Se intampla adeseori, sa nu mai vedem ca Evanghelia este o intalnire de la un capat la altul. Uitam ca fiecare intamplare evanghelica este o intalnire al lui Hristos cu un necaz, o bucurie, un pacat, o boala a cuiva. Ce intelegem din asta? Ca a crede ca exista oameni care nu ne intereseaza, inseamna a trece prin viata fara a trai.
Noi trebuie sa fim neincetat gazda. Ar trebui sa ne rusinam atunci cand aducem departarea in viata noastra, a omului de langa noi. Minunat spunea Parintele Teofil Paraian: "omul de langa noi este omul cel mai insemnat, pentru ca Dumnezeu l-a pus langa noi”. Este pus sa fie iubit si purtat in inima, indiferent de locul in care ne aflam. Este cel prin care inmultim iubirea. Iar noi ce facem? Il tinem in afara noastra, credem ca-i sade bine dincolo de noi.
Omul de langa noi nu ne mai sare in ochi. Si asta pentru ca nu mai iubim. Insa, ceea ce pierdem din vedere e faptul ca acolo unde nu-i iubire, nu-i viata. Omul viu este cel care zambeste, se bucura ca-l vede, asculta, atinge pe cel de langa el. Aceasta e dovada ca nu exista "iubire de departe”, ci numai iubire de aproape. Oricat de mult am fi ajutati, omul de departe ramane un strain, el nu devine frate sau parinte. Iar noi, daca vom spune acesta trebuie iubit, acesta nu, Dumnezeu ne va ramane strain. Dumnezeu nu se iubeste si nu poate fi iubit doar prin unii oameni, ci prin toti. Daca ne lipseste iubire fata de unul din cei apropiati, nu am cunoscut si nici nu vom putea cunoaste pe Dumnezeu. Sfantul Antonie cel Mare spune ca: "De la aproapele vine si viaţa si moartea. Caci, daca aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobandim si, daca gresim fratelui, lui Hristos gresim".
Omul de langa noi nu-i o boala de care trebuie sa ne ferim. Dimpotriva, e minunat ca mai exista un altul, ca nu suntem singuri. Si pe masura ce-i vorbim, descoperim ca avem multe sa-i spunem si sa ne spuna. La ce ne-ar folosi daca am vorbi si nu ar exista cineva sa ne asculte? Ce folos daca avem puterea sa umblam prin viata, insa, pe nimeni nu intalnim? Sa nu fugim de omul de langa noi, sa dorim sa ne intalnim cu el, si ne vom intalni inevitabil si cu Hristos.
