Politica internă a lui Iustinian I - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 11:35 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Politica internă a lui Iustinian I

În momentul ocupării tronului (527), Iustinian I era deja familiarizat cu problemele guvernării, întrucât „a condus încă de tânăr împărăţia.[1] Mai exact, în timpul domniei unchiului său, împăratul Iustin I (518-527) el a ocupat înalte demnităţi în stat, iar în ultimul an de viaţă al acestuia (527), în calitate de coregent (caesar) a exercitat puterea efectivă. Încă din momentul urcării pe tron, Iustinian I şi soţia sa, Theodora şi-au asumat prerogativele puterii absolute.[2] Senatul, care oricum îşi pierduse principalele atribuţii, a devenit sub Iustinian I doar o instituţie decorativă. După cum ne relatează istoricul contemporan Procopius de Cezareea, în principalele probleme de stat „ … mai totdeauna, împăratul se sfătuia cu soţia sa asupra lucrurilor în cumpănă şi biruia ceea ce puneau ei la cale împreună.[3]

Această colaborare cu Theodora în adoptarea celor mai importante decizii politice a reprezentat o caracteristică a politicii interne a lui Iustinian I până la moartea ei (548).

Pe de altă parte, venalitatea sistemului administrativ în primii ani de domnie ai lui Iustinian I  a fost o realitate des semnalată de izvoare. Atât la nivel central, cât şi la nivel provincial abuzurile administraţiei imperiale s-au dovedit extrem de nocive, provocând puternic convulsii sociale, unele de o amploare considerabilă.[4]   

Încă din primii ani de domnie, Iustinian I s-a confruntat cu puternice mişcări sociale. Astfel, abuzurile administraţiei provinciale, combinate cu măsurile de natură religioasă luate împotriva samaritenilor, au declanşat în anul 529 o puternică răscoală a ţăranilor din Palestina, sub conducerea unui oarecare Julianus, proclamat împărat. Procopius ne relatează că: „Ţăranii s-au adunat cu toţii la un loc şi au hotărât să ridice armele împotriva împăratului; apoi şi-au ales împărat un tâlhar de drumul mare cu numele Iulian, feciorul lui Sabar.[5]

Între răsculaţi şi forţele imperiale trimise împotriva lor, susţinute de triburile arabe de la frontieră, au avut loc confruntări sângeroase. Represiunea a fost cruntă, istoricul Procopiu avansând cifra de 100.000 de morţi dar, în realitate, pierderile suferite de samariteni se pare că au fost de circa 20.000 de oameni şi cam tot atâţia vânduţi ca sclavi pe pieţele din Persia.[6]

Viaţa societăţii bizantine din vremea aceea era dominată, atât la nivelul capitalei, cât şi la cel al principalelor cetăţi din Imperiu, de cunoscutele facţiuni sau deme: factio veneta (albaştrii), factio prasina (verzii), factio russata (roşii) şi factio albata (albii). În timp ele au dobândit un pronunţat caracter social şi politic, şi prin comasarea lor au rămas doar două mai puternice: albaştrii şi verzii care aveau să domine societatea bizantină.  Deşi puţini la număr în raport cu restul populaţiei, membrii acestor deme erau bine organizaţi, putând influenţa, uneori decisiv, viaţa politică a vremii.[7] Dacă masa de manevră a celor două deme rămase era compusă din plebea urbană, la nivelul conducerii deosebirile erau semnificative. Conducerea albaştrilor se afla în mâna aristocraţiei senatoriale, iar cea a verzilor în mâna elementelor active de la oraşe, negustori şi patroni de manufacturi. Din punct de vedere religios, albaştrii apărau concepţia ortodoxă promovată de conducerea Imperiului, în timp ce verzii, cu tendinţe eretice, militau îndeosebi pentru monofizitism.

Unii reprezentanţi ai celor două facţiuni au creat, se pare, serioase probleme în timpul domniei lui Iustinian I. Procopius vorbeşte de violenţe, răzvrătiri, omoruri, violuri, distrugeri şi alte fărădelegi, cărora le-au căzut victimă nu numai membrii celor două facţiuni rivale, ci şi alţi cetăţeni neimplicaţi.[8]         

În acest timp, numeroasele impozite, abuzurile funcţionarilor imperiali, în frunte cu Prefectul Pretoriului Ioan de Cappadocia şi politica de sprijinire a aristocraţiei senatoriale, care se afla în fruntea demei albaştrilor, a produs o revoltă populară în capitală, cuprinzând masele populare indiferent de orientarea lor politică, sub conducerea demei verzilor. Refuzul dialogului cu nemulţumiţii, proveniţi îndeosebi din rândul verzilor, precum şi condamnarea la moarte a unui număr de şapte membri ai celor două deme şi executarea a cinci dintre ei, a condus la agravarea rapidă a situaţiei determinând coalizarea celor două facţiuni.[9] Acestea au ocupat Hipodromul şi l-au proclamat împărat pe Hypatios, un nepot al fostului împărat Anastasie I. Apoi răscoala a cuprins întreaga capitală, care s-a aflat sub stăpânirea răsculaţilor timp de şase zile (11-18 ianuarie 532), fiind pustiită şi incendiată. Acum au căzut victimă violenţelor şi focului biserica Sfânta Sofia, băile lui Zeuxippos, o parte a Palatului imperial, colonada care ducea de la palat la forul lui Constantin şi un mare spital care a ars odată cu bolnavii săi. Promisiunea demiterii a doi miniştri urâţi pentru asprimea lor, Trebonian şi Ioan de Capadocia, nu fost de ajuns pentru calmarea spiritelor. Situaţia pe care Iustinian I o considera pierdută, fiind pregătit să fugă în Asia, a fost salvată de Theodora, care a făcut apel la generalul Narses. Acesta a reuşit prin manevre abile să rupă unitatea răsculaţilor.[10] Cu înăbuşirea răscoalei au fost însărcinaţi generalii Commentiolus, comandantul gărzii imperiale, Mundus, sosit la Constantinopol în fruntea mercenarilor barbari de la Dunăre şi Belizarie, întors dintr-o campanie în Persia şi aflat în pregătiri pentru a pleca într-o campanie în Africa de Nord, împotriva vandalilor.[11]

La 18 ianuarie, trupele imperiale au pătruns în Hipodrom, înăbuşind în sânge revolta. Represiunea care a urmat a fost crâncenă. Conform unor surse se pare că au fost măcelăriţi peste 30.000 de răsculaţi. Hypatios a fost arestat, condamnat la moarte şi executat a doua zi.[12] Răscoala a rămas în istorie sub numele de NIKA, după strigătul de luptă al participanţilor.

Înăbuşire răscoalei NIKA nu a însemnat însă asigurarea liniştii interne depline în Imperiu. În anul 535 s-a produs o puternică răscoală în Egipt. Împotriva răsculaţilor a fost trimis generalul Narses, care a înăbuşit în sânge răscoala şi a instaurat ordinea, folosindu-se de o duritate extremă.[13]

Capitala, cu populaţia ei pestriţă şi cu demele sale turbulente, a rămas pe timpul întregii domnii a lui Iustinian I, principala generatoare de astfel de mişcări sociale. În anul 539 a avut loc o răscoală la Constantinopol, generată de un conflict între demele albaştrilor şi verzilor, cu prilejul anului nou. S-a ajuns repede la incendieri şi distrugeri, dar represiunea a fost nemiloasă, capii răscoalei fiind ucişi şi aruncaţi în mare.[14]

Între anii 541 şi 542 au avut loc noi incidente, materializate în ciocniri între membrii taberelor rivale şi incendieri de case dar fără să atragă după ele alte consecinţe. Doi ani mai târziu, un nou scandal a izbucnit în Hipodrom, între cele două facţiuni rivale, însoţit şi de unele incendii în împrejurimi. Ulterior, Iustinian I a pedepsit ambele deme rivale: mai întâi pe verzi, apoi şi pe albaştri.[15]

În anul 553, răspândindu-se zvonul că Iustinian I ar fi murit, faptul a atras după sine mari dezordini în capitală. Tulburările au încetat doar la vestea că împăratul trăieşte.[16] În anul 555 noul praefectus urbi a devenit ţinta injuriilor şi insultelor populaţiei, iar curând s-a ajuns din nou la ciocniri între verzi şi albaştri. Prinţul Iustin, nepotul şi moştenitorul tronului a intervenit, iar cei vinovaţi au fost pedepsiţi cu tăierea degetelor.[17] Din nou, în anul 559, facţiunile înarmate ale verzilor şi albaştrilor s-au confruntat în Hipodrom, angajându-se în lupte crâncene cu trupele imperiale trimise împotriva lor. În urma acestor tulburări, Zimarchos, praefectus urbi a fost înlocuit cu Iulian.[18] noi convulsii au avut loc în capitală, în noiembrie 561 şi aprilie 563, ambele curmate prin intervenţiile decise şi brutale ale armatei imperiale.

Pe parcursul domniei sale, Iustinian I s-a confruntat şi cu câteva comploturi, toate descoperite şi anihilate de către fidelii împăratului. Astfel, în anul 542, generalii Belizarie şi Buzes au fost acuzaţi de opoziţie faţă de intenţia lui Iustinian I de a-l desemna ca succesor pe nepotul său Iustin. În urma acestor acuzaţii, generalul Belizarie a fost destituit, iar Buzes închis.[19]

O altă conjuraţie, aşa-numita conjuraţie a armenilor s-a produs în anul 548, după moartea Theodorei. Iniţiatorii complotului au pus la cale suprimarea împăratului şi înlocuirea lui cu patriciul Gherman, vărul său. Conjuraţia a eşuat deoarece Gherman şi fiii săi au refuzat să facă jocul complotiştilor şi a demascat totul. Contrar aşteptărilor, împăratul s-a arătat deosebit de blând cu atentatorii, fără să-i pedepsească prea aspru.

A doua conjuraţie împotriva lui Iustinian I, la care au participat unii înalţi demnitari dar şi particulari, s-a produs în anul 562, ea fiind dezvăluită din greşeală, datorită imprudenţei unuia dintre complotişti. Se pare că unul dintre complici a fost chiar generalul Belizarie care, în urma dovedirii implicării sale în complot a căzut în dizgraţie. Bătrânul general a fost ulterior, iertat, şi restabilit în toate demnităţile sale, în iulie 563.   

Înăbuşirea principalelor mişcări sociale din Imperiu – îndeosebi cele din anii 529, 532 şi 535 – ca şi a comploturilor puse la cale împotriva lui a consolidat, pe moment regimul autocrat al lui Iustinian I. Chiar dacă, în cele din urmă, mişcările amintite au fost reprimate sângeros, asigurându-i împăratului controlul asupra situaţiei interne, ele au pus în vederea suveranului necesitatea reformării sistemului administrativ, juridic şi politic bizantin.



[1] Op. cit., 6, 19, în ed. cit., p. 67.

[2] În ceea ce priveşte politica internă a lui IUSTINIAN I, a se vedea Charles LE BEAU, Histoire du Bas-Empire en commençant à Constantin le Grand, t. IV, Paris, MDCCCXIX, pp. 285-295.

[3] Op. cit., 14, 7-8, în ed. cit., pp. 123.

[4] Ch. de Secondat MONTESQUIEU, Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence, Paris, 1831, p. 203.

[5] Op. cit., 11, 27, în ed. cit., pp. 103-105.

[6] Nicolae BĂNESCU, Istoria Imperiului bizantin, vol. I: Imperiul creştin şi asaltul civilizaţiilor, 313-610 d. Hr., ediţie îngrijită de Tudor TEOTEOI, Bucureşti, Editura Anastasia, 2000, p. 607.

[7] Despre rolul demelor şi politica imperială faţă de ele, a se vedea Nicolae BĂNESCU, op. cit., pp. 640-662.

[8] Op. cit., 7, 3-38, în ed. cit., pp. 69-75.

[9] Edward GIBBON, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului roman, vol. II, antologie, traducere, prefaţă de Dan HURMUZESCU, în Bucureşti, Editura Minerva, 1976, pp. 248-249.

[10] Nicolae BĂNESCU, op. cit., pp. 467, 665.

[11] Georges OSTROGORSKY, op. cit., p. 102; Nicolae BĂNESCU, op. cit., p. 448; Ion I. RUSSU, Elemente traco-getice în Imperiul Roman şi în Byzantium (veacurile III-VII). Contribuţie la istoria şi romanizarea tracilor, Bucureşti, Editura Academiei R. S. R., 1976, p. 113.

[12] A. A. VASILIEV, op. cit., t. I: 324-1081, p. 207.

[13] Iosif Constantin DRĂGAN, Imperiul romano-trac, Lugoj, Editura Europa Nova, 2000, p. 167.

[14] Nicolae IORGA, Istoria vieţii bizantine. Imperiul şi civilizaţia după izvoare, traducere din limba franceză de Maria HOLBAN, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1974, p. 110.

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Ion I. RUSSU, op. cit., pp. 139-140.

[19] Charles DIEHL, G. MARÇAIS, Le monde oriental de 395 à 1081, t. III, în vol. „HISTOIRE DU MOYEN ÅGE”, coll. „HISTOIRE GÉNÉRALE”, publiée sous la direction de G. GLOTZ, Paris, 1936, p. 120.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-12-26)
Views: 370 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016