Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Condacul 1
M-ai adus in viata aceasta din dragoste
si bunatate, spre a ma bucura de toate darurile Tale, pe care cu
milostivire mi le-ai dat si spre a urma legea Ta, dar eu neascultand,
m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adancul sufletului:
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu !
Icosul 1
Mai rau decat fiul ratacit am ajuns,
risipind bogatiile date de Tine Parinte Ceresc, in tara faradelegilor
veacului acestuia si vazandu-ma departat de harul tau strig tie:
Iarta-ma Doamne, ca drumul mantuirii am ratacit;
Iarta-ma Doamne, ca nici o porunca a Ta nu am pazit;
Iarta-ma Doamne, ca in pacate de moarte am cazut mereu;
Iarta-ma Doamne, ca toata viata am slujit celui rau;
Iarta-ma Doamne, ca smochin neroditor am devenit;
Iarta-ma Doamne, ca invataturile Tale sfinte, nu am implinit;
Iarta-ma Doamne, ca numai Tu, in mila Ta poti sa ma mantuiesti;
Iarta-ma Doamne, si de zidirea Ta care te cheama, sa te milostivesti;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-2-lea
Nu am voit sa ma bucur de pacea si
iubirea Parintelui Ceresc, ci am cautat robia cea amara si amagitoare a
celui viclean, dar Tu vazandu-ma cazut, nu mai lepadat de la fata Ta, ci
mai invatat sa alerg la scaunul spovedaniei spre a-mi restaura iarasi
sufletul pierdut pentru care iti cant: Aliluia!
Icosul al-2-lea
Ce voi face eu desnadajduitul, ce
raspuns voi da inaintea Ta, ca timpul ce mi-ai dat spre a slujii tie, cu
vrasmasii Tai l-am petrecut, iar acum gol fiind de fapte bune te rog cu
umilinta:
Iarta-ma Doamne, ca darurile tale fara de pret, le-am risipit;
Iarta-ma Doamne, ca in tara straina a faradelegii sa plec, am dorit;
Iarta-ma Doamne, ca talantii pe care mi i-ai dat, i-am ingropat;
Iarta-ma Doamne, ca de calea Ta, mult m-am departat;
Iarta-ma Doamne, ca bogatia ce-am primit spre mantuire, rau am cheltuit;
Iarta-ma Doamne, ca am cazut si vrajmasul jalnic m-a robit;
Iarta-ma Doamne, ca strig catre Tine mereu;
Iarta-ma Doamne, ca Tu esti Ziditorul meu;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-3-lea
Dulci par tentatiile lumii acesteia dar
lasa un gust amar, constiinta incarcata si inima plina de durere si
remuscare pentru pacatele facute. Dar Tatal Ceresc ne primeste ca un
Parinte iubitor daca ii marturisim pacatul, de aceea ii strigam:
Aliluia!
Icosul al-3-lea
Fiul cel risipitor si-a venit in fire
vazand viata grea in saracie, dorind sa se sature macar din mancarea
porcilor, asemeni si eu fiind sarac de fapte bune si cazand sub
greutatea necazurilor si ispitelor te rog din inima:
Iarta-ma Doamne, ca timpul vietii cu vrajmasii Tai l-am petrecut;
Iarta-ma Doamne, ca rugaciune cu traire catre Tine n-am facut;
Iarta-ma Doamne, ca sunt plin de greu si mult pacat;
Iarta-ma Doamne, ca rau cazand, din faradelegi nu m-am ridicat;
Iarta-ma Doamne, ca de nu ma vei ajuta sunt un om pierdut;
Iarta-ma Doamne si nu ma lasa pe mine cel atata de cazut;
Iarta-ma Doamne, ca timpul mantuirii ce mi-ai dat am risipit;
Iarta-ma Doamne, candela sufletului mi s-a stins si in pacat am adormit;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-4-lea
Amintindu-mi de timpul petrecut departe
de Tine Doamne, cautand petrecerea unei vieti in duhul lumii si al
placerilor pierzatoare, ma caiesc si nadajduind in mila Ta iti cant:
Aliluia!
Icosul al-4-lea
Nu sunt vrednic sa cer mila pentru
pacatele mele, fiindca de buna voie am gresit calcand porunca dragostei
crestine, a iubirii de Dumnezeul meu si de aproapele, dar indraznind
catre Tine te rog:
Iarta-ma Doamne, Tu care m-ai adus pe pamant spre a-ti sluji;
Iarta-ma Doamne, Tu care mi-ai dat multe daruri spre a ma mantui;
Iarta-ma Doamne, Tu care spre biserica Ta mi-ai insuflat chemare;
Iarta-ma Doamne, Tu care mi-ai dat credinta, nadejde si rabdare;
Iarta-ma Doamne, Tu mi-ai ascultat de multe ori, smerita rugaciune;
Iarta-ma Doamne, Tu mi-ai purtat de grija, sa pot trai in asta lume;
Iarta-ma Doamne, Tu care ma iubesti, ma ajuti si ma primesti;
Iarta-ma Doamne, Tu care din Potirul sfant cu preacuratu-ti trup ma
impartasesti;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-5-lea
Mi-ai descoperit cu dragoste
invataturile Tale, mi-ai scos in cale din purtarea Ta de grija, oameni
drepti, preoti invatatori si povatuitori, care sa ma calauzesca pe
drumul drept al mantuirii pentru care iti cant : Aliluia!
Icosul al-5-lea
Am auzit invataturile tale si am pus
hotarare sa fac voia Ta, dar grijile veacului, nestatornicia, lipsa
rugaciunii, gandurile rele, m-au departat de la calea cea sfanta si
mi-au taiat aripile sufletesti, iar eu vazand neputinta mea te chem si
iti zic:
Iarta-ma Doamne, Tu care libertate din bunatatea Ta, mi-ai dat;
Iarta-ma Doamne, Tu care ma astepti sa ma ridic din greu pacat;
Iarta-ma Doamne, Tu cel Milostiv, nu ai pe nimeni de pierdut;
Iarta-ma Doamne, Tu care vrei ca tot sufletul sa fie salvat si renascut;
Iarta-ma Doamne, Tu pe toti doresti ca sa ii duci in imparatia cea Cereasca;
Iarta-ma Doamne, Tu care vrei ca tot sufletul sa se mantuiasca;
Iarta-ma Doamne, Tu care porti pe umeri crucea lumii intregi;
Iarta-ma Doamne, Tu care mi-ai spalat cu al Tau sange, multimi de fardelegi;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-6-lea
Mi-ai dat libertate Stapane, sa aleg
singur calea pe care sa merg, mi-ai descoperit ca exista o alta lume si o
viata vesnica, unde vor merge sufletele dupa moarte, mi-ai aratat
drumul spre imparatia Ta si mijloacele spre a o cuceri, de aceea iti
cant: Aliluia!
Icosul al-6-lea
Cata rabdare ai avut cu mine Iisuse
Doamne, sa ma astepti sa ma intorc la Tine din viata de pacat, Tu Cel ce
ti-ai varsat scumpul Tau sange pentru mine, Tu cel ce ai suferit
chinuri cumplite, m-ai ridicat, dar eu alunecand iarasi am cazut si
vazandu-mi starea pacatoasa strig catre Tine:
Iarta-ma Doamne, ca am gresit atat de mult;
Iarta-ma Doamne, ca Te-am suparat si Te-am pierdut;
Iarta-ma Doamne, ca fara Tine eu nu pot trai;
Iarta-ma Doamne si te rog, cu inima smerita, nu ma parasi;
Iarta-ma Doamne si nu ma lasa cand imi este greu;
Iarta-ma Doamne si te rog fii cu mine, in viata mea mereu;
Iarta-ma Doamne si ai mila, ca Tu stii neputinta mea;
Iarta-ma Doamne, ca Tu vezi cat de slaba si nestatornica imi este firea
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-7-lea
Cine se poate mantui? au intrebat atunci
pe Domnul Iisus, vazand cat de greu se poate lasa omul de pacat si de
bunatatile acestei lumi desarte si trecatoare, spre a castiga viata
vesnica, iar Tu ai raspuns ca tot ce e cu neputinta la oameni e cu
putinta la Dumnezeu, pentru care iti cantam tie: Aliluia!
Icosul al-7-lea
Daca nu ar fi milostivirea Ta si nespusa
iubire de oameni, nu as avea nadejde de mantuire pentru multele mele
pacate, pentru nepasarea de cele sufletesti, pentru lipsa de iubire, de
ravna la rugaciune si fapte bune, pentru nepazirea poruncilor Tale, dar
indraznind strig cu suflet umilit:
Iarta-ma Doamne, ca pe fratele meu spre fapte bune, nu am indemnat;
Iarta-ma Doamne, ca porunca dragostei crestine, n-am lucrat;
Iarta-ma Doamne, ca doar voia mea fac mereu;
Iarta-ma Doamne, ca nu port grija de sufletul meu;
Iarta-ma Doamne, ca in desertaciunea lumii greu m-am incalcit;
Iarta-ma Doamne, ca ei slujesc si nu tie, Domnul meu cel Sfant;
Iarta-ma Doamne si pasii mei spre mantuire ii conduce;
Iarta-ma Doamne si-mi da rugaciune curata, de care cel rau fuge;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-8-lea
Amagitoare sunt dulcegariile lumii, iar
vrajmasul neamului omenesc isi intinde cursele si ragneste ca un leu
cautand pe cine sa inghita, dar Tu stiind slabiciunea noastra ne aperi
si ne pazesti cu puterea Ta, scapandu-ne de viclesugul celui rau, de
aceea iti aducem cantare: Aliluia!
Icosul al-8-lea
Alaturi de preotul duhovnic, la scaunul
Sfintei spovedanii stai Tu, Iubitorule de oameni ascultand marturisirea
mea, iar eu cel rusinat de pacatele pe care fara rusine le-am facut, in
ascuns si la aratare cu smerenie graiesc asa:
Iarta-ma Doamne, ca in mandrie si slava desarta am cazut mereu;
Iarta-ma Doamne, ca rau m-am maniat si am urat pe fratele meu;
Iarta-ma Doamne, ca m-am lenevit sa fac fapte bune si rugaciune;
Iarta-ma Doamne, ca gandurile mele sunt de pofte pacatoase pline;
Iarta-ma Doamne, ca m-am lacomit la tot ce este rau;
Iarta-ma Doamne, ca am invidiat, judecat si osandit pe cei din jurul meu;
Iarta-ma Doamne, ca din zgarcenie, pe cel in nevoie nu am ajutat;
Iarta-ma Doamne, ca de Tine, imparatul Slavei nu am ascultat;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-9-lea
Nu avem aici cetate statatoare, dar noi
suntem prinsi in grijile desarte de parca am stapani lumea. Uitam ca
suntem trecatori, uitam ca viata noastra e umbra si vis, iar fiecare
clipa care trece ne apropie de mormant. Sa ne trezim din amara
inselaciune si multumind Domnului pentru grija ce ne-o poarta sa ii
cantam: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Ma cred smerit, dar cea mai mica vorba
ma umple de manie si de ura pentru aproapele, nu rabd ispita si cartesc
mereu la cea mai usoara suparare, clevetesc, judec si osandesc
departandu-ma de harul Tau si astfel ajung sa ratacesc in noaptea
intunecata a faradelegii, departe de Lumina lumii, dar Tu Doamne, ai
mila si iesi in intampinarea mea, ca iti strig:
Iarta-ma Doamne si ma primeste ca pe fiul ratacit;
Iarta-ma Doamne, ca de constiinta mea sunt osandit;
Iarta-ma Doamne si ca lui Petru imi da mana si nu ma lasa;
Iarta-ma Doamne si ma ridica din valurile vietii, dupa mare mila Ta;
Iarta-ma Doamne, ca Tu esti Creatorul, Domnul si Stapanul meu;
Iarta-ma Doamne, ca fara Tine, drumul vietii mi se pare greu;
Iarta-ma Doamne si imi da in toata vremea inger tare, pazitor;
Iarta-ma Doamne si nepregatit pentru vesnicie, nu ma lasa sa mor;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-10-lea
Vazand prin veacuri cum pronia Ta
divina, lucreaza minunat pentru salvarea neamului omenesc, caci ai
trimis lumii oameni alesi, plini de Duh Sfant care sa povatuiasca
oamenii la pocainta si sa ii invete tainele mantuirii, iti cantam din
inima Aliluia!
Icosul al-10-lea
Mi-ai binecuvantat anii vietii spre a
face fapte vrednice de a mosteni imparatia Ta, ai venit in lume, din rob
sa ma faci stapan, ai suferit chinuri si moarte ca sa imi sfintesti
sufletul si trupul, dar eu nebunul, m-am robit de buna voie
stapanitorului intunecat al lumii, facand voia lui, de aceea cu sufletul
chinuit de amaraciunea gresalelor mele, iti graiesc asa:
Iarta-ma Doamne, ca mai mult ca desfranata am gresit;
Iarta-ma Doamne, ca mai rau ca vamesul, viata mea am vamuit;
Iarta-ma Doamne, ca tie, Stapanul si Izbavitorul meu nu am urmat;
Iarta-ma Doamne, ca lucrand cu sarg pacatul, mereu te-am suparat;
Iarta-ma Doamne si la infricosatoarea judecata, pe mine nu ma lepada;
Iarta-ma Doamne si te rog in focul cel nestins nu ma lasa;
Iarta-ma Doamne, ca in pacat am fost nascut si pacate mereu fac;
Iarta-ma Doamne, ca haina alba a Sfantului Botez, prin pacat am intinat;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-11-lea
Multi au capatat mantuirea prin mila Ta,
caci Tu fiind bun ai primit si pe cei din al unsprezecelea ceas in
slava Ta cereasca. Tu mantuiesti dupa masura dragostei Tale, pentru ca
te uiti la inima omului si vezi dorirea lui, de aceea aducandu-ti
multumire pentru nemasurata Ta iubire, iti cantam cu dragoste: Alilua !
Icosul al-11-lea
Am gresit mai mult decat toata zidirea,
zilele vietii mele s-au scurs in pacate, faptele mele sunt inaintea Ta
ca o carpa lepadata, iar eu lipsit de virtutiile crestinesti, nici ochii
nu mai indraznesc sa ii ridic spre cer, ci suspinand ca vamesul
graiesc:
Iarta-ma Doamne, te rog , o Ziditorul meu;
Iarta-ma Doamne, ca vreau sa ma intorc, ca fiul ratacit la Tatal sau;
Iarta-ma Doamne si ma primeste la Tine ca pe un slujitor;
Iarta-ma Doamne, ca avand suflet umilit te chem mereu cu dor;
Iarta-ma Doamne si ca un rob nevrednic, as vrea macar sa fiu primit;
Iarta-ma Doamne si ma ajuta sa iti slujesc mereu, pana la sfarsit;
Iarta-ma Doamne, ca Tu pe toate de vrei sa faci, le poti;
Iarta-ma Doamne si ne mantuieste cu mare mila Ta, pe toti;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu !
Condacul al-12-lea
Pe cel ce vine la Mine nu il voi scoate
afara ! asa le-ai spus celor de atunci si cuvintele Tale au ramas pentru
veacuri, ca mangaiere in nevoile si intristarile noastre de tot felul,
aducand nadejde de mantuire, pentru care iti cantam: Alilua!
Icosul al-12-lea
Pacatele mele au covarsit capul meu si
ca o sarcina grea apasa peste mine - asa spunea psalmistul, iar eu
simtind povara pacatelor care ma impiedica sa urc pe calea mantuirii,
strig catre Domnul asa:
Iarta-ma Doamne, te rog, te chem plangand Stapanul meu;
Iarta-ma Doamne, ca nu sunt vrednic, sa mai fiu iarasi fiul Tau;
Iarta-ma Doamne si imi mantuieste sufletul cu mare mila Ta;
Iarta-ma Doamne si te rog primeste pocainta mea;
Iarta-ma Doamne si de fericirea Raiului pe mine,Tu ma fa partas;
Iarta-ma Doamne si in iadul cel infricosator sa nu ma lasi;
Iarta-ma Doamne si pe mine cel plin de pacate, nu te mania;
Iarta-ma Doamne si-mi da raspuns bun, cand ma vei judeca;
Iarta-ma Doamne, Tatal, Mantuitorul si Mangaietorul meu!
Condacul al-13-lea
Doamne, care ai primit pocainta
vamesului si femeii pacatoase i-ai daruit iertare, care ai fagaduit
talharului de pe cruce ca va fi cu Tine in rai, care ai primit pocainta
atator pacatosi din toate timpurile, asculta-ma si pe mine care am
pacatuit mai mult decat toata zidirea, cu stiinta si cu nestiinta, in
timpul noptii si a zilei si ma iarta dupa mare mila Ta si ma primeste
intre oile cuvantatoare ale turmei Tale, impartasindu-ma inca de pe
pamant cu preacinstitele Tale Taine, iar la sfarsitul vietii ma du in
imparatia Ta, ca impreuna cu ingerii si cu toti sfintii sa iti aduc
neancetat cantare: Aliluia!
Acest ultim condac se rosteste de trei ori.
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciune de pocainta
Doamne si Stapanul vietii mele, imi
recunosc si imi marturisesc pacatele mele pe care le-am facut in toata
vremea si in tot locul. Am gresit umbland dupa voile pacatoase ale
trupului, Te-am maniat, Te-am scarbit si Te-am intristat. Mi-ai intins
cu bunatatea Ta de multe ori Sfantul Trup si scump Sangele Tau, voind sa
Te unesti cu mine, dar eu robindu-ma iarasi de pacat, am cazut.
Nadajduiesc in mila si bunatatea Ta, care primeste pe tot sufletul cel
necajit si intristat. Caci Tu ai spus prin glasul proorocului David, ca
inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Adevarate sunt
cuvintele Tale, ca nu ai departat pe cei ce au venit la Tine cu
umilinta. De aceea gandindu-ma la infricosata Ta judecata si vazandu-ma
lipsit de fapte bune si fara raspuns, imi plec genunchii rugandu-te sa
ma ierti, sa ma primesti, sa nu imi spui ca nu ma cunosti pe mine,
pentru ca amar va fi mie departandu-ma pentru vesnicie de Fata Ta, cea
plina de stralucire si mergind in intunericul cel mai de jos. Ci da-mi
putere, intelepciune, credinta, nadejde si dragoste, impreuna cu toate
virtutiile crestinesti, intareste-ma si ma scapa de boli, necazuri,
incercari si vrajmasi, iar pentru rugaciunile Preacuratei Maicii tale, a
sfintilor ingeri si ale tuturor sfintilor, mintuieste-ma de vesnica
osanda si ma fa partas Imparatiei Tale, ca acolo in vesnicie, sa vad si
sa ma bucur de slava Ta. Amin.
Silvia Moian
|