Pastorala la Nasterea Domnului 2011 - IPS Laurentiu Streza - Pastorale - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Saturday, 2016-12-10, 9:35 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Pastorale

Pastorala la Nasterea Domnului 2011 - IPS Laurentiu Streza
† LAURENTIU,
din mila lui Dumnezeu
ARHIEPISCOPUL SIBIULUI SI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhieresti binecuvantari!

"Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste...”(Condacul Nasterii Domnului)

Ne-a invrednicit si anul acesta Preabunul Dumnezeu sa ajungem slavitul praznic al Nasterii Domnului cu pace si bucurie, cantand si multumind lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale cele bogate revarsate asupra noastra. Craciunul este sarbatoarea bucuriei, caci astazi Biserica praznuieste implinirea fagaduintelor facute patriarhilor si proorocilor prin aratarea lui Dumnezeu in trup si venirea Lui printre oameni, pentru izbavirea neamului omenesc de tirania amara a pacatului, a diavolului si a mortii. „Ce sa zicem? Ce sa graim? - se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur cu privire la acest praznic - Caci ne spaimanteaza minunea! Cel vechi de zile S-a facut prunc; Cel ce sade pe scaun inalt si preainaltat Se pune in iesle; Cel nepipait, si simplu, si nealcatuit din parti si fara de trup Se infasa de maini omenesti; Cel ce rupe legaturile pacatului Se infasura cu scutece, fiindca aceasta o voieste. Caci voieste sa faca necinstea cinste, sa imbrace neslavirea cu slava, sa arate hotarul ocararii chip de fapta buna. Pentru aceea Se imbraca cu trupul meu, ca eu sa-L incap pe Cuvantul Lui;[1]

Este atat de mare taina coborarii lui Dumnezeu la noi incat ea nu poate fi cuprinsa cu mintea, insa Biserica a dorit sa laude si sa vesteasca, prin randuielile sale de cult, minunea mare a acestui singur lucru nou sub soare, dupa cum se exprima Sfantul Ioan Damaschin.[2]

Prin toate cantarile acestei sarbatori, prin frumoasele colinde care rasuna in aceste zile, dar si prin toate omiliile patristice dedicate acestui praznic luminos, Biserica vrea sa ne prezinte, sintetic si poetic, intreaga iconomie a mantuirii, implinita de Mantuitorul Iisus Hristos, aratand ca doar prin aceasta unire negraita si tainica dintre Dumnezeu si om, natura umana a putut fi izbavita de pacat, de moarte si de tirania diavolului. Pacatul l-a departat pe om de Dumnezeu si doar Dumnezeu putea sa il readuca pe om la comuniunea cu Sine.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu S-a coborat la om, S-a imbracat cu trup omenesc din Preacurata Fecioara Maria, pentru ca omul sa se intoarca la Dumnezeu, sa se umple de Dumnezeu. Firea umana a fost data Fiului lui Dumnezeu, ca unui doctor iscusit, pentru a o izbavi de muscatura cea inveninata a sarpelui, pentru a o curati, a o invia si a-i darui nemurirea.[3]Iar acest doctor plin de bunatate, spune Sfantul Atanasie cel Mare, S-a facut El insusi medicamentul firii noastre, pentru ca toti sa ne izbavim de pacat, de diavol si de moarte, gustand din Preacuratul Sau Trup si impartasindu-ne de viata care izvoraste din El.[4]intrupandu-Se, Dumnezeu - Cuvantul a adus pe pamant toate bogatiile ceresti, tot adevarul dumnezeiesc, toata fericirea raiului, pierduta prin neascultare, si de aceea, spune Sfantul Grigorie Teologul, prin Betleem oamenii au intrat iarasi in paradis, caci Cel care imbogateste S-a saracit de bunavoie, pentru ca omul sa se imbogateasca cu Dumnezeirea Lui; si Cel plin S-a golit pentru putin timp de slava Sa, ca omul sa se impartaseasca de plinatatea Sa.[5]

Iubiti fii duhovnicesti,
Misterul negrait al intruparii Fiului lui Dumnezeu, atat de profund si inaccesibil mintii umane, a gasit insa o frumoasa si sintetica exprimare in forma melodica in condacul Nasterii Domnului, atribuit Sfantului Roman Melodul, ale carui versuri redau taina venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu, astfel:
"Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste,
si pamantul pestera Celui neapropiat aduce;
ingerii cu pastorii slavoslovesc
si magii cu steaua calatoresc;
Caci pentru noi S-a nascut Prunc tanar,
Dumnezeu cel mai-nainte de veci.”

Aceste versuri fac parte dintr-un poem mai amplu al Sfantului Roman Melodul, ce a fost scris sub inspiratie dumnezeiasca, dupa cum aflam din Sinaxarul zilei de 1 octombrie, in care se precizeaza faptul ca acest mare sfant, ,,dupa savarsirea slujbei (la biserica Nascatoarei de Dumnezeu din Vlaherne n.n.), iarasi s-a intors in Chir, unde si darul alcatuirii condacelor a luat, aratandu-i-se in vis Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si, dandu-io bucata de hartie, ii poruncea sa o manance; deci i se paru ca deschise gura si inghiti hartia; si, fiind praznicul Nasterii Domnului, indata, cum se destepta, suindu-se in amvon, incepu a canta: Fecioara astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste…"

Condacul evoca, printr-o serie de paradoxuri, toate evenimentele istorice ale venirii in lume a lui Dumnezeu, marcand caracterul lor miraculos, care depaseste puterea de intelegere rationala:

"Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste”

Istoria aratarii in lume incepe, pentru Sfantul Roman Melodul, cu un personaj: Fecioara. in planul uman, ea este prima persoana amintita, fiindca ea L-a nascut cu trup pe Cel mai presus de fiinta. Fecioara naste, si paradoxul este evident. Cuvintele condacului nu descriu un eveniment din trecut, ci vestesc o minune. Modul nasterii e mai presus de puterea de intelegere a mintii omenesti, fiindca, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, „Fecioara nu a patimit stricaciune nascand, caci a nascut duhovniceste. Cred ca Fecioara a nascut astazi fiu si ca Dumnezeu-Tatal a nascut fara de ani, dar m-am invatat a cinsti cu tacere chipul nasterii, caci nu am luat a iscodi prin cuvant mult. Fiindca la Dumnezeu nu se cade a lua aminte la firea lucrurilor, ci a crede puterii Celui ce lucreaza. Pentru ca legea firii este ca femeia sa nasca atunci cand se va impreuna nuntii, iar cand aceea neispitita de nunta va naste aratandu-se apoi fecioara, lucrul este mai presus de fire. Deci lucrul cel dupa fire sa se cerce, iar cel mai presus de fire sa se cinsteasca cu tacerea. Caci ce sa zic sau ce sa graiesc? Pe ceea ce a nascut o privesc, pe Cel ce S-a nascut il vad, dar chipul nasterii nu il inteleg. Caci, unde voieste Dumnezeu, firea si hotarul randuielii se biruie. Fiindca nu dupa fire s-a facut lucrul, ci minunea e mai presus de fire.”[6]

Maica Domnului L-a incaput in ea in modul cel mai desavarsit pe Fiul lui Dumnezeu, intrucat i s-a daruit in modul cel mai desavarsit, implinind in persoana ei preacurata cele doua forme de daruire ale femeii: fecioria si maternitatea. Lui Dumnezeu s-a daruit total prin feciorie si a dobandit, ca rod al curatiei si al ascultarii ei, darul de a fi Maica lui Dumnezeu, incapand in pantecele ei pe Cel necuprins.[7]

Evenimentul Nasterii este insa, pentru Sfantul Roman Melodul, unul vesnic actual. Precizarea temporala „astazi” nu are aici sens cronologic, ci unul spiritual, eshatologic, caci toate evenimentele istorice ale vietii Mantuitorului sunt actualizate in cultul Bisericii, prin care si in care omul se intalneste cu Hristos, cu Hristos cel rastignit si inviat, cu Hristos in Care sunt vesnic actuale toate evenimentele vietii Lui. intalnirea cu Hristos, prin Duhul Sfant, este taina bucuriei fiecarei sarbatori. Noi, acum, nu doar cugetam la Hristos si la tot ce a facut El pentru noi, ci intram in legatura cu El prin cantari si rugaciuni, ne impartasim de bucuria umanitatii Lui, in care toate faptele vietii Lui sunt mereu si vesnic actuale, iar prin harul Sfantului Duh le putem trai si simti si noi ca mereu actuale si mereu noi si innoitoare in viata noastra. in Biserica reiteram, astfel, intreaga viata a lui Hristos, prin Sfintele Taine, dupa cum spune Sfantul Nicolae Cabasila, iar aceasta impreuna calatorie a lui Hristos cu noi, prin intreg cultul Bisericii, este o tainica realitate, care aduce in inimile noastre bucuria fiecarui praznic imparatesc.

"si pamantul pestera Celui neapropiat aduce”

Paradoxul si miracolul se amplifica, si paralelismul celor doua planuri este evident: cel al nasterii din Fecioara si cel al nasterii in mijlocul zidirii. Pestera este adusa Ziditorului si il primeste pe Acesta spre a Se naste, intocmai cum Fecioara L-a primit in pantecele ei. La fel cum neamul omenesc aduce prinos curat lui Dumnezeu pe Fecioara, tot astfel si pamantul aduce, si el, pestera, saraca, neinsemnata, fara valoare inaintea oamenilor, dar curata, smerita si buna foarte, inaintea Celui ce a zidit toate, dupa cum si cantam la vecernia acestui praznic: „Ce iti vom aduce, Hristoase? Ca Te-ai aratat pe pamant ca un om, pentru noi... ingerii cantarea, cerurile steaua, magii darurile, pastorii minunea, pamantul pestera, pustiul ieslea, iar noi, pe Maica Fecioara...”[8]

Toata faptura doreste sa aduca o ofranda de multumire Ziditorului pentru izbavirea ce o primeste, iar Cel ce a venit in lume nu e numit cu numele, ci se amintesc doar doua atribute ale Sale: El e Cel mai presus de fiinta si Cel neapropiat, Care a dorit sa Se faca trup si sa Se salasluiasca intre noi (Ioan 1, 14), pentru ca, astfel, „pe omul cel cazut intru mare cadere sa-l straluceasca prin lucrarea cea dumnezeiasca intru mai stralucita podoaba a frumusetii de a doua oara. si S-a infasat cu scutece de Maica Sa Cel ce dumnezeieste Se imbraca cu lumina ca si cu o haina (Psalmul 103,2), ca astfel sa dezlege lanturile pacatelor noastre...”, ne spune Sfantul Ioan Damaschin.[9]

"ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc”

Versul acesta exprima bucuria intregii zidiri, atat a celei vazute, cat si a celei nevazute, la venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu, prin Care cele doua lumi sunt unite, pamantul devenind cer, iar cerul primind la el pe cei ce vietuiesc ingereste: „Taina straina si preaslavita vad! -exclama Sfantul Ioan Gura de Aur - pastorii imi rasuna urechile fluierand nu viersuire de pustie, ci cantand cantare cereasca. ingerii canta, Arhanghelii viersuiesc, lauda Heruvimii, slavoslovesc Serafimii! Toti praznuiesc, vazandu-L pe Dumnezeu pe pamant si pe om in ceruri. Pe Cel de sus - jos, pentru iconomie; si pe cel de jos - sus, pentru iubirea de oameni. Astazi, Betleemul s-a asemanat cerului, in loc de stele primindu-i pe ingerii care lauda; si, in loc de soare, incapandu-L pe Soarele dreptatii...”[10]

Venirea si inchinarea magilor la un prunc nascut intr-o iesle amplifica paradoxul naratiunii, caci ei „au venit minunandu-se de imparatul cel ceresc, fiindca a venit pe pamant, ne avand ingeri, nu Arhangheli, nu Scaune, nu Domnii, nu Puteri, nuStapanii, ci calatorind straina si neumblata cale...”[11],spune acelasi mare sfant parinte, si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna. Aur - ca unui imparat, tamaie - ca unui Dumnezeu, smirna - ca Unuia Ce avea sa moara pentru mantuirea lumii.

Condacul se incheie cu refrenul acesta concluziv, care se repeta la finalul fiecarui icos al imnului compus de Sfantul Roman Melodul:

"Caci pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu cel mai-nainte de veci.”

Dumnezeu a vrut a Se face Prunc, pentru ca vesnicia sa intre in timp, si Cel fara de inceput primeste un inceput si iubirea lui Dumnezeu vine la noi sub chipul smerit al unui Prunc nascut in saracie si simplitate, pentru a-l intalni pe omul care isi pierduse prin pacat nevinovatia prunciei, pentru a-i darui blandetea, smerenia, simplitatea, nerautatea si frumusetea originara.

"Iata, semn dat voua: veti afla prunc”,le spun ingerii pastorilor, si astfel Pruncia lui Dumnezeu devine semnul puterii, al bunatatii, al intelepciunii si al smereniei Lui negraite, dat noua la plinirea vremurilor (Gal. 4,4). Pruncul Acesta S-a nascut plin de tarie si de pricepere, ca Unul Ce este: „Dumnezeu tare, stapanitor, Domn al pacii"(Isaia 9,5), dar El a venit in lume in chip smerit si S-a incins cu scutece ca sa ne slujeasca noua. "El S-a facut trup - spune Sfantul Ioan Gura de Aur - ca Unul pe Care nu-L incape cerul,sa-L primeasca ieslea. si pentru aceasta S-a pus in iesle, ca El, Cel ce le hraneste pe toate cu bunatate, sa primeasca hrana de prunc de la maica fecioara…”[12]

Acest frumos si unic condac transmite in forma cantata mesajul adanc al Evangheliei mantuirii noastre, si anume: sa ne facem cu totii copii la inima, pentru a intelege si a simti iubirea negraita a lui Dumnezeu, Care, bogat fiind, a saracit pentru noi si Care a vrut a Se naste in iesle saracacioasa, ca sa ne imbogateasca pe noi. Sa lasam orgoliile personale, egoismul si toate celelalte patimi, sa ne golim de noi insine, sa alegem viata simpla si aproape de Dumnezeu, sa coboram in Betleemul inimii si acolo sa il intalnim pe pruncul Hristos, salasluit, prin Taina Sfantului Botez, in inimile noastre cu toata frumusetea, curatia, blandetea si smerenia Lui. Hristos cel smerit, Hristos pruncul a venit in lume, S-a intrupat, S-a rastignit si a inviat, iar apoi, prin harul Sfantului Duh, S-a salasluit in inimile noastre, vrand sa gaseasca suflete care sa intre in dialog cu El, care sa redescopere astfel frumusetea originara a copilariei neamului omenesc, adica starea de fericire din rai.

Sa ne aratam toti copii ai lui Dumnezeu, frati ai lui Hristos, prin gustarea din viata Lui, prin Sfintele Taine, pentru ca, astfel, sa traim de acum o viata cereasca, o viata noua, renascuta de Sus, din apa si din Duh, prin Botez si Euharistie, prin pocainta si paza sfintelor Sale porunci. Apostolul neamurilor ne invata ca a trai aceasta viata noua in Hristos inseamna a renunta la patimile egoiste, inseamna a omori „madularele... cele pamantesti: desfranarea, necuratia, patima, pofta cea rea si lacomia, care este inchinare la idoli…”, a lepada mania, defaimarea, cuvintele de rusine, „pentru care vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii …” (Col. 3, 5-8).

Sfantul Apostol Iacob ne indeamna sa nu iubim lumea si cele din lume, adica pofta ochiului, pofta trupului si trufia vietii, pentru ca astfel sa ne aratam asemenea pruncului Hristos, Fratele nostru mai mare, venit in lume nu doar sa ne invete, dar si sa ne ajute sa dobandim viata fericirii vesnice.

Iubiti credinciosi,
Avem datoria sfanta sa pazim curatia neamului romanesc, atat de amenintata in acest ultim deceniu. Sa nu uitam ca aceasta curatie a copiilor este principalul gaj pentru care Dumnezeu mai tine lumea. Oare putem ramane indiferenti la ceea ce se intampla in scolile noastre, in societatea noastra? Oare putem trece cu vederea faptul ca prin toate mijloacele mass-media, prin jocurile pe calculator, prin imaginile din presa sau de pe internet se urmareste distrugerea mintii si a sufletului copiilor si destramarea familiei? Oare ce pot invata cei mici pusi in fata televizorului? Cine este, oare, raspunzator de toata desfranarea si necuratia care intra in sufletele copiilor nostri? Cine este, oare, raspunzator ca noi lasam pe fiii neamului nostru sa evadeze in fiecare zi intr-o lume a violentei, a desfraului, a adulterului, a pornografiei, propusa prin televiziune? Oare nu ne dam seama cu ce probleme ne vom lovi peste cativa ani, cand copiii nostri vor creste?

Sa ne trezim, iubiti credinciosi, sa ne intoarcem la Dumnezeu, sa il rugam cu caldura, prin post si prin pocainta sincera, ca sa nu isi intoarca fata Lui de la noi si sa ne trimita noua mila Sa, pentru a scapa de toate cursele cele cumplite ale diavolului. Sa-l chemam ca mijlocitor pe noul nostru Sfant Ierarh Andrei, apostolul credinciosilor transilvaneni, care s-a daruit cu toata fiinta sa educarii inalte a fiilor neamului nostru. Sa-i urmam pilda vietii lui, luptandu-ne pentru pazirea curatiei noastre sufletesti, dar si a copiilor nostri. Sa le dam celor mici hrana sufleteasca de care au nevoie, sa veghem cresterea lor, sa ii deprindem de mici cu paza sfintelor porunci, cu mersul la biserica, sa ne straduim sa ii scoatem, cu ajutorul rugaciunii, al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Euharistii, din toate capcanele si cursele celui rau, oferindu-le ca alternativa la seductiile modernismului, o viata cat mai aproape de Dumnezeu si de natura, precum si o viata de adevarata comuniune de iubire in familie. Doar asa copiii nostri vor deprinde cei sapte ani de acasa, vor invata care sunt valorile si virtutile specifice neamului nostru romanesc .

Al Vostru arhipastor si rugator fierbinte catre Dumnezeu,
† Dr. Laurentiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului si
Mitropolitul Ardealului

[1]Sfantul Ioan Gura de Aur, In natale domini nostri Jesu Christi, PG 56, 356BC.
[2]Sfantul Ioan Damaschin, Expositio fidei 45, III, la Bonifatius Kotter (ed.), Die Schriften des Johannes von Damascus III, (Patristische Texte und Studien 12), Berlin, New York, 1973, p. 108.
[3]Sfantul Atanasie cel Mare, Despre intruparea Cuvantului 54, PG 25, 192BC.
[4]Ibidem, 61, PG 25, 277AB.
[5]Sfantul Grigorie Teologul, Omilia 44, PG 36, 612B si Cuvant la Aratarea Domnului 13, PG 36, 325AD.
[6]Sfantul Ioan Gura de Aur, In natale domini nostri Jesu Christi, PG 56, 388B.
[7]Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 169.
[8]Stihira la „Doamne strigat-am...”, Mineiul lunii decembrie, ziua 26.
[9]Sfantul Ioan Damaschin, Homilia in nativitatem Jesu Christi 5, 15, la Bonifatius Kotter (ed.), Die Schriften des Johannes von Damascus V, (Patristische Texte und Studien 12), Berlin, New York, 1988, p. 330.
[10]Sfantul Ioan Gura de Aur, In natale domini nostri Jesu Christi, PG 56, 385B
[11]Ibidem, PG 56, 386D.
[12]Ibidem, PG 56, 391D
Category: Pastorale | Added by: PortalOrtodox (2011-12-22)
Views: 72 | Tags: pastorale Invierea Domnului, ierarhi, pastorale patriarh, pastorale Nasterea Domnului, Pastorale | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016