Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391) şi Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Sunday, 2016-12-04, 6:54 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391) şi Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354)

După moartea prematură şi neaşteptată a lui Andronic al III-lea, la 15 iunie 1341, succesor a rămas fiul său, Ioan al V-lea (1341-1391), fiul său, împreună cu mama sa, Ana de Savoya. La rândul său, Marele Domestic Ioan Cantacuzino, ca apropiat al împăratului decedat, a pretins rolul de regent, deşi, după unii rolul său se limita la cel de tutore al împăratului minor. Aceste pretenţii au dus la formarea a două tabere care au ajuns să-şi dispute preluarea conducerii Imperiului: una era formată din împărăteasa-văduvă Ana de Savoya, patriarhul Ioan Calecas şi Marele Duce Alexios Apocaucos, un conducător militar, recompensat pentru meritele sale cu bogăţii şi onoruri, iar de partea cealaltă se afla Marele Domestic Ioan Cantacuzino. Intrigile interne la care s-au adăugat pericolele externe au agravat şi mai mult criza internă. Turcii, care stăpâneau deja Asia Mică, au început să întreprindă expediţii pe ţărmurile Traciei, iar sârbii au înaintat până la Tesalonic. Bulgarii ameninţau şi ei să intre în război. Ioan Cantacuzino a reuşit totuşi să restabilească pacea cu ajutorul trupelor pe care    le-a recrutat pe cont propriu. În acest moment s-a declanşat în mod deschis un adevărat război civil: Ioan Cantacuzino s-a declarat împărat la Didymotica, la 26 octombrie 1341, recunoscând totodată legitimitatea lui Ioan al V-lea a mamei sale, Ana de Savoya. Prin această declaraţie el a dorit să arate că nu lupta împotriva familiei imperiale, ci împotriva lui Alexios Apocaucos. De partea lui Ioan Cantacuzino erau aristocraţii şi nobilii din Tracia, precum şi călugării isihaşti. Adversarii proveneau din rândul păturii de mijloc, a claselor de jos şi dintre partizanii pro-ocidentali. Războiul civil dintre Cantacuzino şi Apocaucos era agravat şi de alianţele încheiate de cele două părţi. În plus, intervenţia puterilor străine avea loc într-un moment în care societatea bizantină era divizată din punct de vedere religios, iar puterea militară era slăbită.

Cu o armată puţin numeroasă, susţinută cu bani primiţi de la aristocraţia bizantină al cărei exponent era, Ioan Cantacuzino a căutat ajutor, în perioada anilor 1341-1347, atât la sârbi cât şi la turci, încheind alianţe care au adus mari deservicii Imperiului şi suferinţe poporului de rând. Mai întâi a cerut ajutorul regelui Ştefan Duşan (1331-1355) al Serbiei, cu preţul cedării unor cetăţi şi oraşe bizantine.[1]

Apoi a cerut ajutorul sultanului Smirnei, Omur, care a venit la Didymotica şi aşteptându-l pe Ioan Cantacuzino, timp de trei luni, a jefuit toată Tracia.[2]

De cealaltă parte, Ana de Savoya a cerut ajutorul sultanului Bithiniei Orkhan, a cărui armată s-a dedat la jafuri, luând o mulţime de robi care au fost apoi vânduţi ca sclavi.[3] La rândul său, Apocaucos a căutat, prin intrigi, să submineze ajutorul material primit de Ioan Cantacuzino de la marii proprietari de pământuri, instigând împotriva acestora pe zeloţi, reprezentaţii extremişti ai populaţiei sărace din Imperiu. Revolta socială izbucnită la Adrianopol s-a întins până la Tesalonic, cetate care a căzut în mâinile zeloţilor, în anul 1342. Această revoltă a culminat cu masacrarea tuturor aristocraţilor din oraş, toţi prieteni şi susţinători ai lui Ioan Cantacuzino.[4]  

Promiţându-i aceluiaşi sultan Orkhan daruri şi dându-i de soţie pe una din fiicele sale, Ioan Cantacuzino l-a câştigat de aliat împotriva Anei de Savoya şi  a lui Apocaucos. Dar odată cu asasinare acestuia din urmă, la 11 iulie 1345, urcarea pe tronul constantinopolitan a lui Ioan Cantacuzino a fost o simplă formalitate. La 21 mai 1346, patriarhul Lazăr al Ierusalimului l-a încoronat pentru a doua oară împărat pe Ioan Cantacuzino, la Selimbria, ca Ioan al VI-lea Cantacuzino.[5] Apoi, la 3 februarie 1347, noul basileu a reuşit să intre în Constantinopol, împărăteasa Ana de Savoya fiind nevoită să încheie pacea în condiţiile impuse de acesta, acceptând ca Ioan Cantacuzino să fie co-împărat alături de minorul Ioan Paleologul. La 13 mai 1347, Ioan al VI-lea Cantacuzino şi soţia sa Irina au fost încoronaţi în mod solemn de către patriarhul Isidor I (1347-1350) al Constantinopolului, în biserica Sfânta Maria din palatul Blacherne. După numai o săptămână, pentru a-şi consolida poziţia cucerită, Ioan Cantacuzino a dat-o de soţie pe fiica sa Elena lui Ioan al V-lea Paleologul.[6] S-a ajuns astfel în situaţia ca Imperiul să aibă doi împăraţi, pe Ioan al VI-lea (1347-1354) şi Ioan al V-lea Paleologul şi trei împărătese, Ana de Savoya, mama lui Ioan al V-lea Paleologul, Elena, soţia acestuia şi Irina, soţia lui Ioan Cantacuzino.[7]

După urcare pe tron, adunând bani de la susţinătorii săi, Ioan Cantacuzino a reconstituit flota bizantină în încercarea de a sparge monopolul economic al genovezilor în Constantinopol. El spera totodată să instaureze un nou regulament vamal care să aducă noi venituri visteriei Imperiului, deranjat de faptul că circa 80% din taxele plătite pentru trecerea prin strâmtoarea Bosfor intrau în conturile negustorilor genovezi. Acţiunea lui Ioan Cantacuzino i-a alarmat pe genovezi care au distrus un număr de vase şi chiar au asediat, în anul 1348, Constantinopolul. Trupele bizantine au fost însă înfrânte în anul 1349, iar eforturile de refacere a flotei au fost zadarnice. În anul 1352, după aproape şapte ani în care cei doi împăraţi au condus Imperiul în bună înţelegerea, conflictul între ei a reînceput. Motivele nu sunt foarte clare dar cert este faptul că Ioan Cantacuzino a încercat, în continuare, să-şi consolideze domnia, intenţionând promovarea unei conduceri dinastice a Imperiului. Astfel, a încredinţat conducerea Traciei, fiului său, Matei, iar celuilalt fiu, Manuel i-a dăruit  Moreea, transformată în despotat autonom. În cele din urmă, în anul 1353, Ioan Cantacuzino l-a proclamat împărat pe fiul său Matei. Profitând de ruperea alianţei dintre sultanul Orkhan şi Ioan Cantacuzino ca şi de slăbirea poziţiei lui acestuia din urmă în capitală, Ioan al V-lea Paleologul a reuşit să intre în Constantinopol, în noiembrie 1354. În aceste condiţii, Ioan al VI-lea Cantacuzino, a fost nevoit să abdice. El s-a retras mai întâi la mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos, iar apoi, în anul 1380, a intrat în monahism, sub numele de Ioasaf, la mănăstirea Maicii Domnului Peribleptos de lângă Mistra.[8] Ca monah Ioan Cantacuzino a mai trăit încă 30 de ani timp în care a avut timpul necesar pentru a-şi scrie opera sa istorică, filosofică şi teologică. Cea mai importantă lucrare a sa se numeşte „Istoria”, elaborată între anii 1362-1372, prezintă evenimentele dintre anii 1320-1356, încercând să justifice atitudinea politică a autorului în perioada în care a îndeplinit diferite funcţii la Curtea imperială, inclusiv cea supremă. Este considerată una din cele mai valoroase lucrări din întreaga literatură istorico-politică bizantină.

Domnia lui Ioan Cantacuzino marchează în istoria Bizanţului un moment deosebit de grav: pătrunderea turcilor otomani în Europa.

Abdicarea lui Ioan Cantacuzino nu a dus însă la instaurarea păcii şi redresarea situaţiei Imperiului. De războaiele interne din Imperiul bizantin au profitat sârbii lui Ştefan Duşan, care au cucerit Macedonia şi Tessalia,[9] Genova şi Veneţia, care au ocupat insulele care mai aparţineau încă Bizanţului[10] şi turcii care, sub conducerea sultanului Murad I (1362-1389), au cucerit Gallipoli, în anul 1354, şi Adrianopolul, în anul 1362,[11] stabilind aici capitala statului lor.

Rămas singur stăpân peste ceea ce a mai rămas din Imperiul bizantin, Ioan al V-lea Paleologul a dovedit că nu avea capacitatea necesară să asigure pacea Imperiului şi să evite alte pierderi teritoriale. Dimpotrivă, prin acţiunile sale, a înrăutăţit şi mai mult lucrurile, dând prilej turcilor, Genovei şi Veneţiei să se amestece în treburile interne ale Imperiului.

Călătoriile întreprinse de împăratul Ioan al V-lea, la Buda, în Ungaria, în anul 1366 (la întoarcere basileul a fost prins şi întemniţat la Vidin de către Straţimir, fiul ţarului Ioan Alexandru, fără ca fiul său, Andronic al IV-lea să întreprindă nimic pentru a-l elibera, acest lucru făcându-l vărul împăratului, contele Amedeo al VI-lea de Savoia) şi la Roma, în anul 1369 (de asemenea, la întoarcere, împăratul a fost prizonierul veneţienilor pentru neplata împrumuturilor contactate cu ocazia călătoriei la Roma), în încercarea de a-i cointeresa pe conducătorii Apusului catolic pentru a porni o cruciadă antiotomană sau de a obţine, cel puţin, sprijin militar şi material pentru ca Imperiul să se poată apăra în faţa atacurilor turceşti, au rămas fără rezultate. Nici chiar gestul disperat al împăratului, din octombrie 1369, de a trece în nume propriu la catolicism nu a adus decât vagi promisiuni de ajutor din partea papei, pentru că în relaţiile cu Bizanţul ortodox, Apusul catolic se conducea după principiul „întâi unirea şi apoi ajutorul”.[12]

Aceste demersurile ale împăratului Ioan la V-lea l-au iritat pe sultanul Murad I, iar în urma bătăliei de la Cirmen, de pe malurile Mariţei, basileul a fost nevoit să recunoască suzeranitatea otomană. Pe temeiul acestei relaţii, în primăvara anului 1373, Ioan al V-lea a trebuit să-l însoţească pe sultanul Murad I într-o expediţie în Asia Mică. Din acest moment, sultanii otomani s-au amestecat tot mai mult în treburile interne ale Imperiului.

Neînţelegerile şi conflictele împăratului Ioan al V-lea Paleologul cu fiul şi succesorul său desemnat, Andronic al IV-lea şi apoi cu nepotul său, Ioan al VII-lea, au slăbit şi mai mult Imperiul, ducând la implicarea tot mai consistentă a turcilor dar şi a Veneţiei şi Genovei în problemele interne al Imperiului. În cele din urmă, cu sprijin veneţian şi beneficiind de o armată turcească, Ioan al V-lea Paleologul şi-a reocupat tronul şi l-a proclamat co-împărat pe cel de-al doilea fiu, Manuel. Andronic al IV-lea a fost iertat şi a primit oraşul Tesalonic. A urmat apoi conflictul lui Ioan al V-lea cu nepotul său, Ioan al VII-lea, fiul lui Andronic al IV-lea, care a ocupat tronul Bizanţului în perioada aprilie-septembrie 1390, sprijinit de noul sultan Baiazid Ildîrim (Fulgerul, 1389-1402). Conflictul s-a încheiat, în cele din urmă, cu alungarea lui Ioan al VII-lea. În acest timp, un alt fiu al lui Ioan al V-lea, Manuel, aflat la Brussa, în slujba sultanului Baiazid, a reuşit să fugă la Constantinopol şi, după moartea tatălui său, s-a încoronat împărat, în septembrie 1391. Pentru a se răzbuna, Baiazid a asediat Constantinopolul, aducând cetatea într-o situaţie disperată.[13]        

    



[1] DUCAS, [Mihail], op. cit., VI, 3-4, pp. 48-50; 54.

[2] Ioan CANTACUZINO, Histoire des empereurs Jean Paléologue et Jean Cantacuzino, traduit sur les originaux grec par Mr. COUSIN, dans le coll. „HISTOIRE DE CONSTANTINOPLE DE L’ANCIEN JUSTIN, JUSQU’ À LA FIN DE L’EMPIRE”, vol. VII, cap. III, LXIII, Paris, 1673, p. 840; DUCAS [Mihail], op. cit., VII, 2, p. 52. 

[3] DUCAS [Mihail], op. cit., VIII, 1-4, pp. 54-56.

[4] Oreste TAFRALI, Thessalonique au quatorzième siècle, Tesalonic, 1913, pp. 199, 202, 230, 253, 255, 256.

[5] Nicephori GREGORAE, op. cit., XV, V, 1, p. 386.

[6] DUCAS [Mihail], op. cit., X, 3, pp. 62-64; Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Scripta, 1993, pp. 127-128.

[7] Nicephori GREGORAE, op. cit., XV, XI, 2-3, p. 400.

[8] DUCAS [Mihail], op. cit., XI, 3-4, pp. 66-68; XII, 5, p. 72.

[9] Gh. I. BRĂTIANU, op. cit., p. 185.

[10] DUCAS [Mihail], op. cit., XII, 5, p. 34.

[11] Pseudo-PHRANTZES, op. cit., I, 22, p. 221.

[12] Georges OSTROGORSKY, op. cit., p. 560.

[13] DUCAS [Mihail], op. cit., XIV, 4, p. 84; XIII, 4-7, pp. 76-78.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-05)
Views: 259 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, referat, Istoria Bizantului online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016