Consideratii asupra perioadei de la Constantin cel Mare pana la Anastasius
Aceasta perioada de aproape doua secole este destul
de confuza, in Orient dar si in Occident asistand la o succesiune de
peste 20 de imparati: spanioli, ilirieni, traci si chiar un asiatic.
Cateva domnii sunt mai lungi si demne de remarcat: lui Constantiu al
II-lea, fiul lui Constantin, i-a urmat varul sau Iulian (361-363), cu
care a luat sfarsit dinastia lui Constantiu Chlor. Dupa acestia, in
Orient a guvernat Valens (364-378), iar in Occident Valentinian. Lui
Valens, i-a urmat Teodosie I cel Mare (379-395), iar fiii sai, Honorius
si Arcadius, au condus primul Occidentul, iar cel de-al doilea Orientul.
Arcadius l-a avut ca succesor pe Teodosie al II-lea (408-518). La
inceputul secolului al V-lea, Occidentul s-a confruntat cu o succesiune
de invazii barbare, iar Orientul a fost guvernat intre 450-518 de
imparati ca: Marcian, Leon I, Zenon si Anastasius. In toata aceasta
perioadŕ de fapt numai doua domnii au fost mai importante: aceea a lui
Teodosie I, pentru ca acesta a fost ultimul imparat care a condus
efectiv Imperiul si cea a lui Teodosie al II-lea, care in ciuda
mediocritatii sale, prin lunga perioada in care a condus Imperiul de
Rasarit a reusit sa indeplineasa o opera utila in mare parte, dusa la
bun sfarsit de unii dintre ministrii sai sau de sora sa, Pulcheria.
Acest fenomen a fost favorizat de urmatoarele cauze:
Fortele vitale ale Imperiului erau concentrate in Orient. Este de fapt
ce si-a dorit Constantin odata cu crearea Constantinopolului. In vremea
lui Teodosie al II-lea, pe langa largirea zidului de incinta al
orasului, a luat fiinta si o Universitate pe care o inzestreaza cu 31 de
catedre, repartizate aproape egal intre limbile greacasi latina. Acest
fapt este foarte interesant, pentru ca demonstraza vointa
Constantinopolului de a fi si capitala intelectuala a Imperiului.
Crestinismul s-a dezvoltat diferentiat in Rasarit si
in Apus. In secolul al IV- lea cea mai inalta autoritate religiosa in
Apus, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului, proclama independenta
spirituala in raport cu Statul, in timp ce tot acum, in Orient, Teodosie
I facea din crestinism o religie de Stat. In secolul al V-lea, papa
Leon cel Mare afirma primatul scaunului de la Roma, in timp ce canonul
al XXVIII-lea de la Sinodul al IV-lea Ecumenic plasa Rasaritul sub
dependenta canonica a Patriarhiei de la Constantinopol.
Socul invaziilor barbare inegal resimtit in Rasarit
si Apus. Rasaritul, ceva mai abil si mai puternic, a rezistat mai bine
in aceasta perioada invaziilor barbare, in timp ce Occidentul, s-a
prabusit. Prin aceasta, ceea ce era un dezechilibru crescand intre cele
doua parti ale Imperiului, a devenit o ruptura.
|