CAPITOLUL III
Darurile sunt inchinate lui Dumnezeu ca o parga a vietii omenesti
Dar
care este forma (materia) darururilor? Cei vechi aduceau ca jertfa
parga roadelor si a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi insa aducem
lui Dumnezeu ca daruri paine si vin, ca pe o parga a vietii noastre
insine. Caci painea si vinul alcatuiesc hrana omului, prin care se
intretine viata trupeasca. Iar viata nu numai ca se sustine prin hrana,
dar e si simbolizata prin ea. Astfel, ca sa arate ca L-au vazut pe
Hristos viu, sfintii Apostoli ziceau despre Dansul: "Ca mancam si beam
impreuna cu Dansul, dupa inviere...". De asemenea, Domnul a poruncit sa
se dea de mancare unui mort pe care-l inviase, ca sa arate viata prin
hrana. Asa incat nu e nimic nefiresc daca, aducand prinos din hrana,
socotim ca aducem ca prinos insasi viata noastra.
Dar
poate ar zice ca si jertfele aduse de cei vechi lui Dumnezeu mai toate
alcatuiau hrana omului, caci erau fie roade sau fructe cu care se
ostenesc agricultorii, fie animale din cele care se mananca. - Da! Insa
toate acelea erau prinoase ale vietii omenesti? - Nicidecum! Nimic din
toate acelea nu era o hrana proprie numai omului, ci erau comune si
celorlalte vietuitoare. Astfel, fructele si roadele sunt hrana
zburatoarelor si a ierbivorelor, iar carnea de animale este
hrana
carnivorelor. Prin "omeneasca" intelegem insa ceea ce apartine numai
omului; ori nevoia de a-si pregati painea pentru mancare si vinul pentru
baut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicatia formei
(materiei) darurilor noastre.
|