Principalele materii folosite în cultul ortodox - Teologia Liturgică - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Saturday, 2016-12-10, 9:34 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Teologia Liturgică

Principalele materii folosite în cultul ortodox

Biserica creştină a folosit de-a lungul istoriei diferite mijloace materiale cu caracter simbolic pentru a exprima cât mai concret adevărurile sale de credinţă. Aceste mijloace materiale au valoare nu prin ele însele, ci numai în legătură cu Dumnezeu, ele neconfundându-se cu Acesta şi fiind folosite în cult numai ca auxiliare sau mijloace de exprimare a cinstirii lui Dumnezeu.

 

Pâinea şi vinul sunt întrebuinţate în cult în primul rând ca materie a Sfintei Euharistii. Pâinea şi vinul se întrebuinţează şi la alte taine şi ierurgii precum: Taina Cununiei, la slujba Litiei, la slujbele legate de cinstirea celor adormiţi.

În cultul creştin, pâinea şi vinul descoperă ca realitate prezenţa Mântuitorului, ca Trup şi Sânge, ele prefăcându-se după epicleza Sfintei Liturghii în Trupul şi Sângele Său. Darurile de pâine şi vin, aduse de credincioşi la Proscomidie, sunt expresia sau dovada văzută a participării lor materiale, concrete şi reale, la Jertfa Sfântă care se aduce de către preot, la Sfânta Liturghie.

 

Apa, după o veche interpretare, îi simbolizează pe credincioşii mireni, iar amestecarea ei cu vinul înseamnă încorporarea acestora în Hristos, pentru că Hristos, în pătimirea Sa ne-a purtat şi pe noi şi păcatele noastre. Apa capătă o înaltă semnificaţie în cult, în cadrul Sfintei Liturghii, când amestecată cu vinul în Sfântul Potir, descoperă în chip real apa care a curs odată cu sângele, din coasta lui Hristos. Sângele şi apa au devenit mai apoi cele două izvoare ale vieţii Harului: apa Botezului şi Sângele din cadrul Sfintei Împărtăşanii.

În Vechiul Testament apa avea un rol important. Prin trecerea Mării Roşii s-a pus capăt robiei egiptene şi astfel apa devine simbol al izbăvirii din robia morţii.

 

 

 

 

 

 

În cultul creştin, încă din primele veacuri se practica spălarea mâinilor într-un bazin din faţa Bisericii, înainte de intrarea credincioşilor în sfântul locaş.

Spălarea mâinilor clericilor simbolizează atât curăţia trupească, cât mai ales curăţia sufletească pe care aceştia trebuie să o dobândească înaintea slujirii celor sfinte.

Untdelemnul, în biserică este folosit în candele pentru a lumina, stând astfel înt-o strânsă legătură atât cu lumina dumnezeiască, cât şi înţelepciunea şi virtuţile cu care se câştigă Împărăţia Cerului. Untdelemnul este şi principalul element din compoziţia Sfântului Mir. Prin sfinţire, el devine, nu un simplu simbol, ci un vehicul purtător al energiilor Sfântului Duh. Prin mulţimea mirodeniilor din care este făcut, Sfântul Mir arată tocmai bogăţia darurilor Duhului Sfânt.

 

Tămâia (Guuiauxx, thus, libanum) este răşina unui arbore care creşte în Africa şi în India. Răşina provine din sucul care curge din copac şi el se strânge de pe scoarţa copacului pisându-se, iar pentru a avea un miros şi mai plăcut se amestecă cu aromate. În cultul Vechiului Testament, tămâia era nelipsită, alături de toate jertfele care se aduceau la altar lui Dumnezeu, atât în cazul celor nesângeroase, cât şi în cazul celor sângeroase. Tămâia se foloseşte în creştinism pe măsură ce se dezvoltă cultul creştin. În primele secole creştine avem mărturii despre folosirea tămâiei şi în vechile Liturghii ale bisericilor orientale.

Preotul rosteşte o formulă doxologică şi pentru cădire. La Sfânta Liturghie, ca şi în cadrul cultului liturgic în general, se foloseşte tămâia, descoperind prezenţa Mântuitorului şi a harurilor Duhului Sfânt, fapt subliniat prin înmiresmarea bisericii. Fumul şi mireasma tămâiei creează atmosfera specifică rugăciunii şi meditaţiei religioase. Tămâia, prin fumul şi mireasma sa, subliniază frumuseţea actelor de cult, creeând o atmosferă de sfinţenie. Cădirea se integrează astfel în actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o preţioasă ofrandă şi un simbol al rugăciunii şi al faptei bune. Mireasma ei alungă duhurile rele. Tămâia este în cultul ortodox strâns legată de credinţa în viaţa viitoare, fiind o expresie a acestei credinţe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest fapt, reiese din rugăciunea pe care o rosteşte preotul, înainte de a cădi, atunci când binecuvintează tămâia: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind.o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nou harul Preasfântului Tău Duh”.

Lumânarea şi lumina în general.

Aprinzând o lumânare în biserică credinciosul se roagă lui Dumnezeu, Îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Lumânarea, prin lumina ei devine mijloc de legătură între om şi Dumnezeu, legătură stabilită şi determinată de libera voinţă a credinciosului. Lumina aceasta produsă prin ardere este şi expresia rugăciunii materiei amorfe, care este astfel integrată în cultul de slăvire a lui Dumnezeu.

Lumina este un simbol al bucuriei împărtăşirii din lumina dumnezeiasă, necreată. Lumânările sunt aşezate în sfeşnice. Acestea au unul sau mai multe braţe, fiecare cu simbolismul lor. Sfeşnicul cu un braţ, purtând o lumânare (primikirion) simbolizează unitatea Sfintei Treimi; sfeşnicul cu două braţe (dikirion) semnifică cele două naturi ale lui Hristos, iar sfeşnicul cu trei braţe semnifică prin cele trei lumânări (trikirion) Sfânta Treime. Cel cu şapte lumânări închipuie cele 7 daruri ale Sfântului Duh, iar cel cu 12 lumânări închipuie ceata Apostolilor, având în mijloc o „lumină mai înaltă” care este chipul real al luminii lui Iisus Hristos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Simeon al Tesalonicului compară luminile din biserică cu stelele, iar despre policandrul cel mare din mijlocul bisericii spune că închipuie „tăria cerului şi planetele" . Luminile discrete ale candelelor, precum şi candela în sine are aceeaşi semnificaţie ca şi aceea a lumânărilor. Deasupra Chivotului de pe Sfânta Masă în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi arde necontenit o lumină din candela care este suspendată de Crucea care străjuieşte în spatele dinspre răsărit, Sfânta Masă. Candele mari ard deasupra Uşilor Împărăteşti ale altarului, precum şi la icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă. Altele ard şi deasupra icoanelor mai importante din biserică şi din casele credincioşilor. Lumina aceasta mai ales, ca şi tămâia şi lumina lumânărilor, este o expresia a credinţei în viaţa viitoare, precum şi a legăturii noastre

Category: Teologia Liturgică | Added by: PortalOrtodox (2012-02-25)
Views: 694 | Tags: liturgica speciala, relige, manual online liturgica, liturgica referat, liturgica online, curs liturgica, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016