Arhiva ortodoxa

Realizarea ambiţioaselor proiecte de politică internă şi externă pe care şi le propusese Iustinian I impuneau, între altele, o reformă a sistemului administrativ al Imperiului, devenit anacronic şi anchilozat în secolul al VI-lea.[1] Menţinerea lui în situaţia existentă prezenta riscul de a compromite întreaga operă de restaurare a Imperiului, vizată de împărat, fapt de care acesta era pe deplin conştient. Plecând de la aceste realităţi, reformele administrative ale lui Iustinian I au vizat asanarea venalităţii şi lichidarea indolenţei funcţionarilor şi magistraţilor, diminuarea importanţei demelor şi intensificarea centralizării statale.[2]

Sistemul administrativ al Bizanţului constituit în secolul al IV-lea şi caracterizat prin creşterea excesivă a numărului provinciilor şi implicit a numărului funcţionarilor imperiali locali, ca urmare a separării autorităţii militare de cea civilă, a permis, în secolele următoare constituirea unei administraţii mamut, venale şi corupte, scăpată tot mai mult de sub controlul şi autoritatea puterii centrale. Acest lucru a făcut, de asemenea, posibilă apariţia unei puternice aristocraţii provinciale, posesoare a unor întinse domenii funciare, care dispunea de propriile sale trupe militare (buccelari) şi care, prin veleităţile sale de independenţă, crea anarhie şi mari neajunsuri puterii imperiale centrale. Dar cum aceste măsuri au vizat doar abuzurile şi forţa militară a aristocraţiei şi nu marea proprietate a acestora, latifundiile au continuat să se extindă în detrimentul şi pe seama micii proprietăţi şi a domeniilor statului. În aceste condiţii mulţi ţărani liberi au ajuns să fie legaţi de glie.

Împotriva acestei aristocraţii funciare, Iustinian I a dus, prin diferite mijloace, uneori brutale, mai ales după răscoala NIKA din anul 532, o luptă acerbă vizând reducerea marilor proprietăţi funciare şi a puterii pe care acestea o confereau posesorilor lor.

Rezistenţa opusă de această aristocraţie funciară a făcut ca obiectivul urmărit de Iustinian I, acela de a-i limita puterea, să nu fie atins. Eşecul politicii imperiale în această tentativă, a permis elementelor aristocraţiei funciare ca în epocile următoare să-şi sporească şi mai mult puterea şi să provoace Imperiului prejudicii incalculabile, îndeosebi de ordin militar şi politic.[3]   

De aceea între anii 535-536, sub impulsul prefectului Pretoriului[4] Ioan de Cappadocia, Iustinian I a întreprins o amplă reformă administrativă. Măsurile din acest timp au fost dictate atât de tulburările provocate de răscoala NIKA, cât şi de presiunile tot mai mari din partea populaţiilor migratoare, ori ale perşilor. Împăratul era nemulţumit de faptul că funcţionarii şi guvernatorii de provincii erau corupţi şi se dedau la abuzuri şi neglijenţe grave. Prin două Novellae (VIII şi XVII) din anul 535 completate ulterior de alte dispoziţii suplimentare el a vizat reformarea aparatului funcţionăresc prin desfiinţarea posturilor inutile, creşterea salariilor, eliminarea venalităţii în obţinerea slujbelor (de ex. cumpărarea funcţiei de guvernator, pentru o sumă de bani care urma apoi să fie recuperată prin exploatarea populaţiei) şi instituirea jurământului la intrarea într-o funcţie de stat. Astfel, Novella VIII conţinea printre altele jurământ depus de funcţionarii numiţi în funcţii, cum că vor fi corecţi, cinstiţi, nu a plătit nici o sumă pentru obţinerea funcţiei şi vor respecta legea. Totodată, pentru a garanta aplicarea dispoziţiilor sale, împăratul a cerut episcopilor să urmărească cu atenţie activitatea funcţionarilor locali şi a permis oricărei persoane să se deplaseze în capitală pentru a-şi prezenta problemele direct în faţa împăratului. Conform relatării lui Procopius, Iustinian I „primea cu destulă înlesnire pe toată lumea. Până şi oamenii de jos şi cu totul necunoscuţi aveau putinţa se întâlnească cu acest stăpân aspru, să se apropie de el şi să-i vorbească în taină.”[5]   

Plecând de la aceste principii, în cursul anilor 535-536, Iustinian I a adoptat o serie de măsuri menite să redea conducerii provinciale mai multă autoritate şi ascultare. În acest scop, a renunţat la dregătorii proveniţi din rândul aristocraţiei senatoriale, conservatoare, numind funcţionari care nu proveneau din rândurile acesteia, îndeosebi tineri, aşa-numiţii oameni noi (homines novi). Prin aceasta a urmărit realizarea unei administraţii mai flexibile, mai simple, ca şi o bună organizare a provinciilor, cu mai puţini funcţionari, dar mai bine plătiţi, mai puternici în raport cu cei guvernaţi şi mai dependenţi de puterea centrală. Dar asemenea măsuri au stârnit, cum era de aşteptat, nemulţumirea aristocraţiei senatoriale.

Au fost redactate o serie de directive (mandata) către toţi guvernatorii de provincii, în care li se arăta cum trebuie să conducă şi s-au mărit drepturile celor numiţi defensores civitatum care avea rolul de a-i proteja pe cetăţeni împotriva exploatării şi extorcărilor de bani.

Organizarea administrativ-teritorială a provinciilor s-a aflat, de asemenea, în atenţia împăratului. Pentru a eficientiza administrarea lor Iustinian I a luat o serie de măsuri, între care desfiinţarea vicariatelor, iar mai multe provincii mici au fost unite constituind unităţi administrativ-teritoriale mai mari, a căror conducere a încredinţat-o câte unui magistrat de rang superior, ce purta nume diferite: pretor, quaestor, moderator sau proconsul (Justiniani), etc. În schimb vicarii diocezelor au fost eliminaţi. Măsura a fost aplicată cu precăderea provinciilor din Orient. Toţi aceşti funcţionari purtau şi numele de Justiniani, cumulând sub autoritatea lor atât competenţe civile cât şi militare. Alte provincii, în schimb, au fost reorganizate doar din punctul de vedere al circumscripţiilor din care erau alcătuite.[6]

Iustinian I a acordat o atenţie specială Egiptului, în special Alexandriei, a cărui însemnătate era sporită de statului său de grânar al Imperiului. El a reorganizat serviciul de aprovizionare cu grâu a capitalei, conferind funcţionarului civil de acolo, numit augustalis (vir spectabilis augustalis) şi autoritatea militară asupra provinciei.[7]

În opoziţie cu aceste reforme, în provinciile din Apus a menţinută şi perpetuată vechea practică a separării puterii civile de cea militară. Aceste măsuri au fost aplicate inclusiv în noile prefecturi constituite în urma cuceririlor realizate în Africa de Nord şi Italia.[8]

Reorganizarea instituţiilor juridice a completat reformele administrative întreprinse de Iustinian I. Aplicarea justiţiei provinciale a fost îmbunătăţită şi prin uşurare activităţii ei. Astfel, Iustinian I a creat curţi de apel intermediare între tribunalele provinciale şi cele ale prefectului Pretoriului şi quaestorului.[9]

Îmbunătăţirea activităţii poliţiei capitalei a constituit o altă preocupare însemnată a guvernării lui Iustinian I. În acest scop, alături de funcţiile existente au fost constituite noi dregătorii.

Atribuţiile şefului poliţiei numit şi prefectus vigilum au fost sporite. El a luat numele de praetor plebis.  Fiind considerat insuficient, alături de el, în anul 539, a apărut un nou magistrat, numit quaesitor, care controla provincialii sosiţi în capitala Imperiului şi supraveghea morala publică. El avea, în primul rând, sarcina de a debarasa capitala de provincialii aşezaţi aici fără motive întemeiate.[10] A mai înfiinţat funcţia de quaestor exercitus pentru a uşura aprovizionarea trupelor aflate pe cursul inferior al Dunării (Scythia Minor şi Moesia Secunda).  Spre exemplu, pentru a micşora pericolul extern, tot mai ameninţător dinspre nordul Scythiei, Iustinian I a făcut o reorganizare administrativă şi militară, grupând Scythia şi Moesia (provincii cu resurse economice reduse) cu provinciile maritime Caria, Cipru şi insulele Mării Egee, pe care le-a pus sub comanda unui quaestor Justinianus exercitus. Sediul acestui comandant pare să fi fost la Odessos sau la Tomis. La Constanţa (fostă Tomis) s-a descoperit piatra funerară a unui oarecare Marcellus,[11] vicar[12] de Odessos şi care lasă posibilitatea ca Tomisul să fi fost sediul acestui vicar sau probabil ca acesta să-şi fi găsit moartea aici cu prilejul unei călătorii de lucru.

Foarte probabil la insistenţele împărătesei Theodora a fost reorganizată poliţia de moravuri. Aceasta avea misiunea clară de a reprima excesele de joc, blasfemiile, scandalurile produse de etalarea şi practicarea moravurilor infame, dar şi de a proteja diferitele categorii de persoane de viciului şi mizeriei corupătorilor şi a intermediarilor de desfrânări.[13]

Împărăteasa însăşi a arătat o grijă deosebită de femeile simple, nevoite să se vândă din cauza mizeriei. Un număr însemnat de astfel de femei (peste 500) au fost adăpostite într-un vechi palat de pe malul asiatic al Bosforului, transformat în acest scop într-o mănăstire.[14]                 

Acestor măsuri benefice pentru supuşii săi le-a adăugat alte măsuri mai puţin populare, cum ar fi creşterea fiscalităţii şi sporirea sarcinilor publice ale contribuabililor. La acestea s-au mai noi taxe şi răspunderea personală a funcţionarilor fiscali pentru adunarea acestora. Acest fapt a dus la numeroase excese din partea colectorilor de impozite şi taxe, o mare parte din contribuabili devenind parte a sistemului clientelar al marilor latifundiari.

În concluzie putem spune că deşi a depus eforturi considerabile, încercările lui Iustinian I de a reforma administraţia şi puterile în stat nu au avut un caracter constant şi sistematic, ceea ce se poate observa din numeroasele sale neajunsuri. Cu toate aceste limite, marea reformă administrativă a avut consecinţe importante, pe termen lung, pentru evoluţia administraţiei imperiale în epocile următoare. 

*  *  *