Troita Din punct de vedere al valorii culturale, se disting troiţele de hotar. "Există indicii că, încă de la începutul sec. al XVII-lea, în mai multe comunităţi maramureşene existau troiţe de hotar, monumente complexe, sculptate în lemn. S-a păstrat doar Troiţa Rednicenilor din hotarul comunei Berbeşti, datată în sec. al XVIII-lea şi care, prin elementele ce o compun şi prin tratarea lor sculpturală, se înscrie în stilul gotic" (M. Dăncuş, 1986).
Troita Familia Rednic, având descendenţă nobiliară, cu rezidenţa în Giuleşti, pe Valea Marei, a dat Maramureşului numeroşi preoţi şi dregători ai comitatului. Un membru ilustru al familiei a fost Atanasie Rednic (născut în 1722, în satul Giuleşti şi decedat în 1772 la Blaj), episcop al Bisericii Române Unite cu Roma.Troiţele de hotar, pe lângă însemnul lor de factură religioasă, creştină, aveau semnificaţii raportate la credinţe (şi superstiţii) mult mai vechi şi înrădăcinate obicei în bifurcaţii şi intersecţii de drumuri, unde se credea că spiritele malefice au puteri sporite şi pot pune stăpânire pe drumeţi. Astfel, troiţele de hotar erau integrate unui sistem profilactic cu conotaţii magice (magia albă).
Troita Biserica a înţeles necesitatea de a prelua practicile de exorcizare şi purificare a acestor locaţii, încurajând, totodată, amplasarea monumentelor la răspântiile drumurilor de ţară: "Troiţele de la intersecţii de drumuri îşi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc şi din acea zonă. Preotul, când sfinţeşte troiţa, se roagă astfel: Trimite acum harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii şi-l binecuvântează, îl sfinţeşte şi-i dă lui ca să fie semn înfricoşător şi tare asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi (Molitvelnicul; Rânduiala sfinţirii crucii şi troiţei). Când treci pe lângă o troiţă şi te închini înaintea ei parcă simţi că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îţi dă mângâiere, linişte" (Arhim. Ioachim Pârvulescu, 2004)
În opinia altor cercetători, troiţele maramureşene ar fi ultimele relicve ale crucilor dacice (cele trei extremităţi superioare depăşesc cercul), ca simbol păgân al unui ancestral cult solar practicat de populaţia geto-dacă (v. R. Vulcănescu, 1987, p. 202, 367, 472). Troiţele, din lemn sau din piatră, sunt nelipsite din curtea bisericilor maramureşene. În perimetrul bisericii din Budeşti (monument UNESCO) atrage atenţia "o troiţă de piatră, cu un Christ ruginit". În Ieud, la biserica din vale, (hramul "Naşterea Maicii Domnului", 1717) există o troiţă deosebită, realizată (în 1935) de artistul Traian Bilţiu-Dăncuş. Cu timpul, meşterii locali au miniaturizat aceste monumente, conferindu-le rol de cruce funerară.
