Mantuitorul a murit pe cruce. Dar in acest act al Domnului, savarsit de bunavoie, trebuie sa vedem o intrepatrundere a celor doua stari: a mortii, mostenita de la Adam, si a jertfei, care in Hristos este starea lui fireasca din veci. In Sinaxarul Sambetei celei Mari, citim:"Dupa cum la intaia facere a lumii Dumnezeu savarsea toate lucrurile, si in urma, in ziua a sasea a creat pe om, faptura cea mai de seama, iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui si a sfintit ziua, numind-o sambata care se talcuieste odihna, tot asa si la facerea lumii celei spirituale, savarsind toate in chipul cel mai bun, in ziua a sasea a creat din nou pe omul stricat si innoindu-l iarasi prin Crucea cea de viata purtatoare S-a odihnit inca o data cu o odihna desavarsita, de toate lucrurile Lui, dormind un somn datator de viata si mantuitor" (Triod, ed. 1986 p. 580).
Iisus Hristos reia firul zidirii lui Adam chiar din ziua a sasea, din Vinerea Mare, fir intrerupt de pacat. Domnul luand asupra-Si pacatul nostru (II Cor. 5, 21) ne traieste si moartea. Dar o traieste deodata ca: moarte-"plata a pacatului", dar si ca jertfa, caci El este de-a pururea jertfa, si plinind de bunavoie voia Tatalui -" Pentru aceasta Ma iubeste Tatal pentru ca Eu imi pun sufletul ca iarasi sa-L iau . . . Eu de la Mine insumi il pun. Putere am Eu ca sa-l pun si putere am iarasi sa-l iau. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" (Ioan 10, 17-18). Domnul moare pentru a fi cu noi si in aceasta stare tragica. Precum invata Biserica:" De bunavoie se pecetluieste sub pamant". Si iarasi: ".Al doilea Adam Cel ce locuieste intru inaltime S-a pogorat la Adam cel dintai pana la camarile iadului" (Canon Sambata Mare, din Cantarea 8).
Real, moartea e despartire, este "parasire".-"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ?" (Matei 27, 46) exclama Iisus Hristos atunci. Dar, parasirea Domnului pe cruce nu este din pacat, ci din " iubire": pentru noi, ca si pentru Tatal a carui porunca o plineste. Si astfel "parasirea" Lui nu e numai moarte, ci si jertfa. De aceea Iisus Hristos uneste strigatul tragic al"parasirii", strigatul uman rostit candva de Psalmist (Ps. 21, 1), cu fagaduinta oferita talharului cait:" Astazi vei fi cu Mine in rai". Uneste moartea cu raiul.
Fagaduinta raiului e deja biruinta mortii. Si moartea e invinsa prin jertfa. Iar jertfa trebuie sa o primeasca Cineva Care poate darui. Or, Domnul se oferea pe sine Tatalui: " In mainile Tale incredintez Duhul Meu" (Luca 23, 46). - Deschis in iubirea plina de/lumina si neintrerupta de nimic, Mantuitorul transforma moartea in jertfa. Si, trecand prin odihna zilei a saptea, viata divina se revarsa acum in Noul Adam, fara stavilare de la Tatal in Duhul de " viata facator" (I Cor. 15, 45). Si, asa reveleaza invierea, biruirea mortii, inceput al unui nou veac, al celei de a opta zi. Asa, in Hristos "praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti, vesnice ..." (Canonul Invierii Cant 7).
