Pentru omul modernismului si postmodernismului, daca este necredincios (necrestin), imparatia lui Dumnezeu este ceva strain, ramanand in afara sferei preocuparilor lui; iar pentru cel credincios (crestin) este fie ceva abstrac, teoretic, fie o utopie; el "vrea totul aici si acum, iar cele care nu-i sunt accesibile sunt considerate utopice". Cu toate acestea, nu va inceta sa spere ca nu moartea are ultimul cuvant si ca totusi nu se va termina totul la marginea mormantului. Pentru a se incredinta adevarului dumnezeiesc ca invierea este ultima realitate, ca Invierea a pecetluit existenta lui si ca Invierea este un nou inceput in legile existentiale, omul trebuie sa participe el insusi la moartea si la invierea lui Hristos, printr-o renastere ontologica - metanoia. Aceasia incepe cu Botezul, continua cu Pocainta, care implinesc si manifesta adevarul Bisericii, pentru ca ea, Biserica, participa la moartea si la invierea Mirelui ei. Sensul adevarat al Casatoriei se implineste in imparatia lui Dumnezeu.
In calitatea ei de taina, casatoria crestina se loveste in mod cert de realilntea practica si empirica a umanitatii vazute. Asa cum este infatisata in Noul Testament, apare ca un ideal greu, daca nu imposibil de atins. Insa este o diferenta esentiala intre o "taina" si un "ideal"; taina nu este o abstractie imaginara, ci o experienta in care omul nu este singur, ci in comuniune cu Dumnezeu; el are o partasie reala cu Sfantul Duh, fara a inceta de a fi mereu si in mod total om. Si aceasta se realizeaza tocmai pentru ca in unirea cu Hristos omul isi regaseste pe de o parte propria natura, devenind om adevarat - asa cum l-a gandit si l-a creat Dumnezeu, si isi regaseste, pe de alta parte, singura norma a umanitatii sale: divinitatea, implinindu-si chemarea."
Taina este o trecere spre adevarata viata, este o poarta deschisa nu numai catre Imparatia lui Dumnezeu, dar si catre umanitatea adevarata si pura. Ca si celelalte Taine, "Casatoria nu este o adaugire- religioasa la viata individului, ci un eveniment care elibereaza viata de necesitatea ei naturala; care transfigureaza existenta, facand din aceasta un ipostas de alteritate si libertate personala. De aceea Taina Casatoriei nu trebuie nicidecum considerata ca binecuvantarea solemna a legaturii amoroase naturale, ca o valorizare religioasa a institutiei obisnuite a familiei.
Casatoria, in plenitudinea ei de taina, presupune iubirea adevarata, izvorata din iubirea lui Dumnezeu, iar iubirea presupune omul ca "persoana", care "se defineste ca raportare si ca relatie si defineste o raportare si o relatie. Principalul continut semantic al cuvantului exclude posibilitatea de a interpreta persoana ca individualitate in sine, in sfera spatiului relatiei".
Relatia de iubire dintre doua persoane presupune o cunoastere si o purtare reciproca. Iar "in lumea obiectiva a caderii - afirma profesorul si filosoful Yannaras - erosul ramane o ultima posibiliaie de a face din viata o relatie si o cunoastere". Si deoarece erosul este confundat adesea cu erotismul, se impun doua precizari:
- "Frumusetea lumii, care dezvaluie fiintele drept creaturi si logos-uri ale Prezentei divine creatoare, nu este pur si simplu o frumusete -sensibila-, adica o impresie subiectiva provocata de desfiintarea simturilor individuale... Si nu este intamplator faptul ca frumusetea devine punct de plecare al erosului, adica al acelei cunoasteri universale ce tinde sa se desavarseasca in relatia implinitoare a unirii trupesti si a oferirii de sine... Prin dimensiunea ei erotica, frumusetea dezvaluie tragismul insuficientei omenesti, neputinta omului de a corespunde chemarii frumusetii, telului ei esential: realizarea comuniunii si a relatiei implinitoare cu "logosul" personal al lumii.
- Unirea trupeasca in cadrul casatoriei este sfintita prin Taina si devine si ea nu numai cale de relatie si de cunoastere a sotilor, ci trebuie sa contribuie la mantuirea sotilor si a fiilor lor. Iata concluzia la care a ajuns unul dintre Parintii Bisericii: "Asadar, suntem indrumati la concluzia ca Dumnezeu a vrut sa lege aceasta relatie cu atata placere numai si numai deoarece a unil-o cu facerea de copii - altfel am fi avut de a face cu o placere fara nici un principiu. Trebuie sa accentuam inca si faptul ca facerea de copii nu sfinteste aceasta placere, deoarece atunci ar fi fost ingaduita facerea de copii si in afara casatoriei. Dimpotriva, Taina Casatoriei e aceea care sfinteste placerea pentru facerea de copii.
Sa nu ne scape faptul ca, precum am spus si mai inainte, scopul omului este sa se nevoiasca sa devina sfant ca Dumnezeu, ca sa poata astfel castiga imparatia Cerurilor. Prin urmare scopul, si al casatoriei, la asta se reduce: la mantuirea sotilor si a fiilor lor, si nu simplu la facerea de copii, si cu atat mai putin la desfatarea trupeasca".
Adevarul Tainei Casatoriei este inalt si a postuleaza pe aceasta ca poarta a Ierusalimului Ceresc, ridicand casatoria din sfera ei sociala si utilitara pe culmile indumnezeirii; dar aceasta este posibila numai in masura in care ramane ecclesiala, euharistica si eshatologica, si nu se lasa doborata de ceea ce numeste Parintele Profesor Dumitru Popescu coordonatele culturii apusene, cu consecinte imediate si-n viata credinciosilor, "ratiune autonoma", interesul ei aproape continuu pentru renasterea unor valori specifice lumii antice si pagane si determinismul ei cosmologic, care a transformat lumea intr-o masina".
"Daca acceptam adevarul tainei Casatoriei, trebuie sa-i acceptam si consecintele, oricat ar fi ele de dureroase din punctul de vedere al conceptiei moraliste si sociale care predomina azi. Iar o consecinta fundamentala a acestui adevar este ca nu e cu putinta sa faci din taina ecclesiala a Casatoriei o conditie necesara oricarei vieti conjugale, chiar si in societatile care isi spun crestine (dar care nu mai exista), Taina Casatoriei este o manifestare si o implinire a adevarului Bisericii, nu e un mijloc de "a satisface nevoile religioase ale poporului, nici de a servi finalitatile conventionale ale utilitarismului social."
