Ioan XX, 3-5. "Deci a iesit Petru si celalalt ucenic si veneau la mormant. Si cei doi alergau impreuna, dar celalalt ucenic alergand inainte, mai repede decat Petru a sosit cel dintai la mormant. Si aplecandu-se a vazut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat".
Maria Magdalena alergand la ucenici a anuntat mai intai pe cei mai apropiati de Domnul, Hristos, Simon-Petru si Ioan, ucenicul iubit al Domnului, pe care i-a gasit foarte tristi "plangand si tanguindu-se" (Marcu XVI, 10). Ea nu le spune altceva decat ca mormantul este gol si in mod sigur, corpul Domnului a fost luat. Cei doi ucenici surprinsi si impresionati au plecat imediat la mormant. Ioan fiind mai tanar a mers mai repede si a ajuns primul la mormant, dar n-a intrat in mormant din frica sau din respect pentru Petru. El s-a multumit sa-si plece capul pe usa camerei mortuare si vazu giulgiurile la pamant si s-a inspaimantat.
Ioan XX, 6-7. "A sosit si Simon-Petru, urmand dupa el si a intrat in mormant si a vazut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusa impreuna cu giulgiurile, ci infasurata, la o parte, intr-un loc".
Petru il ajunge din urma la mormant, dar din cauza impetuozitatii sale el nu se opreste, ci intra in mormant in camera mortuara. Dovada temperamentul deosebit al celor doi Apostoli. Din interiorul mormantului pe care-l gaseste gol (Luca XXIV, 12), Petru observa mai bine ca giulgiurile erau puse jos, iar mahrama cu care fusese acoperit capul Mantuitorului era infasurata aparte. Deci lenjurile etalate, cu mahrama bine impaturita deoparte, dovedeau ca nu era vorba de o rapire precipitata, de un furt. Hotii care ar fi violat mormantul nu puteau pune atata grija in a aranja lenjurile. Ingerii se insarcinasera cu aceste griji delicate, dupa invierea Domnului.
"Daca s-ar fi rapit corpul, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu l-ar fi desfasurat inainte si lasat deoparte, ci l-ar fi luat cum era. Corpul fiind uns cu mir, giulgiul se lipeste de el ca un plumb. Un hot n-ar fi intrebuintat atata timp ca sa-l desfasoare si in care timp putea fi prins. Si de ce giulgiul era deoparte si mahrama in alt loc? Spre a arata ca aceasta nu s-a facut in graba, zgomotos, pentru ca ucenici sa creada in inviere. Pentru aceasta Iisus s-a aratat in sfiasit, ca fiind deja asigurati de inviere prin ceea ce ei vazusera."
Ioan XX, 8-9. "Atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise intai la mormant si a vazut si a crezut. Caci inca nu stiau Scripturile, ca Iisus trebuia sa invieze din morti".
Dupa intrarea lui Petru in mormant este invitat sau poate a intrat singur si Ioan care constata acelasi lucru : giulgiurile cu care fusese infasurat Mantuitorul la inmormantare puse de o parte, iar mahrama cu care fusese acoperit capul asezata deoparte si impaturita. Deci, cel care facuse aceasta nu era grabit, nici tulburat, ci atent cu ceea ce facea. Ioan a observat si el acestea : "a vazut si a crezut".
Ce a crezut ? Iata intrebarea ce divizeaza pe exegeti. A crezut ceea ce le spusese Magdalena ca mormantul este gol si Mantuitorul nu se afla acolo? Sau, observand giulgiurile si mahrama care nu dovedeau o rapire, a crezut ca Domnul a inviat ? Prima ipoteza este sustinuta mai ales de unii exegeti occidentali, iar a doua de Parintii bisericesti, orientali. "Ei au inteles dupa chipul cum giulgiurile si mahrama fusesera luate si stranse ca Iisus a inviat". La randul sau teologul occidental F. Prat, (op. cit., 430), afirma ca : "Ioan intra la randul sau in mormantul gol si dupa ce facu aceleasi constatari, el nu se mai indoi ca Iisus a inviat".
Exegetii care afirma credinta in inviere a Apostolului Ioan, o admit si pe cea a lui Petru, avandu-se in vedere afirmatiile lui Luca (XXIV, 12), ca "vazand giulgiurile singure zacand, a plecat, mirandu-se in sine de ceea ce se intamplase". De altfel Sfantul Ioan Gura de Aur afirma : "Ucenicii au crezut ca a inviat, caci aveau trei probe: piatra rasturnata, mormantul gol si giulgiurile mortuare stranse aparte".
Cuvintele: "Ca inca nu stiau Scripturile ca Iisus trebuia sa invieze din morti", inseamna ca daca cei doi ucenici ar fi inteles Scripturile, adica profetiile si spusele Mantuitorului referitoare la invierea Sa, ei ar fi crezut fara a avea nevoie de constatarile de la mormant. Dar Scripturile de abia dupa Cincizecime au devenit clare in mintea lor. Deci, evidenta faptelor i-a adus pe ucenici sa inteleaga ceea ce Scripturile invatau referitor la acest subiect. Totusi pe viitor Apostolii in misiunea lor, pe langa marturia personala (Fapte IV, 29), vor cita si profetiile ca sprijin al invierii Domnului.
Ioan XX, 10. "Si s-au dus ucenicii iarasi la ai lor" (Paralel Luca XXIV, 12).
Ucenicii nemaifiind retinuti de nimic au plecat la ai lor, la casa unde erau adunati si ceilalti, plini de bucurie in ei insisi de cele ce se intamplasera (Luca XXIV, 12), convinsi din experienta personala despre realitatea invierii Domnului. De ce nu s-au intors ucenicii in Gali-leea, cum le poruncise inainte de patimi? Pentru ca erau inca nesiguri si foarte incurcati (Chrysostom). Iisus se arata Sfintei Fecioare Maria si Mariei Magdalena. Marcu XVI, 9-11; Ioan XX, 11-18.
