Cu cât pătrundem în Sfintele Scripturi mai adânc prin teologie si prin
tâlcuire, cu atât ne dau si ele mai bogat mireasma Duhului Sfânt si întelegem
mai mult cuprinsul lor.
Mântuitorul spune: Cercetati Scripturile, căci ele mărturisesc pentru Mine.
Deci stim din gura lui Hristos că Sfintele Scripturi sunt mărturii ale lui
Dumnezeu. Proorocul David zice: În calea mărturii-lor Tale, Doamne, m-am
desfătat ca de toată bogătia. Mare adevăr este în aceste cuvinte. Cine aleargă
pe calea mărturiilor sau pe calea dumnezeiestilor Scrip-turi si pe calea
întelesurilor duhovnicesti din ele, pururea se veseleste de înăltimea tainelor
care se află în ele.
Duhul Sfânt fericeste mai departe pe cei ce le cercetează, zicând: Fericiti cei
ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dânsul (Ps. 118, 2).
Duhul Sfânt Însusi fericeste pe omul care cearcă mărturiile Lui, adică cearcă
cu de-amănuntul întelesul duhovnicesc al Sfintelor si dumnezeiestilor
Scripturi. Pentru care pricină caută omul cu toată inima pe Dumnezeu în calea
Scripturilor? Pentru întelegerea celor ce citeste. Căci, rugându-se la Dumnezeu
să-i deschidă ochii mintii, întelege taine mari si negrăite, atât cât este cu
putintă omului a întelege, si atunci aleargă cu toată puterea pe calea
poruncilor lui Dumnezeu.
Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi începe asa: În vremea aceea, a venit Iisus
Hristos în latura Gadarenilor si i-au iesit înainte doi îndrăciti foarte
cumpliti, care locuiau în morminte.
Îndrăcitii nu puteau sta în case, ci se ascundeau în criptele din morminte.
Deci doi din acesti îndrăciti au iesit înaintea Mântuitorului, si Sfânta
Scriptură spune că erau foarte cumpliti, încât din cauza lor nimeni nu putea să
treacă pe calea aceea, căci toti se speriau de ei si fugeau din calea lor.
Si ce-au făcut îndrăcitii acestia, mai bine-zis diavolii din ei, când au văzut
pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru si Mântuitorul lumii? Au început a striga
foarte tare către Dânsul: Ce este nouă si Tie, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui
Preaînalt? Adică: "Ce ai cu noi? Noi nu Ti-am făcut Tie nimic. Noi
îi chinuim numai pe oamenii acestia, care sunt dati nouă tot de puterea Ta si
pe care îi avem în stăpânire si în care locuim noi". Dar apoi, temându-se de puterea Mântuitorului,
au zis: Ai venit să ne muncesti pe noi mai înainte de vreme?
Auzi ce spun diavolii? Din această pericopă evanghelică învătăm trei lucruri
mari:
- întâi, că si diavolii au credintă si cunostintă;
- al doilea, că ei nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu; si
- al treilea, se tem foarte tare de puterea dumnezeiască, ca să nu-i alunge în
gheena mai înainte de judecata viitoare, că muncile iadului sunt foarte grele.
Deci nu toti diavolii se află desăvârsit la muncă pentru căderea lor, asa cum
nici păcătosii nu se află definitiv în iad, cum spun dumnezeiestii Părinti. De
aceea ziceau diavolii acestia: De ce ai venit să ne muncesti înainte de vreme?
Adică: "Nu-Ti ajunge că ai să ne muncesti desăvârsit începând din ziua
Judecătii? Ai venit să ne muncesti pe noi înainte de judecată?" Căci multi
din ei au rămas în văzduh, cum zice marele Apostol Pavel către efeseni: domnii
puterii văzduhului; duhurile răutătii răspândite în aer, sau cum zice marele
prooroc David: Multi sunt cei ce se luptă cu noi de la înăltime.
Asa si diavolii sălăsluiti în cei doi oameni, încă nu erau în gheenă, ci erau
din cei din văzduh. Ei intraseră în acesti doi îndrăciti si se temeau ca nu
cumva Hristos să-i scoată din oameni si să-i trimită în gheena, unde se munceau
alti conducători de-ai lor, care intraseră de la început acolo.
Dar dumnezeiescul Evanghelist Luca mai spune ceva în Evanghelia sa; zice că
Hristos a întrebat pe diavoli: Cum vă este numele? Căci si diavolii au nume. Si
au răspuns ei din cei îndrăciti: Legheon ne este numele. Adică: "Eu nu
sunt numai unul, ci suntem 6000 de diavoli" (Legheon sau legiune. Legiunea
romană avea 6000 de ostasi). Dar cu toate că erau asa de multi, se rugau lui
Hristos să nu-i trimită în gheenă.
Dar oare diavolul n-are putere, de au trebuit să fie atât de multi într-un om?
Are foarte multă putere, căci spune Iov: Adâncul fierbe ca o căldare înaintea
lui si cine va descoperi pieptul armurii lui? Si proorocul Iezechiel, vorbind
de împăratul Tirului si al Sidonului, zice despre căderea satanei: Erai un
heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul cetelor celor scânteietoare din cer
si toate flautele si muzicile cerului te lăudau pe tine. Si frumusetile tale
te-au înselat pe tine, adică te-au vopsit cu carbinetul de aur, cu iachint, cu
hrisolit, cu topaz, cu ametist, cu beril si cu celelalte pietre scumpe.
Auzi cum era satana înainte de cădere? Era un heruvim ocrotitor, înfrumusetat
cu mare podoabă, sau cum mai zice Isaia, era luceafărul care răsare dimi-neata
din ceruri. Căci zice: Cum ai căzut din fala ta, stea de dimineată? Vezi cine
era si câtă putere avea? Dar această putere o au numai când si cât le îngăduie
Dumnezeu. Stiti de ce? Pentru că "puterea drăcească - cum spune Sfântul
Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu - este îngrădită de puterea
dumnezeirii".
Frânele puterii satanei sunt în mâna lui Dumnezeu. El este câinele lui Dumnezeu
si nu poate să facă nimic fără poruncă. Ati văzut la Iov cum satana a cerut
voie să-l ispitească, si când i-a dat voie, a adus ispite, pogorând si foc din
cer, si într-un ceas a pierdut cele 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de perechi
de boi, 500 de asine si casele le-a dărâmat printr-un cutremur. Ai văzut ce
poate el? Dar numai când îi dă voie Dumnezeu.
Deci, cum v-am spus, toată puterea drăcească este îngrădită de puterea
dumnezeirii si el nu poate face nimic până nu îi dă voie Dumnezeu.
Si ce-au zis acesti diavoli? "Acesta Care este de fată este Fiul lui
Dumnezeu Cel Preaînalt". Credeau aceasta diavolii si mărturiseau: Stimu-te
pe Tine cine esti; esti Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt.
Auzi mărturisirea diavolească? Vezi credinta diavolilor? Dar oare
credinta aceasta a diavolilor este mântuitoare? Nu, nicidecum. Sfântul Apostol Iacov ne învată:
si diavolii cred în Dumnezeu si se cutremură.
De ce se cutremură diavolii? Erau 6000 în fata lui Iisus si tremurau ca varga
si se rugau să nu-i trimită în gheenă mai înainte de vreme. Ce le folosea lor
credinta, dacă n-au zis: "Iartă-ne, Doamne! Ne pocăim! Ne vom face slugile
Tale!" N-au zis. Ci se temeau numai si se cutremurau; dar credinta lor nu
era lucrătoare si mântuitoare!
Când credinta este numai cunoscătoare, nu mântuieste pe nimeni. Adică, dacă
cred eu că este Dumnezeu si cunosc aceasta, numai cu atât nu mă mântuiesc. Căci
zice Sfântul Apostol Iacov: Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si
diavolii cred si se cutremură. Ce folos au de credinta lor? Este o credintă
cunoscătoare si iscoditoare, care nu foloseste nimănui. Ea nu mântuieste nici
pe diavoli, nici pe oameni.
Dar este o altă credintă, despre care spune dumnezeiescul Apostol Pavel.
Care? Credinta cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste. Cel ce o are, păseste de la credintă la fapte.
Se smereste, ascultă, miluieste, iartă, posteste, priveghează, duce viată
curată, cu sfintenie, iartă pe toti cei ce l-au supărat si, cu darul lui
Dumnezeu, totdeauna este milostiv, precum si Tatăl nostru milostiv este.
Aceasta este credinta lucrătoare sau credinta care se lucrează prin dragoste.
Deci tineti minte că si diavolii au credintă, dar numai credintă cunoscătoare,
si vai de noi păcătosii dacă ne vom asemăna cu ei, dacă numai vom crede că este
Dumnezeu, dar nu vom lucra poruncile Lui! Se va împlini cu noi cuvântul care
zice: Multi vor zice Mie în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am
vindecat? Nu în numele Tău am propovăduit? Si voi zice către ei: Duceti-vă de la Mine,
blestematilor, în focul cel vesnic! Nu vă cunosc pe voi. Dar de ce? "M-ati
cunoscut ca Dumnezeu si ati făcut chiar minuni în numele Meu, dar n-ati lucrat
poruncile Mele. Nu vă cunosc pe voi!" Asa, fratilor, să nu ne asemănăm
diavolilor, care nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu.
Dar să vedem ce spune Evanghelia mai departe. Zice că acolo lângă lac păstea o
turmă mare de porci. Si s-au rugat diavolii: Doamne, dacă ne scoti pe noi din
acesti doi oameni, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci. Adică:
"Doamne, dacă ne scoti din zidirea făcută după chipul si asemănarea Ta,
din oamenii acestia care pot să fie biserica Ta, nu-ti cerem să ne ducem în alt
om, ci dă-ne voie să ne ducem în aceste dobitoace, care, desi sunt ale Tale,
sunt murdare, lenese si lacome, fiind chipul patimilor trupesti, la care noi îi
învătăm pe oameni".
Si a ascultat Hristos rugăciunea diavolilor si a zis: Mergeti! Si îndată ce
le-a dat voie, au intrat diavolii în porci si s-a aruncat turma în mare si s-a
înecat. Si erau ca la 2000 de porci.
Oare de ce a ascultat Mântuitorul rugăciunea diavolilor? A ascultat-o fiindcă
rânduia prin diavoli o pedeapsă celor ce aveau porci. Pentru că porcul este un
animal greoi, lenes, lacom, mocirlos si murdar, asa cum este un om păcătos,
care se tăvăleste în mocirla fărădelegilor, a lăcomiei, a betiei si a curviei.
Si de aceea le-a dat voie, pentru a arăta simbolul omului în care locuiesc
diavolii, căci ei se odihnesc pururea în oamenii cei lacomi ca porcii, curvari
si preacurvari.
Diavolii, temându-se de munca din gheena, si-au zis: "O fi mai rău în
porci si în mare si oriunde ne-am duce decât în om, dar e mai bine decât în
gheena".
Oare de ce se tem diavolii de gheena? Am spus putin mai sus, dar aici vom
deslusi mai pe larg acest lucru. Ati citit în psalmul 74 cuvântul: Paharul este
în mâna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură . Oare ce să fie
aceasta? Paharul mâniei si a iutimii Domnului este, zice, neamestecat si plin
de amestecătură.
Iată ce vrea să însemne aceasta, după mărturia Sfântului Andrei al Cezareei,
care a dat cea mai înaltă tâlcuire la Apocalipsă, el punând cuvântul acesta în
legătură cu muncile cele de după judecată.
Paharul cu vin neamestecat si totodată plin de amestecătură este focul iutimii
mâniei Domnului în veacul de acum, când vine asupra noastră, a tuturor
popoarelor pământului, amestecat cu milă. Până la sfârsitul lumii vor veni
multe răni peste popoarele lumii: robie, războaie, foamete, secetă, boli,
holeră, ciumă, tulburări; dar toate acestea vor veni amestecate cu mila lui
Dumnezeu.
Până în ziua judecătii, focul mâniei lui Dumnezeu vine amestecat pururea cu
milă. Ne-a robit Dumnezeu, dar ne dezrobeste; ne-a îmbolnăvit, dar poate să ne
ridice din boală, dacă ne rugăm. Vine peste noi secetă, dar, dacă ne rugăm, o
depărtează. Deci, cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Precum noptile
urmează zilelor si zilele urmează noptilor, asa si în veacul de acum, bucuriile
urmează scârbelor si scârbele vin iarăsi după bucurii". După bucurii vin
necazurile si după necazuri iarăsi bucurii. Nu se judecă Dumnezeu acum deplin
cu noi.
Dar când va veni paharul iutimii mâniei Domnului neamestecat? În ziua
judecătii. Iată ce spune dumnezeiescul Andrei pentru ziua judecătii:
"Iutimea mâniei Domnului va veni peste diavoli si peste toti oamenii care
au făcut voia lor, fără de milă si fără de crutare". Si totusi zice că va
fi plin de amestecătură. Ce vrea să zică? Atunci nu va mai fi amestecat paharul
mâniei Domnului cu milă.
Dar amestecătura de care vorbeste, înseamnă multimea si felurimea muncilor.
Muncile nu vor fi la fel pentru toti. Nu se va munci curvarul si tâlharul la
fel cu cel ce a jurat strâmb, sau cel ce a jurat la fel cu cel ce a hulit. Nu!
Muncile vor fi vesnice, dar nu deopotrivă la toti. Vor fi feluri si feluri de
munci, după cum fericirile raiului sunt iarăsi felurite. Căci zice Hristos: Să
nu se tulbure inima voastră, în casa Tatălui Meu sunt multe lăcasuri. Eu mă duc
să vă pregătesc vouă loc.
După cum în rai sunt multe lăcasuri, asa si în iad sunt multe feluri si
neasemănate chipuri de munci, pe care numai Unul Dumnezeu le stie.
Fratii mei, de aceea ziceau diavolii: "Nu ne trimite, nu ne munci în
gheenă înainte de vreme; suntem noi munciti destul, am căzut din darul Tău, am
fost îngeri, eram fiinte usoare, luminoase, curate, neprihănite; ne îndulceam
de slava Ta în ceruri, pururea vedeam fata Sfintei Treimi, cât era cu putintă
nouă, întelegeam teologia adâncă despre Tine. Apoi ne-ai aruncat jos din cer si
stăm prin văzduh; ne-am băgat printre dobitoace, prin oameni, stăm în locuri
spurcate, stăm în păduri, în pustii, în lacuri. Ne rugăm, lasă-ne aici, că este
destulă muncă, fată de dregătoria, de cinstea noastră cea dintâi! Nu ne trimite
înainte de vreme în gheenă!"
Iată cât se tem diavolii de gheenă! Cu atât mai mult ar trebui să ne temem noi
si să nu mai facem voia lor. De gheenă se tem diavolii foarte tare, căci este
locul pe care-l vor mosteni de la judecată pentru vesnicie si ei si toti care
vor face voia lor. Atunci paharul iutimii mâniei Domnului va veni neamestecat
cu mila.
Dar să trecem mai departe, la celelalte învătături din Sfânta Evanghelie. Si
s-au aruncat diavolii cu turma de porci în mare, iar păstorii ei văzând
aceasta, au fugit cu spaimă în cetatea Gadara. Ati văzut? S-au dus cu spaimă si
cu strigăt mare: "Oameni buni, iesiti să vedeti! A venit un prooroc, a
vindecat doi îndrăciti de care nu se putea apropia nimeni. A scos diavolii din
ei si i-a trimis în porci! Dar iată ce au pătit porcii nostri; s-au înecat toti
în Marea Galileii".
S-au înecat în lacul Ghenizaret 2000 de porci. Spaimă mare, căci era averea
acelei cetăti. Dar dreptatea lui Dumnezeu a îngăduit paguba pe care au
suferit-o stăpânii porcilor si fiindcă în cetatea gherghesenilor locuiau alături
de păgâni si evrei, care, desi nu aveau aceeasi credintă cu păgânii cu care
trăiau împreună, nu numai că hrăneau porcii pentru negotul lor, dar si mâncau
din cărnurile lor, călcând prin aceasta legea lui Moise. Si ce spune
dumneze-iasca Evanghelie? Au iesit toti locuitorii cetătii, cu mic cu mare, de
la bătrân si până la copil, căci îi cuprinsese spaima. Toti se întrebau:
"Cum a venit un vânt, a luat porcii si i-a dus în mare si am rămas fără
ei? Ce putere are acest prooroc, care a scos diavolii cu cuvântul si a aruncat
porcii în mare?"
Dar frica lor a fost o frică binecuvântată? Fratilor, frica Domnului cea
curată, zice psalmistul, rămâne în veacul veacului. Dar este si o frică rea, o
frică pătimasă. Căci zice proorocul: Acolo s-au temut de frică, unde nu era
frică. Aceasta este o frică rea, care întunecă mintea, pe aceasta o aveau
gadarenii. Dacă era cealaltă frică, frica curată a Domnului, ei, când ar fi
văzut minunea aceasta, ar fi căzut cu totii la picioarele lui Hristos si ar fi
spus: "Iartă-ne, Doamne! Mântuieste-ne, Doamne! Credem în
Tine!" Dar ce-au făcut
gadarenii? I-au spus lui Hristos: Du-Te din locurile noastre, du-Te de aici!
căci i-a cuprins frica. Aceasta este răsplata, multumirea gadarenilor, că le-a
vindecat îndrăcitii si le-a arătat puterea Sa în minunea săvârsită acolo.
Aceasta este o frică rea, adusă de diavoli.
Heruvimii si serafimii se cutremură în fata Domnului, dar cu frica cea curată.
Frică - zice Isaia proorocul - au serafimii dimprejurul tronului, din care
fiecare are sase aripi si cu două îsi acoperă fetele, cu două picioarele si cu
două zboară si umplu văzduhul, strigând cu glas mare: Sfânt, Sfânt, Sfânt
Domnul Savaot, plin este cerul si pământul de slava Lui.
Aceasta este frica cea bună, care rămâne în veacul veacului si peste îngeri si
peste heruvimi si peste serafimi, pe care ne-o dă Dumnezeu si nouă. Este frica
prin care omul, desi se teme de Dumnezeu, Îl si iubeste. La gadareni n-a fost
această frică, ci o frică pătimasă, căci au zis: "Acest Hristos, Care a
avut putere să trimită porcii în mare, va veni aici, ne va schimba obiceiurile
si credinta, ne va pune cine stie ce legi si rânduieli si ne va pedepsi pentru
păcatele noastre. Mai bine să-i spunem să plece de aici. Să nu ne mai
pricinuiască cine stie ce pagube cu minunile, asa cum ne-a pricinuit până
acum". Era frică rea, frică pătimasă. Numai o frică este binecuvântată: frica de
Dumnezeu, care ne aduce la picioarele Lui, ca să ne rugăm Lui.
Frica prin care ne temem să nu ne păgubim în avere, să nu pătimim ceva rău în lumea
aceasta, este frică de la diavol. Această frică au avut-o gadarenii. De aceea
L-au rugat pe Hristos să-i părăsească. Si Mântuitorul, blând si preabun, văzând
împietrirea, necredinta, nemultumirea si răutatea lor, S-a suit în corabie si
S-a dus în cetatea Sa.
Din această Evanghelie noi am putea trage mii de învătături, din fiecare
cuvânt, si am putea face multe predici despre ea. Dar nu putem să ne lungim
prea mult, ci trebuie să scurtăm cuvântul.
Să tineti minte. Evanghelia de astăzi este învătă-tură pentru oamenii
nemultumitori. Vai de omul acela care, atunci când Dumnezeu îi face un bine, Îl
uită pe Dumnezeu!
Se află un om în război pe front; cad proiectilele în stânga si în dreapta lui;
cad obuzele, trag mitralierele, se bombardează, nu se vede de fum si de
flăcări. Si omul nostru zice: "Doamne, dacă mă scoti de aici, călugăr mă
fac! Doamne, dacă mă scoti de aici, toată averea mea o dau săracilor! Doamne,
dacă voi scăpa, nu mai fumez, nu mai trăiesc cu femeia altuia...". Face
mii de făgăduinte lui Dumnezeu când este în primejdie si necaz.
Dar când a venit acasă, uită tot. Si în loc să-i multumească lui Dumnezeu că
l-a izbăvit, se face ca o aspidă surdă care-si astupă urechile de la orice
îndemn bun.
Altul vrea să facă o casă si când o porneste spune: "Doamne, ajută-mă să
pot scoate autorizatie de la conducere, să capăt lemn, să pot căpăta piatră, să
câstig un ban, să găsesc de lucru! Ajută-mi, Doamne, să fac casa!" Si când
a terminat-o, în loc să aducă multumire lui Dumnezeu, uită. Se pune pe băut.
Intră într-însa beat si înjură. Aceasta este multumirea lui fată de Dumnezeu,
Care l-a ajutat să-si facă casă. Uită că i-a dat mijloace si putere să o
ridice.
Altul vrea să-si mărite sau să-si însoare copiii. Altul, să reusească la
examen; altul la operatie; altul să scape de judecată si face făgăduinte mari:
"Am să fac, Doamne, asa, dacă mă vei scoate la liman!" Dar, după ce
l-a scos, a uitat tot.
Bine a zis Sfântul Isihie Sinaitul: "Precum apa stinge focul, asa uitarea
stinge lucrarea cea bună din minte". Dumnezeu ne face pururea bine, iar
noi uităm. El ne-a dat viată, minte, sănătate, ochi, lumină, căldură, apă, ploi
la vreme, hrană, poame cu tot felul de dulceti, livezi, vite, păsări. Tot ce
avem este de la El, cum zice apostolul: Toate de la El si prin El si întru El
sunt. Si iarăsi: Ce ai, omule, ce n-ai luat? Ce ai, omule? Ai minte,
întelepciune, pricepere, libertate. Si ce ai ce n-ai luat de la Dumnezeu? Si
dacă le-ai luat, de ce te mândresti ca si cum ar fi ale tale proprii? Toate
sunt de la Dumnezeu si întru El. Căci zice apostolul: Întru El si prin El ne
miscăm.
Deci, dacă toate sunt de la Dumnezeu, si prin El, si întru El, ce mai este al
nostru? Si voi - zice - sunteti ai Lui si răscumpărati cu sângele Lui. Si cât
ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu! Câtă nemărginire si netărmurire de dragoste
are Sfânta Treime! Iar Tatăl ne cere în porunca întâia: Să iubesti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul si din toată puterea ta; din
inima noastră, adică din suflet; din cugetare, cu mintea; si din vârtute, adică
cu trupul, cu toată fiinta.
Dar de ce? Pentru că fiinta noastră nu se poate despărti de Dumnezeu, nici nu
poate creste, nici nu poate să se miste fără El. Si dacă atâtea daruri avem de
la Dumnezeu si atâtea bunătăti, trebuie să-I multumim pururea si să umplem gura
noastră de multumire.
Azi dimineată o femeie a plătit două pomelnice pentru vii si zice:
"Multumim Preasfântului Dumnezeu pentru binefacerile Lui că ne-a ajutat
nouă". Sunt si suflete recunoscătoare. Stiti ce a făcut femeia aceea? L-a
miscat pe Dumnezeu ca să-i facă si mai bine. Căci asa zice Sfântul Isaac Sirul:
"Dacă Îi multumesti lui Dumnezeu pentru putin, Îl misti să-ti facă si mai
mare bine". El zice asa: "Dacă tu, omule, Îmi multumesti pentru putin,
pe urmă Eu am să-ti fac si mai mare bine si în veacul de acum si în cel
viitor". Deci fericit si de trei ori fericit este crestinul care
multumeste lui Dumnezeu în toată vremea pentru binefacerile Lui.
Asa, Abel, la începutul facerii, a adus jertfele curate ale oilor, ca jertfe de
multumire lui Dumnezeu. Asa, Noe, după potop a adus jertfă de multumire că a
scăpat de apele potopului. Si zice dumnezeiasca Scriptură că a căutat Dumnezeu
spre Noe si spre arderile si spre jertfele lui si le-a mirosit întru miros de
bună mireasmă. De ce? Pentru că si Abel si Noe au adus jertfe de multumire.
Acela a adus că i-a dat Dumnezeu oi, celălalt că l-a scăpat Dumnezeu de potop.
Avraam a adus si el de trei ori jertfă de multumire si a făcut trei
jertfelnice; unul la stejarul cel înalt din Sichem, al doilea la Betel si al
treilea în pământul Hebronului, pentru că l-a binecuvântat Dumnezeu si i-a
spus: Avraame, Avraame, voi înmulti sământa ta ca stelele cerului. Si i-a adus
jertfă de multumire, ba l-ar fi adus la urmă si pe Isaac, fiul său, drept
jertfă, cea mai înaltă jertfă pe care ar fi putut să o aducă, multumind lui
Dumnezeu. El n-ar fi crutat nici pe unicul născut fiu al său, pe care l-a
câstigat de la Dumnezeu la bătrânete.
Isaac a adus si el jertfă de multumire si Dumnezeu i-a înnoit făgăduinta pe
care i-o făcuse tatălui său si a zis: Pentru Avraam, robul Meu, voi înmulti
sământa ta. Iacov de asemenea a adus jertfă lui Dumnezeu în Sichem si a înăltat
stâlp si jertfelnic, pentru că l-a scăpat Dumnezeu din mâna lui Isav, fratele său
si s-a întors de la Laban, cel lacom de bani. Si spunea: Cu toiagul acesta am
trecut Iordanul, Doamne, si acum mă întorc cu două tabere.
A adus jertfă de multumire si Moise, când se bătea cu Amalic si l-a biruit în
pustie. A adus jertfă de multumire Isus al lui Navi, când a cucerit cetatea
Ierihonului unde erau adunati cei sapte împărati. A adus jertfă de multumire
Samuil, când i-a ajutat Dumnezeu să facă pace cu amoreii, si a zidit jertfelnic
Domnului în Armatem.
Si nu ne ajunge vremea să spunem câti au adus jertfă de multumire lui Dumnezeu.
Auziti pe Aposto-lul Pavel care spune: Neîncetat vă rugati, întru toate
multumiti.
Deci, fratii mei, să vă rămână în inimi scris din Sfânta Evanghelie de astăzi:
Totdeauna când îti ajută Dumnezeu să faci un gard, o fântână, un grajd, o casă,
o punte, să măriti o fată, să însori un băiat, să iei un examen, să-ti
reusească o operatie, să-I aduci lui Dumnezeu jertfă de multumire si să-I
multumesti din toată inima, căci prin aceasta Îl pleci pe Dumnezeu să-ti facă
mai mare bine în viitor.
Iar dacă nu-I veti aduce multumire si dacă veti uita binefacerile Lui, veti fi
asemenea gadarenilor de astăzi, care au gonit pe Mântuitorul din cetatea lor,
ca si cum ati zice: "N-avem nevoie de Tine! Du-Te de aici! Nu vrem să-Ti
multumim Tie pentru minunile Tale si pentru puterile Tale! Nu vrem să primim
binefacerile Tale!" Să nu fie!...
Dumnezeu si Preacurata Lui Maică si toti sfintii să ne ajute tuturor să-I
multumim pururea lui Dumnezeu din toată inima pentru binefacerile Lui! Amin.