De ce prin aceste daruri cinstim si veneram si pe sfinti
CAPITOLUL XLVIII
De ce prin aceste daruri cinstim si veneram si pe sfinti
In
legatura cu aceasta, sa cercetam cele ce urmeaza. Daca sfintele Daruri
pe de o parte sunt aduse lui Dumnezeu, iar pe de alta sfintesc pe cei ce
au trebuinta de sfintire, de ce credem ca, prin aducerea lor, cinstim
si pe cei deja sfintiti si intru totul desavarsiti (adica Sfinti)? Si de
ce, atunci cand ii chemam intr-ajutor, rugandu-ne lor pentru vreun
lucru, le fagaduim Liturghia acestor Daruri, ca si cum am vrea sa le
inchinam lor sau sa le aducem pentru ei, ca sa-i imbunam? - Pentru ca,
dupa cum am spus mai inainte, aducerea Darurilor are si alt rost,
potrivit caruia Darurile devin ale Sfintilor atunci cand ele sunt aduse
lui Dumnezeu ca multumire pentru slava cu care El i-a slavit si pentru
desavarsirea cu care i-a fericit. Darurile sunt intradevar, ale lui
Dumnezeu, ca unele ce sunt aduse Lui; ele sunt si ale credinciosilor
care au nevoie de ajutor, ca unele ce sunt ajutatoare; dar totodata sunt
si ale Sfintilor, deoarece sunt aduse lui Dumnezeu din pricina lor.
Intr-adevar, darul harazit mie este al meu, oricare ar fi primitorul
(chiar daca il primeste altul). Caci nu toate darurile le primim chiar
in mainile noastre, ci pe unele le primim si prin prieteni, prin ai
casei, sau, intr-un cuvant, prin orice persoana careia daruitorul le
incredinteaza, ca sa ne faca placere. De aceea Mantuitorul zice ca El
insusi e Acela Care primeste cand dam ceva saracilor, pentru ca cei ce
dau de pomana la sarmani, pentru Domnul fac aceasta. Asemenea si Sfintii
primesc Darurile noastre, pentru ca datorita lor se aduc lui Dumnezeu;
adica dupa cum pomana la saraci se face din iubirea pentru Hristos, tot
asa si aducerea Darurilor se face din iubirea pentru Sfinti. Deoarece ii
iubim peste masura de mult, noi socotim bunurile lor ca ale noastre si
ne bucuram impreuna cu ei de fericirea lor, ca si cum noi insine am fi
partasi ai acestei fericiri. Bucurandu-ne astfel pentru bunatatile ce
le-a dat lor Domnul, multumim Datatorului sa-i aducem daruri in semn de
recunostinta. Dar Sfintii primesc Darurile, nu numai pentru ca aducerea
Darurilor se face din iubire pentru ei, ci si pentru ca ei se bucura si
se veselesc foarte, cand noi aducem lui Dumnezeu multumire si slava prin
aceste Daruri. Caci, dupa cum cel mai greu pacat al nelegiuitilor e ca,
din pricina lor, Dumnezeu e hulit intre neamuri, tot asa cea mai mare
bucurie si dorinta a Sfintilor este ca, printr-insii sa fie slavit
Dumnezeu. Pentru aceasta s-au nevoit fara incetare cat au trait in trup
si tot aceasta le este indeletnicirea necurmata, pricina de desfatare si
cea mai mare fericire dupa ce s-au mutat de pe pamant la cer. Caci daca
petrecem multumind necontenit lui Dumnezeu si facand toate numai spre
slava Lui chiar si atunci cand abia nadajduim la aceasta fericire, cu
atat mai mult acum, cand recunostinta le e cu mult mai mare, cand sunt
deja desavarsiti, cand nu mai nadajduiesc bunurile ci simt darnicia lui
Dumnezeu chiar in chip nemijlocit, cind au ajuns luminatori ca soarele
din simpli pamanteni ce erau, fii mariti si mosteni ai imparatiei
cerurilor din robi netrebnici, mijlocitori (ocrotitori) ai nostri, din
parati vinovati, prin trecerea pe care o au inaintea Judecatorului! Asa
se face ca Sfintii nu se mai satura slavind pe Dumnezeu si li se pare ca
singuri nu-I multumesc deajuns; de aceea ei doresc ca toti ingerii si
oamenii sa ia parte la imnul lor de lauda, pentru ca datoria lor de
recunostinta sa fie platita lui Dumnezeu intr-un chip mai vrednic de
maretia Lui, fiind ea sporita prin inmultirea laudatorilor.
Marturii
pentru aceasta sunt sfintii tineri cei dimpreuna cu Azaria care au
iesit nevatamati din cuptorul cel de foc; simtindu-se datori sa aduca
multumire Izbavitorului lor si sa-L laude pentru minunea pe care o
facuse cu ei, nu s-au multumit sa cante numai ei singuri si au socotit
ca glasul lor nu e deajuns pentru aceasta; ei chemau intr-ajutor pe
ingeri, pe tot neamul omenesc si chiar cerul cu soarele si cu stelele,
pamantul, muntii si toate lucrurile necuvantatoare si neinsufletite, cu
un cuvant toata faptura. Iata cat de mare era ravna Sfintilor de a lauda
pe Dumnezeu inca de pe cand traiau pe pamand si deci cu atat mai mult
acum, cand sunt eliberati de trup. De aceea, daca cineva, aducandu-si
aminte de Sfinti, de cinstea, de fericirea si de slava lor, lauda pe
Dumnezeu, Cel ce i-a incununat pe dansii, acela le pricinuieste bucuria
si desfatarea cea mai curata decat toate bucuriile, mai cu seama atunci
cand lauda pe Dumnezeu nu numai prin simple cuvinte, ci aducandu-I si
daruri si multumire si inca niste daruri care-I plac asa de mult si care
sunt pretuite cu cea mai inalta cinste. Caci atunci, Mantuitorul
Insusi, primind Darurile noastre cu bunavointa, ne da in schimb mult mai
mult decat se cuvine, adica chiar Trupul si Sangele Sau; iar Sfintii
bucurandu-se de Daruri mai mult decat de orice alt lucru cu care i-am
putea cinsti pe ei, se ofera cu totul sa ne dea ajutorul lor la orice
nevoie avem. Caci ei imita intru toate pe Stapanul lor.