Deşi timpul este o realitate metafizică ce scapă posibilităţilor umane de a-l măsura şi împarţi, omul a simţit nevoia să-şi fixeze în timp sărbătorile religioase şi să-şi ritmeze activităţile gospodăreşti. Acestea au dat naştere la calendar. Termenul vine de la latinescul Calendae şi înseamnă primele zile ale lunilor în care cetăţenilor romani li se aduceau la cunoştinţă, în for, problemele de interes public. În istoria omenirii au fost folosite mai multe feluri de calendare: lunare, solare sau lunaro-solare. Cel dintâi calendar a fost întocmit de egipteni. Calendarul care se întrebuinţează astăzi în toată lumea creştină, ca şi la unele popoare necreştine, a fost întocmit de către astronomul egiptean Sosigene, la anul 46 î.d.H. pe vremea împăratului lulius Cezar, de unde s-a numit calendar iulian. El a fost preluat şi de creştini, înscriindu-şi în el sărbătorile. Întrucit acest calendar avea o eroare de calcul, el rămânea în urmă faţă de realităţile astronomice, cu o zi la 128 de ani. O primă încercare de indreptare a lui s-a făcut în anul 325, de către Sinodul I ecumenic, care s-a ocupat mai mult de modalitatea fixării datei Paştelui.
