

 

Troparul Sfantului Ambrozie

 

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Ambrozie, roaga pe Hristos Dumnezeu, ca sa mantuiasca sufletele noastre.

 

Condacul Sfantului Ambrozie

 

Cu dumnezeiesti invataturi stralucind, ai indepartat inselaciunea lui Arie, povatuitorule in cele de taina si Pastorule Ambrozie; si minuni facand, cu puterea Duhului, ai vindecat cu intelepciune felurite patimi, parinte cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

 

Dupa obisnuitul inceput, se zice:

 

Condacul 1:

 

Aparatorule cel mare al dreptei credinte, biruitorule al ereticilor, alauta dogmelor ortodoxe, cel ce ai propovaduit lamurit pe Fiul lui Dumnezeu in cele doua firi, Care S-a intrupat din cea neispitita de nunta, aratandu-Se noua, de o fiinta cu Tatal si vesnic ca si El, si de o fire cu Parintele Sau, cu dulce glas te laudam, cantand tie: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Icosul 1:

Cuvioase Parinte, Preasfintite Ambrozie, cel numit cu numele dulcetii, deschide-mi mie, nepriceputului, cu rugaciunile tale, mintea si limba, spre lauda Preasfintitei Treimi care prin viata ta curata si mai presus de fire a fost preaslavita, precum ai deschis mintile si limbile celor ce te ascultau, ca impreuna cu ei sa graiesc si eu acestea:

 

Bucura-te, cel ce numele si dregatoria tatalui tau ai purtat;

Bucura-te, ca dregatorie de la Tatal si nume al Fiului prin Duhul ai castigat;

Bucura-te, cel ce ti-ai impodobit scaunul de conducere cu fapte bune;

Bucura-te, cel ce din insuflarea dumnezeiasca ai castigat scaunul de ierarh cum se cuvine;

Bucura-te, al harului, intru amandoua, iconom credincios;

Bucura-te, cel ce ai mostenit indoita cununa, iubitorule de frumos;

Bucura-te, cel plin de cumpatare si iubitorule al ostenelilor;

Bucura-te, intru rugaciuni neincetate si multimea privegherilor;

Bucura-te, cel ce intru dansele sufletul si trupul ti-ai curatat;

Bucura-te, cel ce vas ales al Dumnezeului nostru te-ai aratat,

Bucura-te, ca daruri intocmai ca Apostolilor s-au dat tie;

Bucura-te, preadulce parinte, a Preasfintilor bucurie;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 2-lea:

Nascut din parinti dreptcredinciosi si de bun neam, in cetatea Treveri, o preaslavita minune s-a aratat, caci inca prunc fiind, doica si tatal tau au vazut cum un roi de albine a venit asupra-ti si intrand si iesind din gura ta, pe limba iti puneau miere. Tatal tau spaimantandu-se a zis: "Pruncul cesta va fi mare in popor, inca din pruncie aratand Domnul pe sluga Sa. Si se va implini asupra lui Scriptura care zice: cuvintele frumoase sunt un fagure de miere." Pentru aceasta si noi cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 2-lea:

Precum oarecand Natan pe imparatul David, asa ai certat Preafericite Ambrozie cu indrazneala pe dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Mare, dupa uciderea pe care acesta o facuse in cetatea Tesalonicului, punandu-l sub canon de pocainta, in fata tuturor credinciosilor. Iar noi amintindu-ne de cuvintele tale: "Imparatul e in Biserica, nu peste Biserica" iti cantam:

 

Bucura-te, cel ce cu intelepciune l-ai supus despartirii de Biserica pe imparat;

Bucura-te, cel ce cu cuviinta dumnezeiasca l-ai invatat;

Bucura-te, ca in urma prin pocainta turmei tale l-ai adaugat;

Bucura-te, ca imnuri mantuitoare cu tine si el a cantat;

Bucura-te, chitara cea frumos rasunatoare a dumnezeiescului Mangaietor;

Bucura-te, marele organ al lui Dumnezeu, dulce cantator;

Bucura-te, trambita Bisericii cea vrednica de cinstire;

Bucura-te, izvorul cel prea limpede cu aleasa daruire;

Bucura-te, cel ce cu rugaciunea pentru unire si pace in Biserica ne miluiesti;

Bucura-te, preacuvioase care pe Hristos imblanzesti;

Bucura-te, cuvant care speli a patimilor intinaciune;

Bucura-te, si catre Hristos ne pomeneste in rugaciune;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 3-lea:

Facandu-se cearta si mare tulburare intre dreptcredinciosi si arieni in biserica Mediolanului pentru ridicarea in scaunul de episcop, si cu vorba ta cea dulce graitoare indemnand poporul la unire si pace, s-a auzit un prunc care inca nu putea vorbi bine, strigand din popor: "Ambrozie sa ne fie episcop!", iar poporul intr-un glas a rugat pe imparatul Valentinian sa te aleaga episcop. Drept care si noi bucurandu-ne, cu psalmistul David zicem: "Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda!" si ii cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 3-lea:

Fugind de preotie precum Sfantul Ierarh Grigore Teologul, Preasfintite, nu ai putut sa te ascunzi de voia cea buna a lui Dumnezeu, caci nici noaptea, cand, ascuns de toti, ai iesit din cetate, nu te-a putut tainui si, facandu-se ziua, te-ai aflat tot la portile cetatii Mediolanului, caci Dumnezeu oprea fuga ta si cu puterea Sa te intorcea din cale. Deci, pentru marea ta smerenie, cantam tie:

 

Bucura-te, ca pe cel intru care a binevoit Dumnezeu nu-l poate ascunde nici un loc;

Bucura-te, ca faclia se pune in sfesnic si nu se ascunde sub obroc;

Bucura-te, ca vazand bunavointa lui Dumnezeu poruncii imparatesti te-ai supus;

Bucura-te, cel ce ai primit botezul de la episcop ce credea drept in Domnul Iisus;

Bucura-te, cel ce pe episcopul arian de la botezul tau l-ai alungat;
Bucura-te, ca dupa opt zile de la botez episcop al Mediolanului ai fost asezat;

Bucura-te, tamaduitorule care din femeia slabanoaga ai facut sanatoasa faptura;

Bucura-te, cel ce te-ai adancit in studiul Parintilor greci si in Sfanta Scriptura;

Bucura-te, bogatule in Hristos care ai impartit saracilor averea ta;

Bucura-te, cel ce cu lacrimile tale pe pacatosi i-ai castigat de-a dreapta;

Bucura-te, caci prin cartile tale contra arienilor pe imparatul Gratian l-ai intarit;

Bucura-te, cel ce slujbele si Sfanta Liturghie cu cantari ai imbogatit;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 4-lea:

Lupta cea buna ai luptat Preasfintite taind si sfasiind cu sabia duhului toate invataturile ereticilor arieni, continuand in Apus lucrarea curatitoare de erezii savarsita de Sfantul Grigorie Teologul in Rasarit; iar noi, credinciosii, bucurandu-ne, cantam impreuna cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 4-lea:

Cu preainteleptele si sfintele tale invataturi, ai indepartat necuratia cugetarii lui Arie si, ca Sfantul Ilie, nu te-ai plecat imparatesei Iustina, noua Isabela, care cugeta sa te stinga pe tine cel ce esti stea de Dumnezeu luminata, aprinzandu-se cu manie asupra ta si impotrivindu-se dreptelor invataturi despre Dumnezeu. Pentru aceasta iti cantam unele ca acestea:

 

Bucura-te, ca in scaunul episcopal de Sirmia ai asezat episcop dreptslavitor;

Bucura-te, al adevarului fara de frica lucrator;

Bucura-te, pierzatorul gandului imparatesei Iustina de a aseza episcop arian;

Bucura-te, ca prin smerenia ta ai infrant impotrivirea femeii ispitita de satan;

Bucura-te, la rautatea femeii, rasplatitor cu bunatate;

Bucura-te, cuvioase Ambrozie, preafericit pastor peste cetate;

Bucura-te si lauda pe Cel ce S-a intrupat din cea neispitita de nunta;

Bucura-te, si Celui de o fiinta cu Tatal si impreuna vesnic ii canta;

Bucura-te, ca in soborul parintilor de Dumnezeu purtatori ai grait;

Bucura-te, al Fiului in doua firi, propovaduitor in chip lamurit;

Bucura-te, ca prin puterea Duhului, ai marturisit pe Fiul cu Tatal de o fire;

Bucura-te, cel ce ai vestejit, a lui Arie cea plina de hula, vorbire;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 5-lea:

Celui care a descoperit placutului sau Ambrozie, moastele sfintilor mucenici Protasie si Gervasie, ale sfintilor mucenici Vitalie si Agricolae si ale sfintilor mucenici Nazarie si Chelsie, lui Dumnezeu, celui in Treime inchinat si slavit, sa-i aducem cantare: Aliluia!

 

Icosul al 5-lea:

Harul Preasfantului Duh afland sufletul tau curat de toata intinaciunea, intru el s-a salasluit ca o lumina nespusa, cu a carui lucrare totdeauna alungi duhurile inselaciunii si tamaduiesti bolile si neputintele celor ce se apropie de tine cu inima curata si savarsesc pomenirea ta, cea purtatoare de lumina; pentru aceea aducem tie laudele acestea:

 

Bucura-te, fagure de miere din izvorul cel incepator;

Bucura-te, sfinte, lauda arhiereilor;

Bucura-te, cel care ai slobozit paraiele dogmelor;

Bucura-te, povatuitorul tainelor;

Bucura-te, cel care ai adapat prin scris toata fata pamantului;

Bucura-te, ca ai sporit in cugete spicul cel mult roditor al dreptei cinstiri a Cuvantului;

Bucura-te, inabusitorul neghinei defaimarilor ereticilor;

Bucura-te, aparator al dreptei credinte impotriva vrajmasilor;

Bucura-te, inger pamantesc cu sfintii parinti numarat;

Bucura-te, si pentru sufletele noaste catre Dumnezeu te roaga neincetat;

Bucura-te, cel luminat cu revarsari de lumina dumnezeiesti;

Bucura-te, ce care spre lumina cu rugaciunile tale pe cei ce te cinstesc ii povatuiesti;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 6-lea:

Curatindu-ti mai inainte puterea si intelegerea mintii de negura patimilor ai facut-o primitoare a curatelor straluciri ale Preasfantului Duh, preafericite, iar noi, minunandu-ne de viata ta cea ingereasca, cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 6-lea:

Vazand dumnezeiasca ta petrecere si minunile pe care le savarsea Domnul prin tine, multi dintre pagani veneau la credinta, pentru aceea nu ne vom indoi a marturisi pacatele noastre si a cere ajutorul tau cu graiuri ca acestea:

 

Bucura-te, de bolnavi tamaduitorule;

Bucura-te, de demoni izgonitorule;

Bucura-te, in a boteza pe cei ce credeau, mult ostenitor;

Bucura-te, de fapte preaslavite lucrator;

Bucura-te, ca pe Augustin ce cufundat in eresul maniheilor l-ai vanat;

Bucura-te, ca in noaptea Sfintelor Pasti l-ai botezat;

Bucura-te, ca prin indrumarea ta, fericitul, mare aparator al Bisericii s-a facut;

Bucura-te, ca in scrierile si invataturile sale cele prea intelepte era neintrecut;

Bucura-te, cel ce ai facut crestini desavarsiti din neamurile pagane;

Bucura-te, ca poporul marcomanilor te are botezator pe tine;

Bucura-te, propovaduitor al Evangheliei printre triburile pagane;

Bucura-te, episcop al Mediolanului prin de har si de intelepciune;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 7-lea.

Jertfa si jertfitor te-ai facut, cuvioase, si te-ai mistuit cu sarguinta ca o ardere de tot lui Dumnezeu, aducandu-te prinos pe masa lui Hristos, Caruia ai cantat dimpreuna cu cetele ingeresti: Aliluia!

 

Icosul al 7-lea:

Aratatu-te-ai aratat inger in trup, barbat cu mare infranare, iubitor de osteneala si de rugaciune neincetata, scriitor de carti folositoare si purtand mare grija de toate bisericile; osteneala ta in cele dumnezeiesti reusind cu greu sa o mai poarte, dupa tine, cinci episcopi. Drept aceea minunandu-ne, cu credinta graim acestea:

 

Bucura-te, de infranare mare iubitor;

Bucura-te, pentru Domnul ostenitor;

Bucura-te, mine luminata;

Bucura-te, purtatorule de rugaciune neincetata;

Bucura-te, indelung postitorule;

Bucura-te, fara lenevie lucratorule;

Bucura-te, scriitorule de carti folositoare;

Bucura-te, cel ce porti bisericilor grija mare;

Bucura-te, iubitorule al celor saraci si scapatati;

Bucura-te, rascumparatorul celor cu robia legati;

Bucura-te, cel ce din mostenirea ta pe saraci i-ai hranit;

Bucura-te, ca din averea ta bisericile le-ai impodobit;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 8-lea:

Omorandu-ti madularele si facand mort cugetul trupului, ai dat viata sufletului, cuvioase, si ai facut sa tasneasca izvor de minuni, care da viata celor omorati de patimi. Pentru aceea cu tine, Ambrozie, cantam lui Dumnezeu, celui ce ti-a dat tie aceasta putere: Aliluia!

 

Icosul al 8-lea:

Pe preaspurcata aceea, care fara minte fiind, a dat navala, cu obraznicie, sa se apropie de tine, cel impodobit cu intelepciune, degrab ai impiedicat-o cu dumnezeiasca certare. Pentru aceasta, aducem tie dupa vrednicie acestea:

 

Bucura-te, ca dregatorul imparatesei Iustina nu a putut sa-ti faca rau;

Bucura-te, ca in surghiun a fost trimis el in locul tau;

Bucura-te, cel ce a poruncii hulitoarei imparatese Iustina te-ai impotrivit;

Bucura-te, cel ce n-ai dat biserica si averea ei arienilor, cum ea a randuit;

Bucura-te, cel ce in biserica cu poporul trei zile ai fost impresurat;

Bucura-te, ca biserica lui Dumnezeu hulitorilor n-ai lasat;

Bucura-te, cel ce turma oilor, la lupi nu ai dat;

Bucura-te, ca pe imparateasa cu impotrivirea ta ai rusinat;

Bucura-te, ca de ucigasul trimis de Iustina ai fost aparat;

Bucura-te, vindecatorule al ucigasului tau, caruia mana i s-a uscat;

Bucura-te, ca nu a avut asupra ta putere nici vrajitorul Iustinei;

Bucura-te, ca diavoli nu puteau munci in preajma ta pe nimeni;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 9-lea:

Dobandit-ai puterea Cuvantului cea mijlocitoare de mantuire pentru ca in rugaciunea ta nu ai cerut viata lunga, bogatie si slava, ci precum oarecand imparatul Solomon care se ruga Domnului sa-i daruiasca: "minte priceputa, ca sa asculte si sa judece poporul si sa deosebeasca ce este bine si ce este rau", ai cerut cele bineplacute lui Dumnezeu, Caruia I-ai cantat totdeauna: Aliluia!

 

Icosul al 9-lea:

Pe ritorii cei mult-graitori ii vedem tacand ca niste pesti fara de glas, caci strabatand vestea despre tine pretutindeni, Preasfintite Ambrozie, au venit din Persia in Mediolan doi barbati preaintelepti, care, prin multe intrebari vrand sa-ti ispiteasca intelepciunea, au ramas rusinati de adancul stiintei tale; pentru care noi, minunandu-ne, cantam tie:

 

Bucura-te, cel cautat precum Solomon pentru intelepciunea ta;

Bucura-te, cel ce-i ospatezi la masa intelepciunii ca pe regina din Saba;

Bucura-te, ca in inima ta Cel nascut din Sfanta Fecioara S-a salasluit;

Bucura-te, cel ce prin cuvintele despre Fiul precum o stea ai stralucit;

Bucura-te, ca luminati de ea, ca magii, la tine doi barbati din Persia au venit;

Bucura-te, al Adevarului marturisitor iscusit;

Bucura-te, cel ce raspandesti lumina primita de la Lumina lumii;

Bucura-te, cel cautat de inteleptii satui de noaptea minciunii;

Bucura-te, ca pentru tine atata cale de la rasarit la apus au suferit;

Bucura-te, cel ce Calea, Adevarul si Viata le-ai descoperit;

Bucura-te, ca cititorii in stele, cautand lumina, spre tine s-au indreptat;

Bucura-te, ca in locul stelelor ce le lumina noaptea pe Soarele Dreptatii le-ai aratat;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 10-lea:

Neputand suferi multimea minunilor ce se faceau prin tine, arienii cu imparateasa Iustina batjocoreau darul lui Dumnezeu si multa vreme barfind ei, deodata prin voia lui Dumnezeu a venit diavolul asupra unuia dintr-insii si-l muncea cumplit. Iar omul acela striga, zicand: "Sa sufere ca mine toti cei ce hulesc pe sfintii mucenici si nu cred in Treimea, in care ne spune Ambrozie a crede." De care minunandu-ne cu frica si cutremur cantam lui Dumnezeu Cel minunat intru sfintii Sai: Aliluia!

 

Icosul al 10-lea:

Ravnind Proorocul Ilie si Sfantului Ioan Botezatorul, ai infruntat barbateste pe imparatii ce savarseau nedreptatea si intarindu-te, parinte Ambrozie, cu armele sfinteniei si luminandu-ti mintea cu dumnezeiasca slava, te arati credinciosilor ca o sabie sclipitoare taind in bucati trufia eresurilor, iar noi te cinstim cu laude ca acestea:

 

Bucura-te, placutule al lui Dumnezeu, Ambrozie;

Bucura-te, descoperitorul moastelor Sfintilor Mucenici Protasie si Ghervasie;

Bucura-te, ca orbul Sevir s-a tamaduit prin atingerea de hainele mucenicilor;

Bucura-te, ca scotandu-le tu din pamant nu mai contenea multimea minunilor;

Bucura-te, ca multime de duhuri necurate din oameni se izgoneau;

Bucura-te, ca Domnul a rusinat pe imparateasa Iustina si pe arienii de huleau;

Bucura-te, ca au fost mustrati prin cel dintre ei care s-a indracit;

Bucura-te, ca un arian intrand in biserica ta un inger soptindu-ti la ureche a zarit;

Bucura-te, ca din prigonitor, aparator al dreptei credinte s-a aratat;

Bucura-te, tamaduitorule al pruncului Pansofie muncit de duhul cel necurat;

Bucura-te, rugatorule care ai inviat copilul pus de mama sa pe al tau pat;

Bucura-te, cel ce facator de minuni asemenea proorocilor Ilie si Elisei te-ai aratat;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 11-lea:

Biserica se incununeaza, Prea Sfintite Ambrozie, cu cuvintele tale ca si cu niste pietre scumpe si ramane in veac imparatind asupra celor credinciosi care, impreuna cu tine, slavesc pe Dumnezeu cantandu-I: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea:

Dobandind cuvinte de viata, intelepte parinte, adapi cugetele credinciosilor, aratandu-le prin har roditoare, mintile ereticilor le ineci si izvorand har de tamaduiri, speli cu adevarat de intinaciunile de tot felul ale patimilor. Iar noi, cazand cu umilinta la tine, povatuitorule in cele tainice si ganditorule de Dumnezeu, aducem tie aceste cantari:

 

Bucura-te, ierarh indumnezeit;

Bucura-te, talcuitorule al Scripturii in chip lamurit;

Bucura-te, tamaduitorule al suferintei;

Bucura-te, cel ce adapi brazdele credintei;

Bucura-te, de cele dumnezeiesti, cugetatorule;

Bucura-te, al preotilor sfintitorule;

Bucura-te, cel ce intorci la credinta pe cel abatut din cale;

Bucura-te, aparatorul turmei tale;

Bucura-te, cel ce alungi duhurile rautatii;

Bucura-te, stea care luminezi lumea cu invataturile dreptatii;

Bucura-te, de lumina cea fara materie luminat;

Bucura-te, al Duhului Sfant locas minunat;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 12-lea:

Cunoscut.-ai prooroceste, prin Dumnezeiescul Duh, mutarea ta din trup, intelepte parinte, si pe aceasta ai talcuit-o celor ce erau cu tine si alergand cu tine catre cer, ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 12-lea:

Ridicandu-te cu mintea mai presus de toate, parinte, ai vazut bunatatile cele hotarate sfintilor din veci, catre care te-ai mutat, ca sa iei rasplatirile ostenelilor tale, pentru care impreuna cu cetele de sus cantam tie:

 

Bucura-te, ca talcuind tu Psalmul 43, preotul Paulin foc in jurul capului tau a vazut;

Bucura-te, ca acest foc intrand in gura ta, fata alba ca zapada ti s-a facut;

Bucura-te, ca in boala, rugandu-te, ai vazut pe Hristos venind;

Bucura-te, ca El ti-a aratat fata luminata, cu dragoste zambind;

Bucura-te, ca despre plecarea ta catre Dumnezeu ai vorbit cu clericii tai;

Bucura-te, ca dinainte cunoscandu-o le-ai zis "Numai pana la Pasti voi fi cu voi";

Bucura-te, cel care ai zis "De moarte nu ma tem" cand ei te rugau sa mai ramai;

Bucura-te, cel ce pe scaunul tau pe Simplichian ai lasat urmas inainte de a muri, mai intai;

Bucura-te, ca preotul Gonoratie de plecarea ta de trei ori a fost instiintat;

Bucura-te, ca auzind glas de sus, a luat Preacuratele Taine si te-a cuminecat;

Bucura-te, cel ce ai savarsit calatoria ta cand de ziua Sfintelor Pasti se lumina;

Bucura-te, ca inaintea Sfintei treimi impreuna cu ingerii canti intr-un glas: "Osana";

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!

 

Condacul al 13-lea:

Plinit-ai calatoria, parinte, credinta cea fara de greseala ai pazit si ai ajuns in camarile ceresti, in care ti s-a si gatit cununa si marirea rasplatirilor. Primind putina noastra cantare, mijloceste pentru noi raspuns bun in ceasul mortii si la Infricosatoarea Judecata, ca prin rugaciunile tale sa ne invrednicim a intra si noi in camara Mirelui, pentru ca impreuna cu tine sa aducem cantare lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Acest Condac se zice de trei ori.

 

Apoi se zice iarasi Icosul intai: Cuvioase Parinte, Preasfintite Ambrozie...si Condacul intai: Aparatorule ce mare al dreptei credinte...si se face otpustul.

 

Acest acatist a ajuns la Episcopia Giurgiului, care-l va inainta Sfantului Sinod pentru a fi lecturat, revizuit si aprobat.
Category: Acatiste | Added by: PortalOrtodox (2010-09-25)
Views: 498 | Tags: acatistier, Acatiste si rugaciuni, acatiste ale maicii domnului, Acatiste si paraclise, paraclise, acatiste | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024