PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor,
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu,
Tatal nostru,
iar de la Noi arhieresti binecuvantari!
Preacucernici si Preacuviosi Parinti,
Preacuvioase Maici,
Iubiti credinciosi si credincioase,
Intr-o lume care stia prea putine despre El pentru a-L putea cunoaste,
acum aproape doua mii de ani Hristos Dumnezeu a inviat! Intr-un imperiu,
ca cel Roman, preocupat mai mult de cucerirea pamantului decat de
Imparatia Cerurilor, Hristos Imparatul lumii a Inviat! Intr-o societate,
ca cea iudaica, ce buchisea prea mult litera, pentru a putea intelege
"duhul” lui Mesia, Hristos Invatatorul Legii celei noi a inviat! El pe
cei mai multi dintre oameni i-a surprins, pe unii i-a "deranjat” cu
invatatura Sa si, din pacate, prea putini au fost aceia care s-au lasat
convinsi de dumnezeirea Lui in vremea in care a trait pe pamant.
Moartea pe care i-au hotarat-o iudeii si
i-au proclamat-o romanii se dorea a pune capat pentru totdeauna unui
Adevar ce parea a fi indiferent celor mai multi, periculos unora (adica
romanilor) si incomod altora (respectiv iudeilor). Numai ca Dumnezeu S-a
"incapatanat” sa invieze si sa ramana viu, trecand cu vederea
nesabuinta celor ce L-au nesocotit, iertand pe cei ce L-au condamnat la
moarte si chemand la pocainta pe cei ce s-au grabit sa „scape” prea
repede de El.
Asadar, Hristos a inviat, reusind sa atraga atentia celor nepasatori, a
inviat si a cucerit pe cuceritori, a inviat si a preschimbat sufletele
intunecate de ura ale calailor Lui. Aceasta a facut Domnul intr-o lume
cu mult mai inapoiata, mai simpla si mai saraca decat cea de astazi.
Dreptmaritori crestini,
Hristos a inviat acum aproape doua mii de ani intr-o lume in care
scrisul si cititul − atat de comune si de banale astazi − erau socotite
un mare lux, rezervat doar catorva „alesi”; a inviat intr-o societate
constituita in buna parte din sclavi si stapani de sclavi; a inviat
intr-o lume in care deplasarea dintr-un loc in altul se facea cu multa
greutate si cu mijloace de transport rudimentare, care astazi aproape ca
au si disparut; a inviat intr-o lume in care foametea decima masiv
populatiile, iar oamenii erau secerati adeseori de ciuma din cauza
deselor razboaie si lupte dintre ei.
Era o lume care petrecea in cea mai mare parte in simplitate si in cruda
saracie, si careia Hristos i-a adus speranta si mangaiere, fericind
tocmai ceea ce era suferinta si nefericire: „Fericiti voi cei saraci…
Fericiti voi care flamanziti… Fericiti cei ce plangeti acum… Fericiti
veti fi cand oamenii va vor ura pe voi si va vor izgoni dintre ei si va
vor batjocori…” (Lc. 6, 20-22).
Nici in veacurile urmatoare lumea nu a dus-o mai bine si, in pofida
progresului si descoperirilor stiintifice de tot felul, oamenii nu au
scapat de suferinta si de saracie. Si iata ca nici astazi, cu toate ca
societatea a evoluat atat de mult si a devenit mai bogata
materialiceste, foarte multi semeni de-ai nostri se considera in
continuare saraci, punandu-si serioase probleme existentiale si
plangandu-se de lipsuri de tot felul.
Iubiti fii sufletesti,
Trebuie sa intelegem un lucru: Fara a proclama obligatorie saracia
materiala, Domnul a preferat-o, totusi, in detrimentul bogatiei pe care a
considerat-o totdeauna cel putin periculoasa: „bogatia de ar curge, nu
va lipiti inima de ea” (Ps. 61, 10). Aproape toti bogatii din Sfanta
Scriptura sunt personaje nefaste, bogatia aparand mai in toate cazurile
ca piedica in calea mantuirii, iar nu ca mijloc de a-si agonisi cineva
Imparatia Cerurilor. Ea genereaza mai degraba saracie spirituala,
insingurare si indepartare de cele sfinte, decat pace sufleteasca,
omenie si apropiere de Dumnezeu. Cati bogati nu sunt nefericiti, pentru
ca nu s-au imbogatit si spiritual? Cati nu au sfarsit in cruda
singuratate, tocmai pentru ca bogatiile nu pot inlocui dragostea si
prietenia celor dragi? Cati nu se simt saraci si abandonati, in pofida
faptului ca s-au inconjurat de nenumarate bogatii? Adevarata „bogatie” a
noastra este Hristos, Cel care a fericit pe cei saraci, dar
credinciosi, cinstiti si buni, ca fiind mai lucizi, mai „liberi” si mai
dispusi sa-I slujeasca. El ne-a invatat sa ne multumim cu putin,
aratandu-ne ca pentru cel lacom nicio bogatie nu este de ajuns, iar
pentru cel care nu s-a imbogatit in Dumnezeu de prisos sunt toate
celelalte bogatii (Lc. 12, 21).
De aceea, la o zi ca aceasta, cand Domnul ne-a umplut sufletele de
bucuria Invierii Sale, iar saraciei noastre pamantesti i-a suprapus
„imbogatirea” cu viata de veci ce izvoraste din Sfanta Invierea Sa, nu
trebuie sa ne consideram mai „saraci” decat inaintasii nostri care, desi
au petrecut in mult mai multe lipsuri decat noi, au stiut sa duca,
totusi, o viata mult mai linistita si mai impacata cu ei insisi si cu
Dumnezeu.
Sa ne bucuram de ceea ce avem si sa acceptam vremurile asa cum sunt,
„pentru ca de Dumnezeu sunt randuite” (Rom. 13, 1). Sa cautam mai mult
„Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor
adauga noua” (Mt. 6, 33). Sa cautam a ne imbogati mai mult sufleteste si
atunci saracia noastra se va preface in nespusa „bogatie”. Nu suntem
noi mai saraci decat parintii ori bunicii nostri, ci doar mai
pretentiosi si mai doritori de a trai mai bine. Si, fara a sustine ca nu
avem dreptul la a spera mai mult, trebuie sa invatam ca adevarata
„bogatie” ramane totusi Hristos Dumnezeu Cel inviat, Care poate da
vietii noastre adevaratul ei sens, poate preface oricand lacrimile
noastre in bucurie, iar cele de lipsa ale noastre sa le plineasca.
Sa petrecem Pastele cu bucurie, bucurandu-ne de „bogatia” noastra −
Hristos, Care „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui
sa ne imbogatim!” (2 Cor. 8, 9).
Sa petrecem Pastele cu Hristos, Care ne poate scapa astfel de „saracie”
si poate preface moartea noastra in viata si in nespusa bogatie
spirituala!
Hristos a inviat!
Al vostru catre Domnul rugator,
† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANATILOR
|