Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni (Matei 4, 19)
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, cînd Sfînta Evanghelie vorbeşte de chemarea celor dintîi
ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviinţă să vorbesc despre
chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor.
Să ştiţi că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri şi cu multe
planuri dumnezeieşti. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toţi cînd zice: Întoarceţi-vă
către Mine şi veţi fi mîntuiţi, voi cei ce locuiţi cele mai îndepărtate
meleaguri ale pămîntului. Eu sînt Dumnezeu tare şi nu este altul (Isaia 45, 22). În alt loc zice: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Iarăşi vedem că chemarea lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoşi, după cuvîntul care zice: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).
Mijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mîntuire sînt
felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare şi mai aleasă s-a făcut
prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicînd: Neamurile care nu Te ştiau pe Tine Te vor chema şi popoarele care nu Te cunoşteau la Tine vor alerga (Isaia 55, 5). Sau cînd zice: Iar Eu, cînd Mă voi înălţa de pe pămînt, îi voi trage pe toţi la Mine (Ioan 12, 32). Zice şi marele Apostol Pavel: Prin
Care am luat har şi apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea
credinţei, toate neamurile, între care sînteţi chemaţi şi voi ai lui
Iisus Hristos (Romani 1, 5-6). Chemarea oamenilor la mîntuire se face prin Duhul Sfînt cu multă răbdare, după mărturia care zice: Şi
Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulţi şi le-ai deşteptat luarea-aminte prin
Duhul Tău şi prin proorocii Tăi, dar ei nu şi-au plecat urechea (Neemia 9, 30).
Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăinţă şi prin prezenţa zidirilor Sale căci zice: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria (Psalm 18, 1).
Mulţi oameni înţelepţiţi de Dumnezeu, văzînd frumuseţea şi armonia
minunată a zidirilor, au ajuns la cunoaşterea Ziditorului a toate, căci
întreaga creaţie mărturiseşte că este opera mîinilor lui. Aceasta o
spune şi Sfîntul Apostol Pavel zicînd: Cele nevăzute ale Lui se văd
de la facerea lumii, înţelegîndu-se din făpturi, adică veşnica Lui
putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvînt de apărare (Romani 1, 20). Iar Solomon zice: Căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit (Înţelepciunea lui Solomon 13, 5).
Este încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere, cum spune Sfîntul Pavel: Pe
care i-a hotărît mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat şi pe care i-a
chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe
aceştia i-a şi preaslăvit (Romani 8, 30). Dar să nu înţelegem
greşit, că Dumnezeu pe care mai înainte i-a hotărît pe aceştia i-a
chemat şi i-a îndreptat. Această chemare după alegere nu o face Dumnezeu
fără voia omului. El fiind Atotştiutor şi cunoscător de inimi, cheamă
pe aceia care sînt vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai
înainte îi vede că vor voi să-I urmeze şi să facă poruncile Lui, pentru
că Dumnezeu nu mîntuieşte pe om fără de om, fără voinţa lui. Dumnezeu
voieşte, ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4).
Harul lui Dumnezeu nu sileşte pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l
primească şi să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei dintîi se
mîntuiesc, ceilalţi nu. Auzi ce zice: Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine
(Apocalipsa 3, 20). Aşadar, să înţelegem că deşi oamenii nu se pot
mîntui singuri, ci prin Har, totuşi mîntuirea lor atîrnă de libertatea
lor, ca să lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu întru ei sau nu, şi să se
mîntuiască sau nu. Deci, să se ştie clar că Dumnezeu mîntuieşte sau osîndeşte pe oameni, după faptele lor
(Psalm 61, 11; Înţelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona
4, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6).
Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrîureşte libertatea
oamenilor.
Am însemnat aceasta aici pentru a şti că chemarea şi alegerea
oamenilor spre mîntuire, nu se face de Dumnezeu fără voia lor, după cum
afirmă unii. Marele Apostol Pavel ne spune: Rugaţi-vă să fiţi vrednici de chemarea voastră
(II Tesaloniceni 1, 11) Cu alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători
faţă de chemarea lui Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui şi să
lucrăm cu frică şi cutremur la mîntuirea noastră, precum ne învaţă
acelaşi mare Apostol (Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5, 17).
Dar la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu
cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă (Matei
9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu
El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie
(Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15);
Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2,
9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viaţă (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne
cheamă la pace (I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă
la cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la
slava cea veşnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2,
14); Dumnezeu ne cheamă la mîntuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne
cheamă la Împărăţia şi slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne
cheamă la viaţa cea veşnică (I Timotei 6, 12).
Iată, iubiţi credincioşi, la cîte fericiri şi bunătăţi veşnice ne
cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare cîtă datorie avem noi
păcătoşii, a-L iubi şi a-L asculta pentru a dobîndi atîtea nenumărate
bunătăţi şi fericiri, la care El ne cheamă din a lui nemărginită milă şi
bunătate fără de asemănare!
În cele ce urmează să vedem ce rele îi aşteaptă pe acei care resping
chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea lui Dumnezeu se
depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5; Matei 10, 14; Luca 9,
5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la orbire
duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10). Cei ce nu
ascultă şi resping chemarea lui Dumnezeu ajung la rătăcire (Isaia 66, 4;
II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu se vor
pedepsi vremelnic (Isaia 65, 12; Ieremia 6, 16); cei ce resping chemarea
lui Dumnezeu ajung la depărtare de El (Romani 1, 24; 1, 32).
Iubiţi credincioşi,
Pînă aici v-am vorbit despre chemarea, în general, pe care o face
Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu aibă pe pămînt o
chemare dumnezeiască. Însăşi naşterea noastră trupească, adică chemarea
din neexistenţă la viaţă este o chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu
se naşte fără voia şi pronia Lui. Apoi fiecare om este chemat sau
rînduit de sus să aibă un rol, o menire în viaţa aceasta. Unul este
chemat să fie tată sau mamă de copii. Altul este chemat să lucreze cu
mîinile sau cu mintea, să îngrijească pe bolnavi, să înveţe şi să educe
pe oameni, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să slujească
într-un fel societatea în care trăieşte.
Pe lîngă această chemare firească, Dumnezeu adresează fiecărui om şi o
chemare duhovnicească, de a cărei împlinire sau respingere depinde
mîntuirea sau osînda noastră. Astfel Dumnezeu ne cheamă la credinţă, la
pocăinţă, la rugăciune, la împlinirea faptelor bune, la o adevărată
trăire în Hristos, adică la sfinţenie şi desăvîrşire, după cuvîntul
Sfîntului Duh care zice: Fiţi sfinţi, precum şi Eu sînt sfînt! Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sînt sfînt (Levitic 19, 2; 11, 44).
Dar Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viaţă sfîntă la împlinirea unei
misiuni dumnezeieşti speciale, mult mai înalte pe pămînt. Aşa au fost
chemaţi şi aleşi în Vechiul Testament regii şi profeţii, iar în Noul
Testament apostolii, episcopii, preoţii, mucenicii şi toţi sfinţii.
În Sfînta Evanghelie de astăzi ni se vorbeşte despre chemarea primilor patru apostoli. Pe
cînd umbla Iisus pe lîngă Marea Galileei a văzut doi fraţi, pe Simon ce
se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în
mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face
pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsînd mrejele au mers după El. De
acolo mergînd mai departe, a văzut alţi doi fraţi pe Iacob al lui
Zevedeu, şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor,
dregîndu-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsînd corabia şi pe
tatăl lor, au mers după El (Matei 4, 18-22).
Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos
Mîntuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această
chemare şi misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli
şi propovăduitori ai Sfintei Evanghelii pînă la marginile pămîntului.
I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie,
duhovnicească. Din corabia grijilor pămînteşti, în corabia Duhului
Sfînt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos. Pînă la
această chemare, cei patru ucenici îşi împlineau chemarea cea dintîi,
lucrînd cu mîinile lor ca să trăiască. Acum însă au fost chemaţi şi
aleşi de Fiul lui Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, "vînători de
oameni", vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui
Hristos pe pămînt. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască,
rînduită la anumite vremi şi adresată numai celor sfinţi şi aleşi,
pentru a conlucra prin harul Duhului Sfînt la descoperirea voii lui
Dumnezeu şi la mîntuirea oamenilor.
N-a chemat Hristos la apostolat, nici oameni bogaţi, nici învăţaţi,
nici cunoscuţi şi cinstiţi. A chemat pescari, oameni săraci şi fără
învăţătură, oameni smeriţi şi curaţi la suflet, ca să smerească pe cei
mîndri, să mustre pe cei necredincioşi şi să ridice pe cei căzuţi în
întunericul necunoştinţei de Dumnezeu. I-a chemat Hristos la sine goi,
cerîndu-le să se lepede de cele pămînteşti, de avere, de rude, de
prieteni, de trufia acestei vieţi şi să-I fie ucenici, apostoli,
mărturisitori şi împreună lucrători la înnoirea lumii. A chemat Hristos
pe cei mai smeriţi şi curaţi la suflet, dezbrăcaţi de toate grijile
trecătoare, ca să-i poată fi ucenici credincioşi gata să-şi dea viaţa
pentru El.
Vedeţi pe cine cheamă şi alege Hristos? Vedeţi ce fel de chemare le face şi ce le promite? Vă voi face vînători de oameni! Nu le promite averi şi cinste pe pămînt. Ci, dimpotrivă, le spune cu alt prilej că veţi fi urîţi de toţi oamenii pentru numele Meu.
Iar cei patru ucenici galileeni nu se tem, nu se împotrivesc Duhului
Sfînt, nici nu se duc mai întîi la ai lor să-şi ia rămas bun, ci îndată, lăsînd corabia şi pe tatăl lor, au mers după El
(Matei 4, 22). Vedeţi ascultare fără condiţii? Vedeţi credinţă simplă
şi curată la cei de jos? Vedeţi lepădare de sine la apostoli? Părăsesc
hotărîţi toate şi intră cu curaj în şcoala lui Hristos, cea mai înaltă
şcoală din toată lumea şi din toate timpurile.
Aici aveau să înveţe Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan şi ceilalţi
ucenici, episcopi şi preoţi, tainele credinţei în Dumnezeu, puterea
rugăciunii, adîncul smereniei, tăria blîndeţii, înţelepciunea Duhului,
rîvna apostoliei şi îndrăzneala mărturisirii evangheliei lui Hristos.
Aici aveau să înveţe cea mai înaltă teologie a Duhului Sfînt şi
meşteşugul vînării sufletelor omeneşti. Căci nimic nu este mai greu
decît să cîştigi suflete pentru împărăţia cerurilor. Nimic nu este mai
greu pentru slujitorii Bisericii lui Hristos, decît să transforme
sufletele oamenilor. Adică să facă din răi, buni; din necredincioşi
creştini adevăraţi; din desfrînaţi şi beţivi, oameni pocăiţi; din
pescari, ucenici şi din fricoşi, mărturisitori şi mucenici.
Apoi vedeţi că apostolii şi slujitorii Evangheliei nu se cheamă şi nu
se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege, îi învaţă, îi întăreşte
suflă peste ei Duhul Sfînt şi numai după aceea îi trimite să vestească
cuvîntul mîntuirii în toată lumea. Fără o asemenea chemare, fără vocaţie
pentru preoţie, fără o viaţă sfîntă, curată şi plăcută lui Dumnezeu,
nimeni să nu îndrăznească să intre în preoţie şi să slujească cele
sfinte în biserică, cu nevrednicie, ca nu cumva şi pe sine să se
osîndească şi pe credincioşi să-i smintească şi să-i piardă. Iar
chemarea pentru preoţie o poate descoperi numai duhovnicul în scaunul de
spovedanie.
Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor şi a tot
felul de grupări religioase nu au chemare şi o alegere specială. Căci
nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfinţit suflînd peste ei harul
Duhului Sfînt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor
Evanghelia mîntuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decît de
adevăraţii preoţi şi slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sînt
urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli, prin hirotonie canonică, adică
prin punerea mîinilor episcopilor şi rînduiţi ca preoţi în satele şi
bisericile ortodoxe.
Iubiţi credincioşi,
Dacă toţi avem o chemare şi o misiune de la Dumnezeu pe pămînt, să
vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi şi dacă ne-o împlinim cum
trebuie cu adevărat. Cei mai mulţi credincioşi sînteţi căsătoriţi şi
aveţi familie şi copii. Vă împliniţi cum se cuvine datoria de creştini
ortodocşi şi cea de părinţi? Veniţi regulat în sărbători la biserică? Vă
rugaţi acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediţi regulat în sfintele
posturi? Iertaţi pe cei ce v-au supărat? Aveţi smerenie, credinţă tare
în Dumnezeu şi răbdare în necazurile vieţii? Vă împliniţi datoria de
soţi, născînd copii, aşa cum aţi făgăduit-o la cununie, nu îi ucideţi?
Vă creşteţi copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsaţi de capul lor?
Iată cîte întrebări se pun celor căsătoriţi, de la care Dumnezeu
aşteaptă tot atîtea răspunsuri. La fel şi cei necăsătoriţi, văduvele şi
bătrînii sînt întrebaţi de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă
duc viaţă curată, dacă se roagă şi citesc cărţi sfinte, dacă se
spovedesc şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sîngele Domnului.
Astăzi, mai mult ca oricînd, ne cheamă Hristos la pocăinţă, la
biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mîntuirii. Fiecare dintre
noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o
viaţă creştinească mai înaltă, mai curată, cît mai sfîntă. Apoi să ne
cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre
datorii creştineşti, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost
creaţi.
Să rugăm pe Mîntuitorul să ne lumineze şi să ne ajute a ne împlini cu
sfinţenie marea noastră chemare de creştini şi fii ai Bisericii lui
Hristos. Amin.