Preview referat Gandirea teologica si actiunea sociala a Bisericii in lumea contemporana
Cooperarea dintre biserica şi Stat în planul acţiunii sociale trebuie să plece de la asumarea demnităţii persoanei umane. În această perspectivă, doctrina socială nu poate sa fi expresia unei logici bazate exclusiv pe cifre şi statistici. Inclusiv atunci cînd sunt dezvoltate programe de asistenţă socială care vizează angrenarea unor structuri sociale, acestea nu ar trebui sa facă abstracţie de valoarea unică şi irepetabilă a persoanei. Oacţiune socială fidelă cu exigenţele Evangheliei se va revendica mereu din Adevărul Persoanei dumnezeieşti şi a celei umane.
Obiectivizarea valorilor morale în plan social nu înseamnă autonomizarea şi impersonalizarea lor. Riscul existent în misiunea socială a Biserici şi a Statului constă în abdicarea de la principiul persoanei asumat în actele de asistenţă socială. „ Biserica nu este indiferentă faţă de valorile şi instituţiile vieţii sociale. Dimpotrivă, ea recunoaşte importanţa acestora şi are o atitudine pozitivă faţă de ele... În felul acesta toate sunt privite din perspectiva principiului ipostatic, adică din perspectiva principiului persoanei, care constituie şi unicul fundament pentru unitatea lumii.
Trăirea credinţei creştine are ecou direct în realitatea socială. Împlinirea poruncilor lui Hristos de catre credincioşi dă o culoare specifică pricipiilor şi criteriilor vieţii sociale... Marele pericol care trebuie semnalat din punct de vedere teologic în domeniul moralei creştine îl constituie respectarea autonomă a principiilor şi valorilor morale la nivel social. În acest caz, morala creştină se înstrăinează de baza harismatică şi, în paralel, se mută de la nivel religios la nivel metafizic sau ideologic...
În această situaţie, valorile sociale sunt prezentate ca avînd autoritate egală cu adevărurile religioase sau cu poruncile dumnezeieşti, cu toate că se deosebesc esenţial de acestea, deoarece poruncile lui Dumnezeu constitue expresia voinţei şi a lucrarii lui Dumnezeu. Dar şi dumnezeieştile porunci pot uşor să fie socializate şi încadrate sub altă formă în viaţa socială, moment în care ele sunt autonomizate şi îşi pierd caracterul personal.
Încetează sa mai fie socotite expresie a voinţei şi a lucrării lui Dumnezeu Cel ce fiinţează în trei Persoane şi sunt abordate ca valori religioase obiective. Încetează să mai aibe caracter personal absolut şi divin deontologii absolute”.
Doctrina socială creştină revendicată din taina divono-umanităţii lui Hristos nu poate fi redisă la o ideologie sau la diferite sisteme utopice. Ideologia este expresia unui umanism parţial, autonom faţă de implicaţiile concrete în istorie ale Întrupării. Doctrina socială creştină se întemează pe Întrupare şi pe Înviere. Pe deoparte, prin Întrupare istoria este asumată şi valorificată pozitiv, din moment ce Însuşi Fiul Lui Dumnezeu intră în istorie.
Pe de altă parte, prin Înviere, fiecare act realizat în plan social nu are o valoare exclusiv istorică, ci se deschide eshatologiei. Adevărata semnificaţie a acţiunii sociale se descoperă în perspectiva Împărăţiei lui Dumnezeu. Dar este vorba de o Împăraţie care este pregustată, încă de aici, în viaţa Bisericii.
Parteneriatul dintre Biserică şi Stat în planul asistenţei sociale, trebuie să ţină cont că doctrina socială creştină este orientată de conştiinţa eshatologică şi de teandria Bisericii. Exigenţele eshatologice ale doctrinei sociale creştine nu o reduc pe aceasta la o utopie nearticulată la nevoile lumii.
